Home » D:News » Terra se afla in plina extinctie a vietii

Terra se afla in plina extinctie a vietii

Terra se afla in plina extinctie a vietii
Publicat: 22.10.2008
Pamantul se afla in miezul celei de-a sasea mari extinctii a vietii, aproximativ 50% dintre speciile de plante si animale fiind pe cale de disparitie. Fenomenul se intampla ca urmare a activitatilor umane destructive, iar cercetatorii sustin ca vom trai sa vedem cum mai mult de jumatate din speciile de pe Pamant vor disparea.

Precedenta extinctie in masa, apropiata de nivelul celei pe care o traim azi, a avut loc cu 65 de milioane de ani in urma, in Cretacic si se crede ca a fost rezultatul coliziunii unui meteorit cu Pamantul. In virtutea actualei crize, oamenii de stiinta, biologii si botanistii din intreaga lume desfasoara investigatii ample pentru a stabili ce specii au prioritate in a fi salvate.

Cercetatorii au descoperit ca unele specii sunt mai importante decat altele in prezervarea functiilor vitale ale ecosistemelor, iar aceste specii tind sa fie unice din punct de vedere genetic. De aceea, ei studiaza istoria evolutionista pentru a se ghida in eforturile de selectie si pentru a intelege potentialele urmari ale pierderilor de specii.

Studii recente au dezvaluit ca sistemele ecologice cu mai putine specii produc in general mai putina biomasa decat cele cu mai multe specii. Mai putina biomasa presupune ca mai putin dioxid de carbon este absorbit din atmosfera si mai mult oxigen este produs. De asemenea, pierderea speciilor unice din punct de vedere genetic reduce productivitatea unui ecosistem mai mult decat o face imputinarea speciilor inrudite intre ele. Si cu cat sunt mai diferite genetic speciile, cu atat impactul asupra biomasei produse de un ecosistem este mai simtitor.

Altfel spus, pierderea unor specii unice poate fi mai daunatoare mediului decat a unor specii care se aseamana intre ele. Ca atare, oamenii de stiinta vor alege sa-si indrepte eforturile spre salvarea spciilor unice, pe masura ce le vor identifica in fiecare dintre ecosisteme.

Sursa:ScienceDaily

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase