Pokerul este jocul în care nu contează întotdeauna ce cărți ai. De multe ori, diferența poate fi făcută prin modul în care știi să joci. Din acest motiv este bine să îți cunoști adversarii la perfecție prin identificarea unor tipare. Dacă ești atent și la limbajul corpului, s-ar putea să ai deja suficiente argumente pentru a fi în controlul jocului.
Dacă vrei să crești drastic șansele de victorie în favoarea ta pe termen lung, acestea sunt două elemente cheie. Nu poți avea succes doar dacă știi jocul în sine. E nevoie de mai mult pentru a face diferența. Trebuie să pătrunzi cumva în mintea adversarilor, să îți dai seama cum gândesc și să anticipezi următoarea mutare pe care o vor face.
Și, cum cei mai mulți oameni aleg să joace poker online în zilele noastre, este bine să știi că poți să identifici tipare chiar dacă nu ai adversarii în față. Vei vedea cum gestionează anumite momente, cum se comportă când le dai raise repetat și multe alte lucruri pe care le poți exploata în favoarea ta.
În pokerul online, dacă cineva dă check instantaneu când îi vine rândul, acesta este un semn de mare slăbiciune. Sunt șanse mari să aibă o mână foarte slabă, dar continuă pentru că nu mai are nimic de pierdut și nu îl mai costă nimic să dea check. În schimb, dacă dă call sau raise instantaneu, acesta poate fi un semn că are deja cărți bune și este încrezător.
În cazul în care un jucător așteaptă mult și apoi dă check, e tot un semn de slăbiciune. El vrea să te facă să crezi că are o mână bună pe care o gândește, dar de fapt are cărți slabe în cele mai multe situații. În schimb, dacă așteaptă mult și dă call sau raise, sunt șanse ca mâna lui să fie bună, dar încearcă să-ți inducă o stare de îndoială.
O să dăm și un alt exemplu concret. Să spunem că adversarul tău bate check pe flop, tu pariezi, el plătește pariul și apoi mizează o sumă relativ mică atunci când îi vine rândul. În acest caz, adversarul încearcă să te împiedice să faci un raise mare pe turn pe care nu ar dori să-l plătească. Poți să îi arăți că ești în control printr-un nou raise, care să îl împiedice să își îmbunătățească mâna.
Atunci când joci live și îți vezi adversarii, vei putea să sesizezi și alte detalii care te vor ajuta. Spre exemplu, poți citi lucruri interesante din modul în care manevrează jetoanele. Un jucător mai conservator va fi mai ordonat cu jetoanele. Specialiștii consideră însă că jucătorii conservatori blufează mai des și sunt mai dificil de citit. Conform specialiștilor în limbajul trupului, când o persoană pariază și ține jetoanele mai aproape de ea, înseamnă că are o mână puternică. Iar dacă jetoanele sunt puse mai departe, sunt șanse să blufeze.
Detalii importante putem vedea și din modul în care manevrează cărțile. Dacă se uită mai mult la cărți când are o mână puternică, înseamnă că jucătorul nu este foarte experimentat. Dacă își verifică din nou cărțile după flop, acesta poate fi un indiciu că s-a uitat la valoarea cărților, dar nu a luat în calcul și culoarea lor și se uită să vadă dacă are vreo șansă la culoare.
Încearcă să fii atent și la gesturile pe care adversarii le fac. Uită-te la postura lor, vezi dacă încearcă să pară încrezători sau nu. De obicei, jucătorii care fac pe încrezătorii vor încerca să blufeze. Încearcă să observi dacă există un tipar în momentele în care un jucător ține mâinile nemișcate, dacă se apleacă peste masă sau dacă se joacă cu bărbia. Toate aceste elemente pot spune câte ceva despre adversarii tăi.
La jucătorii mai puțin experimentați s-ar putea să sesizezi momente în care le tremură mâinile. Asta indică de multe ori o mână foarte puternică și nerăbdarea de a se încheia cu succes. În cazul în care o persoană fără experiență prezintă semne de anxietate, iar brațul îi tremură, șansele ca mâna să fie puternică sunt destul de mari. Cu cât joci mai mult, cu atât vei reuși să depistezi tipare în jocul adversarilor și să le citești limbajul trupului mai ușor.