Amazon va concedia peste 18.000 de angajaţi – un număr semnificativ mai mare decât cel planificat anterior – în cel mai recent semn că se adânceşte criza din domeniul tehnologiei, scrie Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.
Directorul executiv Andy Jassy a anunţat miercuri această mutare într-o notă adresată personalului, spunând că a urmat procesul anual de planificare al companiei. Reducerile, care au început anul trecut, se aşteptau anterior să afecteze aproximativ 10.000 de persoane. Reducerea este concentrată în rândurile corporative ale firmei, în principal în divizia de retail a Amazon şi în funcţiile de resurse umane, cum ar fi recrutarea.
Deşi perspectiva concedierilor planează asupra Amazon de luni de zile – compania a recunoscut că a angajat prea mulţi oameni în timpul pandemiei.
La începutul zilei de miercuri, Salesforce a anunţat că intenţionează să elimine aproximativ 10% din forţa sa de muncă, adică în jur de 8.000 de persoane, şi să îşi reducă deţinerile imobiliare.
În România, grupul american Amazon, cel mai mare retailer online din lume, deţine un centru de servicii la Iaşi şi compania Amazon Data Services (activă din 2018 şi care are sediul în zona Pipera din Capitală).