Antoine de Saint-Exupéry: eroul aviator şi Micul Prinţ

O brăţară în Mediterana

În anul 1998, un pescar francez, pe numele lui Jean-Claude Bianco, pescuia în apropiere de Marsilia. Cum la orizont apăruseră nori negri de furtună, omul şi-a recuperat rapid plasa ataşată micii sale ambarcaţiuni de pescuit. Dar nu mică i-a fost surpriza când a văzut ce „prinsese”. Încurcată în ochiurile plasei, se zărea o brăţară metalică pe care era gravat ceva. Jean-Claude, a citit cu atenţie şi, pentru o clipă, nu şi-a crezut ochilor. Pe metalul brăţării se zărea clar numele posesorului, „Antoine de Saint-Exupéry”. Pescarul era convins că dăduse peste brăţara personală a marelui scriitor francez dispărut în apele Mediteranei.

Specialiştii francezi care au analizat ulterior brăţara au declarat că era, într-adevăr, o brăţară veche, din perioada în care trăise Antoine, dar erau convinşi că obiectul era unul fals, o copie reuşită, în cel mai bun caz.

Cazul a fost uitat până în momentul în care un scafandru care lucra în zona unde Bianco descoperise brăţara a revenit la suprafaţa apei cu o veste surprinzătoare: Pe fundul mării trona, încremenită între timp şi ape, epava unui avion de epocă. Era un avion de recunoaştere din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Brăţara celebrului scriitor

Tocmai fusese descoperit avionul în care intrase în nefiinţă autorul francez şi pilotul pasionat Antoine de Saint-Exupéry, cel care, în anul 1943, dăruise omenirii de atunci şi generaţiilor de copii care urmau să vină una dintre cele mai frumoase cărţi scrise vreodată. Iar brăţara era într-adevăr a lui…

Cel care iubea Zborul

Pe numele său complet Antoine Marie Jean-Baptise Roger de Saint-Exupéry, scriitorul-pilot de mai târziu s-a născut pe data de 29 iunie 1900 în Lyon, în sânul unei familii cu rădăcini adânci în aristocraţia franceză. Printre strămoşii săi se număra şi un personaj care a luptat de partea coloniştilor americani în bătălia de la Yorktown, din anul 1781.

În anul 1909, familia sa s-a mutat în Le Mans, undeva în partea centrală a Franţei (cu un an în urmă, Wilbur Wright sosise în Le Mans, unde uluise asistenţa cu zborurile sale).

În perioada în care a ajuns în Le Mans, Saint-Exupéry a urmat cursurile unei şcolii iezuite Notre Dame de Sainte Croix. A avut o copilărie ideală, lipsită de griji şi necazuri.

În anul 1912, Saint-Exupéry a zburat pentru prima dată în viaţă, într-un aeroplan condus de Gabriel Wroblewski, unul dintre pionierii aviaţiei franceze.

Cu toate acestea, vremurile deveneau tulburi, se arătau zorii războiului. În iunie 1914, Arhiducele Ferdinand, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, a fost asasinat de anarhistul Gavrilo Princip, iar Primul Război Mondial izbucnea pe data de 28 august 1914. În luna noiembrie a anului 1915, pe când luptele din Franţa se intensificau, Antoine şi fratele său s-au mutat la Fribourg, Elveţia, pentru a-şi continua studiile.

Doi ani mai târziu, Saint-Exupéry îşi lua bacalaureatul, iar trupele americane debarcau în Franţa. În acelaşi an frământat, fratele sau François se stingea de febră reumatică, moartea sa marcându-l profund pe Antoine. În toamna aceluiaşi an, viitorul scriitor se mută la Paris.

Muzeul dedicat Micului Prinţ în Hakone, Japonia

După o încercare nereuşită de a deveni licenţiat al Academiei Navale Franceze, Saint-Exupéry intră pe porţile prestigioasei Şcoli de Arte Frumoase din Paris, unde studiază arhitectura timp de cincisprezece luni.

În aprilie 1921, Saint-Exupéry îşi începe cei doi ani de seviciu militar obligatoriu. Ajunge în Strasbourg, unde se pregăteşte pentru a deveni pilot. În luna august a aceluiaşi an, pilotează deja un avion de tip Sopwith, pentru ca în decembrie să obţină brevetul de pilot militar, după care a servit câteva luni în Africa de Nord.

La întoarcerea sa în Paris, Antoine are o relaţie cu scriitoarea Louise de Vilmorin. Povestea de dragoste nu a durat mult. Prăbuşindu-se cu avionul, Antoine a suferit o fractură craniană în anul 1923. După accident, Louise de Vilmorin realizează că omul cu care urma să se mărite avea o profesie mult prea periculoasă pentru concepţia ei despre căsnicie. Reuşeşte să-l convingă să renunţe la zbor şi să-şi ia o slujbă de birou, dar, în cele din urmă, rupe logodna cu Saint-Exupéry, iar acesta se întoarce la viaţa de pilot.

Cel care iubea scrisul

Anul următor, în 1924, Saint-Exupéry devine pilot responsabil cu servicii poştale şi de transport. Doi ani mai târziu, debutează în lumea scrisului şi publică în paginile revistei Le Navire d’argent, unde lucra prietenul său Jean Prévost, prima sa nuvelă, intitulată Aviatorul.

La scurt timp de la debutul său literar, Antoine primeşte o nouă lovitură a sorţii: mult-iubita sa soră Marie Madeleine moare, după o îndelungată luptă cu tuberculoza.

După alţi doi ani, în 1926, Saint-Exupéry lucrează ca pilot pentru compania Latécoère din Tolouse. În această perioadă distribuia scrisori în toată Franţa, Spania şi Africa de Nord. În acelaşi an devine director al aeroportului Cap Juby din Rio de Oro, o regiune din Sahara. Fire deschisă şi binevoitoare, Antoine ajunge în scurt timp prieten cu autorităţile spaniole şi arabii din regiune. Relaţiile sale strânse cu ambele tabere îl ajută să medieze disputele dintre arabi şi spanioli şi să-i salveze pe piloţii rătăciţi în vastul deşert.

Nu renunţă deloc la cea de-a doua sa mare dragoste, scrisul, astfel încât, în pragul anului 1929, îşi publică primul roman, Courrier Sud (Curierul de Sud). La scurt timp după publicarea romanului, se mută în America de Sud, unde devine directorul unei companii aeriene de transport intitulată Aeroposta Argentina. Alături de el se mai afla Henri Guillaumet, un alt pionier al aviaţiei franceze. Cum îşi găseşte alinare şi refugiu în scris, doi ani mai târziu, Saint-Exupéry publică cel de-al doilea roman, Vol de Nuit (Zbor de noapte), care este ulterior încununat cu Prix Femina, o prestigioasă distincţie a literaturii franceze.

La scurt timp după publicare, se căsătoreşte cu Consuelo Suncin, văduva lui Enrique Gómez Carillo, un jurnalist şi diplomat guatemalez. Consuelo era, printre altele, o cunoscută membră a unui cerc de literaţi iluştri, printre care se numărau scriitorul belgian, laureat al premiului Nobel, Maurice Maeterlinck şi romancierul, poetul şi dramaturgul italian Gabriele D’Annunzio.

Succesul începuse să-i dea târcoale lui Antoine de Saint-Exupéry, astfel încât, în anul 1933, studiourile de la Hollywood ecranizează romanul său Zbor de noapte, în filmul omonim în care joacă staruri de epocă, precum actorii John şi Lionel Barrymore, Clark Gable, Myrna Loy şi Helen Hayes.

Antoine de Saint-Exupéry mai are însă de înfruntat capriciile destinului. În timpul unui zbor deasupra Saharei, avionul în care se afla împreună cu amicul său André Prévot se prăbuşeşte, iar temerarul aviator-scriitor rătăceşte câteva zile prin neîndurătorul deşert, până când este reperat şi salvat de o caravană de beduini. Spiritul său cutezător nu ia în seamă acest avertisment serios venit din partea sorţii, astfel încât, un an mai târziu, se întoarce la zbor. Îşi cumpără un avion marca Caudron Simon, doar pentru a se prăbuşi din nou, de data aceasta în Guatemala.

Accidentul a fost mai serios decât cele precedente, iar Saint-Exupéry a suferit răni destul de grave, nevindecându-se complet niciodată. Din fericire, pe tărâmul literar, talentul său era în continuare încununat de succes.Volumul de memorii Terre des hommes (Ţinutul bărbaţilor) despre aventurile sale din America de Sud şi Sahara este premiat în Franţa natală, precum şi în Statele Unite.

Apoi, norii războiului se strâng iarăşi deasupra Europei, iar Saint-Exupéry se înrolează, efectuând misiuni de recunoaştere (1939-1940). Ulterior, în faţa tăvălugului german, se refugiază în New York, unde duce o campanie pentru a-i convinge pe americani să intre în război de partea Aliaţilor.

Guvernul de la Vichy îl numeşte membru al Consiliului Naţional, funcţie pe care Saint-Exupéry nu o primeşte. Cu toate că a fost un oponent fervent al forţelor germane care i-au ocupat ţara, a primit destule critici pentru că nu ar fi sprijinit mai mult forţele armate conduse de generalul Charles de Gaulle.

„Numai cu inima poţi vedea bine, lucrurile esenţiale rămân ascunse ochilor”
(Motto-ul romanului Micul Prinţ)

În anul 1943, sub ororile celui mai cumplit război pe care îl cunoscuse omenirea, Saint-Exupéry dăruia, în egală măsură contemporanilor săi şi generaţiilor următoare, opera sa principală, povestea Micului Prinţ. Povestea poate fi considerată o inspirată fabulă pentru copii, dar care este destinată în egală măsură şi celor mari. Succesul a fost enorm, Micul Prinţ fiind considerată cea mai bine vândută carte din lume după Biblie şi Das Kapital a lui Karl Marx!

Din nefericire, viaţa lui Saint-Exupery nu s-a dovedit a fi la fel de fericită precum cea a Micului Prinţ din scrierile sale. Cum forţele Aliaţilor aveau nevoie de piloţi experimentaţi, escadrila sa de avioane de recunoaştere a fost reconstituită, iar Saint-Exupéry a dorit din tot sufletul să facă parte din ea, în ciuda părerii ofiţerilor săi superiori, care considerau că rănile îl pot împiedica să piloteze. Fire altruistă şi expansivă, Antoine nu i-a ascultat…

În luna iulie a anului 1944, Saint-Exupéry a fost programat pentru unul dintre ultimele sale zboruri de recunoaştere. Pe 31 iulie a decolat de la baza aeriană din Borgo, Corsica, spre regiunea Grenoble din sudul Franţei. Misiunea sa consta în efectuarea de fotografii de recunoaştere. Avionul său, un Lockheed P-38 Lighting, avea însă să dispară în decursul aceleiaşi zile. Nemaiprimind niciun semn de la el, escadrila sa a fost nevoită să-l declare dispărut definitiv pe data de 8 septembrie a aceluiaşi an.

În perioada următoare, s-a speculat că Saint-Exupéry a fost doborât deasupra Mediteranei de către un avion de vânătoare german sau a avut un accident de zbor, iar unele voci au insinuat chiar că s-ar fi sinucis. Ultima variantă a avut o anumită credibilitate, bazată pe faptul că scriitorul-aviator s-ar fi simţit marginalizat între colegii săi de escadrilă şi ar fi avut, în plus, o viziune pesimistă asupra propriului viitor. Merită menţionat şi faptul că, în decursul unei misiuni de zbor anterioare, alimentarea măştii sale de oxigen a fost problematică, din această cauză Saint-Exupéry fiind cât pe ce să leşine.

Saint-Exupéry a lăsat neterminată o ultimă carte, Citadela, care avea să fie publicată postum în Franţa, în anul 1948. Misterul morţii sale a continuat să persiste. Nici astăzi nu se cunosc circumstanţele în care s-a petrecut trecerea în nefiinţă a celui considerat de mulţi drept cei mai mari scriitor francezi ai secolului XX.

Antoine de Saint-Exupéry la bordul avionului său de recunoaştere, înainte de fatidicul zbor

În anul 2000, scafandrul Luc Vanrell a reuşit să localizeze şi să identifice resturile avionului lui Saint-Exupéry scufundat în Mediterana. După ce vestea descoperirii epavei avionului marelui scriitor a ajuns la toate agenţiile de presă, Horst Rippert, acum un veteran din cel de-al doilea Război Mondial şi fost pilot de interceptare şi vânătoare în cadrul celebrei Luftwaffe, a declarat că el este cel care a doborât avionul şi l-a trimis în nefiinţă pe Saint-Exupéry. În interviul care a urmat, Horst Rippert a mai declarat presei că în acele vremuri se număra printre tinerii care citeau cu aviditate cărţile lui Saint-Exupéry şi nu şi-a închipuit niciodată că el a fost cel care şi-a ucis idolul literar. În plus, a susţinut că, dacă ar fi ştiut cine pilota avionul de recunoaştere în acea zi fatidică, sub nicio formă nu ar fi deschis focul asupra avionului scriitorului.

Cu toate acestea, evidenţele militare din acea zi, precum şi interviurile ulterioare cu alţi piloţi supravieţuitori din Luftwaffe, pun sub semnul întrebării declaraţiile lui Rippert.

În anul 2003, o echipă de scafandri a reuşit să aducă la suprafaţă resturile avionului lui Saint-Exupéry. Examinările detaliate au confirmat identitatea avionului după numărul şi seria sa. Dar examinatorii nu au găsit nicio urmă de gloanţe pe fuselajul acestuia. Scafandrul Luc Vanrell are propria sa ipoteză, conform căreia Antoine de Saint-Exupéry s-ar fi prăbuşit intenţionat cu avionul în Mediterana.

Avion de tip Lockheed P-38 Lighting

Cu toate acestea, majoritatea istoricilor şi biografilor susţin în continuare că adevărata cauză a morţii scriitorului este şi astăzi un mister de nedezlegat.
Micul Prinţ rămâne însă una dintre cărţile esenţiale ale copilăriei tuturor.
Dacă nu aţi citit-o încă, citiţi-o. Dacă aţi citit-o deja, recitiţi-o! În ambele cazuri, nu veţi regreta.