Incepand cu secolul al XIV-lea, samuraii devin interesati de cultura, unii dintre ei ajungand adevarate „varfuri de lance” in lumea artelor. Principiul „Bun Bu Ryo Do”( pana si sabia in acord) devine un adevarat ideal pentru viitoarele generatii de luptatori.
Fiind o forta militara de temut, samuraii sunt priviti cu reticenta de catre noul monarh al Japoniei din timpul shogunatului Tokugawa ( cel care inlocuise vechea forma de guvernamant a imparatilor). Ca urmare, incepand cu secolul al XVII-lea, acestia isi vor pierde mare parte dintre functiile lor militare.
Ei devin, in schimb, birocrati aflati in slujba unui senior (daimyo), pastrandu-si unele drepturi cum ar fi cel de a purta arme in public si de a putea ucide orice persoana de rand care nu le arata respectul cuvenit. Cu toate acestea, seniorii sunt obligati sa isi reduce efectivele armate, moment in care o noua categorie sociala este creata, ronin ( termen ce defineste samuraii ramasi fara stapan).
Saigo Takamori, ultimul samurai
Nascut pe 7 februarie 1827 in regiunea Satsuma, Saigo Takamori se remarca prin abilitatile sale diplomatice si militare ( desi era doar un samurai de rang marunt). El este ales de catre daimyo sa calatoreasca la Edo (Tokyo de azi) pentru a concilia conflictul dintre Shogunatul Tokugawa, aflat la putere, si fortele imperiale.
Razboiul civil care va urma in anii 1868-1869 cunoscut si sub numele de Boshin sau „razboiul din anul dragonului” il va gasi pe Saigo in fruntea armatelor imperiale, tot el fiind cel care va obtine capitularea castelului Edo.
Odata cu instaurarea noului monarh si inceputul dinastiei Meiji, Saigo Takamori devine o persoana influenta din anturajul imparatului. Cu toate acestea, pozitia sa fata de politica imperiala este una conservatoare si ii creeaza numerosi dusmani printre noii aristocrati. Devine faimos prin indarjirea cu care se opune constructiilor de cale ferata, sustinand ca armata ar trebui sa fie prima institutie modernizata. El va demisiona in semn de protest si se va retrage in regiunea natala, Satsuma, fiind urmat de mai multi samurai loiali.
Samuraii primesc o noua lovitura, atunci cand imparatul anunta ca acestia nu vor mai fi singura forta armata din tara si ca locul acestora va fi luat de o armata moderna, creata dupa modelul occidental. Acesta le va interzice sa mai poarte arme in public si le va impune sa renunte la o mare parte din drepturile traditionale.
Temandu-se de o revolta, monarhul va trimite o flota care sa indeparteze arsenalul de arme al scolii militare din regiunea Satsuma. Paradoxal, aceasta va fi scanteia care va aprinde conflictul dintre fortele rebele si cele imperiale.
Aparitia primilor samurai si ascensiunea acestora
Conform traditiei, primii proto-samurai (razboinici care faceau parte din armata regulata) ar fi aparut in secolul al VI-lea ca o consecinta a infrangerilor repetate pe care Japonia le inregistrase in fata regatelor Chinei si Coreei.
Odata cu introducerea sistemului chinezesc de recensamant in anul 646 si intelegerea repartitiei populatiei, imparatul Mommu impune o lege prin care unul din trei barbati era chemat sub arme. Acestia isi aduceau propriile arme fiind scutiti, in schimb, de plata taxelor. A fost prima incercare din istoria Japoniei prin care se urmarea crearea unei armate organizate.
Cu toate acestea, termenul de samurai va defini anumiti magistrati, nicidecum pe militarii care se aflau in slujba imparatului.
Finalul secolului al VIII-lea ii gaseste pe razboinicii clanurilor japoneze ca o armata bine organizata, folosita cu succes in reprimarea mai multor rebeliuni.
Desi imparatul Kammu dizolva armata, ingrijorat de influenta liderilor militari, fostii reprezentanti ai acesteia vor ocupa pozitii importante in stat depasind chiar vechea aristocratie.
In perioada urmatoare, apare o clasa razboinica formata din asa numitii „saburai”, garzi de corp care excelau in practicarea artelor martiale si care insoteau nobilii, magistratii si convoaiele care colectau taxe. Denumirea isi are originea in verbul „saburau” care insemna „a servi”.
De abia in secolul XII, samuraii devin o forta pe plan militar si politic cu puternice influente asupra imparatului. Tot in aceasta perioada apare si „Bushido”( Calea razboinicului), cod etic care impunea reguli stricte cu privire la viata si moarte unui samurai.
Samuraii isi vor dovedi eficienta in timpul celor doua invazii mongole din 1273 si 1281 atunci cand vor reusi sa invinga in ciuda superioritatii numerice covarsitoare a adversarilor. Se estimeaza ca ultima invazie mongola ar fi una dintre cele mai mari debarcari din istorie, Kublai Khan(hanul mongol incoronat imparat al Chinei) mobilizand nu mai putin de 150.000 de luptatori, imbarcati de 4400 de vase, in timp ce armata japoneza cu greu depasea 40.000 de razboinici.