Istoria lunii septembrie
622
Fuga lui Mahomed (570-632) de la Mecca la Medina (oras aflat la 322 km nord de primul), la 9 septembrie, reprezinta inceputul calendarului islamic. Hegira, in araba Fuga, a fost legiferata ca momentul 0 al erei musulmane de catre califul Omar, in anul 638.
1437
Pe 16 septembrie, se incheie la Capalna o alianta a paturilor privilegiate (nobilimea maghiara, patriciatul sasesc si fruntasii secuilor) din Transilvania impotriva taranimii rasculate. Aceasta Unio Trium Nationum a dus la excluderea, vreme de secole, a romanilor din viata politica a principatului.
1666
Patru zile (2-5 septembrie) de cosmar pentru londonezi. 13.000 de cladiri si 89 de biserici cad prada incendiului izbucnit in zona Pudding Lane, in pravalia brutarului lui Carol al II-lea, Thomas Farynor. Dupa marele incendiu, celebrul arhitect Christopher Wren reconstruieste capitala britanica.
1781
Guvernatorul spaniol al Californiei, Felipe de Neve, intemeiaza, la 4 septembrie, o noua asezare, ce numara 44 de colonisti: El Pueblo de Nuestra Señora la Reina de los Angeles de Porciuncula (Orasul Doamnei Noastre Regina Ingerilor din Porciuncula), viitorul Los Angeles. Astazi, orasul are peste 4 milioane de locuitori.
1818
La 25 septembrie, medicul James Blundell (1791-1878), obstetrician la Guy’s Hospital din Londra, efectueaza prima transfuzie de sange uman. Desi nu stie nimic despre compatibilitatea grupelor sanguine, lui Blundell ii reusesc cinci dintre primele sale zece experimente de acest gen.
1846
In noaptea de 23 septembrie, pe baza calculelor efectuate de astronomul francez Joseph Le Verrier (1811-1877), Johann Gottfried Gallé (1812-1910) si Heinrich D’Arrest (1822-1875), de la Observatorul Regal din Berlin, descopera, dupa o cercetare de 30 de minute a boltei ceresti, planeta Neptun.
1848
Ciocnirea dintre trupele otomane conduse de generalul Kerim-Pasa si pompierii capitanului Pavel Zaganescu, la 13 septembrie, reprezinta sfarsitul revolutiei din tara Romaneasca. In batalie isi pierd viata 50 de pompieri. Zaganescu va fi decorat si ridicat la rangul de colonel de catre Cuza, 12 ani mai tarziu.
1864
La 15 septembrie, se realizeaza modernizarea sistemului de masuri si greutati din Romania. Legea, decretata de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, introduce sistemul metric incepand cu 1 ianuarie 1866, inlocuind astfel vechile si dificilele masuratori medievale (stanjenul, piciorul, ocaua s.a.).
1920
Prin decretul semnat la 1 septembrie de catre generalul Henry Gouraud, inalt comisar francez pentru Levant, se creeaza Statul Marelui Liban, impartit administrativ in 4 districte: Libanul de Nord, Muntele Liban, Libanul de Sud si Bekaa. La 26 noiembrie 1943, Libanul isi proclama independenta fata de Franta.
1928
„Natura a creat penicilina, eu doar am gasit-o“, obisnuia sa afirme medicul scotian Alexander Fleming (1881-1955) despre epocala sa descoperire, facuta la 15 septembrie, la St. Mary’s Hospital din Londra. Penicilina a salvat milioane de vieti in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, iar lui Fleming i-a adus Premiul Nobel, in 1945.