Cursa polara

Inceputul l-au facut navigatorii Renasterii ? John Cabot (1497), Martin Frobisher (1576) sau Willem Barents (1596) ?, dar motivatia initiala a fost una pur comerciala: gasirea unei cai de acces catre Asia prin nord-vestul Americii. Precaritatea ambarcatiunilor si mai ales prezenta ghetarilor au blocat insa drumul exploratorilor spre nordul extrem.

Totusi, cautarea rutei spre Asia a impulsionat esential cercetarile polare. Expeditiile lui J. Ross si W.E. Parry (1818), acelasi Parry singur in 1820, John Franklin (1819-1822; 1845-1847), Sir Robert Mac Clure (1850-1854), Richard Collinson (1850), W. Kennedy (1852), F.L. Mac Clintock (1857-1859), K. Koldewey (1869-1870), A. Young (1875), A.W. Greely s.a. au dus la descoperirea si cercetarea pas cu pas a Groenlandei, tarii lui Baffin, insulei Ellesmere, arhipelagului arctic canadian, Alaskai si Oceanului Inghetat.

Esecurile nu au diminuat entuziasmul exploratorilor arctici. Dezastrul care s-a abatut asupra expeditiei conduse de John Franklin (1847) a generat nu mai putin de 11 misiuni de cautare a temerarului navigator englez, pana cand, in 1859, dovezile materiale ale sfarsitului sau au fost descoperite pe insula King William. Cat despre atat de cautatul pasaj de nord-vest, el a fost strabatut abia in 1903-1906, de catre norvegianul Roald Amundsen (1872-1928), viitorul cuceritor al Polului Sud.

Meritul atingerii Polului Nord i-a revenit insa americanului Robert Edwin Peary (1856-1920). Dupa mai multe expeditii in Groenlanda (1886, 1891-1892, 1896, 1898-1902), acesta a purces, pe 8 august 1908, la cucerirea celui mai nordic punct al Pamantului. Insotit de alti 18 exploratori, de 49 de eschimosi si de 226 de caini, Peary a ajuns, la 1 martie 1909, la Capul Columbia ? 766 de kilometri distanta de pol. Asaltul final a fost dat de catre exploratorul american impreuna cu medicul de culoare Matthew Henson si cu patru eschimosi. Cinci sanii trase de 40 de caini au atins Polul Nord la 6 aprilie 1909.