Ideea unei debarcari in Franta prinsese contur, in mintea si planurile aliatilor, de mai multa vreme: ar fi fost nu numai o mult asteptata revansa pentru dezastrul englez de la Dunkerque, din 1940, ci si un raspuns cat se poate de concret la cererile „tatucului“ de la Kremlin: pentru Stalin, „deschiderea celui de al doilea front“, cum o numea el in corespondenta cu Churchill si Roosevelt, ajunsese o idee fixa.
Ca sa nu mai vorbim de orgoliul generalului De Gaulle, caruia debarcarea i-ar fi prilejuit miscarea de deschidere in ceea ce urma sa insemne eliberarea Frantei si, nu mai putin, instaurarea puterii gaulliste intr-o tara ai carei locuitori ajunsesera la un „modus vivendi“, ca sa nu zicem concubinaj, destul de profitabil cu ocupantul. Ca orice eveniment a carui iminenta este – pentru toata lumea – indubitabila, debarcarea s-a produs pe neasteptate, cel putin pentru nemti.
Secretul pregatirii si desfasurarii a ceea ce primise numele de cod „Operatiunea Overlord“ a fost unul impecabil: bine gandit, in toate amanuntele, si pazit cu strasnicie. In economia celui de-al doilea Razboi Mondial (atat de bogat, totusi, in batalii istorice, intorsaturi neasteptate ori spectaculoase rasturnari de situatie), Ziua cea mai Lunga – cum, intr-o carte celebra, a fost numit acel 6 iunie 1944 – este, poate, momentul de varf. Punctul de cotitura. Lovitura de maestru, care a pecetluit – definitiv si irevocabil – soarta Germaniei hitleriste. A fost, cum se zice, inceputul sfarsitului.
Foto: Keystone