Istorie Virtuala vs. Realitate Virtuala

Acum trei ani, am inceput sa lucrez la proiectul realizarii unui nou mod de vizualizare a evenimentelor istorice, numit astazi Istorie Virtuala. In calitate de realizator de programe de televiziune, eram de mult nemultumita de limitarile emisiunilor istorice de la TV. Pentru partea vizuala a unei emisiuni, trebuia sa ne bazam pe interviuri cu martori oculari, pe discutii cu istoricii care concepusera scenariul emisiunii sau pe arhivele de filme si fotografii. Imi doream sa creez o noua experienta pentru telespectatori, una care sa le permita sa simta ca participa la evenimentul istoric respectiv.

Voiam sa inventez o metoda prin intermediul careia telespectatorul sa fie tot atat de captivat de istorie, pe cat se lasa prins de dramele emotionale dintr-un serial de televiziune. Ca istoric, nu m-am putut impaca niciodata cu ideea ca istoria este un proces evolutiv, care incepe in Epoca de Piatra si continua prin ere tot mai luminate. Multe programe de televiziune perpetueaza aceasta perceptie gresita asupra modului in care se desfasoara si se scrie istoria.

In noiembrie 1989, cand Zidul Berlinului a cazut, am dansat alaturi de berlinezi pe acesta. Daramarea acelei bariere, insa, nu a fost rodul vreunui plan maret, chiar daca politicienii vremii respective s-au straduit sa impuna ulterior ideea ca ei au fost cei care au decis evenimentul. Zidul Berlinului a cazut in urma unei greseli savarsite in cadrul unei conferinte de presa, in urma unei declaratii scapate fara verificare prealabila, care, in mod neasteptat, a scos in strada o multime de oameni. Mass media si cartile de istorie au rescris acel moment, conferindu-i o cauzalitate eroica, potrivit nevoii noastre de a crede ca, in spatele a tot ceea ce ni se intampla, exista un scenariu solid si bine ticluit.

Pentru a intelege cu adevarat istoria si pentru a trage invataminte pentru viitor, trebuie sa ne transpunem in epoca in care s-au petrecut evenimentele si mai trebuie sa ne straduim sa uitam ca stim la ce au dus ele si la ce s-a intamplat dupa. Trebuie sa lasam deoparte ochelarii de cal ai prezentului si sa incercam sa vedem lumea asa cum a fost ea. Oamenii din trecut nu stiau nimic despre viitor. Nu stiau daca aveau sa castige sau sa piarda. Nu stiau la ce vor duce deciziile lor.

Tocmai acest sentiment al prezentei nemijlocite in momentul derularii evenimentelor am dorit sa-l comunic telespectatorilor interesati de programe istorice. De aceea, am hotarat sa folosim animatia realizata cu ajutorul computerului pentru a recrea mari personalitati ale istoriei. Am inceput cu Hitler, Roosevelt, Churchill, Stalin si cu o zi din cel de-al doilea Razboi Mondial. Am incercat sa-i facem pe telespectatori sa aiba impresia ca au fost martorii momentului in care acesti lideri luau decizii istorice si isi vedeau de rutina zilnica si de „chestiunea razboiului“. Am plasat publicul filmului in ziua de 20 iulie 1944 si l-am invitat s-o traiasca asa cum a fost ea, fara sa stie nimic despre viitor. Dupa terminarea filmului, telespectatorii se intorc in prezent cu o experienta nemijlocita a trecutului, mai adevarata si mai valoroasa decat aceea dobandita din cartile de istorie sau din filmele istorice.