Skoda in bataia sagetii inaripate
Cu putin inainte de Craciunul anului 1895, doi entuziasti ai ciclismului – Václav Laurin, mecanic, si Václav Klement, vanzator de carti – au decis sa isi puna in practica un vis comun si au construit o bicicleta cu un design realizat de ei, pe care au botezat-o, din patriotism, Slavia. Succesul nu a intarziat sa apara, astfel incat, in 1899, Laurin & Klement Co. a evoluat catre productia de motociclete. O data cu fabricarea acestora, compania a debutat si pe plan sportiv, castigand primele trofee dintr-un sir de peste 5.000 obtinute de-a lungul timpului in diverse competitii interne si internationale.
Intrarea pe scena auto a avut loc in 1905, o data cu primul autoturism iesit pe portile fabricii din Mlada Boleslav. Un real succes comercial, Voiturette Typ A era un model in 2 cilindri cu capacitatea de 1.005 cmc si 7 cai-putere, atingand viteza maxima de 40 km/h. Extinderea productiei i-a determinat pe fondatori ca, in 1907, sa transforme firma in societate pe actiuni, iar progresul si dezvoltarea acesteia au dus, in 1911, la aparitia unui nou model – Faeton Typ S, in 4 cilindri, 1.771 cmc si o putere de 14 CP, care ii permitea rularea cu pana la 60 km/h.
Primul Razboi Mondial nu a ocolit nici Laurin & Klement, dupa 1914 fabricile companiei vazandu-se silite sa participe la productia de razboi. Un nume nou Situatia economica a anilor ‘20 facea necesara modernizarea si intarirea pozitiei pe plan international, astfel incat L&K a inceput sa caute un partener puternic, capabil sa sustina un portofoliu care, pe langa autoturisme, includea camioane, autobuze, utilaje agricole si motoare de avion. Skoda Pilsen, cel mai important nume industrial al momentului in Cehoslovacia, s-a dovedit alegerea potrivita, iar fuziunea din 1925 a adus cu sine sfarsitul celor trei decenii de Laurin & Klement si inceputul epocii marcii Skoda.