Masculinitatea devine o provocare irezistibila
Nu mai exista o distinctie clara intre parfumul de clasa si cel adresat publicului larg si, in acelasi timp, multe dintre tendintele momentului nu sunt altceva decat melanjuri de compozitii ale trecutului. O vreme, vanilia face ravagii, moda parfumurilor unisex apare si dispare, dar una dintre tendintele esentiale o reprezinta aromele fructate, miresmele citrice luminoase, proaspete si naturale. Anii ‘90 vorbesc si despre cautarea identitatii masculine.
Inainte de 1966, parfumurile barbatesti erau tipice si usor de recunoscut: tabac, lavanda, brad si pin. Aramis si Eau Sauvage deschid o noua epoca in istoria apelor de toaleta masculine, care devin de acum nelipsite din viata barbatului rafinat. Barierele cad una dupa alta, iar imaginea masculina inceteaza sa mai fie una stereotipa; apar parfumuri dulci, orientale, si doua imagini publicitare se regasesc obsesiv in noile produse: cea a opresorului si cea a unui Peter Pan asexuat. Se opereaza schimbari si la nivelul ambalajului, dispar formele falice ale anilor ‘80, iar specialistii in marketing incep sa se adreseze barbatului la fel ca si femeii, facand apel la instinct si la intuitie.
Alchimia masculinitatii devine o provocare inepuizabila pentru parfumieri, care exploreaza noi „teritorii“ olfactive: prospetimea acvatica si transparenta. Doar 20% natura Din ratiuni economice, la ora actuala, elementele naturale sunt prezente in compozitia unui parfum doar in proportie de maximum 20%. „Sufletul“ parfumurilor, uleiurile esentiale nu mai sunt folosite decat pentru a „rotunji“, a neutraliza, a dezvolta note mai subtile si mai complexe sau a tempera asprimea celor sintetice. Elementele care contribuie la fixarea unui parfum si ii confera senzualitate sunt astazi materiile odorante de origine animala. Chimistii au reusit pana la urma sa le elucideze compozitia, sintetizand substante noi, inexistente in natura.
De pilda, ambra gri provine din intestinele casalotului Physeter Marcocephalus, care traieste in Oceanul Indian si in marile australe. Substanta, un amestec de calculi si reziduuri digestive, are un miros fin si nuantat, iar pana in secolul al XIX-lea a fost considerata un redutabil afrodisiac. Potentialul erotic al ambrei gri a fost exploatat de Coty in Ambre Antique, de Guerlain in L’Heure Bleue si Shalimar, de Yves Saint-Laurent in Opium si de Dior in Dioressence.
Transformat de generatia Beat in simbol al libertatii sexuale, moscul este secretat de o singura specie animala: capriorul din Himalaya, care se serveste de el pentru a-si seduce partenera. Comertul cu mosc a fost interzis ca urmare a lobby-ului facut de ecologisti, dar lichidul de culoarea sangelui este traficat de piata neagra pe ruta Nepal-Birmania-Siberia-China-Japonia, fiind la fel de apreciat pentru calitatile sale afrodisiace ca in urma cu 1.000 de ani. Moscurile de sinteza se regasesc in White Musk de la The Body Shop si in Escada Acte 2. In parfumuri, ele au si un rol fixator.
Manualul de mirosuri
Prima clasificare a mirosurilor a fost facuta de catre Aristotel. Acesta le diferentia in dulci, acide, austere, grase, acerbe, fetide si le atribuia efecte diferentiate asupra organismului uman. In prezent, nici una dintre clasificarile existente nu raspunde exigentelor impuse de creatiile din domeniul parfumeriei, din cauza lipsei unui model riguros stiintific al procesului olfactiv, pe baza caruia sa fie elaborat un sistem practic de masurare a impresiilor olfactive produse de substante, in vederea unei clasificari obiective. Cel mai adesea, creatorii isi elaboreaza propriile clasificari. Totusi, la ora actuala exista o metoda oficiala de clasificare, care este si cel mai des folosita in lumea parfumierilor; o prima formulare a acesteia a fost publicata in 1984, iar in 1990, Comitetul Francez al Parfumului a solicitat Comisiei Tehnice a Societatii Franceze a Parfumierilor publicarea unei editii complete.