Viitorul cu vapori
Scriitorul proceda intotdeauna la fel: nu inventa pornind de la zero, ci cupla sau sporea capacitatile inventiilor cu proiectie vizionara ale vremii sale. Jules Verne a trait una dintre epocile cele mai fecunde si cele mai bogate ale veacurilor din urma. S-a nascut in timpul Restauratiei, a cunoscut doua Republici (cea din 1848 si a treia Republica), si un Imperiu (cel al lui Napoleon III). A fost martorul Razboiului din 1870 si al Comunei din Paris. Dar cea mai importanta revolutie pe care a trait-o a fost cea industriala, care avea sa schimbe din temelii fata lumii. In timpul in care s-a nascut, deplasarile erau anevoioase si se faceau calare, cu trasura sau cu diligenta. Pe atunci, iti trebuiau 12 ore ca sa ajungi de la Paris la Rouen. In Franta nu existau cai ferate, pentru ca nimeni nu le intrezarea utilitatea. Mai mult, eruditii afirmau ca organismul uman n-ar fi in stare sa suporte o viteza mai mare de 50 km/ora. Lucrurile au evoluat insa repede.
Sub Ludovic Philippe s-au construit 1.800 km de cale ferata, iar in 1870 lungimea acestora a ajuns la 18.000. Ambarcatiunile cu vapori si roti cu palete uriase au invadat porturile, iar dupa putina vreme au aparut elicele si carenele metalice. Zborurile cu balonul erau numeroase in epoca (Verne a fost unul dintre „ciudatii“ care le-au practicat), dar ridicau inca probleme de directie. In 1870, Leon Gambetta a plecat cu balonul de la Paris la Tours, insa a ajuns in directie opusa, in Picardie. Si atunci, daca nu puteau fi controlate, la ce mai erau bune baloanele? Pana la urma, totul era o problema de mentalitate. Daca ajungeai sa vezi neajunsurile, pentru ca apoi sa le ameliorezi, calea spre progres devenea neteda. Asta a facut, practic, Jules Verne pret de patruzeci de ani. A modelat creierele, le-a destramat genunea neincrederii si le-a deschis fereastra spre ziua de maine. Cata vreme nu a studiat stiintele la modul sistematic, e limpede ca geniul sau a fost unul al extrapolarii.
Cele 62 de romane ale sale descriu avioane, filme, rachete teleghidate, submarine, scaunul electric, aerul conditionat si chiar faxul (ca sa nu mai vorbim, mai in gluma, mai in serios, de teroristii islamici, care isi fac debutul pe scena catastrofelor planetare in romanul Invazia marii, 1905, unde ii infrunta pe tehnocratii occidentali). Rudimente ale acestor intamplari tehnologice sau umane existau, insa nu promiteau nimic spectaculos. Jules Verne le-a facut, in romanele sale, sa existe in variante perfectionate, apropiate de cele ale zilelor noastre, invitandu-ne sa ne intrebam daca nu cumva marele sau secret era acela ca descoperise masina timpului. Cu atat mai mult cu cat – cea mai graitoare dovada a capacitatilor premonitorii ale scriitorului – el ne infatiseaza o imposibila calatorie de la Pamant la Luna, cea care i-a si conferit titlul de parinte al genului SF. Previziunea sa nu se limiteaza insa doar la imaginarea vehiculului spatial, ci si, mai uimitor, la locul lansarii acestuia, Cape Canaveral, din Florida. In ce glob de cristal sa fi vazut scriitorul acest detaliu? Cu siguranta, in nici unul. Deductia este izvorata din faptul ca tropicele sunt punctele cele mai apropiate de satelitul nostru natural. Plasandu-si actiunea intr-un raport intrinsec cu Noua Lume, Florida devenea unica solutie. Verne era un visator rational. Iar faptul ca ne-a poftit la ospatul inteligentei sale visatoare trebuie sa ne faca sa-i fim etern recunoscatori.