Lucrarea fara de sfarsit

FACTS

• Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al…
• Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi

Saisprezece De-semne spre Cer pentru ploaie si curcubeu

Casa Pastorului (sau Casa Ingerului) – se afla in panta dealului, in afara platoului, si se constituie intr-un „post de observatie“ pentru cel care vegheaza hotarele lumii.

Scara (Treptele) Semanatorului

Oglinda pentru Semanator » Icoana pentru ploaie si curcubeu – dispune de doua rezervoare menite sa capteze apa si, deopotriva, lumina.

Icoana pentru mesaje – pentru vestiri si prevestiri.

Casa Pasarii de Foc (Casa Ploii)

Model pentru curcubee – inspira natura.

Fantana oglinzii cu memorie – datatoare de apa vie.

Oglinda cu memorie – retine chipurile trecatorilor.

Douasprezece icoane senzoriale – practic douasprezece portrete de copii si batrani din sat memorate de oglinda.

Oglinda rotativa pentru reflectare

Doua proiecte de drum pentru iesirea din proiect.

Clopotele tacerii – acompaniaza proiectele de drum.

De-semn de punte peste doua lumi.

Poteci pentru initiere individuala.

Drum ritualic pentru initiere colectiva.

EXPERTS

O decolare spre luna

La baza dealului care a devenit „soclu“ pentru Ansamblul meu, se afla, pe de o parte, casa parinteasca, iar pe de alta triunghiul spiritual al satului (scoala, biserica si caminul cultural – repere ce alimen­teaza conceptual proiectul lucrarii). Denumit „Pe coaste“, acest deal care injumatateste satul mi-a marcat copilaria.

Inaintea cosmonautului Gagarin, pe la vârsta de opt ani, de pe el am facut prima tentativa de a decola (de a pleca de acasa in lume) spre Luna. Esecul ascensiunii a fost categoric, „lansarea“ fiind contracarata de o cadere zdravana. Confundasem „rampa“ cu „racheta“, forma cu continutul. Aspiratia spre ascensiune de atunci a devenit mai târziu pretext pentru o metafora spatiala care pro­pune prin insusi titlul ei un dialog pe verticala, sub forma unor interogatii si invocatii adresate necunoscutului.

Dupa primele etape parcurse, incepând cu „sfintirea locului“ (03.09.1994), continuand cu „sfârsitul inceputului“ (28.10.1994) si, in simetrie a contrariilor, cu „inceputul sfârsitului“ (14.09.1995), am declarat intregul demers Lucrarea fara de sfârsit. Si chiar daca nu va fi sa realizez ultimele doua proiecte, Moara Metafizica (o moara care macina totul, inclusiv proiectele) si Templul Asteptarilor, Ansamblul de la Tauseni va ramane paradigma vietii si operei mele.

In acest sat, pe un deal din apropierea casei parintesti, artistul plastic Alexandru Chira s-a hotarat sa-si amplaseze crea­tia monumentala intitulata De-semne spre Cer, pentru ploaie si curcu­beu, realizand un impresionant ansamblu de instalatii, toate com­ponente ale functionalitatii magico-poetice a unei Mari Instalatii Unificatoare. Ioan Crisan, vecinul care pastreaza cheile de la intrarea in casa parinteasca a lui Alexandru Chira, vorbeste despre monument ca un adevarat muzeograf. „Mai vin pe-aici, primavara si toamna mai cu seama, copiii, impreuna cu dascalii lor, sa-l viziteze.

“Batranul Emil Cheta, care evoca cu mandrie implicarea sa in proiectul artistului ajuns „profesor universitar la Bucuresti“, adauga ca multi straini in trecere spre satele unguresti de peste deal se opresc sa admire Ansamblul. Artistul spune ca si-a conceput lucrarea aici, pe acest deal abrupt, pentru a induce ideea sacrificiului, prin efortul fizic pe care trebuie sa-l de­pui pentru a ajunge la ea, si ca po­te­cile de initiere, drumul ritualic, sunt insesi caile de acces la opera de arta.

Si daca in sat timpul sta pe loc, in universul artistic „din damb“ el are o alta dimensiune, parand sa curbeze spatiul si sa-l oblige sa urmeze contururile Ansamblului. Contrastand atat coloristic, cat si ca structura cu tot ce il inconjoara, edificiul este vazut in mod diferit de catre beneficiarii lui directi, satenii. Cel mai avizat dintre ei, batranul Cheta, se pronunta ca un veritabil hermeneut: „Apai e un drum, ca in viata. La prima oprire e Pastorul, care e si Inger.

Adica omul urca spre cer si acolo vede un alt om, care e din pamant, si sigur se gandes­te ca e un simplu trecator pe pamant.“ Zambind cu nostalgie la gandul zilelor cand lucra cot la cot cu militarii din Floresti care au ajutat la realizarea complexului, Emil Cheta ne atrage atentia asupra rolului Oglinzii pentru Semanator in intelegerea mesajului Lucrarii si ne sfatuieste sa fim cu mare bagare de seama cand vom ajunge la Casa Pasarii de Foc sau Casa Ploii, din centrul Ansamblului, pe care sta scris: „Aici se afla centrul lumii, pentru o clipa, o zi sau de acum inainte.“

Dar, inainte de toate, ne indeamna sa urmam traseul sugerat de semnele artistului si sa intelegem noi insine fie­care lucru in parte. Un alt mosneag intalnit pe drum ne spune cat de folo­si­tor este monumentul din punct de vedere practic, „pentru ploaie“. Tulburatoare ni s-a parut informatia ca Ansamblul, care are in subtitlu precizarea: Instalatie pentru reme­morare, pentru sugestionat ploaia si curcubeul, a fost realizat intr-o zona in care, vreme de peste treizeci de ani, n-a plouat mai deloc.

Din momentul „sfintirii locului“ si al anun­tarii publice a proiectului (demarat in primavara anului 1994), insa, ploile au curs aici din belsug, amplificand, pe parcursul celor zece ani de santier, enormele dificultati tehnologice ridi­ca­te de realizarea lui. Astazi, multi considera ca Instalatia asigura echi­li­brul meteo-sensibil al satului. Ansamblul pare, in tot acest context, un fapt de revelatie. Revelatia Faurarului.

A celui care trebuie sa spuna cu orice pret ceea ce are de spus. Sa rosteasca. Sa puna granite. Sa lase semne pe drum. Aflandu-te pe urmele faurarului, nu poti sa nu simti dogoarea focului sau interior, avantul potentat de rigoare, din care au rezultat compozitii pe cat de exacte, pe atat de enigmatice. Pe dealul vecin descoperim un semn in forma de fagure, cu rol de catare: prin el poti privi de departe totul, aidoma unui vanator de semne si de sensuri, asa cum a si vrut artistul. Ce va urma?

In proiect si in lucru se mai afla patru subansambluri de mari dimensiuni. Generic, artistul le-a denumit relee informationale, menite a primi mesaje, a le amplifica si a le transmite statiei centrale, in scopul prelucrarii si decodificarii lor. Pe principiul utopiei proiectului fara sfarsit, Ansamblul de la Tauseni se va extinde apoi, cucerind deal dupa deal, pana la Viena, de unde ar urma sa se deschida spre toate zarile lumii. Dar asta presupune timp, iar noi sun­tem doar posesorii unei clipe, in ca­re, pe drumul de la poalele Ansam­blu­lui, un om ca de jucarie se indepar­teaza tragand dupa el un carut ca de jucarie, incarcat cu lemne ca de jucarie.

Foto: Alexandru Chira, Sorina Andreica