Energobesopasnost

Din pozitia sa de principal producator mondial de gaz, Rusia schimba regulile jocului intr-o complicata partida de sah cu UE si cu tarile aflate la granitele sale occidentale (Bielorusia, Moldova si Ucraina), profitand copios de dependenta acestora de gazul rusesc. In atari conditii, siguranta energetica globala a acestui inceput de mileniu tinde sa se reduca vazand cu ochii nu doar din cauza crescandei tensiuni din zonele de tranzit ale infrastructurilor de transport al petrolului si gazului catre principalii consumatori, ci si din cauza inevitabilei epuizari a rezervelor de hidrocarburi. 

UE depinde de importul din Rusia pentru satisfacerea a 30% din necesarul sau energetic. Mai detaliat, gazul rusesc acopera necesarul Ungariei in proportie de 32,5%, pe cel german in proportie de 30%, slovac – 27,2%, austriac – 17,7%, finlandez – 15,7%, ceh – 15%, bulgar – 13,7% si italian – 10,2% (BP Statistical Review of World Energy, 2006).

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Conform estimarilor Comisiei Europene, UE ar avea nevoie de cel putin inca 200 de miliarde de metri cubi de gaz rusesc anual, de acum si pana in anul 2020. 

Controlul total asupra tranzitului de gaz catre pietele europene este atuul pe care se bazeaza actuala strategie energetica a Rusiei fata  de UE. 

Unicul traseu pentru aprovizionarea UE cu gaz din Rusia include in clipa de fata gazoducte care traverseaza tari din afara Uniunii: Ucraina, Bielorusia, Moldova si Turcia, la randul lor importatoare de gaz rusesc. N-a fost nevoie decat ca Rusiei sa nu-i convina preturile oferite pentru furnizarea de gaz catre Bielorusia (ianuarie 2007) si Ucraina (ianuarie 2006) pentru ca, temporar, dar cu mari pagube socio-economice, tranzitul gazului catre UE sa fie blocat. 

In cele din urma, cred unii analisti, Rusia si UE trebuie sa accepte ideea ca depind una de cealalta. Dar daca UE depinde de gazul si infrastructurile rusesti pentru a-si satisface 30% din necesarul energetic de gaz natural, dependenta Rusiei de UE in privinta exportului acestuia este chiar mai mare, avand in vedere ca UE absoarbe circa 80% din total, asigurandu-i astfel tarii de la Rasarit o buna parte din bugetul sau de stat. In plus, Rusia are o nevoie acuta de ajutor pentru modernizarea sectorului sau industrial, iar UE i-ar putea intinde o mana de ajutor.   

Sah si mat
Intorcandu-ne in propria ograda, capacitatile Romaniei de a produce energie sunt nesigure, invechite si insuficiente. Adica o alta prioritate nationala. Romania este astazi capabila sa produca 14.700 megawati de energie. O putere cu care, potrivit lui Aurel Leca, intampinam dificultati in acoperirea unor varfuri de sarcina ce apar in perioada friguroasa. La fel, conductele pentru transportul gazelor naturale sunt vechi si nu detinem instalatii de denoxare; impactul unei centrale electrice bazate pe combustibil fosil asupra mediului ambiant este cel mai adesea foarte brutal, iar denoxarea, desi costisitoare, e obligatorie. „Avem o scadenta la fiecare dintre aceste centrale pentru a ne indeplini obligatiile asumate, iar daca problema nu va fi rezolvata rapid, aceste capacitati se vor inchide. Pericolul pentru Romania este ca, in lipsa lor, risca sa devina un importator net de energie electrica, iar cand importi o faci la preturile furnizorilor externi, care nu sunt blande pentru economia si societatea romaneasca. Deci securitatea alimentarii este amenintata“, explica Leca.  

In loc de concluzie
Cu toate aspectele sale pozitive, tehnologia nucleara ca sursa de electricitate se bucura in continuare de o reputatie proasta. Amenintarea terorismului si dubioasele intentii nucleare ale unor tari precum Iranul presupun precautie si o supervizare atenta din partea organismelor internationale. Cu toate acestea, producerea de electricitate prin intermediul fisiunii nucleare va continua sa joace un rol important in scenariile energetice ale urmatoarelor decenii. 

In interiorul sectorului electric, energiile regenerabile sunt un instrument interesant, dar cu o aplicabilitate limitata. Utilizarea carbunelui prin sechestrarea CO2 este o alta solutie posibila, dar costisitoare si aflata inca la nivel experimental. Cea nucleara ramane asadar una dintre putinele optiuni tehnologice existente la ora actuala pentru reducerea in mod serios a efectelor incalzirii globale. 

La finele duratei sale de viata, o centrala nucleara trebuie dezafectata (decommissioning), iar reziduurile trebuie depozitate la loc sigur pentru 100.000 de ani – timpul necesar degradarii radioactive. Gasirea unor spatii izolate pentru amplasarea depozitelor de deseuri incalca insa de multe ori drepturile populatiilor locale. Si daca batrana tehnologie nucleara reprezinta, in opinia multora, un paradis pierdut, ca multe alte certitudini ale stiintei, la ora actuala sperantele sunt puse in fuziunea nucleara, un mod diferit de a produce energie, lipsit de riscul de accidente si in masura sa produca deseuri radioactive care trebuie stocate vreme de doar cateva sute de ani. 

Recent a fost aprobata constructia primului reactor international ex­pe­rimental SUA – Europa – Japonia bazat pe fuziunea nucleara. Dar trecerea de la descoperirea facuta in laborator la proiectul demonstrativ si apoi la realizarea industriala si comercializarea la scara larga presupune in mod normal intre 50 si 70 de ani, un timp prea lung din perspectiva reducerii emisiilor. Pana in 2050, asadar, reducerile emisiilor de gaze de sera vor trebui facute doar cu tehnologiile de care dispunem in prezent.

Foto: Red Dot, Reuters, Photos, Rompres

FACTS

Pe 3 aprilie, la Zagreb, ministrii Economiei din Romania, Serbia, Croatia, Slovenia si Italia au semnat declaratia de sustinere a unui proiect despre care se vorbeste de la jumatatea anilor 1990: cel de construire a oleoductului Constanta-Trieste.

Constructia efectiva va incepe peste doi-trei ani. Lungimea totala a conductei va fi de 1.360 km, dintre care 649 km pe teritoriul Romaniei, 208 km – pe al Serbiei, 423 km in Croatia,  29 km in Slovenia si 10 km in Italia.  De la Trieste, oleoductul se va conecta la sistemul Trans Alpine Pipeline (TAP), care alimenteaza Austria si Germania.  Costurile sunt estimate la valori cuprinse intre 2,2 si 4,6 mld dolari, in functie de varianta capacitatii de transport alese.   Finantarea unui asemenea proiect depinde de disponibilitatea companiilor petroliere de a recurge la serviciile oleoductului. Un alt proiect energetic transnational este cel numit Nabucco. El presupune construirea unei conducte lungi de 3.400 km care sa lege estul Turciei de Europa Centrala. Proiectul a demarat in 2002, dar a stagnat la inceputul acestui an, cand s-a pus problema gazoductului. Comisia Europeana a inclus Nabucco pe lista proiectelor prioritare din programul TEN (Trans European Networks).

EXPERTS

Orice import de energie electrica va face sa explodeze factura energetica a fiecarui roman. De aceea trebuie sa revenim la ceea ce inseamna o productie de energie electrica in Romania si aceasta se bazeaza pe carbune, pe gaze naturale, pe pacura si pe sectoarele hidro si nuclear. 

In momentul de fata, insa, unele dintre grupurile in­sta­late in sistemul nostru energetic si-au depasit durata de viata cu foarte mult timp: in general, o cen­trala este prevazuta sa functioneze maximum 35 de ani, iar noi avem centrale care au depasit si 40-45 de ani. Ele provin fie din fosta URSS, fiind construite dupa tehnologiile anilor 1950-1960, fie din productia proprie, dupa licente luate de Romania in anii 1969-1970.  

Ce ne doare mai tare este ca instalatia primara, care este cea mai poluanta in momentul de fata, produce cu enorm de multe costuri energia electrica. De 18 ani ne chinuim sa aducem tehnologii noi in Romania si inca nu avem niciun ciclu combinat pe gaze care sa lucreze cu o eficienta de 55-58%; noi ne dam foc la bani, ardem gazul in cazanele vechi, cu tehnologie ruseasca. Ele produc aceeasi cantitate de energie electrica cu de doua ori mai mult combustibil. 

Anacronismul nostru in a produce energie electrica este si mai mare daca analizam competitia din Romania. Cred ca suntem singura tara din lume care pune in concurenta energia electrica produsa in sistem nuclear cu cea produsa in hidro si termo. La noi totul este monopol – si termo, si hidro, si nuclear. Nu exista o flexibilitate in a produce energie electrica in mo­men­tul de fata in sistemul in care suntem noi organizati. 

Concluzia mea este ca, dupa 18 ani de indecizie in domeniul energetic, mai exista totusi o sansa: sa sarim etapa de carpeli, de retehnologizari, pe care au par­curs-o alti producatori de energie electrica si sa venim cu tehnologii de ultima ora pentru anii 2015-2020. Acesta ar fi intr-adevar un semnal de dez­vol­tare dura­bi­la pe care l-ar da energetica din Romania. Altfel, daca nu se ia maine o decizie in acest domeniu, vom ajunge in curand sa nu mai putem aprinde lumina in casa.