Cea mai izolată civilizaţie din lume: cea sentineleză

Istoria insulelor Andaman şi a triburilor andamaneze

• Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
• Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama…

Insulele Andaman sunt locuite de cel puţin 60.000-70.000 de ani, primii oameni ajungând aici din India sau din Burma în urma Marii Migraţii dinspre Africa spre est, ce a avut loc cu aproximativ 20.000 de ani înainte ca Europa să fie locuită. Timp de mii de ani, societăţile ce populau acest arhipelag nu au fost perturbate de nicio influenţă externă, fapt ce a condus la dezvoltarea mai multor grupuri de indigeni, printre care Marii Andamanezi, Jarawa, Onge, Shompen, Jangil şi sentinelezii.

Se estimează că în 1789 existau 10.000 de membri ai grupului Marilor Andamanezi. La mijlocul secolului al XIX-lea, britanicii au transformat Insulele Andaman în colonie penitenciară, eliminând localnicii care s-au opus sosirii intruşilor. Andamanezii ce nu au fost atacaţi de britanici au murit ca urmare a contractării bolilor moderne. În 1901, numărul andamanezilor se redusese la 600, iar în 1927 la 100. Astăzi mai trăiesc doar 52 de andamanezi.

Mulţi dintre deţinuţi au rămas aici şi după ispăşirea pedepsei, insulele cu climă tropicală şi plaje cu nisipuri albe fiind atrăgătoare pentru mulţi dintre indieni deportaţi. Cu timpul, numeroşi colonişti din India şi Burma s-au stabilit şi ei aici, fapt ce a contribuit şi el la decimarea triburilor din arhipelag.

Tribul Jangil a dispărut la începutul secolulului al XX-lea, urmat de Oko-Juwoi şi apoi de majoritatea celorlalte popoare din arhipelag. Soarta lor nu a fost împărtăşită însă de triburile Jarawa şi sentinelez, care au respins cu violenţă orice legătură cu lumea exterioară. În cele din urmă, însă, tribul Jarawa a acceptat contactul începând cu 1998, iar acum existenţa lui este ameninţată de pojar şi turism, de braconierii care îi vânează hrana şi de extinderea aşezărilor şi a drumurilor construite de coloniştii ce trăiesc în arhipelag.

Sentinelezii nu au lăsat garda jos, continuând să refuze orice contact cu străinii. Din acest motiv, ei reprezintă una din din ultimele populaţii de pe planetă neatinse de civilizaţia modernă.

Istoria contactului cu sentinelezii

Sentinelezii au fost descoperiţi în 1771, atunci când un navigator de pe un vas de cercetare britanic a relatat că noaptea se putea vedea lumină pe insulă, ceea ce sugera că era locuită. Nava britanică nu a oprit pentru a studia în amănunt insula, însă jurnalul de bord conţine prima menţiune scrisă referitoare la populaţia insulei North Sentinel.

După aproape un secol, în 1867, vasul comercial indian Niniveh a eşuat pe reciful din apropiere de insulă. Cei 86 de pasageri şi 20 de membri ai echipajului au reuşit să supravieţuiască, folosind o barcă de salvare pentru a ajunge pe insulă. În dimineaţa celei de-a treia zile, supravieţuitorii naufragiului au fost atacaţi din senin.

Căpitanul navei Niniveh a reuşit să fugă în barca de salvare şi a supravieţuit, fiind salvat câteva zile mai târziu de un vas ce trecea prin zonă. El a relatat ulterior că „sălbaticii erau complet dezbrăcaţi, cu părul scurt şi nasul vopsit în roşu, iar săgeţile lor aveau vârful metalic”. Cel mai probabil, sentinelezii recuperau rămăşiţele metalice ale navelor eşuate în apropiere, comportament observat şi în zilele noastre. Un vas al Marinei Regale Britanice i-a recuperat după câteva zile pe cei rămaşi pe insulă, care reuşiseră să-i ţină la distanţă pe localnici.

În 1896, un indian ce-şi executa pedeapsa în colonia penitenciară de pe Insula Great Andaman a reuşit să evadeze cu ajutorul unei plute improvizate. Ambarcaţiunea acestuia a plutit în derivă, traversând cei aproximativ 50 de kilometri până la insula North Sentinel şi eşuând pe ţărmul acesteia. Echipa detaşată de oficialii coloniei penale pentru a-l căuta pe evadat a descoperit după trei zile cadavrul acestuia pe ţărmul insulei. Avea gâtul tăiat şi trupul străpuns de săgeţi în numeroase locuri.

În urma acestui incident, sentinelezii nu au mai fost deranjaţi de către intruşi timp de mai bine de jumătate de secol.

Ce se ştie despre sentinelezi?

Civilizaţia sentineleză se încadrează, din punct de vedere tehnologic, în categoria celor din epoca de piatră. Sentinelezii sunt singura populaţie de pe Terra care păstrează un stil de viaţă paleolitic, traiul lor depinzând de cules, vânătoare şi pescuit. Conform unor relatări, pot curăţa nucile de cocos cu dinţii şi pescuiesc cu suliţe şi arcuri cu săgeţi. Aceste instrumente sunt folosite şi pentru a vâna porcii mistreţi, testoasele şi varanii care trăiesc pe insulă. Agricultura, în schimb, le este străină.

De asemenea, sentinelezii au construit canoe pe care le folosesc pentru a se deplasa în apele puţin adânci din apropiere de mal, însă acestea nu sunt dotate cu vâsle. Propulsia se realizează prin împingere cu prăjini.

Sentinelezii folosesc focul, pe care-l ascund şi îl păzesc cu străşnicie, pentru că nu ştiu să-l obţină.

Limba lor este unică în lume şi nu seamănă nici măcar cu cele vorbite în restul arhipelagului Andaman. Dincolo de acest lucru, nu se cunoaşte nimic despre sentineleză.

Se estimează că populaţia insulei North Sentinel numără undeva între 50 şi 400 de persoane. Un număr precis nu poate fi obţinut, deoarece sentinelezii nu sunt prietenoşi cu vizitatorii. De altfel, recensământul din 2001 a fost efectuat de la distanţă de reprezentanţii guvernului indian, de care aparţine insula. Rezultatele oficiale au numărat 39 de persoane (21 de bărbaţi şi 18 femei), însă autorităţile recunosc că nu reprezintă o măsurătoare exactă a populaţiei de pe insula ce se întinde pe 72 de kilometri pătraţi.

O analiză ADN efectuată asupra celorlalte triburi din arhipelagul Andaman sugerează că sentinelezii reprezintă una dintre cele mai vechi populaţii ale planetei, dăinuind de peste 70.000 de ani!

Trilokinath Pandit – primul străin care a reuşit să se apropie de sentinelezi

În 1967, la 20 de ani după preluarea controlului asupra arhipelagului Andaman în urma obţinerii independenţei, autorităţile indiene au întreprins primele încercări de a-i contacta pe sentinelezi. O expediţie condusă de antropologul Triloki Nath Pandit a ajuns pe insulă, lăsând câteva nuci de cocos la ţărm, însă fără vreun rezultat – sentinelezii s-au ascuns în junglă. Cercetătorii au încercat din nou să îi contacteze pe sentinelezi în 1970 şi în 1973, însă în ambele cazuri au fost întâmpinaţi cu săgeţi.

În 1974, Pandit a pornit din nou în expediţie, de data aceasta alături de o echipă de filmare, încercând să stabilească o legătură cu sentinelezii. Le-a dus în dar câteva vase, fructe, jucării şi chiar un porc. Tentativa sa a fost respinsă, unul din membrii echipei de filmare alegându-se cu o săgeată în coapsă.

Pandit a continuat să încerce să le arate că nu avea intenţii rele, ducându-le diferite cadouri de-a lungul anilor, însă nu a reuşit să-i îmbuneze. „Ne aşteptau cu suliţe şi acuri, iar uneori se întorceau cu spatele şi se aşezau pe vine, în poziţie de defecare, pentru a ne insulta şi a ne arăta că nu eram doriţi pe insulă”, relata Pandit în rapoartele sale.

Antropologul nu a renunţat şi a continuat să le aducă nuci de cocos, care nu se găsesc pe insulă, iar cu timpul le-a câştigat încrederea. În cele din urmă, după 24 de ani de eforturi, Pandit a reuşit să ajungă pe insulă. Pe 4 ianuarie 1991, expediţia condusă de Pandit a fost întâmpinată de 28 de membri ai tribului neînarmaţi. „Nu ştiu dacă au un şef de trib, dar mi-e clar că au luat cumva decizia de a fi, în cele din urmă, prietenoşi cu noi. Nu ştiu cum, nu ştiu de ce”, a explicat Pandit.

Pandit este singurul antropolog care a reuşit să pătrundă în cultura sentineleză, spulberând multe mituri concepute de britanicii şi indienii care au colonizat arhipelagul Andaman. El le-a explicat acestora că triburile de etnie Negrito (cum sunt numite toate triburile indigene din Andaman şi Nicobar) nu sunt „maimuţe care trăiesc ca animalele”, cum erau consideraţi sentinelezii.

Astfel, sentinelezii nu sunt canibali şi nici excesiv de violenţi – „sunt doar precauţi, vor să se apere de străini”. Stilul lor de viaţă a rămas în epoca de piatră pentru că, cel mai probabil, nu a fost nevoie ca acesta să evolueze.

Ei nu poartă îmbrăcăminte, iar în primele expediţii în care Pandit a fost acceptat pe insulă, aceştia l-au dezbrăcat. „Ei nu pricep rostul hainelor. M-au dezbrăcat pentru că erau curioşi să vadă ce vrem să ascundem sub veşminte”, a explicat Pandit, care a rămas în repetate rânduri fără ochelari în expediţiile pe insulă.

Graţie activităţii sale ştiinţifice, Dr. Pandit a ajuns să conducă Anthropological Survey of India, principala organizaţie din India dedicată antropologiei. La finalul anului 1992, Pandit s-a pensionat şi s-a întors Calcutta. De atunci, nimeni altcineva nu a reuşit să stabilească un contact prietenos cu sentinelezii.

După ce contactele cercetătorilor cu triburile Jarawa au dus la moartea multor nativi în urma unor epidemii de pojar, autorităţiile indiene au decis în 1996 să interzică antropologilor călătoriile pe insula sentinelezilor, pentru a nu-i expune bolilor de pe subcontinentul indian. Guvernul local al insulelor Andaman şi Nicobar a anunţat că nu doreşte să se amestece în stilul de viaţă al sentinelezilor, permiţându-le acestora să trăiască în pace.

Sentinelezii continuă să refuze contactul

Pandit a fost singura persoană care a reuşit să pătrundă în universul sentinelez, care a continuat să refuze ferm apropierea vaselor sau aeronavelor.

Pe 26 decembrie 2004, un cutremur cu o magnitudine de 9 grade pe scara Richter a avut loc în estul Oceanului Indian, declanşând un tsunami devastator, ce a dus la moartea a peste 230.000 de persoane.

La câteva zile după cutremurul care a afectat toate ţările cu ieşire la Oceanul Indian, autorităţile indiene au trimis un elicopter pentru a evalua daunele produse pe insula North Sentinel. Tsunamiul a provocat sute de mii de morţi în 15 ţări, populaţiile acestor state nefiind pregătite pentru un astfel de eveniment devastator, dat fiind că ultimul avusese loc cu mai bine de 100 de ani în urmă. Din acest motiv, oficialii indieni se aşteptau ca nici sentinelezii să nu fi scăpat teferi.

Atunci când elicopterul gărzii de coastă a ajuns în dreptul insulei, oficialii şi-au dat seama că se înşelaseră: au fost întâmpinaţi de un bărbat înarmat cu arc, care a început să tragă spre aeronavă. Mesajul sentinelezului a fost recepţionat, iar elicopterul a părăsit cu promptitudine spaţiul aerian al celei mai izolate civilizaţii din lume. Antropologii cred că sentinelezii au acumulat de-a lungul mileniilor cunoştiinţe despre mişcarea oceanului şi despre comportamentul animalelor ce le-au permis să anticipeze tsunamiul.

Sentinelezii au reintrat în atenţia publicului doi ani mai târziu, când doi braconieri ce pescuiau ilegal în apropiere de insula lor au fost atacaţi cu săgeţi şi omorâţi. Se crede că cei doi se îmbătaseră cu vin de palmier, motiv pentru care au ajuns în zona interzisă. Elicopterul trimis de autorităţi pentru a recupera cele două cadavre a fost la rândul său atacat cu săgeţi, astfel că acestea au rămas pe insulă.

Deşi rudele unuia dintre cei doi pescari au cerut pedepsirea crimei, autorităţile au declarat că nu pot investiga evenimentul fără a provoca vărsare de sânge pe insulă. În schimb, tatăl celui de-al doilea braconier decedat s-a declarat de partea sentinelezilor. „Fiul meu Pandit a căpătat ce merita. A încălcat legea, braconând într-o zonă în care nu avea voie să se afle. Din punctul meu de vedere, sentinelezii sunt victimele aici, nu fiul meu. Trăiesc într-o stare de teroare continuă din cauza braconierilor înarmaţi ce vin de pe insula noastră şi din Myanmar. Ei doar se apărau în singurul mod pe care îl cunosc, cu arcul. Nu vreau răzbunare, ci doar trupul băiatului meu înapoi. Oricum, este un caz imposibil de adus în justiţie”, a declarat RK Tiwari.

Apele din jurul insulei North Sentinel continuă să fie înţesate de braconieri, deşi sentinelezii au drept exclusiv asupra zonei ce se întinde până la 5 km distanţă de ţărm. Numărul celor ce pescuiesc ilegal în apele sentinelezilor este în continuă creştere, ameninţând să distrugă una din puţinele surse de hrană ale acestora.

Aşadar, la 70.000 ani de la momentul în care au sosit în acest colţ al lumii şi după ce au supravieţuit numeroaselor cataclisme ce au lovit planeta de-a lungul mileniilor, sentinelezii riscă să dispară, la fel ca celelalte triburi din Andaman, din cauza civilizaţiei moderne.