Asirienii – Între Ashurnasirpal şi Andre Agassi

12 08. 2011, 00:00

La curtea zeului Assur

Cunoscuţi în istorie sub diverse denumiri, între care cele mai frecvente sunt cele de siriaci, siri, assouri, creştini siriaci, assirienii sunt un popor de origine semită, vorbitor ai dialectului estic al limbii aramaice şi ale cărui origini se pierd în negura timpului.

Dovezile arheologice descoperite până în prezent vorbesc despre o continuitate neîntreruptă în zona Mesopotamiei antice, de acum circa 3.500 ani.

Celebra civilizaţie antică a summero-akkadienilor se constituie în civilizaţia înaintaşă a asirienilor de astăzi. A fost încă de la începuturile sale sub egida zeului Assur (sau Ashur, în unele traduceri), cel care a dat numele primei capitale asiriene. Imaginea zeului, cuprinsă de un cerc şi aureolată de aripile sale caracteristice, a devenit simbolul istoric al acestei mari civilizaţii a omenirii.

Vechiul teritoriu al Mesopotamiei a fost locuit iniţial de sumerieni şi de triburile semite native ale akkadienilor din această regiune. Cu peste 2.400 ani înainte de Hristos, akkadienii, conduşi de ambiţiosul rege Sargon cel Mare, i-au cucerit pe sumerieni, fondând astfel primul imperiu din istoria omenirii. Nu a rezistat decât aproximativ 300 de ani. În momentul imediat următor colapsului, akkadienii s-au scindat în două naţiuni, asirienii, respectiv babilonienii. Cele două entităţi asemănătoare cultural, dar separate pe plan politic, au coabitat armonios acum 1.900 ani înainte de Hristos, când amoriţii, un alt trib semitic, au invadat vestul Mesopotamiei, distrugând regatele akkadiene Isin şi Larsa.

Amoriţii au fondat ulterior Babilonul sub forma unui oraş cu prerogative de stat independent. Bucuria amoriţilor a durat doar 100 de ani, după care au fost izgoniţi din Asiria de regele-erou Adasi.

Asiria şi Babilonul aveau să devină cele mai mari puteri regionale, beneficiind de influxul unor civilizaţii vecine precum hurrienii, kasiţii şi mitannii. Imperiul neo-asirian dintre anii 911-608 a constituit un creuzet în care asirienii s-au amestecat şi convieţuit cu triburile aramaice sosite dintr-un mic regat aflat la periferia Mesopotamiei. Tot în această perioadă istorică, multe triburi de evrei au fost deportate în Asiria, iar o proporţie importantă de evrei a fost înglobată în componenta etnică asiriană.

Punctul de cotitură al civilizaţiei antice a asirienilor a fost căderea străvechii cetăţi Ninive. Timp de 700 de ani de la acest moment dramatic, ţinuturile asiro-babiloniene au căzut pe rând sub dominaţia perşilor ahemenizi, a macedonenilor lui Alexandru cel Mare, a parţilor arascizi, a romanilor conduşi de Traian şi a perşilor sasanizi.

Creştinismul siriac

Creştinismul oficial, cât şi cel gnostic, cu sectele sabienilor şi maniheiştilor, s-a instalat în această regiune între secolele I-III d. Hr. Regele parţilor zoroastrieni Shapur I a ordonat masacrarea tuturor creştinilor din regatul său în anul 214 d. Hr. Întâmplător sau nu, marea majoritate a creştinilor erau asirieni. În timpul persecuţiei, circa 1.150 creştini au fost martirizaţi. Creştinii asirieni – sau siriaci, cum au fost numiţi din momentul creştinării – au fost divizaţi în secolul al V-lea de schisma nestorienilor, iar din secolul aş VIII-lea au devenit o minoritate religioasă, în urma cuceririi Mesopotamiei de către arabii musulmani.

Sfântul Efrem Sirul reprezintă cea mai importantă personalitate religioasă dată de creştinismul siriac, exegezele biblice, poemele şi rugăciunile sale bucurându-se de o mare apreciere şi circulaţie în lumea creştină.

Loviturile Islamului

Invazia arabă a însemnat o mare lovitură dată asirienilor. Cu toate acestea, ca urmaşi ai străvechii civilizaţii mespotamiene, asirienii au avut o contribuţie uriaşă la proaspăta civilizaţie islamică.

În perioadele ulterioare, sub conducerea ommeyazilor şi a abbasizilor, asirienii au tradus în arabă operele filozofilor şi matematicienilor greci. Asirienii au excelat, de altfel, în ştiinţe, filozofie şi tehnologii. Nu a contat prea mult. Refuzul lor de a se islamiza în masă a dus la excese amplificate de aplicarea strictă a legii Sharia. Excesele au dus la fuga multor asirieni în Asia Centrală, India, China şi chiar Mongolia, locuri îndepărtate unde asirienii au fost primii creştini care au ridicat biserici.

Loviturile istorice au continuat însă, concretizate sub forma invaziilor mongole şi turcice.

După cădera Bagdadului din anul 1258, hanii mongoli au fost deosebit de toleranţi cu creştinii. Nu la fel se poate spune şi despre Tamerlan, ale cărui masacre la adresa creştinilor siriaci au fost aproape de a-i duce pe aceştia la exincţia totală.

Regiunea a căzut apoi în mâinile a două confrerii de triburi turcice, Aq Qoyunlu şi Kara Qoyunlu. În secolul al XV-lea, turcii otomani cuceresc la rândul lor regiunea. Creştinii siriaci au fost înglobaţi alături de armeni în aşa-zisele millyet-uri, forme de conducere relativ autonome, constituite pe criterii etnico-sociale, în care turcii înglobau comunităţile religioase ne-musulmane din Imperiul Otoman.

O altă lovitură grea peste această naţiune greu încercată a constat în masacrul de la Hakkari. În anul 1842, asirienii car trăiau liniştiţi în munţii Hakkari din sud-estul podişului anatolian au fost atacaţi gratuit şi abuziv de către forţele armate otomane şi trupele kurde. Atacul s-a soldat cu zeci de mii de morţi în rândul asirienilor neînarmaţi.

Renaşterea pan-islamismului în rândul muribundului Imperiu Otoman, condus de sultanul Abdul Hamid al doilea, a ajuns la apogeu odată cu masacrele cărora le-au căzut victime în egală măsură creştinii siriaci şi cei armeni, între anii 1894-1897.

Rezultatul „otomanizării” întreprinse cu arma în mână de trupele turceşti şi bandele de kurzi a constat în moartea altor mii de creştini şi distrugerea, jefuirea şi incendierea unui număr de 254 sate locuite de asirieni. Femeile acestora au fost violate, torturate şi vândute. Aceeaşi soartă cumplită au avut-o şi copiii.

Asirienii astăzi

Nici perioada modernă nu a adus mult aşteptata pace şi linişte pentru acest popor străvechi şi paşnic în egală măsură. Al treilea genocid asirian, întreprins tot de trupele turceşti şi voluntarii kurzi, s-a desfăsurat între anii 1914-1918 şi a dus la moartea unui număr de 500.000-750 000 asirieni, adică nu mai puţin de două treimi din întreaga populaţie. Supravieţuitorii au fugit în Rusia, Georgia, Armenia, Siria, Iran şi Irak.

Masacrul de la Simele a fost unul dintre primele măceluri la care a fost supusă populaţia creştină de către guvernul irakian din anul 1933. Campania al-Anfal, în urma căreia Saddam Hussein a ordonat eradicarea kurzilor din nordul Irakului, avea să însângereze şi unele oraşe şi sate asiriene. Odată cu Războiul din Irak şi invazia americană din anul 2003, anarhia instalată şi neliniştile sociale au dus din nou la izbucnirea de violenţe neprovocate la adresa creştinilor siriaci. Au fost loviţi atât de musulmanii suniţi şi şiiţi , cât şi de gherilele kurde.

În aceste condiţii nu trebuie să ne mire că, la ora actuală, diaspora asiriană numără mai mulţi oameni decăt comunităţile tradiţionale din Orientul Mijlociu. Cei mai mulţi asirieni trăiesc în Siria, Irak şi Iran. In diaspora, cele mai mari comunităţi se întâlnesc în Statele Unite, Suedia, Iordania, Germania, Australia, Rusia şi Canada. Festivalurile şi sărbătorile lor coincid, în general, cu cele din calendarul creştin, Paştele fiind cea mai importantă sărbătoare. Cu toate acestea, asirienii au păstrat şi o serie de sărbători precreştine precum Kha b-Nisan, Anul Nou asirian, celebrat pe 1 aprilie, Som Baoutha, Sărbătoarea de Ninive sau Somikka, un fel de Halloween asirian, a cărui menire este de a speria copii neastâmpăraţi.

Genetic şi rasial, asirienii au fost catalogaţi drept rasă albă caucazoidă cu tipologie mediteraneană. Au pielea măslinie, nas acvilin, părul şi ochii negri. Genetic, s-au păstrat destul de omogeni, în condiţiile invaziilor şi atacurilor pe care au trebuit să le înfrunte. Printre personalităţile marcante de origine asiriană se numără anticul rege Ashurnasirpal al doilea, Nineveh Dinha (reporter Fox News), biblicul rege Abgar din Edessa, cel care a purtat o corespondenţă cu însuşi Iisus Hristos, şi cu voia dvs. celebrul tenismen Andre Agassi, al cărui tată este etnic asirian. Fosta glorie a tenisului mondial s-a implicat, de altfel, în sponsorizarea mai multor organizaţii al căror obiect de activitate este prezervarea culturii şi civilizaţiei asiriene.