F-35: Apogeul avioanelor de vânătoare

Unul dintre elementele esenţiale ale capacităţii de proiecţie a forţelor militare îl constituie dominarea aerului. Pentru a atinge acest ţel, armata SUA are în plan ca până în 2020 să deţină un număr record de aeronave militare, cu peste 1.000 mai multe decât oricare altă naţiune de pe Pământ. În 10 ani, SUA va deţine de 20 de ori mai multe avioane de război decât China şi de 15 ori mai multe decât Rusia, la care se adaugă un număr crescând de drone armate.

Cel mai important avion din acest arsenal militar american va fi F-35 Lightning II, cea mai sofisticată armă de război din istoria omenirii.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

În 2001, compania Lockheed Martin a câştigat competiţia cu Boeing, fiind desemnată de Departamentul Apărării din SUA drept constructorul avionului de vânătoare de generaţia a 5-a. F-35, avionul conceput de Lockheed Martin, urma să înlocuiască flota învechită a armatei americane. F-35, denumit şi Joint Strike Fighter, este construit în colaborare cu 8 ţări aliate ale SUA, ce intenţionează să îl achiziţioneze.

Marele avantaj prezentat de F-35 era faptul că urma să înlocuiască mai multe modele de aeronave de luptă. De la clasicele F-16 şi A-10 folosite de Aviaţia Militară, până la avioanele A/F-18 folosite de Marină şi aeronavele AV8B folosite de infanteria marină, toate urmează să fie înlocuite de F-35.

Iată cum arată un F-35 însoţit de avionul pe care îl va înlocui, F-16:

Acest lucru este posibil pentru că F-35 include, de fapt, 3 tipuri de aeronave, acestea pornind de la acelaşi design de bază, urmând ca apoi să fie modificate pentru a satisface nevoile fiecărei ramuri a armatei americane.

Cele 3 tipuri de F-35

Primul model, intitulat F-35A, e o aeronavă de tip CTOL (conventional take-off and landing), capacitatea de decolare şi aterizare fiind una obişnuită, tipică aeronavelor destinate bazelor terestre, F35-A fiind conceput pentru uzul US Air Force. Aeronava beneficiază de o capacitate de accelerare extraordinară, fiind manevrabilă chiar şi în condiţiile unei acceleraţii gravitaţionale de 9 g (de 9 ori mai mare decât cea normală la sol).

Infanteria marină urmează să beneficieze de F35-B, un model de tip STOVL (short take-off and vertical landing), acest avion fiind capabil să decoleze de pe o suprafaţă scurtă de rulare şi să aterizeze vertical, precum un elicopter.

A treia variantă, F-35C, este concepută pentru a fi folosită de marina americană, fiind proiectată special pentru a putea fi folosit pe un portavion (model tip CV – carrier version). Acest tip de avion are suprafeţele aripilor mai mari şi un tren de aterizare ranforsat, necesar pentru decolarea asistată (de catapulte) tipică portavioanelor.

Pe 27 iulie un F-35C a efectuat primul test public de decolare prin catapultare:

Fiind un avion de vânătoare multirol de generaţia a 5-a, F-35 va fi de 8 ori mai eficient în misiunile de atac la sol şi de 4 ori mai eficient în ceea ce priveşte misiunile de apărare în aer în comparaţie cu aeronavele de vânătoare din generaţia anterioară. De asemenea, fiind mult mai sofisticat decât avioanele ce sunt astăzi în uz, F-35 va putea îndeplini misiuni care astăzi solicită folosirea mai multor aeronave, graţie senzorilor avansaţi şi tehnologiei stealth, care face aproape imposibilă detectarea sa chiar şi de către sistemele anti-aeriene avansate.

F-35 este primul avion supersonic, invizibil faţă de radar, ce poate decola de pe o suprafaţă scurtă şi ateriza vertical. Aeronava măsoară 15,6 metri în lungime, 4,6 în înălţime şi 10,7 metri în lăţime (13,1 în cazul F-35C), putând atinge o viteză maximă de 1.930 km/h (Mach 1.6). F-35A şi F-35C pot transporta o sarcină maximă de armament de 8.160 de kg, iar F-35B de 6.800 de kg.

Un alt rol pe care aeronava F-35 îl va avea este acela de colectare de date esenţiale despre forţele inamice, misiune îndeplinită de obicei de agenţiile de informaţii. Avionul este capabil să culeagă informaţii din spaţiu, de la sol şi de la alte aeronave prezente în aer, iar acestea sunt transmise în timp real la sol, unde pot fi analizate de forţele specializate.

Pentru că sistemele inteligente ale aeronavei cumulează toate informaţiile referitoare la câmpul de război, pilotul are acces la o imagine de ansamblu a acestuia. Toate informaţiile apar pe un display integrat în casca purtată de pilot, acesta având capacitatea de a vedea imagini în infraroşu. De asemenea, pilotul poate accesa una din numeroasele camere video integrate în corpul aeronavei, putând vedea în toate direcţiile, inclusiv sub aeronavă.

Proiectanţii aeronavei se laudă cu nivelul înalt de precizie al acesteia. Oficialii Lockheed Martin au probat acest lucru în timpul unui zbor demonstrativ efectuat la 80 de km de oraşul american Las Vegas. În imaginile transmise în timp real spre centrul de comandă, jurnaliştii prezenţi au putut vedea cum senzorii aeronavei capturează imagini clare ale hotelurilor din oraşul situat la 80 de kilometri depărtare.

Specialiştii Lockheed Martin au explicat jurnaliştilor că sistemul sofisticat de arme cu care este dotat F-35, proiectat să reducă numărul victimelor colaterale, este capabil de o asemenea precizie încât permite ţintirea unei ferestre anume a hotelului chiar de la distanţa de 80 de kilometri! Din motive evidente, această afirmaţie nu a fost demonstrată jurnaliştilor.

Avioanele F-35 vor costa de 10 ori mai mult decât trimiterea omului pe Lună

Pentru că toate cele 3 modele ale F-35 se bazează pe acelaşi design de bază, şefii armatei americane se aşteptau ca prin achiziţia acestor aeronave de generaţia a 5-a să îndeplinească două obiective în acelaşi timp: modernizarea flotei şi reducerea costurilor.

Pentru că cele 3 modele de aeronave urmează să aibă 80% din componente în comun, şefii armatei americane se aşteptau ca acest lucru să conducă la costuri de mentenanţă şi de logistică mai mici.

Dacă primul obiectiv pare aproape de realizare, cel de-al doilea nu a decurs deloc conform planurilor. Programul JSF (Joint Strike Fighter) de modernizare a flotei americane a întâmpinat numeroase probleme ce au dus la întârzierea sa şi la depăşirea costurilor programate iniţial.

Dacă la semnarea contractului cu Lockheed Martin cei de la Pentagon se aşteptau ca F-35-ul să intre în uz în 2010, termenul de predare a fost extins până în 2016, iar costurile au crescut exponenţial, depăşind cu mai mult de 50% suma estimată iniţial. Pentagonul intenţionează să achiziţioneze 2.443 de avioane F-35 în următorii 25 de ani, costul total fiind 382 de miliarde de dolari. Dacă iniţial costul unui F-35 era estimat la 69 de milioane de dolari, astăzi acesta se ridică la peste 130 de milioane (cea mai scumpă fiind aeronava destinată utilizării pe portavioane, care costă aproximativ 143 de milioane de dolari).

Însă atât armata americană, cât şi ţările care intenţionează să cumpere aceste avioane (printre care Marea Britanie, Italia, Olanda, Turcia, Canada, Australia, Norvegia, Danemarca, Israel) doresc să reducă numărul de aeronave comandate, ca urmare a costului exorbitant.

Costurile de achiziţie nu sunt, însă, cele mai mari cheltuieli pe care aceste aeronave le vor implica: un raport publicat anul acesta de către Pentagon estimează că, de-a lungul celor 50 de ani în care vor fi în uz avioanele de tip F-35, programul va costa peste 1.385 de miliarde de dolari americani. Astfel, acesta este de departe cel mai scump program din istoria armatei americane. Şi nu doar al armatei! Spre exemplu, programul Apollo, prin care NASA a dus pentru prima dată oameni pe Lună, a costat 164 de miliarde dolari de-a lungul a 10 ani. Un alt program cu care Joint Strike Fighter a fost comparat este cel al construcţiei de autostrăzi de-a lungul SUA, care a costat 213 miliarde de dolari pe o durată de 40 de ani, un mizilic în comparaţie cu costurile F-35.

F-35, ultimul avion de vânătoare pilotat de om?

Chiar dacă F-35 va costa mult mai mult decât s-a estimat iniţial, soarta sa nu este în dubiu, el urmând să fie arma cheie a forţelor aeriene americane în următoarele decenii.

Cu toate acestea, pe termen lung acesta îşi va pierde din avantajele apreciate astăzi. Limita de zbor în regim de luptă a F-35C, varianta destinată folosirii de pe portavion, este de 1.100 de kilometri distanţă faţă de bază. Acest lucru ar putea constitui o problemă pe măsură ce China dezvoltă rachete balistice anti-portavion, fiind foarte posibil ca F-35 să nu mai constituie un avantaj în zona Asiei de Sud şi a Pacificului de Vest, regiune pe care strategii militari americani o consideră drept punct-cheie al potenţialelor conflicte în anii ce urmează.

În teatrele de operaţiuni în care SUA activează în prezent, Irak şi Afganistan, armata americană a început să folosească din ce în ce mai mult drone, adică aeronave pilotate de la sol (de obicei chiar de la zeci de mii de kilometri distanţă, piloţii acestora aflându-se în baze din SUA). În ultimii ani, dronele au devenit mai fiabile şi au preluat din ce în ce mai multe misiuni ce cădeau în sarcina avioanelor pilotate de om, iar Pentagonul intenţionează să direcţioneze din ce în ce mai mulţi bani în dezvoltarea acestora.

Dincolo de costul mai mic, dronele au două mari avantaje în comparaţie cu aeronavele pilotate de oameni. Primul avantaj este oferit de faptul că sunt mai uşoare şi mai eficiente decât avioanele, nefiind echipate cu sistemele de protecţie a pilotului, lipsa greutăţii suplimentare permiţându-le să fie mai rapide şi mai uşor de camuflat. Cel de-al doilea avantaj este decisiv: în cazul în care o dronă este doborâtă de forţele inamice, nu există pierderi umane.

De aceea, viitorul pare să aparţină dronelor conduse de la sol, iar F-35 va constitui, aproape sigur, cântecul de lebădă al avioanelor de vânătoare şi totodată cea mai mare realizare în acest domeniu.