Cele mai faimoase săbii din lume

De-a lungul istoriei, personaje de legendă, generali şi
războinici desăvîrşiţi, cuceritori de imperii şi lideri militari,
cu toţii au folosit săbii de excepţie, multe dintre ele având nume
proprii şi o personalitate asemănătoare celui care o mînuia pe
câmpul de luptă.

Există o întreagă secţiune a istoriei specializată pe inventarierea
şi cercetatea acestor nobile arme.

Să cunoaştem deci, o parte dintre cele mai respectate, temute şi nu
în ultmul rînd căutate săbii.

Priviţi-le cu respectul şi teama cuvenită, sunt arme fără pereche
care au curmat, unele dintre ele, mii de vieţi omeneşti, şi pe al
căror tăiş s-au scurs, cumulat, adevărate râuri de sănge…

Generalul Tomoyuki
Yamashita

Tomoyuki Yamashita nu a fost un samurai aşa cum probabil v-aţi
aşteptat, ci unul dintre cei mai temuţi generali japonezi din
Armata Imperială Japoneză pe perioada celui de al doilea Război
Mondial. A devenit cu adevărat de temut în timpul acestei
sângeroase conflagraţii mondiale, când a cucerit coloniile
britanice din Malaezia şi Singapore, meritându-şi astfel titlul de
„Tigrul din Malaya”. La sfârşitul războiului, generalul Yamashita a
fost judecat pentru crime de război aflate în legătură cu aşa
numitul „Masacru din Manila”, precum şi cu alte atrocităţi care au
avut loc în Filipine şi Singapore. A fost un proces extrem de
controversat, care a culminat cu condamnarea la moarte a
generalului Tomoyuki Yamashita. Cazul său a schimbat din temelii
legislaţia americană cu privire la responsabilitatea comandanţilor
militari în privinţa crimelor de război, adoptîndu-se astfel legea
cunoscută sub termenul de Yamashita Standard.

Sabia

În perioada carierei sale militare, generalul Yamashita a avut o
sabie personală a cărei lamă a fost făurită de celebrul maestru
fierar, specializat în producerea de katane de mare calitate,
Fujiwara Kanegana, sabia fiind forjată între anii 1640-1689. Sabia
a avut mănerul schimbat undeva la începutul secolului XX. Generalul
şi-a predat sabia, alături de trupele sale, pe data de 2 septembrie
1945. Arma a fost preluată de generalul american MacArthur, şi
depusă ulterior în Muzeul Academiei Militare de la West Point, unde
a rămas până în zilele noastre. Sabia este doar una dintre
multitudinea de piese asemănătoare confiscate de americani din
Japonia la sfârşitul războiului.

Generalul Jose de San
Martin

Jose de San Martin a fost un celebru militar de carieră
argentinian, care a trăit între anii 1778-1850. Pentru popoarele
sud-americane, este şi astări onorat ca mare erou, deoarece a fost
cel mai important conducător al proaspetelor natiuni din
extremitatea sudică a continentului sud-american, în lupta acestora
de independenţă contra Spaniei. Din aceste motive, generalul, cu
toate că este argentinian după naştere, este şi în prezent cel mai
important erou naţional din Peru. Sub conducerea lui San Martin,
peruanii şi-au declarat independenţa pe data de 28 iulie 1821. În
Argentina, Ordinul Generalului Eliberator San Martin, este cea mai
înaltă decoraţie a acestei ţări.

Sabia

Una dintre cele mai preţioase comori ale generalului revoluţionar,
consta într-o sabie de cavalerie cu lama curbată pe care acesta a
cumpărat-o din Londra. Generalul a fost atras în principal de
curbatura lamei, atribut care sporea considerabil manevrabilitatea
şi eficienţa sabiei pe câmpul de luptă. Din acest motiv, el a
ordonat ca toţi cavaleriştii din subordinea sa să fie înarmaţi cu
săbii similare, extrem de importante în cadrul unui atac în şarjă.
Sabia a rămas în posesia generalului pe tot parscursul vieţii sale,
ajungând ulterior în panoplia Generalului Republicii Argentina, Don
Juan Manuel de Rosas.

În testamentul său, generalul San Martin se referea la sabie ca
fiind: ” Sabia care m-a întovărăşit de-a lungul tumultuosului
Razboi de Independenţă al Americii de Sud”. În anul 1896, arma a
fost trimisă Muzeului Naţional de Istorie din Buenos Aires, unde
poate fi admirată şi astăzi. În anul 1960, sabia a fost furată de
două ori, motiv pentru care oficialii muzeului o păstrează într-o
casetă special construită.

Sabia celor 7
lame

Dinastia Paek-je a stăpânit pe vremuri un mic regat cu acelaşi
nume, situat undeca ăn sud-vestul Coreei de Sud din prezent. La
apogeul puterii sale, adică în secolul 4 după Hristos, regatul
Paek-je controla propriile colonii din China şi stăpânea vestul
Peninsulei Coreene. Paek-je a fost unul dintre cele trei mari
regate medievale coreene, alături de Koguryo şi Silla. În anul 372,
regele Geunchogo din Paek-je a plătit tribut dinastiei nipone Jin,
şi se crede că aceştia au ordonat făurirea unei săbii cu 7 lame
drept semn de consideraţie la adresa regelui coreean. Arma are o
lamă principală cu lungimea de 74, 9, de care sunt ataşate alte 6
lame de dimensiuni mai mici. Sabia a fost creata cu scop pur
ceremonial, nefiind deloc practică într-o luptă adevărată.

În anul 1870, un preot shintoist a descoperit două inscripţii pe
sabia cu 7 lame.

Una dintre ele dicta: „La amiaza celei de a şaisprezecea zi din cea
de-a opta lună a erei Taiwa, această sabie a fost făurită din oţel
călit de o sută de ori. Sabia poate ucide o sută de soldaţi
duşmani. Cu onoare pentru politicosul rege-duce.

Sabia este păstrată în prezent în altarul Isonokami din pefectura
Nara, Japonia.

William
Wallace

William Wallace a fost probabil cel mai celebru personaj istoric
din Scoţia. La origini a fost un nobil cavaler scoţian care a trăit
între anii 1272-1305. Este faimos pentru organizarea rezistenţei
militare a clanurilor scoţiene în faţa regatului englez, pe durata
Războaielor Scoţiene de Independenţă din secolele 13-14. Pe
întreaga perioadă a vieţii sale, Wallace a fost numit Gardian şi
Ocrotitor al Scoţiei. A condus numeroase corpuri de infanterie care
s-au angajat cu succes în lupte corp la corp cu trupele de călăreţi
englezi. Cea mai preţuită armă a acestor dârji războinici era,
evident, spada de dimensiuni cât mai mari. În anul 1305, eroul
William Wallace a fost capturat la ordinele regelui Edward I al
Angliei, fiind acuzat de trădare şi suferind o moarte cumplită.
Astăzi, William Wallace este cel mai important erou şi patriot
socţian. Sabia sa este printre cele mai faimoase şi apreciate din
lume.

Sabia

Arma pesonală a lui William Wallace era o spadă imensă de tip
Claymore. Astăzi poate fi admirată în incinta Monumentului Naţional
din Stirling, Scoţia. Singură, doar teaca sabiei are lungimea de
134 centimetri, şi cântăreşte aproape 3 kilograme. Se crede că
sabia a fost folosită de Wallace în bătăliile de la Stirling Bridge
(1297) şi Flakirk (1298). Mânerul sabiei se termină într-o
contragreutate de fier cu forma unei cepe, mânerul propriu-zis
fiind acoperit de benzi succesive de piele brună tăbăcită.

După execuţia lui William Wallace, Sir John de Menteith, guvernator
al castelului Dumbarton, a fost cel care a primit sabia temutului
rebel scoţian. În anul 1505, regele James IV al Scoşiei a plătit
suma de 26 de şilingi pentru ca sabia să fie împachetată în
mătăsuri scumpe. Se spune că sabia a trecut prin multe modificări
deoarece englezii nu s-au împăcat deloc cu faptul că teaca şi
centura originală a sabiei lui Wallace au fost confecţionate
din…pielea jupuită şi uscată a lui Hugh Cressingham, un mare
comandant militar englez şi rival personal al faimosului
scoţian…

Tizona

Cid-ul a fost cel mai important erou popular din eposul spaniol. A
fost un personaj istoric real care s-a născut se pare, în anul
1040, în apropiere de Vivar, un orăşel de lângă Burgos, capitala
regatului Castiliei. Pe parcursul vieţii sale, El Cid a avut
numeroase succese militare şi diplomatice. A fost numit conducător
suprem al armatei de către regele Alfonso IV, fiind fără doar şi
poate, asul din mânecă al regelui în campaniile sale militare
împotriva maurilor. A fost un priceput strateg militar şi de
asemenea, un temut spadasin.

Cid-ul a folosit numeroase săbii pe parcursul vieţii sale, dar cele
mai apreciate au fost armele „botezate” Colada şi Tizona. Tizona a
fost sabia favorită a Cid-ului în confruntările sale cu maurii.
Arma este considerată şi în prezent unul dintre cele mai importante
artefacte istorice deţinute în patrimoniul spaniol. Tizona a fost
făurită în Cordoba, dintr-un oţel de Damasc cu puritate deosebită.
Are lungimea de 103 cm, şi cântăreşte 1,1 kg. Este împodobită cu
două inscripţii, una care face referire la data la care a fost
realizată, undeva în anul 1002, iar cealaltă inscripţie redă
rugăciunea catolică Ave Maria. Tizona poate fi admirată în Museo de
Burgos, din opraşul cu acelaşi nume.

Sabia lui Napoleon
Bonaparte

În anul 1799, corsicanul Napoleon Bonaparte adevenit conducătorul
militar şi politic „de facto” al Franţei, în urma unei lovituri de
stat. Cinci ani mai tîrziu, senatul francez îl porclama împărat. O
astfel de personalitate complexă şi fascinantă a avut bineânţeles
sabia sa favorită. Napoleon Bonaparte purta întotdeauna pe
câmpurile de bătălie un pistol şi o sabie. Era un pasionat al
armelor, colecţia sa particulară cuprinzănd arme de o mare
viarietare, de la pumnale până la piese de artilerie. Armele sale
erau piese de calitate deosebită, alcătuite din cele mai bune
materiale ale vremii. În vara anului 2007, o sabie încrustată în
aur care a aparţinut faimosului om de stat francez, a fost vândută
la o licitaţie din Franţa pentru suma fabuloasă de 6,4 milioane $.
Sabia a trecut de botezul războiului, fiind folosită personal de
Bonaparte în decursul mai multor bătălii. În anul 1800, Napoleon
i-a făcut-o cadou fratelui său cu ocazia nunţii acestuia. Sabia
trecut ulterior din generaţie în generaţie, nepărăsind familia
Bonaparte. În anul 1978, arma a fost declarată comoară naţională a
Franţei, iar cumpărătorul ei din anul 2007 nu a dorit să-şi
dezvăluie identitatea.

Sabia
Milei

Această unealtă a Morţii cu nume bizar, este o faimoasă sabie care
a aparţinut lui Edward the Confessor, unul dintre ultimii regi
anglo-saxoni al Angliei, înainte de cucerirea normandă din anul
1066. Regele Edward the Confessor a domnit între anii 1042-1066,
imediat după moartea sa normanzii poposind aici conduşi de celebrul
William Cuceritorul.

Sabia Milei are lama ruptă, în anul 1236, arma a fost denumită
Curtana şi a fost folosită doar cu ocazia ceremoniilor de la curte.
În vremurile străvechi, era un privilegiu pentru orice rege să
ajungă să o mânuiască. Povestea legată de episodul ruperii spadei
este necunoscută, dar conform miturilor medievale, vîrful spadei a
fost rupt de către un înger care a vrut astfel să împiedice o
crimă.

Sabia Milei face astăzi parte dintre Bijuteriile Coroanei Regatului
Unit, şi este una dintre cele 5 săbii folosite în ceremonialurile
de încoronare al regilor britanici. Arma este printre putinele care
au scăpat furiei lui Oliver Cromwel, celebru pentru ordinele sale
de a se topi toate artefactele străvechi, în căutarea oricărei
fărâme de aur şi alte metale preţioase…

Zulfiqar

Este cea mai veche şi mai preţuită sabie a Islamului. Istoric
vorbind, a aparţinut lui Ali, nimeni altul decăt vărul şi ginerele
profetului Muhammad. Ali a condus primul Califat Islamic, între
anii 656-661. Pe baza unor dovezi istorice, Muhammad însuşi i-a
înmânat-o pe Zulfiqar lui Ali la încheierea bătăliei de la Uhud,
Profetul fiind impresioant de puterea şi credinţa de care a făcut
dovadă Ali.

Zulfiqar este un simbol ardent al religiei Islamului, fiind
admirată şi în prezent de milioane de credincioşi.

Tehnic vorbind, Zulfiqar este un Scimitar, adică o sabie tipică
Asiei de sud-vest, acest gen de săbii cu lama lungă şi curbată
fiind foarte des întâlnite in regiune pe perioada medievală.

Se pare că Ali a folosit-o pe Zulfiqar la asediul oraşului Mecca.
Există puţine imagini ale sabiei, unele dintre ele prezentând-o cu
o lamă bifurcată şi două vârfuri, în timp ce altele o prezintă sub
o formă clasică de Scimitar. Comform celor 12 imami şiiţi, arma se
află în prezent în posesia Imamului Muhammad al-Mahdi. Sabia sfîntă
a Islamului face parte din celebra colecţie Al-Jafr.

Al-Jafr, o carte mistică a şiiţilor de pretutindeni, este compusă
din două cufere din piele care conţin cele mai importante artefacte
musulmane păstrate din perioada de inceput a Islamului, multe
dintre acestea aparţinând Profetului Muhammad şi ginerelui său Ali.
Colecţia a fost transmisă din generaţie în generaţie, fiecare Imam
primind-o de la predecesorul său. Conţinutul cărţii Al-Jafr este cu
adevărat impresionant, dar nu este expus publicului. O secţiune a
uriaşei cărţi împărţită în mai multe sertare conţine legi islamice,
directive şi manuale de tactică militară, precum şi un sac unde
este depozitată armura şi armele Profetului, Zulfiqar este
considerată printre cele mai preţioase artefacte depozitate în
Al-Jafr.

Honjo
Masamune

Fierarul Masamune este considerat printre cei mai buni făuritori de
săbii din Japonia, ceea ce il transformă imediat într-unul dintre
cei mai mari meşteri de acest gen care au trăit vreodată în această
lume. Nu se cunoaşte cu exactitate perioada istorică în care a
trăit, dar se crede că a lucrat ce fierar imperial undeva între
anii 1288-1328. Armele create de Masamune au dobândit un statut
legendar peste secole. În special săbiile tip katana şi wakizashi
ieşite din mâinile maestrului Masamune au o reputaţie inegalabilă
pe baza calităţii şi eleganţei acestor unelte ale Morţii. Maestrul
se semna rar pe săbiile făurite, prin urmare este foarte dificil de
datat şi identificat armele care i-au aparţinut.

Cea mai faimoasă dintre katanele sale, a fost cea numită Honjo
Masamune. Sabia este extrem de importantă pentru patrimoniul nipon,
deoarece acest obiect care a atins perfecţiunea, a reprezentat
shogunatul în timpul perioadei Edo. Sabia a fost înmânată de la
shogun la shogun timp de generaţii. În anul 1939, a fost declarată
comoară naţională a Japoniei, dar a rămas în castelul Kii
aparţinând familiei Tokugawa. Ultimul posesor al katanei Hionjo
Masamune a fost Tokugawa Iemasa. Acesta a înmănat-o împreună cu
alte 14 săbii de mare valoare, secţiei de poliţie din Mejiro,
undeva în luna decembrie a anului 1945. La scurt timp, în luna
ianuarie a anului imediat următor, secţia de poliţie din Mejiro a
înmânat sabia sergentului american Coldy Bimore. De atunci sabia
Honjo Masamune a disparut fără urmă, iar locul unde se află în
prezent este necunoscut. Honjo Masamune este unul dintre cele mai
importante şi mai preţioase artefacte istorice care au dispărut la
sfărşitul celei de-a doua Conflagraţii Mondiale. Valoarea sa este
practic inestimabilă, şi se speculează că la ora acuală aparţine
unui important miliardar nipon care nu-şi dezvăluie
identitatea.

Joyeuse

Carol cel Mare sau Charlemagne, fost probabil cel mai important
rege francez din istorie. S-a născut în anul 742, fiind considerat
unul dintre cei mai admirabili lideri militari de pe Bătrânul
Continent. A devenit rege al francilor în anul 782, iar în anul 800
a devenit Împărat peste ce mai rămăsese din Imperiul Roman de vest.
În perioada Sfîntului Imperiu Roman, a fost cunoscut şi sub
titulatura de Charles I, fiind de fapt fondatorul acestui imperiu.
În perioada domniei sale, a reuşit extinderea fără precedent a
regatului francilor, tranformându-l într-un adevărat imperiu care
cuprindea o mare parte din Europa centrală şi de vest. Charlemagne
este considerat drept fondatorul monarhiilor franceze şi germane,
precum şi părintele Europei occientale.

Sabia sa personală se numeşte Joyeuse, fiind privită ca un adevărat
obiect de cult în rândul majorităţii ordinelor cavalereşti
medievale. Astăzi există două săbii care se revendică a fi celebra
Joyeuse. Una este păstrată la Weltliche Schatzkammer din Viena, iar
cealaltă se află la Muzeul din Louvre. Lama sabiei din Louvre se
pare că este confecţionată parţial din lama originală a sabiei lui
Charlemagne. Sabia aeste făurită din părţi distincte ansamblate în
secole diferite. Mânerul sabiei indică o dată de fabricaţie care
coincide totuşi cu perioada în care a domnit Charlemagne.

Joyeuse a apărut în numeroase legende şi documente istorice.
Cronica Bulfinch susţine că monarhul suprem al francilor s-ar fi
folosit de Joyeuse pentru a-l decapita pe comandantul sarazin
Corsuble, la fel ca şi pe prietenul său bun, Ogier Danezul.

După moartea lui Charlemagne, sabia sa ar fi fost păstrată în
Basilica Saint Denis, fiind dusă mai apoi la Louvre, unde a fost
folosită în cadrul ceremoniilor de încoronare a regilor
francezi.