15 lucruri pe care nu le stiai despre adevaratii vampiri

Potrivit biochimistului canadian David Dolphin, o clasa de boli
rare ale sangelui, transmise in general pe cale ereditara –
porfiriile -, ar putea explica
intreaga mitologie a vampirilor, de la Dracula si pana la
Twilight-ul zilelor noastre. Sa fie oare toti acesti
don Juani sinistri si nemuritori, care dorm in sicrie luxoase si
seduc tinere domnite (daca nu cumva au ghinionul ca cineva sa le
infiga un tarus in inima), doar victimele inocente ale unor
diagnostice gresite?

Porfiriile sunt determinate de un metabolism defectuos al
porfirinelor, celule din grupul hemului, pigmentul celulelor rosii
ale sangelui, responsabil cu capturarea si degajarea
oxigenului.

Exista 7 tipuri principale de porfirii, asociate unor
dereglari de intensitati si caracteristici simptomatologice
diferite. La cei care sufera de unul dintre tipuri,
porfirine „singuratice” se acumuleaza in diferite tesuturi, dar mai
ales in piele. Mici bombe cu ceas letale, „detonate” atunci cand
sunt expuse la lumina prin generarea de radicali liberi capabili sa
distruga celulele care le adapostesc.

In forma de Porfirie eritropoietica congenitala sau Morbul lui
Gunther, principalele simptome sunt o puternica anemie (de
unde si clasica paloare a vampirilor) si
fotosensibilitatea, poate cea mai cunoscuta dintre caracteristicile
acestora. Intr-adevar, intocmai cum i s-ar intampla si unui
nosferatu, bolnavul de porfirie trebuie sa evite expunerea directa
la soare, altminteri pielea din zone precum fata, partea dorsala a
mainilor si talpilor, de pe antebrate si picioare, se arde,
favorizand aparitia leziunilor tegumentare cu continut lichid.

O alta caracteristica insolita si bizara a acestei boli este si
eritrodontia, o dereglare care da dintilor literalmente o
culoare rosie fosforescenta, sugerand astfel o alungire
disproportionata a caninilor, care devin de altfel de-a dreptul
vizibili pe intuneric. Totul se datoreaza insa acelorasi porfirine,
care se depoziteaza in fosfatul de calciu al dintilor. Si lucrurile
nu se opresc aici.

In alte cazuri mai putin frecvente, porfiria poate cauza
si retragerea gingiilor, care asociata eritrodontiei ar face dintii
oricui sa para „inumani”, dar si rahitismul
articulatiilor, in mod deosebit cel al mainilor (agravat de
deficienta de vitamina D, vezi lipsa contactului cu lumina
soarelui), care incep sa semene a gheare. Cu trecerea anilor, boala
duce la deformarea chipului bolnavului, care deja incercat de
paloarea extrema si simptomele mai sus mentionate, capata toate
semnalmentele unei creaturi demoniace.

Si tot porfirinele ar putea explica si aversiunea
vampirilor fata de usturoi: anumite substante chimice din
el – precum dialil sulfona -, au ca efect cresterea productiei de
porfirine in organism si agravarea bolii.

Cea mai frecvent intalnita forma de porfirie, Porfiria
Cutanata Tardiva (PCT), se manifesta prin aceeasi fotosensibilitate
cu leziunile cutanate de rigoare la contactul cu razele UV, dar mai
este caracterizata si de un exces de pilozitate la nivelul
fetei, in special al pometilor si fruntii, care-l face pe
bolnav sa semene cu un lup, un liliac sau oricum o fiara. (De
obicei, pacientul afectat de PCT este barbat, trecut de 40 de ani,
alcoolic, dar in timpurile moderne a crescut si incidenta bolii la
femei, odata cu utilizarea estrogenilor in anticonceptionale.)

Sistemul nervos, dupa cel circulator, este cea de-a doua
tinta a acestei boli. Ocazional, un bolnav de porfirie
poate sa manifeste dereglari neurologice puternice, urmate de o
paralizie care sa-l tina intr-o stare cataleptica timp de mai multe
zile. Se pare ca, in trecut, au existat numeroase cazuri de
bolnavi de porfirie care s-au trezit comod asezati in
sicriu, participand la propria lor inmormantare. Iata
asadar o alta explicatie a bizarului life-style al vampirului.

De asemenea, in Evul Mediu, rudele bolnavilor de
porfirie, crezand ca le fac un bine, le dadeau acestora sa bea
sange de bovine sau porcine, in speranta ca se vor intrema
si li se va mai atenua paloarea. In realitate, contrar bunelor
intentii, aceasta dieta „sangeroasa” nu numai ca le punea viata in
pericol expunandu-i la o sumedenie de alte boli, dar a reprezintat
si motivul pentru care bolnavii au intrat in „vizorul” Bisericii,
fiind asociati fortelor Raului.

Ce sa mai spunem ca, in Evul Mediu, nici nu-ti trebuia mai mult
decat sa fii sa o persoana alba ca varul care evita soarele (prin
urmare si pe Dumnezeu) si iese din casa numai noaptea, cu dintii
lucind si chipul devastat, ba mai si cautand sange, pentru a fi
perceput ca intruchiparea perfecta a Diavolului
(si tocmai severitatea Inchizitiei catolice l-ar fi facut pe Bram
Stoker sa asocieze vampirului ura fata de Cruce si de
Dumnezeu.)

Pe de alta parte, tot in trecut, in viata de zi cu zi,
oamenii intrau mult mai des decat acum in contact cu
animale precum lupii, vulpile, ursii si liliecii; se putea
cu usurinta intampla ca ele, prin intermediul unei muscaturi sau
chiar prin simplul contact cu saliva, sa le transmita boala vulgar
denumita „rabie”.

Legat de rabie si de legatura ei cu vampirii, ar mai fi ceva de
precizat: la animale, boala se manifesta sub doua forme diferite,
rabia furioasa si cea muta; desi ambele provoaca moartea victimei
intr-o saptamana de la manifestarea primelor simptome,
forma furioasa se manifesta la circa 70% dintre cei
muscati.

Iar daca rabia muta se manifesta in prima instanta prin
paralizia maxilarului, cea musculara survenind dupa o zi-doua,
rabia furioasa da simptome total opuse, mai ales la
animale: victima este hiperactiva, prin urmare nu doarme, ci
„vagabondeaza„. Este de asemenea, extrem de agresiva,
atacand orice fiinta vie cu care intra in contact.

Precum vampirul, care cu aparenta lui de lup sau de liliac, face
„prozeliti” muscand alti oameni pentru a le bea sangele. Si
desigur, dupa cum preciza Dolphin cu ani in urma intr-un interviu,
un tarus infipt in inima ar omori pe oricine.