Intre a fi si a nu fi… Rosia Montana

De la Alburnus Maior la Rosia Montana

Istoria Rosiei Montana se leaga exclusiv de exploatarea aurului
si argintului din zona, cu atestari ale activitatilor miniere
atribuite culturii Decea Muresului datand inca din anul 2800 i.Hr.
Lipsa izvoarelor legate de mineritul din vremea dacilor i-a
determinat pe multi istorici sa atribuie romanilor dezvoltarea
nucleului de locuire a Rosiei Montana. In fapt, prima
mentionare a deja celebrei localitati dateaza din anul 131 d.Hr.,
ea fiind pomenita, sub numele de Alburnus Maior, pe una dintre
placutele cerate romane descoperita in mina Sfantul Simion din
Ohaba. Tot aici sunt pomenite si neamurile ilire,
pricepute in extragerea metalelor (pirustae, sardeates si
baridusta) aduse de romani din vestul Balcanilor pentru a coloniza,
in special, localitatile miniere. De altfel, cele mai multe nume
proprii dintre cele mentionate de izvoarele antice de la Rosia
Monta sunt de origine ilira, fapt sustinut si de descoperirea unor
asezari locuite exclusiv de dalmati, asa cum este Vicus
Pirustarum.

• Larry Clark, figură venerată în explorarea subculturilor tinerilor
• Atletul care a spart bariera de gen: Zdeněk Koubek

Dr. Beatrice Cauuet, specialista reputata in mineritul antic, care
activeaza in cadrul laboratorului UTAH (Unite Toulousaine
d’Archaeologie et Histoire) al Universitatii „Le Mirail” de la
Toulouse din Franta, coordonator al echipei de arheologi francezi
care lucreaza impreuna cu Muzeul National de Istorie a Romaniei, si
alte institutii de profil romanesti, la Rosia Montana, sustine,
insa, ca minele erau exploatate inca dinainte de cucerirea
Daciei de catre romani, ipoteza sustinuta de testele cu C14
efectuate asupra unor bucati de lemn din vechea structura de
sustinere a minelor, teste care au aratat ca lemnul dateaza din
secolul I i.Hr. Ipoteza este cu atat mai interesanta cu
cat vine sa sustina o afirmatie din anul 1876 a profesorului doctor
in mineralogie, Szabo Iosef, cel care sustinea ca zacamintele
aurifere de la Rosia Montana erau exploatate chiar din secolul II
i.Hr., cu aproape trei secole inainte de razboaiele
daco-romane.

Ceea ce a urmat cuceririi romane, este istorie. Conform
insemnarilor vremii, imparatul Traian s-a intors la Roma cu o prada
de razboi de 165.000 de kilograme de aur, 331.000 de kilograme de
argint si circa 50.000 de sclavi, cinstindu-si victoria asupra
„trufasilor daci”, dupa cum el insusi ii numea, cu 123 de zile de
serbari si jocuri de gladiatori, cifra record in toata istoria
Romei. Se estimeaza ca pe perioada stapanirii romane, nu
mai putin de 85 de vagoane de aur pur au luat drumul Cetatii
Eterne, suficient cat sa scoata din colaps economic si sa dea o
noua fata celui mai mare imperiu al Antichitatii. In fapt,
descoperirea la Rosia Montana si in satele invecinate a peste
17.000 de artefacte romane, precum si existenta celei mai mari
necropole latine din Dacia, atesta importanta deosebita pe care
Alburnus Maior, si implicit extractiile aurifere, le aveau pentru
romani.

De o valoare inestimabila sunt tripticele, tablite cerate
din lemn de brad, de marimea unei palme (25/8 cm), acoperite de
inscriptii in latina vulgara, descoperite la Rosia Montana intre
anii 1786 şi 1855. Primul roman care a studiat si comentat
cele 25 de placute care au supravietuit neglijentei celor care
le-au descoperit, dintre cele 50 cate au fost scoase la lumina, a
fost Timotei Cipariu, cel care a si donat trei asemenea documente
epigrafice Muzeului Episcopal de la Blaj. Cea mai recenta dintre
ele dateaza din 29 mai 167 d.Hr., perioada ce corespunde atacului
marcoman asupra Apusenilor, fapt ce a condus la ipoteza conform
careia tablitele au fost ascunse in mine de locuitorii ce isi
parasisera vetrele. Mai plauzibila pare, insa, teoria care sustine
ca tripticele au fost, pur si simplu, abandonate de proprietari,
fiind greu de crezut ca activitatea miniera din zona a fost
abandonata. Desi doar 14 dintre ele sunt partial lizibile, ele
reusesc totusi sa faca lumina asupra unor aspecte controversate ale
istoriei daco-romanilor.

Astfel, tripticele care cuprind patru contracte de vanzare (trei
contracte de vanzare a sclavilor si unul de vanzare a unei parti de
casa), trei contracte de locatiune, doua contracte de imprumut, un
contract de depozit, un contract de societate, un proces-verbal
prin care se constata desfiintarea unui colegiu funerar, lista
cheltuielilor necesare pentru organizarea unui banchet si o
declaratie de garantie nu corespund pe de-a intregul cerintelor
dreptului civil roman, ele fiind dovada unei adaptari a legilor
Cetatii Eterne la normele si cutumele dacilor. Este elocvent cazul
placutei in care o femeie, Anduena a lui Bato, este mentionata ca
si creditor, situatie de neconceput la Roma, acolo unde, in secolul
II d.Hr., femeile nu puteau incheia contracte in nume propriu,
contactul fiind incheiat, fara doar si poate, conform cerintelor
legilor locale.

Nu mai putin importanta este placuta cu numarul XVIII, datata la 6
februarie 131 d.Hr. Tablita in cauza reprezinta in contract
incheiat de catre juristul roman Valerius Firmus intre Dasius
Verzonis, ilir pirust din satul dalmat Kavieretium, si Maximus
Batonis, obiectul vanzarii fiind o fetita de sase ani, pe nume
Passima, contra sumei de 265 de dinari. Din franturile de
fraze care au ramas lizibile reiese pentru prima data si denumirea
antica a localitatii Rosia Montana, Alburnus Maior, denumire ce
atesta existenta milenara a localitatii si a exploatarii aurifere
din zona. Tot din tabulele cerate de la Rosia Montana
reiese si prezenta unei importante comunitati grecesti, circa 10%
dintre locuitori, daca este sa ne luam dupa proportia numelor
inscriptionate pe anticele documente, un argument in plus in
favoarea existentei unui important centru comercial la Alburnus
Maior.

Retragerea romana nu a insemnat si inchiderea minelor din Apuseni.
Dovezile arheologice sustin continuitatea lucrarilor de extractie a
aurului, desi ocazionala, pana la caderea cnezatelor si
voievodatelor locale sub stapanirea ungara. Odata cu acest moment,
„febra aurului” cuprinde si regalitatea maghiara, cea care pemite
colonistilor germani (hospites) sa exploateze aurul de la Rosia
Montana alaturi de valahi si de unguri. Localitatea este
cunoscuta in Evul Mediu sub mai multe denumiri: Valea Rosie, Rubeo
Flumine, Rothseifen, Rotbach sau Verespatak, asta pana in anul
1592, an in care apare prima atestare documentara a numelui de
Rosia Montana. In schimb, localitatea nu mai apare in
documentele oficiale ca una de sine statatoare, ea fiind
considerata parte a orasului Abrud, situatie care ramane nechimbata
pana in anul 1860.

Locuitorii din Rosia Montana participa activ la Revolutia de la
1848, fiind condusi de eroii locali, George Gritta si preotul
Simion Balint, prefectul legiunii Aries, doi dintre apropiatii lui
Avram Iancu. Pe rosieni ii regasim apoi la Marea Adunare Nationala
de la Alba Iulia, prin imputernicitii lor: preotii Nicolae Cosma si
Pompiliu Siso, doctorul Simion Henzel, Aron Griuta, Alexandru
Vasinca si Alexandru Bucuresteanu), fapt ce subliniaza importanta
localitatii in evenimentele ce marcheaza istoria Tarii Motilor.

Odata cu intrarea Romaniei in primul Razboi Mondial, activitatea
miniera inceteaza in cea mai mare parte, moment urmat de o scurta
perioada de prosperitate datorata masurilor speciale luate de
guvernul roman. Dezastrul rosienilor incepe odata cu
nationalizarea minelor facuta de comunisti in anul 1948 si cu
perioada neagra marcata de prigoana rosiilor la adresa fostilor
proprietari de terenuri miniere, evenimente care culmineaza cu un
exod in masa al locuitorilor si cu deschiderea minei la nivel
industrial din anii 70. Lipsa unei tehnologii care sa
protejeze mediul inconjurator a dus la o crestere inimaginabila a
poluarii din zona, precum si la degradarea treptata a nivelului
economic a comunei Rosia Montana. Punctul terminus al localitatii
si al extractiilor aurifere a parut a fi anul 2006, an in care
ultima mina subventionata de stat s-a inchis din cauza datoriilor
si a neplatii facturilor la energie electrica. Rapoartele oficiale
aratau ca filoanele principale de aur si argint fusesera epuizate,
intreaga cantitate de aur ramasa la Rosia Montana fiind estimata de
statul roman la circa 30 de tone.

Povestea aurului motilor nu se opreste, insa, aici. In urma
expertizelor de profil, Gabriel Resources, o companie
miniera din Toronto, estimeaza ca la Rosia Montana au ramas
neexploatate 10,1 milioane de uncii de aur, cel mai mare si mai
valoros zacamant de aur din Europa, asta numai daca ne gandim la
pretul actual al aurului, 1.095 de dolari/uncia.

Cersetorii de pe comoara

Motii rosieni pot spune astazi, fara a gresi, ca sunt asemenea
cersetorului de pe comoara. In situatia in care statul roman se
imprumuta pentru a plati pensiile, este evident ca o investitie de
2 miliarde de dolari, suma necesara pentru a deschide o mina la
toate standardele ecologice impuse de Uniunea Europeana, nu se va
realiza prea curand. In acelasi timp, lipsita de mina de
aur si de locurile de munca oferite de aceasta, micuta comunitate
rosiana este sortita pieirii. In fapt, multe familii si-au
parasit deja locurile de bastina in cautarea unui trai mai bun in
tara sau peste hotare. Somajul urca pana la 90%, iar cei mai multi
dintre localnici nu au absolut nicio sursa de venit.

Cei care vorbesc de turismul din zona par (si ei) rupti de
realitate. La Rosia Montana turismul a fost dintotdeauna
aproape de zero, singura motivatie pentru existenta localitatii
fiind extractiile auro-argintifere din zona. La fel de
greu de crezut pare si faptul ca vreun investitor isi va arunca
banii in ridicarea unor pensiuni intr-o zona in care raurile sunt
rosii din cauza concentratiei, fie ea si diluata, de acid sulfuric,
in care solul este ars de poluarea inimaginabila sau in care
diferentele dintre ruinele romane si casele Rosiei Montana sunt
aproape insesizabile. La doar doi pasi de Rosia, mina comunista
zace impanzita de scheletele metalice ale vechilor utilaje
parasite, de pe care „magnetii”, hotii de fier vechi, au furat deja
tot ceea ce putea fi transportat. Nu a ramas la suprafata
decat sterilul, iar Rosia Montana pare sa-si fi pierdut insasi
motivatia existentei… si asta in conditiile in care sta pe cel
mai mare zacamant de aur din Europa si unul dintre cele mai mari
ale lumii, un zacamant de cel putin 300 de tone de aur si 1.400
tone de argint.

S-a vorbit si despre distrugerea patrimoniului national, anticele
vestigii romane din zona. Compania canadiana Gabriel Resources Ltd.
– principalul actionar al Rosia Montana Gold Corporation S.A.
(RMGC) sustine, insa, ca totul nu este decat o intelegere gresita a
proiectelor sale. RMGC afirma ca are in plan, in cazul
primirii tuturor aprobarilor in vederea demararii lucrarilor
miniere, un proiect in valoare de 46 milioane de dolari, din care
11 milioane de dolari pentru cercetarea patrimoniului si alte 35 de
milioane de dolari pentru punerea in valoare a acestuia.
Lucrarile au fost deja demarate prin restaurarea unei cladiri din
centrul istoric al Rosiei Montana, prima dintre cele opt destinate
gazduirii unui Muzeu Modern al Mineritului. In plus, afirma Adrian
Gligor, vicepresedintele pentru Patrimoniu si Dezvoltarea Durabila
al RMGC: „Programul de protejare a patrimoniului cultural
propus de compania RMGC, atat de suprafata, cat si subteran, a fost
auditat de Oxford Archaeology Unit (Marea Britanie), organizatie ai
carei specialisti au constatat ca lucrarile de arheologie realizate
depasesc cu mult cerintele legale si cele mai bune practici in ceea
ce priveste calitatea”.

Aceiasi reprezentanti ai RMGC sustin cu tarie ca proiectul
pe care si-au propus sa il dezvolte la Rosia Montana respecta toate
normele impuse de U.E. si ca mina din stravechea localitate miniera
va fi un model pentru alte initiative de acest gen din orice colt
al lumii, inclusiv la standardele noi de folosire a cianurilor,
metoda utilizata de peste 90% dintre minele din lume. In
conditiile in care statul roman, care a inchis circa 500 de de mine
in ultimii15 ani, nu isi permite nici macar tehnologia pentru
epurarea apelor din zona, fara a mai pomeni de prezervarea
patrimoniului istoric sau de investitii intr-un potential turism
zonal, proiectul canadian pare singura solutie viabila pentru
revitalizarea economiei locale. Dar este oare singura solutie? In
lipsa altor optiuni, este o intrebare la care ar trebui sa ne
raspundem, in sinea noastra, fiecare dintre noi, la fel cum ar
trebui sa ne raspundem si…

Ce vor face rosienii in momentul in care aurul lor va fi fost
extras in totalitate, iar mina se va inchide pentru totdeauna,
moment care va veni la doar 20 de ani dupa demararea lucrarilor?
Cati din cei 4,4 miliarde de dolari pe care-i va fi castigat statul
roman din cei 16 ani de exploatari propriu-zise se vor intoarce la
Rosia? Ce ar face romanii, in cazul nedemararii lucrarilor miniere,
cu o Rosia Montana parasita si mizera, stand pe un bulgare de aur
pe care nu isi permit sa il scoata singuri? Cine va veni sa
investeasca in turismul local, chiar si dupa transfomarea uriasei
mine in lac de agremenet, sau cine ar face-o acum, in iadul de
poluare din zona? Cui ii va mai pasa atunci de Rosia Montana sau,
mai bine zis, cui ii pasa cu adevarat, ACUM, de Rosia
Montana?

CITESTE SI:

• 
  Rosia Montana a fost declarata rezervatie arheologica si
  naturala
• 
  Primul pas in restaurarea centrului istoric din Rosia
  Montana
• 
  Artefacte rare din aur au fost descoperite in
  Ungaria