Cele mai importante 10 descoperiri arheologice din 2009

Enigmaticul conducator
Moche – Ucupe, Peru

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Civilizatia Moche, care a inflorit intre anii 100-800 d. Hr. in
Peru, ii intriga de multa vreme pe arheologi, suscitand dezbateri
aprinse: era vorba despre un stat unitar, avand un singur
„cap”, sau despre un ansamblu de orase-state, legate nu politic, ci
doar printr-o cultura comuna?

Desi, mult timp, acesta ultima ipoteza a dominat lumea
stiintifica, o descoperire facuta in cursul anului trecut sugereaza
ca lumea Moche avea totusi, o structura statala
inchegata, cetatile fiind sub conducerea unei autoritati
centrale.

Descoperirea a avut loc in satul Ucupe: o bogatie de
obiecte din arama aurita – masti, scuturi, diademe –
ingramadite intr-un singur mormant, cel al unui conducator local.
Ansamblul era foarte asemanator cu cel descoperit in mormintele
unor aristocrati Moche, aflate la mai multi kilometri departare,
spre nord. Faptul ca in orase diferite, aflate fiecare in valea
lui, s-au gasit morminte organizate asemanator, sugereaza, dupa
parerea arheologilor, ca exista o autoritate centrala care impunea
aceste practici.

Primii cai domesticiti – Botai , Kazahstan

Incepand din anii 1990, in satul Botai, din Kazahstan au fost
facute sapaturi arheologice in urma carora a fost dezgropata o mare
cantitate de cioburi de vase ceramice, oase si dinti de
animale. Asezarea a fost locuita intre anii 3100 – 3700 i.
Hr.

Analizand, cu tehnici soficticate, vestigiile gasite,
cercetatorii americani, britanici si kazahi au descoperit, cu
surprindere, caracteristici ce par sa arate ca vechii
locuitori ai asezarii cresteau cai!

Ei au comparat oasele de cal de la Botai cu cele gasite in doua
asezari din aceeasi perioada, locuite insa de vanatori nomazi de
cai, si cu cele descoperite intr-un sit datand din Epoca Bronzului
(1200-900 i. Hr.), perioada in care caii erau cui siguranta
domesticiti Si, au constat ei, oasele de cal de la Botai seamana
mult cu cele ale cailor domesticiti din Epoca Bronzului.

Oasele picioarelor sugereaza, prin grosimea lor, faptul ca
animalele fusesera folosite pentru tractiune sau caratul
poverilor, iar din analiza dintilor pare sa reiasa ca
animalele purtasera un harnasament. Mai mult, cu ajutorul unei
tehnologii ce foloseste analiza izotopilor, cercetatorii au putut
identifica urme de lapte de iapa pe cioburile de vase gasite la
Botai. Cum e greu de crezut ca vechii locuitori ai asezarii ar fi
muls iepe salbatice, pare mai plauzibila ipoteza ca ei cresteau cai
domesticiti.

Sistem de irigatii vechi de
4000 de ani – Las Capas, SUA

Multa vreme, arheologii ce studiau vestigiile vechilor
civilizatii precolumbiene nu au inteles cum reuseau acesti
stravechi populatii sa cultive porumb in inospitalierul desertul
Sonora, unde numai cactusii cresc de bunavoie.

Un raspuns logic ar fi fost ca foloseau metoda irigatiilor dar,
pana anul trecut, nu fusese gasita nici o dovada concreta a acestui
fapt. Si iata ca, in 2009, in sit-ul arheologoc Las Capas din
statul american Arizona, a fost dezgropata o uriasa retea
de canale de irigatie, intinsa pe mai mult de 40 de hectare si
datand din anul 1200 i. Hr.

Excelent pastrate, aceste vestigii uimesc prin
priceperea – chiar geniul ingineresc – cu care au fost
construite. Drept care, descoperirea a adus dupa sine ale
nedumeriri: pana acum, istoricii crezusera ca locuitorii acestui
tinut fusesera, in preistorie, oameni care deuceau, predominant, o
viata de vanatori-culegatori, agricultura fiind doar o preocupare
marginala. Dar amploarea sistemului de irigatii descoperit –
probabil doar unul dintre multele care vor mai fi fost construite
atunci – arata ca, dimpotriva, stravechii locuitori au desertului
nord-american erau agricultori „cu norma intrega”, ba chiar uimitor
de priceputi.

Comoara anglo-saxona – Staffordshire, Marea
Britanie

In iulie 2009, cel mai mare tezaur anglo-saxon
descoperit vreodata a fost localizat pe pamantul unui
fermier, cu ajutorul unui simplu (si ieftin) detector de
metale. Tezaurul cuprinde peste 1500 de piese din aur si argint si
dateaza din secolul al VII-lea d. Hr.

Fragmente de casti de metal elaborat lucrate, manere de sabii
din aur, incrustate cu pietre pretioase – dupa parerea
specialistilo, pare sa fie vorba despre o prada de razboi, luata
probabil in urma uneia dinte numeroasele batalii care aveau loc
intre diferitele clanuri, regate si conducatori locali.

Perioada din care dateza se inscrie in epoca numita, in
istoria Angliei, „perioada insulara” – o epoca in care Anglia a
fost relativ izolata de restul Europei si al lumii… sau
asa credeau specialistii, pana acum. Una dintre surprizele oferite
de tezaurul descoperit consta in faptul ca granatele ce impodobesc
manerele unor sabii provin, cu mare probabilitate, din Sri Lanka –
ceea ce demonstreaza existenta unui negot mai activ decat se credea
si faptul ca parti indeparate ale lumii erau legate una de
cealalta, inca de pe atunci, gratie activitatilor comerciale.

Popol Vuh, povestea Genezei
in versiune mayasa – El Mirador, Guatemala

In timp ce sapau pentu a dezveli vestigiile amplului sistem de
colectare a apei si canalizare din Cetatea El Mirador, aflata in
padurea ecuatoriala din nordul Guatemalei, arheologii americani au
descoperiti ceva ce nimeni nu s-ar fi asteptat sa gaseasca intr-un
sistem de canalizare: un panou sculptat pe care era
reprezentata legenda mayasa a creatiunii – Popol Vuh.

Partea expusa pana in prezent (panoul se intinde de-a lungul
unui perete, pe o distanta destul de mare si inca nu a fost curatat
complet) ii infatiseasza pe cei doi frati gemeni Hunaphu si
Xbalanque inotand prin lumea subpamenteana in cautarea capului
taiat al tatalui lor. Panoul dateaza, dupa estimarile arheologilor,
din anul 200 i. Hr.

Remarcabila arhitectura a sistemului de drenaj, facut
pentru a colecat toata apa de ploaie in timpul sezonului ploios
pentru a fi utilizata in anotimpul secetos, a contribuit
la dezvoltarea care a facut din El Mirador unul dintre cele mai
infloritoare centre ale culturii maya si primul regat mayas
cunoscut in istorie.

O gradina zoologica
straveche – Hierakonpolis, Egipt

In orasul egiptean antic Hierakonpolis, in jurul anului
3500 i. Hr., exista deja o menajerie – asa par sa sugereze
scheletele de animale gasite pe o suprafata restransa, in cursul
campaniei arheologice din anul 2009: 10 caini, un pui de hipopotam
o antilopa, o vaca adulta, un vitel si un elefant au fost
dezgropate anul trecut, alaturandu-se ramasitelor de animale
descoperite in anii precedenti, ceea ce ridica „inventarul”
exemplarelor descoperite pana acum, la 112. Printre ele mai gasesc
11 babuini, 6 pisici salbatice, 3 elefanti si 2 hipopotami. La
vremea respectiva, orasul Hierakonpolis era cel mai mare centru
urban din Egipt.

Interesant e faptul ca animalele au fost ingropate in
acelasi cimitir ca si membrii clasei nobiliare, unele
dintere ele chiar asezate pe rogojini, acoperite cu tesaturi si
inconjurate de vase de lut.

Arheologii cred ca e vorba despre o menajerie, un soi de „zoo”
tinut de potentatii vremii ca semn al puterii si avutiei. Unele
dintre animale prezinta urme de fracturi care nu s-ar fi pututu
vindeca decat intr-un mediu protejat, sugerand faptul ca nu era
vorba despre animale tinute in captivitate si ingrijite. Iar in
cazul unuia dintre elefanti, analiza atenta a resturilor arata ca
hrana lui includea plante salbatice si cultivate provenind din
diverse ecosisteme, sugerand faptul ca fusese hranit de catre
oameni, cu plante adunate intentionat.

Se crede ca unele dintre animalele ar fi fost
sacrificate si ingropate ceremonial, anume la moartea
posesorului lor, in acord cu credintele desprre reincarnare si
viata de dupa moarte ale vechilor egipteni.

Preotesele cretane –
Eleutherna, Grecia

Ramasitele unei intregi familii de preotese din Epoca
Fierului au fost descoperite anul trecut la Eleutherna,in
insula greceasca Creta, sugerand faptul ca femeile jucau un rol
important in viata religioasa a Greciei acelor vremuri.

Este vorba despre patru persoane de sex feminin, cu varste
cuprinse intre 7 si 70 de ani, inrudite intre ele – dupa cu arata o
anumita caracteristica a dentitiei -, care au fost ingropate
impreuna cu vase, figurine de bronz si numeroase podoabe, din aur
argint, fildes, sticla si pietre semipretioase, provenite din Asia
mica, Orientul Apropiat si nordul Africii. Specialistii cred ca e
vorba despre o mare preoteasa ingropata impreuna cu
protejatele sau ucenicele ei.

Alte o duzina de schelete de femei au fost gasite, cu
aproximativ un an inainte, la mica distanta, ingropate si ele
impreuna cu obiecte pretioase. Fiecare dintre schelete prezinta
acea trasatura caracteristica a dentitiei, iar analizele ADN
urmeaza sa confirme daca toate aceste femei fusesera inrudite inte
ele.

Care sa fi fost rolul social al acestor femei? In special un
anume vas de sticla, destinat libatiilor (ofrande de alimente
lichide) – o creatie remarcabila, probabil provenind din Orient, a
dat de gandit specialistilor; pana atunci, ei considerasera acea
perioada drept „epoca intunecata” a istoriei
grecilor, prea putin infloritoare din punct de vedere
cultural. Or, prezenta acestui vas cu functie sacra sugereaza
faptul ca viata religioasa era dezvoltata si ca femeile aveau un
rol de seama in practicile legate de ea.

Primele arme chimice: Dura Europos, Siria

Intr-un tunel stramt de sub fortareata Dura din desertul sirian,
20 de sodati romani si-au pierdut viata aparand cetatea impotriva
navalitorilor sasanizi. Cercetari efectuate in anii 1930 s-au
soldat cu concluzia ca soldatii murisera ca urmare a prabusirii
tuneluluii, dar noi cercetari, realizate anul trecut, au dus la o
concluzie cu totul diferita: cei 20 au pierit intr-un atac
chimic – cel mai vechi dintre cele cunoscute pana
acum.

Arheologii britanici de la Universitatea din Leicester cred ca,
in jurul anului 256 d Hr, armatele Imperiului Sasanid (ultimul
imperiu persan pre-islamic) au asediat orasul, sapand tunele pentru
a trece de ziduri, in vreme ce romanii sapau din directia opusa,
pentru a-i intercepta pe intrusi.

Examinand locul faptei intocmai ca si criminalistii moderni,
specialistii au ajuns la concluzia ca sasanizii facusera,
din corpurile soldatilor romani ucisi, o baricada la adapostul
careia aprinsesera un foc, pentru a incendia zidurile
cetatii.

Dar cum reusisera sa-i omoare pe toti, gramada, intr-un spatiu
asa de stramt? Cu ajutorul unor vapori toxici,
spun expertii, bazandu-se pe reziduurile chimice descoperite in
tunel. E posibil ca in tunel sa fi fost un singur soldat sasanid,
care a dat foc unor materii combustuibile precum gudronul sau
sulful, iar dioxidul de sulf i-a facut pe romanii prinsi in acesta
capcana a mortii sa-si piarda cunostinta in cateva secunde. Cu
toate ca zidul de aparare nu a cazut atunci, Dura a fost, in cele
din urma, cucerita, toti locuitorii ei au fost ucisi sau deportati,
ia cetatea a cazut in ruina.

Palatul regelui Mithridate – Kuban, Rusia

De 40 de ani, arheologul Vladimir Kuznetsov de la Academia Rusa
de Stiinte lucreaza pe santierul arhelogic de la Kuban, dezgropand
cu rabdare, an dupa an, ramasitele cetatii Phangoria, un
stravechi oras grecesc de pe tramul Marii Negre, resedinta a
regelui Mithridate al VI-lea, rege al Pontului (119-63 i.
Hr.)

Socotit, la vremea sa, drept cel mai puternic rege din Asia Mica
si cel mai aprig dusman al Romei, Mithridate s-a razboit in
trei randuri cu romanii. Partea cea mai enigmatica a
vestigiilor scaose la lumina pana acum o constituie ramasitele arse
ale unui mare edificiu, a carui functie arheologii nu o putusera
identifica.

Anul trecut, insa, Vladimir Kuznetsov a descoperit un
tezaur de peste 300 de monede, intr-o constructie anexa a
marelui edificiu misterios. Una dinte monede il reprezenta pe
insusi Mithridate, iar specialistii au reusit sa estimeze vechimea
ei – jurul anului 60 I. Hr. Au legat acesta descoperire de
marturiile scrise ajunse pana la noi: istoricul roman Appian
consemneaza ca, in anul 63 I. Hr, o rascoala a populatiei din
Phangoria a dus la incendierea resedintei regale. Toate aceste
informatii au sugerat arheologilor ca e posibil ca marea
constructie sa fi fost chiar palatul regelui Mithridate al
VI-lea.

Vasul impodobit cu versuri
persane – Ierusalim, Israel

Un fragment de vas, descoperit cu prilejul unor sapaturi pe un
santier de constructii, in cartierul evreiesc al zonei vechi a
Ierusalimului, a furnizat arhelogilor o surpriza… poetica. In afara
de infatisarea plina de farmec – data de smaltul de culoarea
peruzelei si de motivele florale cu care era impodobit – vasul mai
avea o caracteristica interesanta: purta o incriptie – misterioasa,
la prima vedere. Specilistii de la Autoritatea Israeliana pentru
Antichitati au crezut, initial, ca textul era scris in araba sau in
limba turca, deoarece ambele limbi erau folosite la Ierusalim, in
perioada Evului Mediu.

Dar, cu ajutorul unor experti, s-a dovedit ca era vorba despre
un vers in limba persana – si nu orice vers, ci un fragment dintr-o
poezie a lui Omar Khayyam (1048-1131), cel mai vestit poet persan,
autor al unor nemuritoare catrene filozofice (Rubaiyat) despre
viata, moarte, bucurie si tristete, cunoastere si religie…

Datand din secolul al XII-XIII, vasul de origine persana detine
deja o prioritate: e primul vas inscriptionat cu un text persan
descoperit in Israel. Deocamdata, se stiu prea putine lucruri
despre el, iar arheologii – pentru care astfel de marturii legate
de cultura literara, si mai ales poetica, a vechiului Ierusalim,
sunt rare si palpitante – se intreaba daca povestea calatoriei
vasului, din Persia pana la Ierusalim, va fi tot atat de romantica
si plina de poezie ca si textul ce-l impodobeste.

CITESTE SI:

• Artefacte
  neasteptate schimba istoria orasului
  Istanbul
  
• 
  Un sit arheologic a fost descoperit cu ajutorul Google
  Earth
  
• Legendara
  Piramida Alba a fost descoperita in China