Takamatsu – Ninja cu Gheare de Tigru

Tatal – afacerist, bunicul – tezaur viu al artei razboiului

„Nu vreau sa ma apuc de afaceri, cine crezi ca sunt?
Numai prostii si fricosii isi irosesc viata in cautarea
banilor…”
Takamatsu, intr-o discutie furioasa cu tatal sau pe seama viitoarei
sale cariere

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Pentru majoritatea oamenilor, termenul de
„ninja” trimite spre imaginea stereotip a
ucigasului imbracat complet in negru, inarmat cu stelute ascutite
din metal, care se furiseaza pe langa ziduri si prin copaci,
pandind samuraiul pe care trebuie sa-l asasineze. Sau, mai rau,
marea majoritate ii asociaza ninja cu personajele caricaturale din
pleiadele de filme cu karate, de mana a doua, care
au aruncat practic in derizoriu ninjutsu, o arta straveche, cu
ramificatii nebanuite in istoria lumii. Adevarul este cu totul
altul.

Takamatsu Toshitsugu a ales sa se reincarneze in
cel de-al 23-lea an al erei Meiji (10 martie 1887 pentru
non-japonezi) in orasul Akashi din provincia Hyogo. Copilul a
primit la nastere numele de Jutaro, devenit mai apoi Hisatsugu si
schimbat in adolescenta cu cel de Toshitsugu, care se scrie cu
aceleasi ideograme Kanji, dar se pronunta diferit. Cel care a
devenit mai apoi maestrul suprem al tuturor razbonicilor de pe
calea Ninpo, a beneficiat de o karma generoasa, intrucat tatal sau,
Yasaburo Takamatsu era un prosper afacerist, care detinea, printre
altele, o fabrica de chibrituri in orasul Kobe. Lipsit de grijile
materiale, baiatul este atras instinctiv de artele martiale vechi
japoneze, asa numitele Ko Ryu. Nici nu avea cum sa fie altfel,
tinand cont de bogatul « pedigree » al familiei Takamatsu, in care
singurul nelalocul lui era nevolnicul sau tata, un afacerist
rapace, avar pierdut intre hartii si animat doar de cum sa stranga
mai multi bani.

Familia Takamatsu era originara din satul Matsugashima din Ise, o
adevarata pepiniera de razboinici. Mai mult, in trecut, un membru
al familiei a reusit chiar sa devina daimyo peste regiune, detinand
castelul Hosokiubi, care mai poate fi admirat si astazi. In plus,
arhivele familiei adaposteau o adevarta comoara, un text stravechi
denumit Amatsu Tatara, document scris pe rolurile makimono. Despre
Amatsu Tatara se stie ca prezinta niste tehnici ezoterice cu
vechime milenara de origine non-japoneza, ci tibetana si sumeriana.
Mai multe cunosc doar putinii initiatii.

Mezinul familiei este atras de invataturile bunicului din partea
mamei, pe care l-a considerat de altfel, adevaratul sau tata. Acest
bunic era nimeni altul decat Toda Shinryuken
Masamitsu. La acea data, « tataie » ninja detinea
o clinica de chiropraxie si un dojo in oraul Kobe. Avea rang de
samurai si era Soke (mare maestru mostenitor) al scolii Shinden
Fudo Ryu. Printre altele, era si descendentul direct al lui Tozawa
Hakuunsai, razbonicul care a fondat temuta scoala Gyokko Ryo Koshi
Jutsu. Adeptii acestui stil sunt specialisti ai dislocarii
tendoanelor si incheieturilor, pe langa stapanirea tehnicilor de
rupere a oaselor – specialitatea casei.

Dezamagit de faptul ca fiul sau nu era atras sa faca bani, pe langa
faptul ca manca bataie periodic la scoala datorita staturii sale
firave, tatal decide cu jumatate de inima sa-si lase progenitura pe
mainile de fier ale bunicului. Decizie mai mult decat inteleapta,
dupa cum s-a dovedit mai tarziu…

Ucenicia unui pui de ninja

„Chiar si atunci cand vei fi pe moarte, trebuie sa
mori razand”
Maestrul Toda Shinryuken Masamitsu

Odata intrat in ghearele (la propriu!) bunicului, Takamatsu face
cunostinta cu cele mai apropiate prietene ale oricarui luptator
dedicat: Rabdarea, Durerea si Perseverenta. Toda nu-si cruta deloc
nepotul. Nu vrea ca pretioasa-i mostenire sa incapa pe mainile unui
diletant. In primul an de antrenament, copilului nu-i este
aratata nicio tehnica de lupta. In schimb, este aruncat prin toti
peretii si podeau salii de antrenament. La indemnul asprului Toda,
elevii avansati nu-l cruta deloc. Takamatsu ajunge sa sangereze din
coate si genunchi. Dar durerea si neputinta nu au facut decat sa-l
intarate mai tare.

In scurt timp, ajunge sa-si petreaca noptile cerandu-le
ucenicilor avansati sa-l bata si mai tare. De-abia din acest
moment, Toda se decide sa-l invete prima tehnica. Pe masura ce
statea mai mult in compania nepotului, o bucurie stranie rasarea in
inima batranului, Takamatsu, carne din carnea sa si sange din
sangele sau, se dovedeste foarte talentat pentru calea
razboinicului noptii. La varsta de 13 ani, tanarul cunostea deja
toate tehnicile scolii. Atunci, bunicul s-a decis sa-si dezvaluie
adevarata identitate in fata nepotului. Era printre ultimii ninja
adevarati din lume. Scrisese sub pseudonim tratate de tactica
militara pentru Academia Militara Imperiala Japoneza. Si era
pastratorul urmatoarelor scoli de ninjutsu: Koto Ryu,
Gyokko Ryu, Gyokushin Ryu, Kumogakure Ryu si Togakure Ryu.
Takamatsu se vede deodata in fata unui univers care-i intrecuse si
cele mai optimiste asteptari. Din nefericire, pe cand avea 22 ani,
bunicul Toda moare.

Pe patul mortii, batranul isi cheama nepotul, declarandu-i ca
avea sa-i spuna cele mai mari secrete ale unui luptator:

„Takamatsu, baga bine la cap ce iti voi spune acum, pentru
ca voi muri si asa ceva n-o sa mai auzi niciodata. Poti chiar sa
uiti tot ce te-am invatat pana acum, dar sa retii aceste doua
principii. Este mai mult decat suficient…
1. Chiar cand stai in fata infrangerii iminente, pastreaza-ti
zambetul interior
2. Niciodata sa nu vorbesti depre cunoasterea ta. Poate sa
dispara.”

Pelerinajul tigrului mongol

Cautarile martiale l-au dus pe Takamatsu in preajma unui alt
maestru ascuns din acea perioada, Mizuta Yoshitaru
Tadafusa. Mizuta cunostea la perfectie tainele scolii
Takagi Yoshin Ryu. In acelasi timp, in buna traditie a ninjutsului,
un alt mare maestru traia in preajma lui Takamatsu, studiintu-i
acestuia atitudinea, determinarea si progresul de care dadea
dovada, fara ca acesta sa banuiasca macar ca asupra sa erau
atintiti zi si noapte ochii lui Ishitani Matsutaro
Takekage. Maestrul Ishitani era o cunostinta veche de a
bunicului, care alesese sa traiasca ascuns in pielea unui simplu
paznic de la fabrica de chibrituri a familiei. In cercurile secrete
ale razbonicilor supremi din Japonia, Ishitani era probabil cel mai
temut personaj. Multi erau convinsi ca acesta facea afaceri
cu demonii, Necuratul fiind cel care negocia de pe pozitii
inferioare, atunci cand era invocat de Ishitani… Pentru oamenii
obinsuiti, insa, maestrul ocultat era doar un simpatic paznic care
spunea glume interminabile.

Ishitani l-a initiat pe Takamatsu in artele Kuki Happo
Biken no Jutsu, Hon Tai Yoshin Ryu, Gikan Ryu si Shinden Muso
Ryu. La moartea lui Ishitani, Takamatsu ramasese ultimul
reprezentant al ninjutsului pe Terra. Cunostea toate scolile si
incantatiile ezoterice ale caii intunecate. Acum venise vremea sa
testeze tot ce a invatat. Cum in Japonia acelor timpuri nu prea
avea rival, decide sa plece in China, in cautarea unor provocari
martiale sau a unor maestri care sa-i reveleze alte dimensiuni ale
cunoasterii. Asa se naste legenda celui supranumit de
contemporani sai, Tigul Mongol (Moko no Tora).

Acesta era doar unul dintre numele purtate de Takamatsu, in
tumultoasa si intortocheata sa viata. Biografii sai ne insira o
multitudine porecle, strans legate fiecare de cate o insusire a
fostului copil de afacerist: Jutaro Chosui (Apa Pura), Uoh (Nobilul
Inaripat), Nakimiso (Plangaciosul), KoTengu (Micul Spiridus),
Kikaku (Coarnele Demonului), Yokuoh (Batranul care alearga prin
Cer), Kotaro(Tanarul tigru).

In drum spre China, a poposit in Coreea, unde a fost ucenicul
unui alt personaj misterios, maestrul Kim Kei. La despartirea de
acesta, Takamatsu adauga bogatului sau arsenal martial,
stapanirea a nu mai putin de 18 arte martiale de sorginte chineza
si coreeana. Intors in Japonia, isi da seama ca pregatirea sa
spirituala lasa de dorit. In acest scop, intreprinde un pelerinaj
in Muntii Maya din Kobe. Acolo, in preajma cascadei sacre Kame no
Taki, intalneste o fiinta exceptionala sub forma fizica a
pustnicului Tamaoki. In mijlocul naturii, aprofundeaza studiul
scolilor budiste ezoterice Shingon si Tendai.

La scurt timp dupa parasirea manastirii, se indreapta din nou
catre China, constient de imensul potential martial de pe aceste
meleaguri. Traieste in China si Mongolia o perioada de peste 10
ani. Pentru a nu muri de foame, a fost nevoit sa predea arte
mariale la scolile englezesti din China, unde a avut peste 1.000 de
elevi pe care, bineinteles, nu i-a invatat ninjutsu, ci diferite
forme si principii din Jiu jitsu.

Niciodata infrant

Ajunge sa se lupte cu maestrul Zhang Zi Long, un specialist in
Shaolin Kung Fu. Lupta se termina cu victoria lui Takamatsu, cei
doi devenind, la sfarsit, buni prieteni. In timpul in care a stat
in China, a sustinut numeroase lupte pentru a-si dovedi suprematia.
Multe din aceste confruntari erau dueluri pe viata si pe
moarte. Tigrul nu a pierdut niciuna. Datorita atitudinii
sale din timpul luptelor si ferocitatii neobisnuite, i s-a spus
Tigrul Mongol. Desi bland la chip, Takamatsu avea ceva in fiinta sa
din infatisarea temutului carnivor. Pentru a-si dezvolta armele
naturale, si-a petrecut toata viata antrenandu-si palmele si
degetele de la maini si picioare. Dispretuia pumnul din simplul
motiv ca, in opinia sa, degetele sau podul palmei sunt arme mult
mai periculoase.

O mare parte din antrenamentul sau se rezuma la lovirea
unei pietre sau a trunchiurilor de copac. Ajunge sa aiba niste
degete atat de puternice incat putea jupui de scoarta un trunchi de
copac. Mainile sale aveau un aspect grotesc cu degete asemanatoare
ghiarelor si unghii de cateva ori mai groase decat ale unui om
obisnuit.

Intr-un incident din China, Takamatsu este atacat de o banda de
hoti care isi inchipuiau ca este bogat deoarece era japonez. Ce s-a
intamplat mai departe, povesteste chiar Takamatsu in memoriile
sale:

„Un bandit m-a imobilizat, prinzandu-ma in brate pe la
spate. Apoi, a tipat si a cazut secerat la pamant. Nu stiu ce am
facut, nu imi aduc aminte nici azi ce s-a petrecut cu mine. Am
simtit brusc ca am ceva moale, cald si umed in mana. Era ochiul
drept al celui care ma prinsese. Nu imi amintesc cand i l-am smuls
din orbita. Totul a fost fulgerator, mai mult decat instinctiv. Mi
s-a facut mila de el si i-am dat primul ajutor. Asta nu m-a
impiedicat sa-i cer mai apoi sa-mi plateasca serviciul medical. Era
un bandit, totusi. Astia au bani in orice tara din
lume…”

In alt incident, un calaret a sarjat spre el tintind un pistol
asupra sa. In apopriere, era o sabie infipta in pamant. Takamatsu a
plonjat rostogolindu-se, a ridicat sabia si a tasnit in aer
taindu-i capul dusmanului. Mai tarziu, recomanda tuturor elevilor
sa puna mare accent pe tehnicile de cadere si rostogolire. Cum
implacabila karma ajunge din urma pe oricine, intr-o lupta
ulterioara, Takamatsu ajunge sa-si piarda la randul sau un ochi,
inlocuindu-l pana la sfarsitul vietii cu unul de sticla.

In memoriile sale, declara ca, in timpul pelerinajului martial
din China, a intalnit doar doi razboinici care i-au pus cu adevarat
viata in primejdie. Unul era un practicant Shaolin de Kung Fu, iar
celalat un exponent al scolii Shorinji Kempo. Putini stiu ca
ultimul ninja a fost garda personala a lui Pu Yi, ultimul imparat
al Chinei, precum si cel mai bun prieten al lui Jigoro Kano,
fondatorul Judo-ului. Dintre elevii sai, se detaseaza net figura
lui Fumio Akimoto, depre care Takmatsu spunea:

„Cand ma antrenez cu el cu sabia, trebuie sa fiu alert la
capatitate maxima, altfel e in stare sa ma omoare”.
Cei mai celebri studenti ai sai au ramas, totusi, Maasaki
Hatsumi si Shoto Tanemura, care astazi sunt in rivalitate deschisa,
fiecare declarand ca el este adevaratul urmas al Tigrului
Mongol.

Takamatsu Toshitsugu a fost una dintre cele mai mari
personalitati martiale date vreodata de Japonia. Ca o
particularitate a mentalitatii sale, incepea intotdeauna
antrenamentele cu elevii fara nicio forma de incalzire,
declarandu-le sincer ca, in cazul unui atac pe strada, cu siguranta
nu vor avea timp de incalzire…

In anii ’60, batranul ninja tinea o rubrica despre ninjutsu in
paginile unui cotidian nipon, intr-un din articol sustinand ca, in
cazul artelor martiale adevarate, daca trebuie sa lupti, esti
obligat sa iti ucizi adversarul. Un maestru de karate cu multi dani
pe centura a ras de el, considerand ca in prezent nu mai ai de ce
sa te antrenezi pentru un scop ultimativ si, in plus, Takamatsu,
batran fiind, nu mai poate sa ucida pe nimeni. Infuriat peste
masura de ofensa primita, batranul razboinic a dat buzna intr-o
emisiune a televiziunii japoneze, unde l-a invitat pe obraznicul
karate-ka sa-si retraga jignirile intr-un interval de trei zile,
altfel il provoaca la lupta pe viata si pe moarte. In mai putin de
trei zile, constient probabil de prostia facuta, acesta isi retrage
afirmatiile.

In afara de arte martiale, Takamatsu era atras de doar
de pictura si era un mare amator de plimbari lungi zilnice, insotit
de cainii sai din rasa spitz japonez. La varta de 85 de
ani isi incheie socotelile cu existenta pamanteasca. Era data de 2
aprilie 1972. Din nefericire, odata cu el a murit si adevaratul
ninjutsu…

CITESTE SI:

• 
  Bruce Lee – Legenda Micului
  Dragon
  
• 
  Chute Boxe – Academia de calcat pe
  cap
  
• 
  Ce este, de fapt, K-1?