“Cruciadele” din bucatarie
Salvati pestele din farfurie!
In prim plan este actrita Greta Scacchi. Goala.
Il imbratiseaza, il priveste in ochi si ii surade. Pacat ca „El” nu
este decat un peste, si nu la figurat, ci la propriu, ati citit
bine, un sarman merlucius. Vorbim despre o fotografie realizata de
un celebru fotograf al vremurilor noastre, John Rankin, aparuta in
mass-media britanice ca parte a campaniei de lansare a filmului
„The End of the Line”, o pelicula care militeaza impotriva
exceselor companiilor de pescuit.
In blogosfera, Daryl Hannah explica pe site-ul sau
cat de usor poti transforma uleiurile si grasimile
utilizate de fast-food-uri in
combustibil. Paul si Stella McCartney
sunt si ei paladinii intransigenti ai
vegetarianismului, predicand cel putin „o zi pe
saptamana fara carne”, in timp ce Trudie Styler si Elle Macpherson
lanseaza disperate apeluri mediatice pentru ca la celebrul
restaurant Nobu sa dispara din menu tonul albastru, specie pe cale
de disparitie (regizorul Stephen Fry a lansat si el o dezbatere pe
aceasta tema pe Twitter).
Recent, prestigiosul New York Times a publicat un numar
special, intitulat „The Food Issue”. Din sumar –
un vehement pamfelt „Impotriva carnii” scris de Jonathan Safran
Foer, 20 de noi reguli alimentare „dictate” de Michael Pollan si
polemici pe tema mancarii organice versus mancarea
conventionala sau a „Food Inc.”, un film lansat in Statele
Unite in luna iunie a acestui an, un soi de documentar care
dezvaluie (desi mai bine sa nu stii) ceea ce se afla in spatele
produselor apetisante de pe rafturile supermarketurilor.
Jocul de-a mancarea
Prin urmare, mancarea a ajuns pe prima pagina a ziarelor
si in prime-time, si fara doar si poate va ramane acolo
multa vreme. „Societatile mai putin complexe dezvolta
raporturi elementare cu hrana, dar societatea occidentala actuala
este una care de multa vreme nu isi mai pune problema foamei: de
aceea ii confera mancarii atatea semnificatii culturale„,
considera Marino Niola, profesor de antropologie culturala din
Italia.
Si pentru ca nu se putea altfel, si ea da dependenta. Un
drog ca oricare altul, de tratat ca atare. Pentru a te
„dezintoxica” de mancare exista centre specializate, asa-numitele
„Food Rehab”: laboratoare si terapii pentru controlul senzatiei de
foame (te poti chiar inscrie intr-un grup dedicat pe Facebook).
Termenul de „food rehab” se pare ca ar fi fost
inventat de David A. Kessler, un fost membru al Food and Drug
Administration din Statele Unite, astazi autor al best-seller-ului
„The end of overeating”; o carte „intunecata”, care
separa in mod definitiv mancatul de placere,
documentand in cadrul unei serii de interviuri luate unor experti
si „insideri” din industria alimentara, felul in care mancarea este
de-acum manipulata genetic pentru a deveni nu doar mai ieftina, ci
si mult mai „addictive”.
In lista noilor cuvinte de utilizat atunci cand vorbim despre
hrana se numara de-acum si „Eatertainment”, alimente cu
care sa te joci sau care sa te distreze, al caror „secret”
sta in combinatiile „irezistibile” de grasimi „trans” cu sare si
zahar.
Noua (dez)ordine gastronomica
Potrivit antropologului italian, la ora actuala exista
un adevarat „cult al anorexiei”, in spatele caruia se afla
un soi de „mortificare” a trupului. Adica persoane care nu
sunt obeze se supun oricum la privatiuni, refuzuri, interdictii,
punand „la index” alimentele care ar putea sa le provoace
placere. „In spatele anumitor diete se ascunde o etica
combinata cu o forma de penitenta. De multe ori inconstienta,
pentru ca ceea ce pe vremuri era religios acum este laicizat, dar
continua sa ne influenteze comportamentele”, spune Niola, in opinia
caruia a alege sa mananci anumite mancaruri – sushi de exemplu -,
iti satisface nu atat gustul, cat o anumita obsesie.
Tot la o exigenta in buna parte culturala pare a raspunde si
obsesia pentru mancarea organica pe care
occidentalii o au la ora actuala. Recent insa, un raport dat
publicitatii de Food Standard Agency, autoritatea alimentara
britanica, a pus serios in discutie asa-numitele produse
„eco” sau „bio” sau „naturale” cum li se spune, in urma
unei cercetari intinse de-a lungul a 50 de ani (si 52.000 de studii
stiintifice): conform acestuia, alimentele biologice nu ar face
neaparat bine celor care le consuma, ci mai degraba „portofelului”
celor care le produc.
In opinia antropologului, chestiunea alimentatiei „bio”
este in egala masura ideologica si psicologica. Exista cei
care se tem sa nu fie „contaminati” de anumite alimente nu
indeajuns de „pure din punct de vedere bacteriologic”, dar in acest
caz este vorba despre un raport nevrotic cu mancarea, simbol a cu
totul altceva. „Traim intr-o lume in care nu mai reusim sa
controlam nimic, ceea ce ne alimenteaza sentimentele de
nesiguranta. Multi oameni isi combat anxietatea demonizand
si eliminand din alimentatie anumite lucruri. Sa ne gandim doar la
succesul oscilant al anumitor alimente precum ciocolata, care ani
de zile a reprezentat raul absolut, iar ale carei virtuti acum sunt
din nou glorificate”.
Mancarea – catastrofa sociala
Societatile se deosebesc intre ele prin ceea ce mananca
si mai ales ceea ce nu mananca; mancarea este si ea un
limbaj si vorbeste despre identitatea nationala si obsesiile
diferitelor popoare.
De ce suntem atat de grasi?, nu
inceteaza sa se intrebe americanii. Iar daca miscarea care
promoveaza asa-numita „Fat Acceptance” nu prea reuseste sa le
furnizeze oamenilor un raspuns, si dupa ani de zile in care
librariile au fost inundate de carti obsedant dedicate
modalitatilor de a scadea in greutate, acum a venit vremea celor
care incearca sa determine motivele pentru care oamenii se ingrasa
in continuare.
In „The Evolution of Obesity”, autorii Michael Power si
Jay Schulkin explica „epidemia” de obezitate prin aceea ca
am fi programati genetic sa inmagazinam grasime de pe vremea cand a
ne procura hrana era un soi de ruleta ruseasca. Sigur este
doar ca daca oamenirea a evoluat in savana africana, acum se
ingrasa in Candyland, unde toate bunatatile se afla la
indemana.
Aceeasi intrebare si-o pun si autorii „The Fattening of
America”, Eric Finkelstein si Laurie Zuckerman, dar raspunsul
dat de ei este altul: oamenii se ingrasa pentru ca niciodata
mancarea n-a fost atat de ieftina ca in prezent.
Sa fie mancarea atunci un fel de catastrofa
sociala? Depinde. Pentru autorii „The Fat Studies Reader”,
greutatea nici nu mai o chestiune de sanatate, ci de politica, iar
a te ingrasa mai degraba o „practica culturala subversiva”, intr-o
societate care de fapt fata de „grasi” simte o adevarata fobie.
Tocmai contrariul este ceea ce sugereaza Food 2030, o discutie
online lansata de guvernul britanic in parteneriat cu DEFRA
(Departamentul pentru Sanatate si standarde alimentare), in vederea
definirii liniilor strategice ale alimentatiei nationale:
una dintre modalitatile de a-i tine in forma pe englezi ar
fi pur si simplu combaterea fenomenului „bogof”, acronim al „Buy
One Get One Free”, al carui corespondent romanesc ar fi
cunoscutele oferte gen „doua la pret de unul”, devenite tapul
ispasitor al tuturor exceselor alimentare.
Placerile carnii
Umbla vorba ca in ultimul timp, in Brooklin, New York,
oamenii se inscriu pe liste de asteptare de cate 60 de persoane
pentru a participa la lectiile de „taiere a porcului”,
tinute saptamanal de Tom Mylan, macelar, blogger si „guru” al
noilor carnivori; dar si in Europa ecourile „vacii nebune” par a se
fi stins, iar carnea a revenit pe lista alimentelor „bune”,
promovata fiind de o noua generatie de crescatori de animale
educati, si de bucatari-sefi cu respect fata de animalele
sacrificate.
Valul de moralitate alimentara, intrat in Statele Unite odata cu
filosofia Slow Food, a „contagiat” mai intai
agricultura: printre pionieri se numara Dan Barber, „chef”-ul de la
Greenwich Village si fermier, si crescatorul Peter McDonald, care
vinde online carne de pui, curcan, manzat si miel crescuti in
ferma proprie, facand personal livrarile direct in birourile
clientilor din Manhattan, unde acestia se reunesc in grupuri pentru
a putea cumpara animalul intreg, cu o economie de 60% fata de
preturile practicate de lantul bio Whole Foods.
In Suedia, de la „amvonul” restaurantului sau din Grand Hotel –
Stockholm, Mathias Dahlgren predica de ani de zile
inlocuirea adjectivului „biologic” cu „natural”,
servind carne provenita dintr-o crescatorie biodinamica situata in
afara orasului. „Pe vremuri oamenii se intrebau cum sa produca cat
mai multa carne posibil; astazi noua generatie de crescatori se
intreaba cum sa produca cea mai buna carne posibila”, explica
Dalhgren, convins ca, in fata „excelentei produsului”, un „chef”
trebuie sa faca un pas inapoi si sa renunte la tehnicile de mare
virtuozitate pentru a pune in valoare ingredientul.
„Riscul crescatoriilor ecologice operate de fermieri
improvizati este ipocrizia”, este de parere italianul
Sergio Capaldo, unul dintre consultantii printului Charles si
fondator al Granda, consortiu care cuprinde 65 de crescatorii de
rasa bovina piemonteza. „La un moment dat s-a renuntat la castrarea
animalelor din cauza unei asa-zise compasiuni total nelalocul ei,
doar pentru a se constata ulterior ceea ce se stia din batrani –
carnea purceilor necastrati este pur si simplu necomestibila; in
cele din urma s-a recurs la castrarea chimica in locul celei
chirurgicale”. O practica efectuata astfel incat sa nu lase
reziduuri hormonale in carnea pe care-o mancam, dar crede Capaldo,
tot la fel de ipocrita.
CITESTE SI: