Bucuresti – 550 de ani

Bucurestii – o poveste in date

• Potrivit lui Constantin C. Giurescu, pe malurile Dambovitei si
  ale Colentinei este atestata cultura paleolitica si
  neolitica. Pana in 1800 i.Hr., apar dovezi ale unor asemenea
  comunitati stravechi in zonele Dudesti, Lacul Tei si Bucurestii-Noi
  de astazi.

• Primele locuinte de dupa retragerea aureliana din 273
  d.Hr. sunt atestate in secolele III-XIII.

• Legenda spune ca asezarea Bucuresti a fost fondata de un
  oier pe nume Bucur. Conform altei variante, mai probabile,
  Bucurestiul a fost intemeiat de catre Mircea cel Batran, la
  sfarsitul secolului al XIV-lea.

• La 13 iunie 1458, Vlad Tepes da un act in
  latineste, in care foloseste expresia „juxta fluvium acque
  Domboviche” – adica „langa cursul apei Dambovita” -, ce se
  refera, dupa toate probabilitatile, la Bucuresti.

• Primul document care atesta in mod precis si clar
  Bucurestiul ca resedinta domneasca apartine tot cancelariei lui
  Vlad Tepes. E vorba despre un hrisov scris in slava si emis la 20
  septembrie 1459.

• Cetatea Dambovitei, cum mai apare in primii ani orasul, avea rol
  strategic, urmand sa vegheze asupra drumului ce se intindea de la
  Targsor la Giurgiu, unde se afla o garnizoana otomana.

• in scurt timp, la 14 octombrie 1465, Bucurestiul este
  ales de catre Radu cel Frumos (om prea plecat turcilor, fratele si
  dusmanul lui Draculea) ca resedinta domneasca.

• In vremea lui Vlad Vintila (poreclit si Braga Voievod) si in
  aceea a lui Radu Paisie (1535-1545), sunt emise in Bucuresti foarte
  multe documente.

• In anii 1558-1559, la Curtea-Veche este construita
  Biserica Domneasca, ctitorie a domnitorului Mircea
  Ciobanul. Biserica e cel mai vechi lacas de cult pastrat
  in forma sa initiala in Bucuresti.

• Actorul Alan Rickman: „Există o voce interioară care-ți spune întotdeauna ce ar trebui să faci”
• Christian Dior, maestrul haute couture. „Îngrijirea este secretul eleganței reale”

• In 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucurestiul
  devine capitala Tarii Romanesti si incepe sa fie
  modernizat.

• La 1661, apar primele drumuri pavate cu piatra de rau, iar la
  1694 se infiinteaza prima institutie de invatamant
  superior, Academia Domneasca.

• La 1702, Constantin Brancoveanu construieste palatul
  Mogosoaiei, actualul Muzeu de Arta Feudala Brancoveneasca.
  Palatul, dar si atenantele sale, gazduiesc astazi si expozitii de
  arta contemporana.

• La 1704, ia fiinta, la initiativa spatarului Mihai Cantacuzino,
  Spitalul Coltea. In scurt timp, Bucurestii se
  dezvolta din punct de vedere economic si se inregistreaza o
  crestere semnificativa a numarului mestesugarilor, organizati in
  bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor,
  panzarilor, salvaragiilor, zabunarilor.

• Sunt create primele manufacturi si cismele publice, iar
  populatia creste necontenit, prin aducerea de locuitori din
  intreaga Muntenie (in 1798, sunt consemnati 30.030 de
  locuitori, in timp ce in 1831 pot fi numarate 10.000 de case si
  60.587 de locuitori).

• Se deschide Hanul lui Manuc, unde se va semna,
  in 1812, Tratatul de la Bucuresti, intre Rusia si Turcia.

• Dupa Unirea Principatelor, cele doua Camere
  sunt prorogate si convocate impreuna in Bucuresti, pentru ziua de
  24 ianuarie 1862. In loc de doua capitale, ramane acum una singura:
  cea de pe malurile Dambovitei.

• De-a lungul secolului al XIX-lea apar o serie de institutii de
  mare interes (Teatrul National, Gradina Cismigiu,
  Societatea Academica din Bucuresti, Societatea Filarmonica,
  Universitatea, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, ziarul
  Universul, cafenele, restaurante, Gradina Botanica, Ateneul Roman,
  Banca Nationala), plus inovatii in materie de tehnologie
  si cultura (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai –
  pe ruta Obor-Cotroceni -, iluminatul electric, primele linii
  telefonice).

• Intram in secolul vitezei: la 1910 se monteaza Podul
  Grant. Pe 4 august 1916 se semneaza, la Bucuresti,
  Tratatul de alianta intre Romania si Antanta.

• Anul 1920: se da in folosinta o centrala telefonica automata cu
  3.000 de abonati. In 1925, pe ruta Piata Sf. Gheorghe –
  Bariera Calarasilor, este data in functiune prima linie de autoboze
  urbane. In 1933, este construit Palatul Telefoanelor.

• O revenire la vitezele de altadata: sociologul Dimitrie Gusti
  infiinteaza, in 1936, Muzeul
  Satului, unul dintre primele muzee etnografice din lume.
  In acelasi an, pe o suprafata de 187 ha, se amenajeaza
  parcul Herastrau.

• Pe repede si zguduitor inainte: in 1940 si in 1977, doua
  cumplite cutremure de pamant darama centrul Capitalei.

• In afara de aceste sinistre naturale, au existat si
  calamitati ce pot fi puse pe seama sindromului
  dictatorial: la 30 decembrie 1947, 8 zile dupa sosirea
  Regelui Mihai la Bucuresti, are loc lovitura de stat ce schimba
  soarta orasului. Guvernul Dr. Petru Groza si Partidul Muncitoresc
  Roman confisca puterea in numele poporului. Are loc nationalizarea,
  sunt construite numeroase blocuri cutii-de-chibrit, iar in anii ’80
  Ceausescu darama deliberat centrul vechi al Bucurestiului,
  ca sa faca loc Casei Poporului si proiectelor de sistematizare a
  orasului.

Marile personalitati ale Bucurestilor de altadata

Constantin BRANCOVEANU (1654 – 1714)
A domnit intre 1688 si 1714. In 1694, la indemnul carturarului
Constantin Cantacuzino Stolnicul, a initiat infiintarea Academiei
Domnesti, in cladirile vechii manastiri Sf. Sava, pe locul carora
se afla astazi cladirea si Piata Universitatii. Au fost puse astfel
in Bucuresti bazele invatamantului superior, fundamentat pe studiul
clasicismului greco-latin.

Carol Popp de SZATHMARY (1812 – 1887)
Desi nascut la Cluj, este cel dintai cronicar in imagini, exact si
pasionat, al Bucurestiului. Pictor si grafician, cel dintai
fotograf de arta de la noi, Carol Popp a alcatuit, sub Cuza Voda,
primul album de fotografii dedicat Capitalei. Ajuns raritate
bibliografica, a fost retiparit in volumul Bucurestii in imagini
(Ed. Fundatiei Pro, 2006).

Mihail KOGALNICEANU (1817 – 1891)
La sfarsitulul anului 1859, a sustinut ideea ca Bucurestiul sa
devina capitala a Principatelor, spunand printre altele:
„Aproape de arterul principal al comerciului, al bogatiilor
Principatelor Unite, Dunarea, pe drumul cel mare al Occidentului
catre Orient, cu o populatiune numeroasa, compacta si eminamente
romaneasca, Bucurescii este apoi singurul oras care are elementul
cel mai puternic al unei tari, clasa sau starea de mijloc. Nicaieri
opiniunea publica n-a putut a se dezvolta si domni mai mult decat
in Bucuresci.”

Grigore al IV-lea GHICA (1822 – 1828)
A fost primul domnitor pamantean din Tara Romaneasca dupa epoca
fanariota. A initiat o serie de lucrari de majora semnificatie
edilitara si urbanistica: pavarea cu piatra a celor patru drumuri
principale ale orasului (Podul Targului de Afara, Podul Mogosoaiei,
Podul Calicilor si Podul Serban Voda), construirea de palate,
biserici si cazarmi.

Pake Em. PROTOPOPESCU (1845 – 1893)
A avut temeinice studii juridice, fiind doctor in drept al
Universitatilor din Paris, Bruxelles si Geneva. In 1888, a devenit
primar al Capitalei si a exercitat aceasta functie pana in
decembrie 1891. Este considerat unul dintre cei mai importanti
edili bucuresteni, autor al unor importante opere de
sistematizare.

Albert GALLERON (1847-?)
Unul dintre primii arhitecti francezi care au lucrat in tara
noastra. Principala sa creatie romaneasca ramane Ateneul. Alaturi
de Cassien Bernard, a realizat Palatul vechi al Bancii Nationale,
dar si diverse vile bucurestene: Casa Negruzzi, Casa Slatineanu,
Casa Ioseph Fermo sau Azilul Elena Slatineanu.

Franz MANDY (1848 – 1910)
A debutat in preajma Razboiului de Neatarnare. Devenit artist
indepedent, si-a facut propriul atelier si a devenit „Fotograf al
Curtei Domnesci” si al reginei Elisabeta. A nemurit Capitala intr-o
serie de fotograme ce au devenit ulterior si carti postale.

Ion MINCU (1852 – 1912)
Isi leaga numele de aparitia unei scoli nationale in arhitectura.
Studiaza patrimoniul artistic medieval, descoperind repertorii
ornamentale, solutii stilistice si tehnice, pe care le preia intr-o
sinteza originala. Printre cele mai izbutite creatii ale sale
amintim: Casa Lahovary si „Bufetul” de la Sosea, Casa Monteoru,
Casa Vernescu, Casa Robescu, Casa N. Patrascu.

Barbu Stefanescu DELAVRANCEA (1858 –
1918)
Scriitor, orator si avocat, membru al Academiei, ramane in
literatura, intai de toate, prin nuvela Hagi Tudose si prin
trilogia dramatica moldoveneasca din care face parte Apus de Soare.
Intre iunie 1899 si februarie 1901, a fost primar al Capitalei.

Dem. I. DOBRESCU (1869 – 1948)
Primar al Bucurestiului intre 1929 si 1934. Autor al celei mai
radicale modernizari a Capitalei. Despre el, Arghezi scria:
„Haina domniei sale, orasul, pe care o purta cu dunga si
fagaduise sa o calce in fiecare zi, macar o data, se
sifoneaza.” In rest, numai de bine…

Alexandru ANTONIU(? – 1925)
Este considerat fotograful Micului Paris, autor al unor „vedute” de
mare prospetime ale palatelor si bulevardelor bucurestene. A primit
medalia de bronz la Expozitia Universala de la Paris din 1900,
pentru un album fotografic cu o ampla sectiune dedicata capitalei
Romaniei.

Horia CREANGA (1892 – 1943)
Nepot al lui Ion Creanga, este considerat cel mai important
arhitect al perioadei interbelice romanesti. Doar in Capitala a
proiectat peste 70 de imobile. ARO (azi Cinema Patria) de pe
bulevardul Magheru, Teatrul Giulesti, Uzinele Malaxa, Grupul Scolar
Mihai Bravu, Vila Elena Otulescu din str. Dr. Manu sunt numai
cateva dintre operele sale.

Simbolurile-cult ale orasului

FANTANA MIORITA
Asezata la portile de nord ale orasului, pe Soseaua
Bucuresti-Ploiesti (DN1), in fata Muzeului Minovici, Fantana
Miorita a fost, vreme indelungata, simbolul orasului. Monumentul
este executat din granit de Dobrogea si e inconjurat de un bazin
eliptic de proportii, diametrul mare fiind de 50 de metri, iar cel
mic de 20. Fantana, amplasata in mijlocul bazinului, este compusa
din doua ziduri voluminoase si paralele, cu lungimea de 16 metri.
Intre cele doua ziduri a fost construita o panta din piatra, cu
latimea de un metru. Mozaicurile cu care este placat monumentul,
realizate intr-un subtil joc alb-negru de catre Milita Patrascu,
sunt o ilustrare a baladei Miorita, unul dintre miturile
intemeietoare ale poporului roman. Fantana dateaza din 1936.

PARCUL CAROL
Creatie a arhitectului francez Eduard Redont, a fost proiectat in
anul 1900 si inaugurat in 1906, pe Dealul Filaretului, cu ocazia
Expozitiunii Universale organizate in Bucuresti. Printre multele
opere artistice si atractii culturale ale parcului (Fantana
Cantacuzino, Fantana cu Zodiac, Muzeul National Tehnic sau Arenele
Romane) se afla, dispuse de o parte si de alta a axului central,
doua statui de mari dimensiuni. Este vorba despre Titani (sau
Giganti, cum mai sunt numiti), personaje care tasnesc din piatra
emanand o forta colosala, precum sclavii lui Michelangelo. Primul
este opera lui Dimitrie Paciurea, iar pandantul sau ii apartine lui
Frederick Storck.

OBSERVATORUL ASTRONOMIC FILARET
Potrivit lui Hrisant Notara, profesorul grec al fiilor lui
Constantin Brancoveanu, Bucurestiul, „capitala Valahiei”, are
coordonatele 27,00 si 45,00. Informatia, foarte aproape de adevar,
este inclusa in lucrarea „Introducere in geografie”, aparuta in
greceste la Paris, in anul1716. Este prima consemnare a pozitiei
geografice a orasului. Datele exacte, referindu-se la punctul de la
Observatorul Astronomic Filaret, sunt 2605’48” longitudine estica
si la 44024’49” latitudine nordica. Bucurestul se afla, deci, la
aproape jumatatea distantei dintre Polul Nord si Ecuador. Paralela
450 (mijlocul exact) trece pe la nord de Ploiesti, in apropiere de
Baicoi. Avem deci o capitala echilibrata climatic, cel putin in
teorie (meteorologica), si care incearca echilibrarea unei
sumedenii de stiluri si influente arhitectonice, macar in teorie
(urbanistica).
La numai doi ani de la construirea la Filaret a Observatorului
Astronomic, inaugurat in anul 1908, lua fiinta in Bucuresti si
primul observator astronomic popular din tara noastra, care va
purta numele fondatorului sau, contraamiralul Vasile Urseanu.
Cladirea se afla amplasata pe bulevardul Lascar Catargiu nr. 21 si
a fost ridicata intr-un stil cu totul aparte, ducand cu gandul la
suprastructura unui vapor.

CURTEA DOMNEASCA
Coborand strada Lipscani spre Dambovita, prin strada Selari sau
Smardan, arheologii au scos la lumina in ultimii ani multe marturii
privitoare la Curtea Domneasca. Cladirile aflate in perimetrul
acesteia au fost restaurate (in primul rand Hanul lui Manuc),
alaturandu-se Bisericii Curtea-Veche, ctitorie a lui Mircea
Ciobanu. Aceasta a servit pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea
drept capela a celei dintai Curti Domnesti din Bucuresti,
cunoscuta, dupa ce a fost parasita din cauza ruinarii sale, sub
numele de Curtea-Veche, „spre deosebire de noua asezare domneasca
din Dealul Spirei, care se chema Curtea-Noua.” (Grigore Ionescu,
Bucuresti, ghid istoric si artistic, 1938)

HANUL LUI MANUC
Manuc bei construieste, incepand cu 1806, un han, probabil cel mai
mare si mai important al urbei, pe care-l va ispravi in 1808.
Daramat si renovat in numeroase randuri (ultima restaurare dateaza
din 1991-1992), Hanul lui Manuc a fost martor al unor evenimente
cruciale: aici s-au reunit demnitarii care au purtat negocierile de
pace ce aveau sa puna capat Razboiului Ruso-Turc (1806-1812), dupa
ce tot aici avusesera loc convorbirile preliminare. Sala Dacia a
gazduit intalnirile politicienilor care doreau intrarea in Marele
Razboi si unirea Regatului cu Transilvania si Bucovina. Unul dintre
cele mai frumoase exemple ale vechii arhitecturi urbane valahe,
Hanul si-a pastrat atmosfera si stilul pana in prezent.

CAPSA
In 1852, fratii Capsa, Anton si Vasile, inaugureaza primul lor
local, cu firma „La doi frati”, intr-o casa unde, mai tarziu, s-a
cladit Hotel de France. La 1868, erau pomenite ca iesind de sub
mana celor de la Capsa nu mai putin de 36 de feluri de dulceata.
Gloria si banii le ingaduie fratilor sa-si cumpere, in 1871, sediul
din casele Slatineanu (Calea Victoriei, colt cu str. Edgar Quinet),
unde functioneaza si azi. In 1873, cofetaria este medaliata la
Viena si organizeaza primul dineu de gala dat de Carol I la Palatul
Domnesc. Adorata de artisti, dar si de politicieni (in perioada
interbelica era numita Parlamentul Bicameral al Romaniei, pentru ca
aici liberalii si taranistii faceau si desfaceau guverne), Casa
functioneaza si in perioada „democratiei populare”, ca
restaurant-cafenea. Dupa Revolutie, a devenit hotel de 5 stele.

NESTOR
Concurenta, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, este reprezentata
de Fialkowski, Broft si de cofetaria Hotelului Bellevue, de langa
Cismigiu. La inceputul noului secol, ramane din toate acestea doar
Capsa, gratie produselor ei de o rara finete a continutului si
eleganta a prezentarii. In schimb, se ivesc noi localuri de
„cofeturi” fine, cum ar fi Dobriceanu, Zamfirescu, Riegler sau
Frederic pe Calea Victoriei, ultimul avand drept specialitate
„carolinele”, prajituri mari cu frisca amestecata cu fructe
glasate, fisticuri si stafide. Puternic straluceste Nestor, care
„fura” din clientela Capsei, tot pe Calea Victoriei, dincolo de
Ateneu. Cladirea se prabuseste la cutremurul din 1977.

ATENEUL ROMAN
Situat in Piata Palatului Regal (actualmente, a Revolutiei),
Ateneul Roman a devenit in timp emblema culturala a Bucurestiului.
A fost construit in 1886, dupa planurile arhitectului francez
Albert Galleron, pe un teren ce fusese proprietatea familiei
Vacarescu, astfel incat sa poata folosi fundatia deja turnata a
manejului inceput de „Societatea Equestra Romana”. Fondurile au
fost partial adunate prin subscriptie publica, la indemnul „Dati un
leu pentru Ateneu!”. Aici se afla sediul Filarmonicii George Enescu
si tot aici se desfasoara concertele-cheie ale fiecarei editii a
Festivalului Enescu. Candva, aici s-a aflat si Piancoteca
Statului.

CASA POPORULUI
Cu pretul distrugerii vechilor cartiere Uranus, Izvor, Rahova si
Antim, mutarii de biserici si distrugerii de vieti, a luat nastere
un megasimbol hipercontroversat al orasului. Este vorba despre
ansamblul Casa Poporului, intocmit dupa un proiect al arhitectei
Anca Petrescu, azi sediu al Parlamentului Romaniei. Lucrarile la
acest edificiu, care se intinde pe o suprafata de 350.000 m², au
inceput in anul 1984. Ca ne place sau ba, turistii aflati in
trecere prin Bucuresti sunt adusi aici direct de pe Dealul
Mitropoliei sau de la Manastirea Stavropoleos, ca sa contemple un
record de Guinness Book. Gurile rele zic ca ansamblul este
inclus in categoria prost-gust.

De-a v-ati ascunselea prin Bucuresti

Un oras din fantanile caruia pot sa tasneasca, sub forma de apa
colorata, visele unor artisti excentrici, ori tainita insalubra, cu
mahalale peste care balteste o promiscuitate de favelas si
in care canalizarea reprezinta un vis de neimplinit. Un
oras care, dincolo de toate mizeriile sale, are o virtute capitala:
stie sa ascunda si sa dezvaluie ca un urias prestigiditator, poseda
capacitatea de a scoate mereu, abracadabrant, din imensa sa
vistierie de mistere, locuri inedite. Cotloane care
stateau in drumurile noastre cotidiene apar deodata, plesnind de
noutate, cu violenta unui strigat, de parca n-ar fi fost acolo de
veacuri. Sunt hrube si bolti si creneluri, hanuri parasite si
strazi impleticite, care duc spre umbra unor acareturi cu zvon de
cupeuri si fiacre, cu fosnet de feregele si zanganit de argintarie,
locuri care, precum in „La tiganci”,
dispar in zorii mahmuri ai altei zile. Sunt locuri pe care le-am
tocit cu trecerile noastre si pe care le-am strivit sub petrecerile
noastre, dar pe care, pur si simplu, nu le-am vazut, locuri care
apar deodata, uluitor, in geana unui apus, la coborarea intr-o
statie de tramvai, peste drum de cofetaria unde am infulecat un
cataif sau la 50 de metri de minutarul ultimului ceas Garnier din
lume, acolo unde i-am dat intalnire celei mai recente doamne a
visurilor noastre. Un joc „de-a v-ati ascuns”, pe care „Il joci in
doi, in trei,/ Il joci in cate cati vrei/ Arde-l-ar focul.” Sa-l
jucam si noi!

Sa pornim dinspre latura nordica a orasului, de la
Mogosoaia. Un sat care va deveni, probabil,
cartier bucurestean, loc unde domnul Brancoveanu a zidit pentru
fiul sau, Stefan (dupa modelul asezamantului de la Potlogi), pe
malul lacului, Palatul, cu toate atenantele sale. Jefuit si distrus
dupa moartea domnitorului, devenit han sub turci si ajuns, in
secolul al XIX-lea, in proprietatea familiei Bibescu, Palatul a
intrat, in anii ’70-’80, in circuitul caselor de creatie si odihna
ale Uniunii Scriitorilor, finalmente fiind complet renovat si
devenind centru muzeal si expozitional de prestigiu.

O anecdota care devine o metafora a fetelor schimbatoare ale
Bucurestiului: in anii ’80 ai secolului trecut, in plina
nebunie a revizuirilor ideologice ceausiste, cu ocazia unui „1 Mai
muncitoresc”, pe cand inca se mai defila cu portretele lui Marx,
Engels si Lenin, parintii visului de aur al omenirii, in timp ce
oamenii muncii iesisera cu mic cu mare sa-si arate adeziunea
deplina fata de orice li se comanda, vine de sus ordinul zbierat:
„Clasicii in iarba!” Naucitoarea „ordonanta de urgenta”
viza aruncarea tablourilor cu cei doi barbosi plus cheliosul cu
trasaturi orientale („clasicii”) si exhibarea triumfatoare a
portretelor lui Nicolae si Elena Ceausescu. In acea vreme, la
Mogosoaia, in iarba din dosul cuhniei brancovenesti, zacea statuia
ecvestra a lui Carol I, facuta de Mestrovici, opera care a fost
reabilitata dupa Revolutie. In locul ei de odihna, verdeata si
paragina, au venit adusi de legitima furie anticomunista alti
clasici: Dr. Petru Groza si Vladimir Ilici. Sic
transit gloria mundi… Cum spuneam, orasul ascunde si dezvaluie.

Vizibila candva, ba chiar avand o „simeza” ce-i glorifica
simbolistica, Biserica lui Bucur Ciobanul, intemeietorul
orasului, statea cu o „stralucitoare modestie” in coasta
Seminarului Teologic, nu departe de malul Dambovitei. Samanta din
care a prins sa se ridice lanul de cladiri ale Capitalei,
bisericuta a devenit, in anii din urma, o trestie ganditoare,
indurand vremurile si vremuiala de sub greabanul sticlos si trufas
al unei cladiri lipsite de personalitate.

Centrul Bucurestiului nu este atat istoric, cat
arheologic. Prezentul si prestigiul lui trebuie
restaurate, iar viitorul ii este incert. Inima lui e facuta
din straturi, din biserici, din cladiri de secol XIX, din
splendide mostre de arhitectura, din stucaturi gratioase, din porti
fin cizelate. Stratul gros de nepasare de pe obrazul celor care ar
fi trebuit sa se ocupe de ele si de starea sanatatii lor le ascunde
insa chipul, le piperniceste statura, le schimonoseste zambetul
senectutii. Hanul Solacolu sta sa se prabuseasca,
iar putinele incaperi care mai sunt locuite ascund indeletniciri
interlope. Pe strada Gabroveni cresc plante
viguroase printre niste ruine inviorate cromatic doar de cateva
grafitti. Pe aleea Sutter cobori precum in
bolgiile Genovei, pe niste trepte stradale specifice unei complet
alte geografii urbane. Cand ajungi pe strada
Covaci, respiri praful nobil al anticariatelor,
vezi capatul Cafenelei vechi si dopul trist ce o infunda: blocuri
cu sase etaje care, chiar daca sunt facute din caramida, tot
raceala betonului o au.

Trebuie sa detii cunostintele si privirea cutezatoare a
arheologului, rabdarea inteleptului si tandretea indragostitului ca
sa intelegi frumusetea tainica a acestor locuri si sa ajungi sa le
pretuiesti (si) asa cum sunt.

Vorbe de duh din Bucuresti

„Daca esti prost la Capsa, este imposibil… sa fii inteligent
altundeva.”
Tudor Arghezi

„Bucurestii s-au numit de la stapanul acestui loc, anume Bucur,
a carui inca se arata o mica biserica pe un delut intre Radu Voda
si Dambovita.”
Iosif Genilie, Geografie istorica, astronomica,
naturala si civila a continentelor in general si a Romaniei in
parte,1835

„Multe s-au zis si se zice pan popor ca Bucur, intaiul fundator al
Bucurestilor, era un cioban ce-si pastia oile pe tarmii Dambovitii,
aproape pe unde se afla astazi Manastirea Radu Voda.”
Alessandru Pelimon, Istoria fundarii
Bucurestilor, roman, 1858

„Oamenii cu nervii delicati, cu pielea subtire, vor face bine sa nu
intre in acest han, dar curiosii, doritorii de a cunoaste trecutul,
vor avea ce sa vada. S-a pastrat neatinsa prima sa fizionomie,
intunecata din nenorocire de necuratenie.”
Auguste Lancelot, pictor francez aflat in 1860 in
trecere prin Bucuresti, despre Hanul lui Manuc

„Ca sa apuc pe strada Enei, caci viu spre Capsa, ocolesc un hotel,
in etajele caruia sexualitatea e condensata si toropita in
dupa-amiaza asta de vara ca gazele care se tarasc in fundul unei
mine.”
Camil Petrescu, Patul lui
Procust

„Orasul Bucuresti, atat de zgomotos si de capricios in zilele
noastre, nu era tot astfel in timpul lui Caragea. Locuitorii sai
din clasa de mijloc, deprinsi de mult timp cu viata orientala cea
plina de lene si poezie, vara se adunau la gradinile Breslea,
Barbalata, Cismegiu si Giafer. Acolo, fiecare isnaf sau cap de
familie isi intindea masa si, impreuna cu casnicii si amicii, beau
si mancau; apoi incepeau a invarti hora stramoseasca si dansurile
cele vesele, care se deosebesc foarte putin de tarantela
neapolitana si care plac atat de mult intregului popor
latin.”
N. Filimon, Scene din viata
sociala

„Luna, a carei palida si dulce fata umple de dor si de ardoare
inimile simtitoare, sta aninata printre turlele Mitropoliei.
Aceasta maiestoasa si dulce tacere era intrerupta cateodata de
suspinele unei privighetori care canta durerile sale ascunsa intr-o
dumbrava de lilieci din gradina manastirei Antim.”
N. Filimon, Ciocoii vechi si
noi

„Ei! Apucam pe la Sfantul Ionica ca sa iesim pe Podul-de-pamant, –
papugiul cat colea dupa noi; iesim in dosul Agiei, – coate-goale
dupa noi; ajungem la Sfantul Ilie in Gorgani, – moftangiul dupa
noi; mergem pe la Mihai-Voda ca sa apucam spre Stabilament, –
mate-fripte dupa noi…”
I.L. Caragiale, O noapte
furtunoasa

„Gandind astfel, cum a picat in Bucuresti, a tras in miezul
targului, la hanul lui Manuc. Acolo, a chemat indata un samsar si
i-a spus sa-i gaseasca fara zabava o pereche de case frumoase, cu
incaperi multe pentru stapani, musafiri si slugi, la aer curat, cu
gradina si fantana-n curte, cu pimnite, bucatarii, spalatorii, cu
grajduri si soproane, in sfarsit cu toate cate trebuiesc pentru
asezarea cuviincioasa a unui negustor chiabur.”
I.L. Caragiale, Kir
Ianulea

„Bucurestii ramasese credincios vechei sale datini de stricaciune:
la fiece pas ne aminteam ca suntem la portile Rasaritului. Si
totusi, desfraul ma uimi mai putin decat descreierarea ce domnea in
toate randurile; marturisesc ca nu ma asteptam sa vad dospind
ticneli atat de numeroase si de felurite, sa intalnesc atata
nebunie sloboda.”
Mateiu I. Caragiale, Craii de
Curtea-Veche

„Era pe atunci un maidan in fata Universitatii, ii spunea Maidanul
Primariei, si se gramadisera pe el blocurile de piatra din care s-a
cladit dupa razboi aripa cea noua a Universitatii. Parca le vad
si-acum: blocuri mari, de piatra alba-sinilie…”
Mircea Eliade, Pe strada
Mantuleasa

„Mancarea era ieftina, hotelurile primitoare, ca si gradinile de
vara, Rasca, Otetelesanu si Carabus, dar si Bordeiul, inca de pe
atunci asezat pe marginea Herastraului.”
Mircea Cartarescu, De ce iubim
femeile

SPUNE-TI OPINIA! Comenteaza aici despre
povestea Bucurestiului, Bucurestii de alta data, oamenii valorosi
si locurile tainice care i-au scris istoria! Apoi, HAI PE FORUM SA DISCUTAM! Redactorii Descopera si-au expus parerile
vis-a-vis de Bucurestiul de astazi si relatia
controversata – de dragoste si (mai mult) de ura – pe care o au cu
Capitala. Spune si tu ce crezi despre actualul Bucuresti, ce e bun,
ce e rau, ce-i lipseste, ce ar trebui schimbat in ceea ce este,
pana la urma, cel mai mare oras al Romaniei.