Prima carte propriu-zisa de bune maniere se crede ca a fost scrisa in preajma anului 2.400 i.Hr. de catre edilul Egiptului Ptah-hotep, primul ministru din perioada de domnie a lui Djedkare Isesi in cea de-a Cincea Dinastie. Bazele codului bunelor maniere – cum il cunoastem astazi – se intrevad in Antichitate, atunci cand s-a inventat un spatiu civic al gestului (agora, forumul, teatrul), precum si arta utilizarii lui, arta oratoriei. Anticii puneau un accent deosebit pe miscarile corpului, deoarece ei considerau ca prin acestea individul isi exprima nobletea si perfectiunea spiritului. Gesturile trebuia sa urmeze o linie mediana, sa nu fie nici domoale, dar nici foarte iuti – de fapt, aceasta si exprima faimosul proverb roman: „mediocritas optima est” sau una dintre legile pastrate la Templul lui Apollo din Dephi: „Nimic prea mult”.
Evul Mediu a venit cu o perceptie usor diferita – gesturile erau expresia unei realitati ascunse, descriau interiorul persoanei, ii caracterizau sufletul, viciile, slabiciunile si virtutile. In exteriorul corpului, printr-o atitudine disciplinata a gesturilor, omul se putea modela, putea deveni mai bun.
Astfel, se simte influenta pe care viziunea crestina asupra unei divinitati omnisciente si omniprezente o avea asupra oamenilor – omul, chiar daca este lipsit intr-o conjunctura de compania semenilor sau, este totusi supravegheat in permanenta de Dumnezeu, iar gesturile sale nu-i mai vizeaza doar pe ceilalti, ci si un transcendent, fata de care trebuie pastrata o anumita tinuta. Poate tocmai de aceea, inclusiv astazi, se considera ca manierele trebuie respectate indiferent daca individul se afla in spatiul public sau in intimitate. Fireste, functia ordonatoare si morala a gesturilor si-a mai pierdut din substanta, odata cu trecrea timpului, si multe din normele care guvernau societatea in perioada medievala au capatat (doar) valente metaforice.
In zilele noastre, suma acestor gesturi, insumate in codul bunelor maniere, nu mai reprezinta un instrument de a izbavi sau a condamna un individ, ci se constituie intr-un mijloc de a comunica cu ceilalti, reprezinta o facilitate de a afisa simpatiile si antipatiile, de a lua contact cu ceilalti fara agresivitate, de a trece prin lume fara a deranja. Fata de Antichitate si Evul Mediu, cand disciplina, ordinea si ierarhia erau impuse de respectul acordat formei, spiritului si ratiunii, in prezent accentul este mutat aproape exclusiv pe materie, pe corp si pe pasiune.