Top 10 arme asiatice ciudate folosite in Artele Martiale

10. Inelul sau Roata

Rotile sau inelele variau ca dimensiuni intre 30 si 45 centimetri in diametru, erau fabricate din metal si cu exceptia manerului mat, metalic si el, marginea exterioara era ascutita pe toata durata sa. Unele inele erau simple, neornamentate, in timp ce altele erau dotate cu tepi de diferite forme si marimi, meniti sa blocheze sau sa respinga armele unui oponent, dar si sa sporeasca potentialul letal al armei.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

O arma pur defensiva, roata sau inelul servea la evitarea sau pararea unei arme inamice. Era totusi folosita rar, deoarece nu era usor de ascuns. Inele erau utilizate atat in lupta de aproape, cat si ca obiecte de aruncat la distanta. Toate au fost importate in China din Mongolia in timpul dinastiei Yuan (1206 – 1368 d.Hr.).

9. Tepusele Emei

Pumnalele-ace din muntii Emei reprezinta tije metalice scurte, ascutite la ambele capete si divizate la jumatate de un inel in doua sectiuni dintre care una este putin mai lunga decat cealalta. Ele se inrudesc cu tepusele Emei in cazul carora cele doua portiuni au lungimi egale. Aceasta arma, dupa cum ii spune si numele, a fost proiectata in regiunea muntilor Emei. Pumnalele-ace au fost initial construit ca arme pentru lupta subacvatica si erau, in general, folosite in perechi de cate doua. Erau tinute in cate o mana, cu fiecare inel mijlociu infipt in inelul de la mijlocul fiecarei tije, pentru stabilitate.

Atat inteparea usoara, cat si injungherea mortala erau posibile cu ajutorul acestor arme neconventionale, dar foarte usor de ascuns atunci cand erau legata de antebrat sau de picior. De asemenea, tepusele se foloseau adeasea pentru a fi aruncate la tinta. Se spune ca pumnalele-ace Emei au fost inventate in perioada Dinastiei Song (960 – 1280 d.Hr.) pentru lupta sub apa. In Dinastia Qing, pumnalele a fost adaptate stilului de aruncare, in provincia chinezeasca San Xi.

8. Tessen (Evantaiul metalic)

Evantaiele de razboi, de diferite forme si consistente, au fost folosite mai ales in conflictele feudale japoneze. Tessen era un evantai cu spite exterioare fabricate din metal, construite in asa fel incat arma sa para un simplu evantai inofensiv.

Samuraii le puteau purta cu ei in locuri unde sabiile si alte arme nu erau permise, iar unele scoli de manuire a sabiei includeau antremanete in care tessen era folosit precum o arma. Acest evantai mai era destinat pentru pararea sagetilor si a stelutelor, pentru aruncarea la tina sau chiar ca ajutor pentru innot.

7. Shuriken (Stelutele)

Shuriken sau “sabia ascunsa in mana” reprezinta o arma traditionala japoneza mascata, folosita in general pentru aruncare la distanta si uneori pentru injunghere sau sfasiere. Este una dintre cele mai populare arme folosite de luptatorii Ninja. Stelutele Shuriken sunt lame ascutite cu forme ergonomice pentru a putea fi tinute in mana, obtinute dintr-o varietate de obiecte precum ace, suruburi si cutite, dar si din monede, site si alte obiecte plate din metal.

In Occident, Shuriken sunt cunsocute ca “stelute mortale”, “stelute de aruncat” si mai ales “stelute Ninja”. Shuriken au luat de-a lungul timpului multe forme si aspecte. Cele mai intalnite modele sunt stelutele-bat, stelutele plate si stelutele roata. Shuriken erau mai degraba arme suplimentare, care sa completeze katana (sabia) sau yari (sulita) in arsenalul unui razboinic. Arma manuirii stelutelor se numeste shurikenjutsu si a fost predata ca parte componenta a curriculum-ului artelor martiale al multor scoli faimoase, precum Yagyu Ryu, Katori Shinto, Itto Ryu, Kukishin Ryu si Togakure Ryu.

6. San-Jie-Gun (Toiagul cu trei elemente)

San-Jie-Gun sau toiagul in trei sectiuni este o arma istorica, mentionata in paginile lucrarii “Sangokushi”, scrisa in secolul III d.Hr. Trasatura sa dinstincta este interconectarea prin lanturi inelate a trei bete din lemn ori din metal de cate 60 -70 centrimetri lungime fiecare, artificiu care ii da o arie de acoperire si o flexibilitate mult sporite fata de un toiag rigid, lung. Arma mai este cunoscuta si ca “toiagul flexibil al dragonului” sau, in japoneza “sansetsukon”. O versiune mai complicata a nunchaku-ului, betele toiagului triplu pot fi lansate astfel incat sa exercite o lovitura extrem de puternica, in timp ce articulatiile ii permit sa loveasca pe langa un scut sau pe deasupra unui alt blocaj defensiv.

Despre San-Jie-Gun se spune ca si-ar avea originile in pornirea creatoare a Maestrului Sanda din Templul Honan. Desi nicio dovada istorica nu o dovedeste, o legenda populara pastrata pana in zilele noastre atesta ca arma ar fi fost popularizata de catre Chao Hong-Yin, primul imparat al Dinastiei Song (960 d.Hr.). Confetionat in mod traditional din lemn de stejar sau de artar chinezesc, toiagul este in prezent realizat din trestie indiana, bambus sau aluminiu. Lungimea fiecarui bat trebuie sa fie aproximativ egala cu cea a bratului celui care manevreaza arma, in timp ce diametrul variaza in general in jurul a 3,2 centimetri.

5. Ciocanul-meteor

Ciocanul-meteor, denumit adesea, pur si simplu, “meteorul”, este o arma antica chinezeasca formata din doua greutati conectate de o sfoara sau de un lant. Arma flexibila si “usoara”, a fost preluata rapid de mai toate popoarele razboinice, fiind denumita distinct in functie de regiune, de alcatuire si de scopul sau precis. In China antica mai era cunoscuta drept sheng bao, liu xing chui, dai chui, ciocanul zburator sau pumnul dragonului. Face parte din marea categorie a armelor cu lant.

Ciocanul-meteor poate fi cu usurinta o arma de aparare sau de asalt, avand o structura flexibila. Principalul avantaj al folosirii acestei arme il reprezinta viteza manuirii sale. De aici si-a atras si denumirea, deoarece se spune ca poate lovi la fel de fulgerator precum un meteorit. Ciocanul meteor cu doua capede are o lungime tipica de doi – trei metri, avand cate un obiect sferic la fiecare capat. Ciocanul cu un singur cap este o versiune a acestei arme asemanatoare cu sageata cu funie, principala diferenta constand in faptul ca prima are la capat o ghiulea de aproximativ 3 kilograme greutate in locul unui varf de sulita.

4. Nunchaku

Nunchaku este o arma asiatica simpla, dar foarte eficienta, popularizata in epoca moderna de Bruce Lee. Este alcatuita din doua elemente destul de scurte, dar de dimensiuni si forme identice din lemn sau metal, conectate printr-o sfoara sau un lant metalic. Nunchaku chinzesc tinde sa aiba o forma rotunjita, in timp ce acela japonez este octogonal. Nunchaku traditional este confectionat dintr-un lemn dur si flexibil precum cel de stejar. La origini, lemnul trebuia scufundat si pastrat in namol timp de mai multi ani, unde absenta oxigenului si aciditatea optima preveneau putrezirea, iar rezultatul final era un lemn foarte durificat.

Firul de legatura dintre cele doua bete era obtinut in general din par de cal si, in mod traditional, se considera ca nu poate fi taiat de lovitura unei sabii. In final, lemnul era umplut cu nisip si gresat cu ulei sau cu seu pentru prezervare. Conform convingerii populare, nunkahku a fost original un imblaciu scurt (unealta agricola formata dintr-un bat, articulat prin curele cu o coada lunga, cu care se prelucreaza cerealele sau pastaioasele pentru a separa boabele) folosit in treierarea orezului sau a mazarei. Este posibil sa fi fost dezvoltat ca urmare a suspendarii dreptului de posesie a armelor ascutite, sub conducerea lui Satsuma dupa invadarea orasului Okinawa din secolul al XVII-lea. Taranimii i s-a interzis posesia de arme conventionale, precum sageti sau sabii, asa ca oamenii au improvizat pe baza a ceea ce aveau la dispozitie, creand arme precum nunchaku.

3. Kusarigama (Secera)

Kusarigama este o arma traditionala japoneza, formata dintr-o coasa de dimensiuni mici (in japoneza “kama”) legata de un lant metalic (“manriki”), la capatul caruia se afla o greutate metalica. Desi kusarigama este un derivat din coasa agricultorilor si desi aceasta unealta era adesea utilizata ca o arma in timpul perioadei feudale japoneze, fermierii nu o purtau cu ei. Valentele ei de arma erau evidente, deci, spre deosebire de o coasa, nu putea fi transportata in mod vadit.

Arta manuirii kusarigamei se numeste kusarigamajutsu. Potrivit unor surse, kusarigama este o arma foarte potrivita in lupta impotriva atacurilor de sabie sau sulita. A fost foarte populara in Japonia feudala, multe scoli de arte martiale predand disciplina manuirii ei, intre secolele XII si XVII. Potrivit legendelor era una dintre armele favorite ale luptatorilor ninja.

2. Tekko-kagi (Ghearele)

Luptatorii ninja obisnuiau sa se foloseasca de ghearele tekko-kagi pentru a se apara impotriva atacurilor de sabie, acestea permitandu-le manuitorilor lor sa prinda ca intr-o mengina lama si chiar sa smulga sabia din mainile atacatorilor. De asemenea, ninja foloseau ghearele si in moduri ofensive impotrivta oponentilor, cu rezultate devastatoare.

Alcatuite in mod traditional din aluminiu, otel, fier sau chiar din lemn, armele tekko sunt considerate de istoricii artelor martiale ca avandu-si originile in momentul in care adeptii curentului Bushido din Okinawa, Japonia au inceput sa poarte potcoavele metalice ale cailor lor ca un mijloc de autoaparare impotriva atacatorilor.

1. Urumi (Sabia Primaverii)

Cunoscuta si sub denumirea de “chuttuval”, Urumi este o sabie lunga, confectionata din otel flexibil, suficient de ascutit incat sa despice carnea, dar indeajuns de moale incat sa poata fi impaturit intr-o forma de rulou. A fost folosita atat in China, cat si in regiunea Kerala din sudul Indiei si reprezinta una dintre armele scolilor de arte martiale din Kalaripayattu, Varma Kalai si Kuttu Varisai. Datorita flexibilitatii crescute a lamei sau a lamelor multiple ale Urumi, arma poate fi depozitata intr-un buzunar, infasurata sau chiar transportata in jurul taliei, asemenea unei curele, pentru a fi scoasa si folosita fulgerator in orice moment este nevoie.

Lama sabiei Urumi este suficient de lunga incat sa ajunga de la degetele unei maini pana la degetele celeilalte, atunci cand bratele sunt intinse orizontal – masurand aproximativ 1,2 – 1,7 metri. Urumi are un maner micut, imbracat intr-un material textil sau in piele, iar in timpurile moderne este adesea confectionata din lame uzate de fierastraie. Unniarcha, una dintre eroinele baladelor de pe coasta Nordica Malabar din Kerala, se spune ca ar fi fost adepta manuirii sabiei Urumi. Sabia era, de asemenea, o arma des folosita in dueluri, intrucat injungherea cu varful unei sabii obisnuita nu era permisa in astfel de infruntari din India Sudica.

CITESTE SI:

• Povestea sabiilor: Istorii sub tais
• Muay Boran – Arta Regilor Thailandezi
• Bruce Lee – Legenda Micului Dragon