Carlos Sacalul – teroristul cu 1000 de feţe

Londra, 30 decembrie 1973. Criza energetica lovise puternic Marea Britanie, asta ca o consecinta a embargoului petrolier arab, dar si a grevei minerilor britanici din acea perioada tulbure. Ca urmare, iluminatul public fusese strict restrictionat, la fel ca si activitatile industriale, care se desfasurau doar trei zile pe saptamana. Nimeni nu a luat in seama silueta unui barbat singuratic ce pasea alene pe strada John’s Wood, barbat a carui fata era acoperita atat de o bereta militara, cat si de un fular de lana tras pana deasupra nasului. O astfel de aparitie pe strazile londoneze in toiul iernii nu era, la urma urmei, ceva neobisnuit. Barbatul s-a oprit in fata unei porti de fier, la numarul 48, acolo unde isi avea resedinta Joseph Edward Sieff, vice-presedintele Federatiei Sioniste Britanice, cel insarcinat, printre altele, cu strangerea de fonduri pentru sprijinirea activitatilor caritabile in Israel. Cu un gest ferm, dar cat se poate de natural, necunoscutul a sunat. I-a raspuns Manuel Perloira, majordomnul de origine portugheza aflat in serviciul lui Joseph Sieff.

Joseph Edward Sieff, prima victima a Sacalului

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

In numai cateva secunde, barbatul l-a imobilizat pe acesta si, sub amenintarea unui pistol Berreta, calibrul 9 mm, i-a cerut sa ii indice camera in care se afla vice-presedintele Federatiei Sioniste Britanice. Peste doar doua minute, necunoscutul parasea locuinta ca si cum nimic nu se intamplase. Sieff zacea in dormitorul sau, impuscat in fata de la mai putin de un metru. Din fericire, el avea sa supravietuiasca, desi oasele fetei ii fusesera in mare parte distruse. Sacalul lovise pentru prima data.

Eminentul student marxist

Pana la aparitia numelor celebre din lumea terorismului modern: Osama bin Laden, Ayman Al-Zawahiri sau Abu Musab al-Zarqawi, teroarea s-a nascut in alta parte a lumii si a purtat un alt nume… Ilich Ramirez Sanchez. El este cel care a marcat trei decenii de violenta nemaintalnita in istorie. Acesta este temutul Carlos Sacalul.

Ilich Ramirez s-a nascut pe 12 octombrie 1949, la Caracas, Venezuela, in mijlocul unei familiii respectabile. Tatal sau, Ramirez Sanchez, avocat de succes si sustinator infocat al doctrinei marxiste, avea sa ii dea atunci numele de Ilich, in memoria celui care fusese Vladimir Ilici Lenin. In fapt, ceilalti doi frati ai lui Ilich aveau sa fie numiti Vladimir si Lenin, ca un omagiu adus aceluiasi promotor al comunismului in Rusia. Crescut sub puternica influenta a tatalui sau, Ilich este inscris inca de la varsta de 10 ani in organizatia de tineret a Partidului Comunist din Venezuela pentru ca, la numai 17 ani, sa urmeze durele antrenamente de la Camp Matanzas, Cuba – o veritabila scoala a luptatorilor de guerilla. Odata cu divortul parintilor din 1966, Ilich Ramirez Sanchez pleaca impreuna cu mama si cei doi frati, in Marea Britanie, unde urmeaza cursurile Colegiului Stafford din Kensington si apoi ale Institutului de Stiinte Economice din Londra. Student eminent, el primeste propunerea de a-si continua studiile la prestigioasa Universitate Sorbona, dar refuza, puternic marcat de ideologia marxista, si opteaza pentru nou infiintata universitate moscovita, Patrice Lumumba.

Ilich Ramirez Sanchez, un student chipes si eminent

Cei care i-au studiat biografia sustin ca acesta a fost momentul in care, contrar asteptarilor, Ilich Ramirez a ales sustinerea cauzei palestiniene in defavoarea celei comuniste si, totodata, ar fi fost racolat de agentii KGB. De fapt, in 1969, tanarul venezuelean este exclus din randul partidului comunist din tara sa natala, dupa ce sustinuse un grup rebel, ostil autoritatilor de la acea vreme. Un an mai tarziu, in 1970, Sanchez este exmatriculat si de la Universitatea Patrice Lumumba ca urmare a alinierii sale la un miting al studentilor arabi, miting considerat antisovietic de catre guvernul URSS. Tot la Moscova, venezueleanul intra in contact cu studentii palestinieni si imbratiseaza rapid cauza acestora de creare a unui stat independent in Fasia Gaza. Acelasi an, 1970, il gaseste pe Ramirez la Amman, in Iordania, acolo unde calatorise pentru a se putea inrola in randurile Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP), o miscare cunoscuta de altfel pentru inclinatiile ei marxist-leniniste. In urma acestei inregimentari voluntare, sud-americanul primeste si numele de razboinic ce avea sa il faca celebru… Carlos.

Misteriosul Carlos

Ilich Ramirez calatoreste apoi la Londra si, timp de doi ani, nimic nu lasa sa se intrevada sangeroasele actiuni pe care avea sa le intreprinda. Deseori, venezueleanul este observat in companii selecte, gratie sarmului sau inconfundabil, a unei culturi vaste care ii permitea sa abordeze orice subiect de discutie si, nu de putine ori, ale talentelor sale de playboy. In fapt, Carlos avea o adevarata pasiune pentru dame, femei care, in urma favorurilor sale sexuale, erau gata sa ii dea informatii la care altfel nu ar fi avut acces. Pana in 1972, el aduna informatii despre persoanele de origine evreiasca din Londra, de pe urma carora ar fi putut profita in cazul unor rapiri sau pe care ar fi fost nevoit sa le elimine daca interesele PFLP ar fi cerut-o.

Si acest moment vine in 1972, an in care avea loc sangeroasa actiune terorista din timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen, soldata cu moartea a 11 membri din lotul olimpic israelian. Atacului orchestrat de organizatia „Septembrie Negru”, Israelul ii raspunsese ulterior cu operatiunea secreta „Baioneta” prin care se urmarea asasinarea celor responsabili intr-un fel sau altul de masacrul de la Munchen. Iar Carlos primeste ordinul de a raspunde in forta. Unele surse il indica pe venezuelean drept autor al unui atac cu grenade asupra unei banci israeliene din Londra si al unui atentat cu o masina capcana in fata sediului unei publicatii pariziene pe care o acuzase de sustinerea cauzei israeliene. Este cert insa ca mitul Sacalului a crescut si datorita faptului ca cele mai multe actiuni teroriste cu autori necunoscuti din anii ’70-’90 ai secolului trecut au fost trecute in seama sa, desi apoi s-a dovedit ca acesta nu fusese implicat in multe dintre atentatele ce i se imputau. Primul atac despre care exista informatii sigure este cel asupra lui Joseph Edward Sieff, atac ce avea sa il aduca in atentia serviciilor secrete occidentale si care avea sa ii consacre modul de actiune inconfundabil.

Chipul nevazut al terorii

Maestru al deghizarilor, folosind constant acte si carti de credit false si asumandu-si zeci de identitati fictive, Carlos calatoreste dintr-o parte in alta a lumii, reusind de fiecare data sa dejoace incercarile serviciilor secrete occidentale de a-l captura sau asasina. Atentatul esuat din 30 septembrie 1973 primeste o replica pe masura din partea Israelului, iar Mohamed Boudia, directorul unui teatru parizian suspectat de a fi liderul PFLP in Franta, este ucis de agentii Mossad. Carlos nu se lasa mai prejos si raspunde prin atentate cu masini capcana la sediile mai multor publicatii din Paris. Tot aici lanseaza un atac cu grenade asupra unui restaurant in care se aflau mai multe oficialitati de origine evreiasca, reusind sa ucida doua persoane si sa raneasca alte treisprezece. Modul sau de actiune, acela de a se apropia calm de victime si de a lansa atacuri de la mica distanta, vadea curajul nebunesc si sangele rece al unui om care nu se temea de moarte. Pe scena lumii aparuse un nou tip de terorist.

Doi ani mai tarziu, la 27 iunie 1975, se parea ca teroristul avea sa fie in sfarsit capturat. Omul sau de legatura, libanezul Michel Moukharbal, fusese capturat de politia pariziana si, dupa mai multe ore de interogatorii, dezvaluise ascunzatoarea rebelului venezeulean. Atacul surpriza al autoritatilor a fost insa un esec total. Carlos impusca mortal doi detectivi si pe fostul sau colaborator, Michel Moukharbal, si reuseste sa paraseasca Franta in aceeasi zi, pe ruta Bruxelles – Beirut. Printre lucrurile abandonate in graba in apartamentul sau din Paris, politistii descopereau o carte a lui Frederick Forsyth, Ziua Sacalului, ceea ce ii determina pe redactorii cotidianului britanic The Guardian sa ii adauge lui Carlos porecla celebra… Sacalul.

Sacalul, inventatorul terorismului de secol XX

Din capitala Libanului, Carlos planuieste insa urmatoarea mutare, cea care avea de fapt sa fie cel mai mare succes al sau, un atac asupra sediul OPEC (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol) de la Viena. La data de 20 decembrie 1975, Carlos Sacalul, alaturi de un commando format din 6 membri, ucide trei agenti de paza si patrunde in sediul OPEC, acolo unde ia 70 de ostatici, printre acestia numarandu-se nu mai putin de 11 ministri. Nepregatite pentru astfel de situatii de criza, autoritatile austriece negociaza timp de doua zile cu atentatorii si, dupa ce sunt nevoite sa dea citire la radio si televiziune, din doua in doua ore, unui comunicat in care erau subliniate „virtutile” cauzei palestiniene, ii ofera Sacalului un avion de pasageri cu care acesta zboara, alaturi de ostatici, pana la Bagdad. Ulterior, pilotii au fost fortati sa se indrepte cu o parte dintre victime catre Tripoli si apoi spre Algeria unde, de altfel, teroristii aveau sa primeasca azil.

Desi operatiunea terorista fusese un succes, Carlos intra in conflict deschis cu oficialii PFLP ca urmare a refuzului sau de a ucide doi dintre ostatici, pe ministrul iranian al finatelor, Jamshid Amuzgar, si pe ministrul saudit al petrolului, Ahmed Zaki Yamani. In consecinta, el este exclus pentru totdeauna din randul Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei. Dupa acest eveniment, mai multe surse au indicat faptul ca gestul sau fusese dictat de o recompensa imensa, circa 20-50 de milioane de dolari, primiti din partea unei persoane sau a unei organizatii ramase secrete, totul in schimbul vietii ostaticilor.

Era momentul in care Ilich Ramirez Sanchez simtea gustul banilor si in care isi incepea cariera de terorist international pe cont propriu. El chiar infiinteaza o noua grupare, Organizatia Araba pentru Lupta Armata, si incepe sa racoleze membri atat din tarile arabe cat si din cele europene, in special din Germania de Est. Tot in aceasta perioada, mai precis in 1979, Carlos se casatoreste cu tanara de origine germana, Magdalena Kopp, ocazie cu care se parea ca rebelul se potolise, in sfarsit. Trei ani mai tarziu insa, in 1982, organizatia terorista a venezueleanului, din care facea deja parte si sotia sa, iese in evidenta printr-un atac esuat asupra centralei nucleare Superphenix, din Franta. In lupta surda cu fortele de ordine, Magdalena Kopp si unul dintre membri commando-ului sunt capturati si aruncati in spatele gratiilor. Pentru Carlos Sacalul incepea un nou razboi, de data aceasta unul personal, cu autoritatile franceze de la care va incerca prin numeroase atentate sa obtina eliberarea sotiei sale.

Magdalena Kopp a fost casatorita cu celebrul terorist vreme de 13 ani. Recent, a publicat cartea "Anii Terorii" in care incearca sa justifice cum o tanara provinciala a ajuns terorista "din dragoste".

Mai multe scrisori capcana au fost trimise autoritatilor din Franta, dar totul a fost in zadar. A urmat atacul cu grenade din Centrul cultural francez din Berlin, atac soldat cu moartea unei persoane si ranirea altor 22. La 31 decembrie 1983, Carlos loveste din nou. Doua trenuri de mare viteza sunt aruncate in aer pe teritoriul Frantei, zeci de persoane fiind ranite si patru pierzandu-si viata. In aceeasi zi, teroristul anunta ca el este autorul, prin scrisori trimise concomitent la trei agentii de presa pariziene.

Carlos Sacalul in 3 ipostaze diferite. Pentru ca era un adevarat maestru al deghizarii, foarte putine fotografii ii sunt cunoscute

Cu sute de agenti secreti din toata lumea pe urmele sale, Sacalul gaseste refugiu in tarile din blocul comunist. Astfel, pentru doi ani el locuieste intr-un apartament din centrul Budapestei, acolo de unde isi pregateste urmatoarele lovituri. Transformat din terorist in asasin platit, venezueleanul executa atentate la comanda, printre clientii sai aflandu-se lideri din tarile arabe si chiar Securitatea din Romania. Exista dovezi ca rebelul ar fi planuit chiar asasinarea presedintelui american Ronald Reagan, contra sumei de 100 de milioane de dolari, bani veniti din partea presedintelui libian, Muammar Abu Minyar al-Gaddafi.

Dosarele secrete ale Securitatii din Romania au dovedit ca Nicolae Ceausescu ii oferise teroristului sume importante pentru uciderea generalul Pacepa, a unor nume importante ale dizidentei romanesti din Franta si pentru atacul asupra sediului postului de radio Europa Libera de la Munchen. Dintr-o eroare, la data de 28 februarie 1981, Carlos amplasa explozibilii in birourile redactiei cehe in loc de cele ale redactiei romane. Semnalul fusese insa tras… Securitatea angajase cel mai temut asasin al momentului.

Decaderea unui mit

La inceputul anilor ’90, dupa caderea blocului comunist, lipsit de protectia fostilor sai tovarasi, Carlos devine fugar, iar in momentul in care inclusiv tarile din Orientul Mijlociu, vechile sale aliate, ii refuza ajutorul, rebelul este constient ca sfarsitul terorii globale pe care o instituise era aproape de final. Dupa ce fusese expulzat din Siria, Irak, Libia sau chiar Cuba, Sacalul isi gaseste un ultim refugiu in Sudan, cu stricta precizare din partea autoritatilor de a nu mai comite niciun act terorist. Pur si simplu, Ilich Ramirez Sanchez era prea cunoscut pentru a mai putea fi angajat de cineva. Zilele sale de asasin erau numarate.

Presiunile execitate de serviciile secrete franceze si de CIA determina guvernul sudanez sa il tradeze pe venezuelean. Astfel, la 14 august 1994, la doar doua zile dupa ce suferise o interventie chirugicala, lui Carlos i se transmite oficial ca va fi mutat intr-o vila de maxima securitate si ca va fi pus sub protectia unei echipe de bodyguarzi pentru a preintampina o incercare de asasinat la adresa sa. In aceeasi seara, Sacalul era imobilizat de propria garda de corp, tranchilizat si transportat de urgenta in Franta, acolo unde era inchis in cea mai faimoasa inchisoare pariziana, La Sante.

Sacalul zambeste sfidator in momentul primei infatisari la proces

Dupa procesul care a avut loc intre 12 si 23 decembrie 1997, Carlos Sacalul a fost gasit vinovat de uciderea celor doi detectivi care incercasera sa il aresteze in 1975, precum si de comiterea mai multor acte teroriste pe teritoriul Frantei. Sentinta a fost una singura… inchisoare pe viata. Mutat in inchisoarea de maxima securitate Clairvaux, Ilich Ramirez s-a convertit la Islam, iar in 2003 a publicat o carte intitulata Islamul revolutionar, volum in care isi explica actiunile si apara violentele comise de islamisti. De altfel, in aceeasi carte, Carlos il numeste pe Saddam Hussein, „ultimul cavaler arab”, iar pe Osama bin Laden, urmasul sau in lupta impotriva imperialismului.

Sacalul nu si-a pierdut nici la batranete sarmul, seducand-o pe avocata care l-a aparat

Supus unui regim de izolare completa, Carlos a dat in judecata autoritatile franceze pentru „tratamente inumane si degradante”, prin vocea avocatei Isabelle Coutant-Peyre, cea care i-a si devenit logodnica in timpul detentiei. In mai 2007, judecatorul Jean-Louis Bruguiere l-a chemat insa din nou in boxa acuzatilor pe Carlos, pentru mai multe atacuri cu substante explozive pe teritoriul Frantei, atacuri in urma carora 11 persoane au fost ucise si peste 100 ranite. In acelasi timp, o grupare venezueleana condusa de Vladimir Ramirez Sanchez, fratele teroristului, militeaza intens pentru eliberarea acestuia, fiind sustinuta de mai multe organizatii palestiene care vad inca in Carlos un erou al cauzei lor. Mostenirea sa – peste 80 de victime si mii de persoane ranite, escaladarea la forme nemaivazute ale terorismului modern si promovarea violentei extreme in Orientul Mijlociu, America de Nord si Europa Occidentala – este insa cea care il acuza si care face improprie orice tentativa de eliberare.

Din fericire, zilele Sacalului au apus de mult.

___________________________________

CITESTE SI:

• Neintelesul HAMAS: de la caritate la terorism
• Lumea, dupa 11 septembrie 2001
• Mujahedinii – Luptatorii Profetului