Cele trei regine
Elisabeta I
Printesa germana Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied avea 26 de ani cand a venit in Romania, in 1869, pentru a i se alatura, ca sotie, lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, principele domnitor, si el de obarsie germana, care conducea tara din 1866. Cand, in 1881, Carol I a fost proclamat rege, Elisabeta a devenit cea dintai regina a Romaniei.
Vorbind mai multe limbi, clasice si moderne, instruita si inzestrata cu un anume talent literar, regina a patruns in lumea literelor romanesti sub numele de Carmen Sylva, a scris si publicat poezii, romane, povestiri, in engleza, franceza, germana, si a sprijinit scriitori, muzicieni si artisti plastici romani. In timpul Razboiului de Independenta, a infiintat spitale, a organizat ingrijirea ostasilor raniti, a procurat medicamente, a avut grija de familiile sarace – pe scurt, s-a implicat, cu sarg, in numeroase acte caritabile si a incurajat doamnele de neam mare sa faca la fel. A ramas astfel cunoscuta de catre posteritate mai degraba in aceste ipostaze – mama a ranitilor, protectoare a artelor si literata, insa contributia ei istorica la dezvoltarea Romaniei a fost cu mult mai vasta.
Dintr-o tara aflata la portile Orientului, aproape necunoscuta Occidentului Europei, Romania a devenit, in vremea domniei lui Carol I si a Elisabetei, un stat – in sfarsit – european, din punct de vedere cultural si politic. Nu stiu in ce masura ne mai putem da seama azi cat de mare a fost efortul necesar pentru a obtine un asemenea rezultat; e insa cu adevarat miscatoare stradania celor doi suverani de a-si face cunoscuta si respectata tara de adoptie.
Carol I s-a concentrat, cum era firesc in acele vremuri, asupra politicii, insa efortul Elisabetei I de a ajuta la dezvoltarea tarii a fost la fel de mare ca si acela al regelui; un efort inteligent, constant si neobosit, pe care regina, cu intelepciune, a stiut sa-l plaseze acolo unde se potrivea. Nu s-a amestecat in politica; in schimb, intelegand foarte bine ca o tara se face cunoscuta si pretuita tot atat prin cultura ei, cat si prin rolul ei politic, a fost o entuziasta protectoare a artelor si a promovat intens, cum am spune azi, literatura nationala, artele frumoase si mestesugurile romanesti.
Unii au socotit ca viziunea ei asupra taranului roman, a portului popular, a artizanatului, a frumusetii tarii, era una romantica; si totusi, cu acest romantism, ea a reusit sa atraga atentia lumii occidentale asupra Romaniei, a culturii ei, a valorilor ei, cu mai multa eficienta decat multi altii, inzestrati cu viziuni pragmatice. A organizat la Sinaia un atelier de artizanat si a sprijinit participarea Romaniei, cu aceste produse ale artei populare, la expozitiile universale din 1867, din 1889 si 1900, iar in 1912 a organizat la Berlin o mare expozitie intitulata Femeia in arta si mestesuguri. A cerut – si obtinut – ca trenul de lux Orient Express sa opreasca si la Sinaia, astfel incat mai multi calatori straini sa poata vedea cu ochii lor ca frumusetile naturale ale Romaniei, laudate in publicatii de peste hotare, sunt cu adevarat vrednice de admiratie. Cu alte cuvinte, a stiut sa se foloseasca in modul cel mai eficient de inalta ei pozitie pentru a aduce beneficii imaginii Romaniei.
Maria
Pentru Marie Alexandra Victoria, din casa de Saxa Coburg si Gotha, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, parea o aventura aprope nebuneasca mariajul cu regele Ferdinand al Romaniei, care domnea peste ceea ce regala bunica a Mariei caracterizase drept o ţară „foarte instabila si avand o populatie destul de corupta.” Casatoria a avut loc in 1892, iar sotia regelui Ferdinand a ramas cunoscuta ca una dintre acele femei fascinante care lumineaza o epoca.
Numerosi contemporani au scris despre ea ca despre o fiinta cu adevarat remarcabila, si portretul care se alcatuieste din aceste descrieri este cel al unei persoane cu care natura fusese deasebit de generoasa. Frumoasa, avea in plus un farmec care depasea frumusetea. Desteapta, de o inteligenta vie, patrunzatoare, dadea dovada atat de intuitie, cat si de cunostinte, imbinandu-le intr-o putere de judecata care starnea admiratia contemporanilor.
Unul dintre cele mai fascinante trasaturi ale ei era curajul, o tarie in fata incercarilor cum rar se poate vedea. Era, in acealsi timp, o faptura inzestrata cu un adevarat simt al frumosului, cu harul creatiei, cu o fire artistica. Pentru multi, regiana Maria este cea care a decorat Pelisorul, gradina si castelul de la Balcic, colectionara de arta, pictorita care migalea delicate acuarele florale, literata care scria poezii si povestiri pentru copii, femeia romantioasa care, indragostita de privelistea marii vazuta de pe stancile Balcicului, a cerut ca inima ei sa fie ingropata acolo, in „castelul” iubit, cladit de ea.
Vizita reginei Maria in SUA, 1926
Pentru altii – mai ales dupa publicarea jurnalului ei, in urma cu aproape doua decenii -, e femeia frumoasa, pasionala, care a fermecat pe multi dintre contemporanii ei barbati si care avut o interesanta viata amoroasa condimentata cu amanti mai mult sau mai putin celebri. Nu multi stiu insa cat de mare a fost contributia politica a reginei Maria la multe dintre evenimentele insemnate care au influentat soarta istorica a Romaniei.
Era o vreme cand femeile nu se avantau – oficial – in politica; totusi, Maria a fost sfetnica regalului ei sot si multe dintre lucrurile de seama care s-au intamplat in vremea aceea in Romania si chiar in Europa i s-au datorat si ei. Poate cea mai de seama contributie la destinul politic al Romaniei a fost misiunea neoficiala la Paris, prin care a sprijinit dificilele negocieri din timpul Conferintei de Pace care a urmat Primului Razboi Mondial.
Misiunea oficiala a primului-ministru Bratianu nu parea sa aiba multi sorti de izbanda, dar implicarea reginei Maria a readus lucrurile pe fagasul cel bun: gratie interventiei ei, neoficiale, dar atat de pretioase, pe langa primul ministru francez Clemenceau, negocierile s-au finalizat in chipul cel mai fericit, cu un rezultat exceptional din punct de vedere politic: formarea Romaniei Mari.
Elena
Sotia oficiala, recunoscuta, a lui Carol al II-lea e cea mai putin cunoscuta dintre reginele Romaniei. Paradoxal si trist, stim despre ea mult mai putine lucruri decat despre amantele regale, figuri publice cu mult mai vizibile in comparatie cu aceasta regina care n-a domnit decat cativa ani. Numele femeilor implicate in scandaluri amoroase cu controversatul rege Carol al II-lea al Romaniei sunt celebre: Ioana Maria Valentina Lambrino (Zizi Lambrino), cu care principele Carol s-a casatorit in 1918, casatoria fiind ulterior anulata; Elena Lupescu („Magda” Lupescu), timp de multi ani favorita regelui, cu care acesta, in cele din urma s-a si casatorit, in Brazilia, in 1947, dupa cea de-a doua abdicare.
Principesa Elena, printesa a Greciei si Danemarcei, nascuta in 1896, era fiica regelui Constantin I al Greciei si a reginei Sofia de Prusia. S-a casatorit cu Carol al II-lea la 10 martie 1921, dand nastere, la data de 25 octombrie a aceluiasi an, lui Mihai, viitorul rege Mihai al Romaniei. Casatoria n-a durat decat pana in 1928, cand cei doi soti s-au despartit, dupa cea dintai abdicare a lui Carol al II-lea, in 1925.
Cand Carol a renuntat pentru prima data la tron, parasind Romania dupa ce incepuse legatura cu Magda Lupescu, regina Elena a ramas in tara impreuna cu fiul ei, fara a detine insa nici o pozitie oficiala, fara a fi membra in consiliul de regenta care conducea tara in locul regelui minor Mihai. Parlamentul Romaniei a ratificat in 1926 abdicarea lui Carol al II-lea si a acordat Elenei titlul de Printesa a Romaniei. In 1928, in urma insistentelor lui Carol al II-lea si la recomandarea guvernului roman, ea a acceptat sa divorteze. Cand acesta s-a intors in tara si s-a proclamat rege, in 1930, au fost facute cateva tentative de impacare, la initiativa guvernului, dar cand a devenit clar ca, de fapt, Carol, care se instalase la palat impreuna cu Elena Lupescu, nu dorea acesta impacare, divortul s-a finalizat, iar in urma sicanelor din partea regelui, Elena a hotarat sa plece din tara, stabilindu-se, in cele din urma, in Italia.
Intoarcerea reginei Elena din exil, 1940
In 1940, s-a intors in Romania, la chemarea regelui Mihai, care ocupase tronul si care i-a acordat titulul de Regina Mama Elena a Romaniei. Cand, in 1947, Mihai I a abdicat, Regina Mama Elena s-a intors in Italia si, de atunci si-a impartit viata intre Florenta si Lausanne. S-a stins din viata in Elvetia, la Lausanne, in 1982, la varsta de 86 de ani.
Putini stiu ca Regina Mama Elena a Romaniei a avut un rol exceptional in salvarea a numerosi evrei prigoniti in timpul regimului fascist din Romania. In urma interventiei ei pe langa maresalul Antonescu, acesta a fost de acord ca evreii din Cernauti care nu fusesera inca deportati sa ramana acolo; in 1942, datorita ajutorului ei, au fost salvati mii de evrei din Transnistria, iar in 1943 si 1944, tot gratie sprijinului ei, alte mii de evrei s-au putut intoarce in acest tinut. Pentru tot acest ajutor, statul Israel, prin Institutul Yad Vashem, i-a conferit post-mortem, in 1993, titlul de Dreapta intre Popoare, un titlu acordat acelor ne-evrei care, prin efortul lor, au contribuit la salvarea evreilor persecutati.
La Ierusalim exista un muzeu al Institutului Yad Vashem, organizatia care identifica si recompenseaza pe acesti oameni care au intins evreilor o mana de ajutor. Langa muzeu, se afla Gradina celor Drepti intre Popoare, iar in ea, pe pe Zidul de Onoare, sunt inscrise numele a 54 de romani. Printre ei, Elena, Regina Mama a Romaniei.