Gurkha – Commando-ul cutitarilor

Rasele martiale

India este un adevarat mozaic de rase si popoare. In triunghiul de pamant marginit la nord de lantul semet al Himalayei si inconjurat de Oceanul Indian, traiesc sute de triburi, multe dintre acestea avand limba si cultura proprie. Pe de alta parte, inceputul secolului XIX surprindea Imperiul Britanic intr-o perioada de maxima expansiune. Bancile si comertul englezilor prosperau din plin cu ajutorul materiilor prime jefuite din coloniile intinse in intreaga lume. La acea data, India mogulilor era un urias muribund. Vechile tinuturi ale Bharatilor erau macinate de lupte interne, conflicte intre rajahii locali si lipsa de autoritate. In ciuda acestor aspecte, subcontinentul indian adapostea pe atunci cea mai bogata civilizatie a lumii.

• Larry Clark, figură venerată în explorarea subculturilor tinerilor
• Atletul care a spart bariera de gen: Zdeněk Koubek

Averile imense stranse de dinastia mogula se suprapuneau peste bogatiile incalculabile adunate timp de peste 6.000 de ani de stapanitorii hindusi. Comorile Indiei i-au atras ca un magnet irezistibil pe britanici, care au profitat din plin de situatia interna tulbure si de superioritatea armelor lor de foc pe campul de batalie. Istoria acelei perioade se cunoaste prea bine. Dupa zeci de ani de conflicte sangeroase toate regatele indiene sunt cucerite de trupele Majestatii Sale. Subjugarea Indiei incepuse, iar jaful bogatiilor naturale si exodul aurului si pietrelor pretioase spre Londra avea sa dureze pana cand India avea sa se ridice din genunchi, sub indrumarea inteleapta si blanda a lui Ghandi.

Pentru a controla si a mentine ordinea in ceea ce britanicii numeau cu emfaza “Perla Coroanei”, Compania Indiilor de Est a venit cu o idee nemaivazuta pana atunci: inrolarea sub standard britanic a asa-numitelor “rase martiale”, o denumire data de englezi triburilor razboinice si dure din noua colonie. Ideea era cum nu se poate mai stralucita, dupa cum a dovedit-o de nenumarate ori insasi cursul imperturbabil al Istoriei…

Supusii Coroanei si Rasele Martiale

Teoria raselor martiale este o ideologie rasista creata de britanicii care au ajuns in India, teorie bazata pe presupunerea ca unele grupari etnice sunt in mod natural mai inclinate pentru lupta si razboi decat altele. Termenul era folosit la inceputuri de englezii care observasera ca triburile de scotieni erau mai combative si mai agresive in lupta decat alte comunitati galice din insulele britanice. Odata ajunsi in India, englezii au extins aceasta denumire si asupra oamenilor intalniti pe acele meleaguri, clasificandu-i pur si simplu in “martiali” si “non-martiali”, in functie de obiceiurile si modul de viata al acestora. Pe masura ce englezii patrundeau in India, observau ca unele regiuni erau cucerite foarte usor, aproape cazand de la sine, in timp ce locuitorii altor tinuturi si regate opuneau o darza rezistenta. Acest fapt natural i-a dus pe britanici la concluzia ca acesti locuitori duri faceau parte din rase umane razboinice care posedau in mod natural calitati precum, curaj, loialitate, forta fizica, incredere in sine, tenacitate si inclinatie catre tacticile de lupta. Toate asa-zisele rase martiale traiau preponderent in zonele de deal si de munte.

Britanicii au inceput sa recruteze masiv membrii acestor triburi pentru serviciul militar in armata coloniala. Sesizand diferentele culturale si dispretul afisat de popoarele din vechiul Hindustan, britanicii s-au folosit la maximum de proverbul antic “Divide et Impera” pentru a-si crea o armata de indigeni duri si necrutatori cu celelalte triburi ale Indiei. Englezii au identificat un numar de circa 20 de triburi razboinice, dintre acestea, castele Nairilor, Sikh-silor si Gurkha-silor s-au remarcat in mod deosebit pe teatrele de operatiuni militare. Istoria si bravura celor din urma au dus la crearea a doua companii legendare, faimoasele British Army’s Brigade of Gurkhas si Indian Army’s Gorka.

Razboinicii Sfantului Gorkhanath

“Mai bine sa mor in lupta decat sa traiesc ca un las” – Motto-ul gurkha-silor de la inceputuri pana in prezent

Termenul de gorka sau gurkha are conotatii stravechi, lingvistii indieni afirmand ca se trage din sanskritul gau-rakka, adica protectorii vitelor. Cuvantul a fost folosit si de un personaj mistic, Gorkhanath, liderul spiritual al luptatorilor Gurkha, pentru a-si denumi discipolii. Acesti soldati de sorginte himalayana isi afirma descendenta de la rajputii hindusi si brahmanii din nordul Indiei care au emigrat in regatul nepalez. Istoria lor incepe odata cu legenda lui Bappa Rawal, printul Khalboj. In timpul adolescentei sale Bappa Rawal era un tanar care obisnuia sa haladuiasca prin padurile Himalayei. Intr-una dintre peregrinarile sale a dat peste un misterios sfant-razboinic aflat intr-o stare de meditatie profunda. Impresionat de aura degajata de straniul personaj, Bappa a decis sa stea de paza si sa-l ingrijeasca pe batranul sfant care era nimeni altul decat Gorkhanath, un mare guru tantric, considerat o incarnare a zeului Shiva. Cand Gorkhanath a revenit din meditatie a fost impresionat de devotamentul tanarului, daruindu-i acestuia gratia sa protectoare impreuna cu faimosul cutit Kukri, care va deveni apoi simbolul de temut al trupelor gurkha.

Liderul spiritual i-a dezvalui mai apoi lui Bappa ca el si tribul sau vor avea o karma de adevarati kshatria (luptatori), viitorul rezervandu-le glorie si respect. Gorkhanath i-a mai instruit si sfatuit sa lupte cu succes in fata invaziei musulmane care ameninta nordul Indiei si Nepalul. In acele timpuri, hoardele de calareti din Asia Centrala invadau Afganistanul (pe atunci teritoriu budisto-hinduist). Bappa Rawal, devenit intre timp mare capetenie razboinica a gurkah-silor a eliberat Afganistanul a carui denumire originala era Ghandara, de unde a derivat numele orasului Khandahar din prezent. De fapt istoricii considera ca miscarea anti-islamica condusa de Bappa Rawal si gurkha-sii sai a fost atat de mare incat au stopat invazia Islamului in nordul Insiei pe parcursul intregului secol VIII.

Furios pe apologetii unei religii violente si intolerante pe care nu o intelegea, Bappa a avansat in lupta contra musulmanilor pana pe teriotoriul Irakului de astazi. Spre sfarsitul vietii, Bappa se retrage pe muntele Kailasa din Tibet unde isi petrece zilele in rugaciuni, meditatii si asceza. Clanurile de gurkha sunt unificate in anul 1769 de Sri Panch, pentru ca sub conducerea lui Maharaj Dhiraj Pritivi Narayan Shahdev, sa ia nastere o dinastie gurkha in estul Nepalului, dinastie care a facut din Hinduism religia nationala in Taramul Sfant (traducerea termenului Nepal).

India, Razboaiele Mondiale, Irak, Afganistan

“Cei mai viteji dintre cei viteji, cei mai generosi dintre generosi, niciodata nu a avut tara asta prieteni mai fideli decat voi” – Sir Ralph Turner, 3rd Queen Alexandra’s own Gurkha Rifles, 1931

In decursul Razboiului Gurkha(1814-1816) purtat de aprigii himalayeni impotriva armatei Companiei Britanice a Indiilor de Est, comandantii militari scoliti in prestigioasele academii militare ale imperiului britanic nu au ramas insensibili in fata calitatilor razboinice ale clanurilor gurkha. De fapt, la sfarsitul razboiului, Imperiul Britanic a fost fortat sa semneze o pace dezavantajoasa in fata soldatilor munteni. Imediat dupa incetarea ostiltitatilor, englezii au angajat atat de multi gurkha drept mercenari de elita, incat au fost nevoiti sa creeze adevarate corpuri de armata care sa-i incadreze pe toti. Traditional, soldatii gurkha erau recrutati din comunitatile nepaleze Magar, Gurung, Ri si Limbu pentru ca mai apoi sa apeleze si la bastinasi din provinciile indiene Gharwal, Kumaon si Assam.

Strigatul lor de lupta pe care il folosesc si astazi in fiecare dimineata la apel, are conotatii mistico-religioase, “Jai Mahakali, Ayo Gorkhali”, insemnad : -Slava zeitei razboiului, Kali, iata, vin gurkha-sii”. Initial a exista o companie gurkha in armata Companiei Indiilor de Est, pentru ca in cadrul faimoasei British Indian Army (1857-1947) sa existe o serie de regimente de elita grupate in Brigada Gurkha. Din acele timpuri si pana in zilele noastre, trupele gurkha au excelat in toate razboiele si conflictele majore ale istoriei. Putem vorbi fara sa exageram de prototipul trupelor de commando. De fapt, specialistii considera ca gurkhas, prin natura antrenamentului si misiunilor efectuate, au deschis o cale de pionierat in stiinta razboiului.

Chiar daca initial au servit in regimente de infanterie, abilitatile lor naturale in lupta corp la corp, agresivitatea si violenta native, siguranta de sine, stapanirea si singele lor rece, alaturi de inclinatia lor naturala catre folosirea cutitului, i-a recomandat pentru crearea primelor unitati de commando. Loialitatea lor deosebita a dus la castigarea unui numar de 13 Cruci Victoria, cea mai mare distinctie militara britanica. Nu mai putin de 200.000 de ghurka-si au luptat in cele doua Razboaie Mondiale, precum si in conflictele locale din Hong-Kong, Borneo, Cipru, Burma, Insuelele Malvine, Kosovo, Irak si Afganistan. Cel de al doilea Razboi Mondial a secerat vietile a peste 43.000 dintre ei, fara ca aceste pierderi sa le stirbeasca curajul si dorinta de lupta.

In decursul celei de a doua Conflagratii Mondiale, gurkha si-au dovedit calitatile martiale, devenind un cosmar pentru soldatii germani nevoiti sa pazeasca obiective militare, depozite de arme si alimente sau lagare de concentrare. Conform estimarilor facute de istorici, cele mai multe victime decedate prin injunghiere din al doilea Razboi Mondial, sunt “opera”sangeroasa a gurkha-silor din trupele de commando britanice. Cu ocazia declararii independentei Indiei, o parte din razboinicii gurkha au ales sa servesca mai departe in cadrul Armatei Majestatii Sale, pe cand ceilalti au fost incadrati in unitatile de elita ale nou infiintatei Armate Nationale Indiene.

In prezent, gurkhasii din trupele de commando britanice sunt cantonati in baza militara Shorncliffe din comitatul Kent. Soldatii sunt inca selectati din comunitatile din Nepal, circa 28.000 de tineri gurka trebuind sa treaca de selectia dura, pentru a ocupa cele 200 de locuri puse la dispozitie in fiecare an. Procedeele de selectie sunt considerate printre cele mai grele din lume, fiecare candidat trebuind sa urce alergand un munte timp de 40 de minute, incarcat cu o ranita grea de 35 kilograme. Pentru siguranta Printului Harry, curtea regala britanica a decis ca acesta sa-si execute cele 10 saptamani de stagiu militar din Afganistan in cadrul unei unitati de elita gurkha dislocata in teatrul de operatiuni militare.

Cutitul Kukri – de la Alexandru Macedon la trupele de commando

“Sunt duri, sunt bravi, sunt rezistenti si disciplinati. In cadrul fiecrui regiment sunt foarte atasati unii de altii. De fapt, putem spune ca lupta pentru camarazii lor si familiile ramase acasa. Dar ce-i face unici si de temut este indemanarea in folosirea acelui cutit cumplit pe nume Kukri” – Tony Gould- Istoric si cercetator militar

Cutitul Kukri a fost conceput de gurkha drept o arma alba de mici dimensiuni care sa poate fi ascunsa si transportata usor in timpul unei misiuni de lupta si sa fie capabila sa reteze mana sau capul unui inamic atunci cand situatia o cere. Lama sa are o lungime intre 30-38 centimetri, iar manerul este facut in mod traditional numai din corn de bivol. Kukri este probabil cel mai eficient cutit de lupta creat vreodata. In ciuda formei sale asemanatoare cu a unui bumerang, acesta arma nu a fost conceputa pentru aruncat. Kukri are un design al lamei care-i permite sa efectueze cele mai adanci taieturi de care este capabil un cutit. Forma sa este unica in toata Asia, nicio alta arma alba din India, Tibet sau China nu are lama asemanatoare cu cea de kukri.

Stramosul sau a venit in vechime din Europa sub forma sabiilor kopis si machaira purtate de soldatii greci ai lui Alexandru Macedon. Kukri a supravietuit timpurilor fiind astazi reprezentantul asa numitelor “pumnale ariene”, un gen de arme albe cu lama curbata in jos si cu taisul pe partea concava, caracteristice populatiilor indo-europene din Dacia, Grecia, Persia si India. Acest cutit cu infatisare infricosatoare este folosit in special in miscari de taiere si retezare, mult amplificate de forma si greutatea lamei. Cu toate acestea, soldatii gurkha au dezvoltat si o serie de miscari eficiente de impungere, folosite in special in cadrul luptei corp la corp, in momentele in care distanta este prea mica incat sa se poata efectua teribilele retezari.

Cu toate ca un obicei al gurkha-silor cerea ca nici un kukri sa nu-si paraseasca teaca fara a gusta sange, cutitul nepalezilor este o unealta folositoare si la sapat gropi, jupuit animale, deschis conserve, taiat lemne, croit drum prin jungla, taiat carnea si legumele pentru masa, etc. In cadrul festivalului religios hindus Dasain, kukri este binecuvantat de preot inainte de a fi folosit la sacrificarea rituala a unei capre sau oi.
Cea mai buna descriere a a modului in care este folosit in misiunile de lupta vine din partea coloneluli Gian Singh, comandant al diviziei 7 Gurkha din Armata Nationala Indiana :
“ Un gurkha din regimentul meu mi-a aratat odata cea mai eficenta cale de a folosi un kukri. Pentru inceput s-a furisat incet in spatele inamicului si l-a injughiat in rinichi. In urma acestei tehnici, corpul celui injunghiat se apleaca intotdeauna inainte deoarece, invariabil, sunt retezati unii nervi. In acel moment, gurkha i-a retezat capul nefericitului aplecat in fata, dintr-o singura lovitura. Nu mi-a venit sa cred cat de repede s-a intamplat totul. Evenimentele urmatoare din timpul razboaielor indo-pakistaneze, mi-au dovedit insa cat de eficienti sunt gurkha-sii inarmati cu kukri…”

Viata unui gurkha din trupele speciale a fost si va ramane dura si sangeroasa. Nu poate fi altfel. Acesta este pretul de sange pe care trebuie sa-l plateasca muntenii din Himalaya. Asa cum a profetit acum multe sute de ani Gorkhanath, gurul razboinic si protectorul fiecarui gurkha.

CITESTE SI:

• Cecenii, ultimii rebeli
• Copiii soldati – Razboiul, inocenta si nebunia
• Roninii – Samuraii ratacitori