Crede si nu cerceta!

Resorturile credulitatii

Stiati ca daca beti apa de la robinet va puteti imbolnavi de morbul lui Alzheimer? De obicei acest soi de stire provoaca o reactie de frica sau de soc: doar arareori cel care o aude (sau o citeste) reactioneaza, gandind ca nu este adevarat. Motivul este, spun specialistii, acela ca in absenta unor dovezi care sa confirme sau sa dezminta informatii similare, oamenii au tendinta sa le dea crezare. Ce provoaca oare aceasta prabusire a capacitatilor noastre de a rationa?

Studiile psihologice pe aceasta tema sunt de-abia la inceput, dar exista totusi cateva elemente in masura sa ne dea de gandit. Exemplul citat – ipotetica (si falsa) legatura dintre consumul de apa de la robinet si boala Alzheimer – reprezinta tipul clasic de informatie capabila sa suscite o puternica credulitate. Confruntat cu o asemenea stire, creierul uman este pus in fata unei afirmatii pe care nu o poate verifica instantaneu,  rapiditatea luarii deciziilor fiind tocmai unul dintre parametrii esentiali pentru intelegerea modului in care ne fabricam convingerile. In plus, spiritul nostru critic are tendinta de a se “relaxa” atunci cand o informatie este auzita din gura multor persoane.

A fi sau a nu fi credibil

In baza caror criterii putem considera credibila o anumita sursa de informare? Este vorba despre o intrebare fundamentala, daca judecam faptul ca buna parte din convingerile noastre sunt in mod implicit conditionate tocmai de felul in care percepem credibilitatea celuilalt. Chestiunea credibilitatiii este investita cu un rol foarte important in diferite contexte ale vietii noastre sociale, cea afectiva si cea profesionala deopotriva, dar exista mai multi factori psihologici care concura la determinarea credibilitatii unei anumite surse de informare. Intai de toate, trebuie clarificata insasi semnificatia termenului potrivit literaturii de specialitate: in vreme ce, potrivit bunului simt, a fi credibil este echivalent doar cu a fi demn de incredere si corespunde in principal unei calitati strict personale, sau oricum intrinseca sursei respective, studii recente au aratat ca, intrucat reprezinta o constructie a psihicului, credibilitatea este extrem de nuantata. Ea nu este doar o caracteristica implicita si innascuta a sursei de informare, ci fructul unui subtil proces de relationare ce leaga subiectul de sursa. Definind credibilitatea drept o asa-numita “calitate perceputa” (perceveid quality), unii specialisti au subliniat ca atribuirea de credibilitate unei anumite surse de informare depinde in egala masura de caracteristicile personalitatii individului si de calitatile proprii sursei.

De exemplu, un element in masura sa influenteze perceptia subiectiva a credibilitatii sursei este chiar inclinatia mai mica sau mai mare a individului de a fi increzator sau suspicios. Dincolo de aceasta, implica din partea lui o evaluare simultana a mai multor aspecte; cele mai importante fiind asa-numita trustworthiness – adica sursa respectiva sa fie perceputa de subiect ca fiind demna de incredere, bine intentionata –, si competenta (expertise), ce corespunde nivelului de cunoastere/experienta recunoscut sursei.

Neuropsihologia sociala, la stalpul infamiei

Cercetatorii se folosesc adeseori de rezonanta magnetica functionala (fMRI) pentru a evalua mecanismele neuronale implicate in comportamentul social, adica pentru a descoperi ce zone cerebrale se activeaza atunci cand subiectii sunt expusi unor interactiuni sociale specifice. La inceputul lunii ianuarie a acestui an, dupa cum anunta revista Nature, a transpirat in mass-media concluzia unui studiu acceptat spre publicare in Perspectives on Psychological Science (si care deja circula intens pe net), conform caruia unele dintre cele mai de seama cercetari in domeniul neuropsihologiei sociale sunt “gresite si necinstite”: in studiul redactat de Edward Vul, doctorand la Departament of Brain and Cognitive Sciences de la Massachusetts Institute of Technology din Cambridge (Statele Unite) si supervizat atat de profesorul Nancy Kanwisher de la MIT, cat si de psihologi de la University of California, San Diego, se spune pe sleau ca multe studii in acest domeniu sunt fara valoare din cauza faptului ca informatiile obtinute prin intermediul tehnicilor de imagistica cerebrala sunt mediocru analizate.

Ingrijorati de ceea ce ei considera drept "corelatii exagerate si implauzibile” intre activarea unor arii cerebrale si forme de comportament specifice, lansate cu tam-tam in presa de specialitate, Vul si colegii sai au selectat  54 de studii de neuropsihologie sociala si au trimis un scurt chestionar autorilor acestora pentru a afla detalii cu privire la felul in care au decurs analizele lor. Concluzia? O lista “neagra” de 31 cazuri — cele mai multe fiind comunicari stiintifice publicate in reviste “high-profile” precum Nature si Science — in care autorii au comis erori fundamentale din punctul de vedere al analizei datelor si a statisticilor.

Lucrarea acuzatoare a fost programata spre publicare in luna septembrie a acestui an, alaturi de cateva raspunsuri la chestionar, dar cercetatorii pusi la zidul infamiei sunt ingrijorati de impactul stirilor negative din mass-media la nivelul publicului larg, a carui impresie deja formata va fi greu de schimbat dupa o amanare de 9 luni. “Nu suntem preocupati de ceea ce vor crede colegii nostri, ei ne vor intelege argumentele. Ceea ce ne ingrijoreaza este ca intreaga intreprindere a neurostiintelor sociale a fost discreditata”, a declarat neurobiologul Chris Frith de la University College London, al carui articol pe tema perceptiei echitatii a fost pus sub semnul intrebarii. "Pe de alta parte, suntem toti de acord ca exista un sambure de adevar in ceea ce Vul si colegii sai au scris despre o parte din literatura de specialitate ca fiind subreda," a comentat si Christian Keysers de la University of Groningen din Tarile de Jos, autorul unui studiu din 2007 asupra empatiei, aflat si el pe lista neagra a lui Vul.

Rezonanta magnetica functionala

Scepticii

O alta incercare de a le zdruncina oamenilor increderea excesiva in in validitatea studiilor realizate in baza tehnicilor de Brain Imaging ii apartine jurnalistului american Michael Brant Shermer, istoric al stiintelor, fondatorul Societatii Scepticilor (The Skeptics Society) si redactor sef al unei reviste denumite (cum altfel!?) Skeptic si consacrata investigarii si denuntarii afirmatiilor pseudostiintifice. (In clipa de fata, The Skeptics Society numara peste 55.000 membri). In opinia acestuia, toate problemele din acest domeniu sunt iscate de “moda” de a aplica mintii analogiile in voga din fiecare epoca in parte. A vedea in creier o masina hidraulica (secolul XVIII), un calculator mecanic (XIX), un computer (XX), inseamna a nu-i intelege particularitatile, forta, capacitatea lui de a se sustrage oricarei similitudini mecaniciste, este de parere Shermer. El critica asadar atat tehnologiile de tipul PET si fMRI, cat si conceptia despre creier ca fiind un ansamblu de module, “un soi de briceag elvetian, prevazut cu o serie de module specializate, evoluate pentru rezolvarea problemelor specifice”.

In realitate, explica jurnalistul, imaginile obtinute cu rezonanta magnetica functionala au multe limite majore. Brain imaging-ul nu este o inregistrare a ceea ce se intampla in minte, ci o constructie  a posteriori, este o metafora si nu o culegere de date. “Tehnologiile de scanare cerebrala vor continua sa produca date pentru teoriile noastre metaforice”, asadar si pentru  falsele teorii empirice si cerebrale asupra psihicului… teorii si ele, adica nici mai mult, nici mai putin decat interpretari filozofice sau psihologice ale mentalului. In concluzie: viata este imposibil de fotografiat, iar creierul nu este un organ modular sau mecanic. Iar tocmai  complexitatea lui este in masura, in ultima instanta, sa ofere o explicatie pentru numeroaselor forme de credulitate de care profita copios comercianti, politicieni, demagogi si chiar terapeuti si oameni de stiinta.

Site-ul personal al profesorului Edward Vul se gaseste aici.

Citeste si: Creierul moral, Enigmele deja vu, Paranoia – o boala comuna oamenilor, Spaima este cauzata de o proteina din creier