Cum a schimbat Hitler cursul stiintei?

Monstrul din laborator

Cu totii ne-am format o imagine asupra rolului pe care cercetatorii nazisti l-au jucat in medicina, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial: laboratoare sinistre din lagarele de concentrare, in care figuri umane infricosatoare conduceau experimente sadice gandite doar pentru a-si potoli propria sete de sange. Studii aprofundate de istorie a nazismului prezinta atrocitatile comise in timpul conflagratiei mondiale drept o suma de activitati importante si “normale” a cercetatorii angajati de cel de-al Treilea Reich. Cu alte cuvinte, practica abuziva a fost privita ca stiinta “obisnuita” si indreptatita, devenind un subiect banal in cadrul conferintelor sau dezbaterilor pe teme medicale. Cel pe care istoria il pastreaza in memorie ca fiind unul dintre cei mai malefici oameni de stiinta, doctorul Josef Mengele, credea despre sine ca este un cercetator oarecare, tinea seminarii in care discuta experimentele sale, primea fonduri de cercetare din partea Institutului Kaizer Wilhelm din Berlin si facea rapoarte frecvente catre mentorul sau, eminentul om de stiinta Otmar von Verschuer.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Cercetarile lui Mengele la Auschwitz ne dau indicii exacte despre modul in care functiona sistemul. Experimentele sale erau vazute ca fiind contributii necesare in vederea obtinerii celui de-al doilea doctorat, o cerinta obligatorie in mediul academic german pentru a deveni profesor universitar. Dintre experimentele acestuia in numele stiintei facea parte si injectarea copiilor gemeni, adusi de catre trenurile speciale care transportau condamnatii in lagar, cu diverse chimicale pentru a vedea daca doua organisme asemanatoare reactioneaza diferit la boala. In completarea acestor cruzimi, Mengele “colecta” oameni cu dizabilitati pentru a stabili daca conditia lor este ereditara sau “trata” tiganii si copiii infometati utilizand vitamine si sulfonamide, pentru a vedea daca exista diferente ereditare in modul in care reactioneaza la terapie. Munca lui Mengele a fost pura cercetare, fara a avea aplicatii practice concludente. Acesta si-a castigat notorietatea datorita dorintei nestapanite de a-si ucide subiectii in cele mai crude moduri. Putinii supravietuitori si-l amintesc nu pentru experimentele lui, cat pentru cruzimea fara margini pe care o arata fata de prizonierii din lagar, tratandu-i cu brutalitate si condamnandu-i la moarte prin gazare in functie de toanele in care se afla. Desi macabrul personaj reprezinta intruparea absoluta a inumanitatii, acesta nu era singura “vedeta” a lagarelor de concentrare.

Monstuosul Doctor Mengele si un grup de copii care i-au cazut victime

Partea intunecata a stiintei

Germania nazista a investit intr-un numar mare de medici, a caror munca urma sa fie dedicata perfectionarii si evolutiei rasei ariene. Unul dintre pasii necesari presupunea si experimentele pe subiecti umani, toate acestea de dragul stiintei. Karl Gebhardt si Fritz Fischer foloseau pe post de cobai femeile care erau inchise in lagarul de concentrare de la Ravensbruck, injectandu-le microbi nocivi pentru a testa efectul diferitor tratamente medicamentoase. Rezultatele acestui “studiu” au fost prezentate ulterior in cadrul unei conferinte stiintifice. Multe dintre aceste proiecte erau concepute pentru a fi contributii practice la eforturile de razboi. In mai multe lagare, doctorii SS utilizau prizonierii in testarea tratamentelor pentru ranile soldatilor. Pentru a reproduce ranile pe care soldatii nazisti le capatau pe front, doctorii taiau membrele “pacientilor” condamnati, peste care presarau sticla sparta sau aschii de lemn impregnate cu bacterii. De multe ori, pentru a crea un efect cat mai real, le spargeau oasele cu ajutorul unui ciocan. Rezultatele au fost prezentate si aclamate in conferintele medicale, fara ca cineva sa se planga sau sa obiecteze impotriva metodelor inumane folosite pentru obtinerea lor.

Unul dintre cei mai entuziasti utilizatori ai cobailor umani era ambitiosul doctor Sigmund Rascher, care folosea prizonierii din lagarul de concentrare de la Dachau pentru a testa reactiile corpului uman la decompresia rapida si la lipsa de oxigen. Acesta isi masca pofta de executii sub pretextul testarii reactiilor fizice ale unui pilot fortat sa se parasuteze de la inaltime. El isi denumea unele studii “experimente terminale”. Pentru a depista efectele inaltimii asupra corpului uman, “doctorul” masura timpul care se scurgea pana la moartea subiectilor, care intervenea pe masura ce rezerva de oxigen se imputina. Rezultatele, care au cauzat decesul a 70 pana la 80 de oameni, au fost prezentate in luna septembrie a anului 1942, in fata unei comisii medicale. In luna urmatoare, Rascher a facut publica o alta “lucrare” a sa in fata a 95 de medici din Nuremberg. De data aceasta, a masurat cat timp au rezistat prizonierii imbracati in costumele specifice aviatorilor, in conditiile extreme din Marea Nordului. Timpul cel mai indelungat scurs de la scufundarea in apa rece pana la declararea mortii a fost de 70 de minute. Niciunul dintre cercetatorii prezenti in auditoriu nu s-a aratat afectat de imoralitatea acestui act; ba mai mult Racher a fost aplaudat pentru eforturile sale.

Doctorul Rascher in timpul unuia dintre experimentele sale macabre

Disciplina-cheie a nazismului

Cum pot fi explicate barbaria, inumanitate, cruzimea fara margini? Cum poate fi explicata aceasta incalcare pregnanta a regulilor elementare din etica medicala? Cum pot doctorii sa justifice niste cercetari obtinute prin crime impotriva umanitatii? Raspunsul la aceste intrebari nepuse (atunci) ar fi fost foarte simplu de dat pentru slujitorii pervertiti ai lui Hippocrate, care si-au depasit atributiile, transformandu-se din vindecatori in monstri. Motivatiile si explicatiile pot fi arcuite pe atmosfera sociala si politica din perioada respectiva. In lupta pentru dovedirea superioritatii rasei ariene, medicina era una dintre stiintele aflate la mare cinste si una dintre disciplinele-cheie ale proiectelor naziste. Pana in 1939, aproape jumatate dintre studentii din universitatile germane studiau medicina. Nazistii investeau sume enorme in dezvoltarea acestei stiinte, marind remuneratia doctorilor, creand un sistem de sanatate care facilita accesul cetatenilor arieni la serviciile medicale si deschizand noi institutii ale “igienei radicale” in cadrul mai multor universitati. In 1939, aproximativ doua treimi din numarul total de doctori germani aveau o legatura cu partidul nazist. Din 1933 pana in 1939, doctorii au reusit sa implementeze un program de sterilizare fortata a peste 360.000 de cetateni germani care sufereau de diferite boli banuite a fi ereditare, incluzand aici si alcoolismul. Operatiuni similare s-au desfasurat si in alte tari, printre care Suedia si Elvetia, insa nici o alta tara in afara de Germania nu a facut pasul radical – acela de a-i ucide pe cei care nu corespundeau standardelor. Un numar de aproximativ 70.000 de oameni cu diverse dizabilitati mintale au fost condamnati la moarte prin gazare in camerele speciale din spitalele de boli nervoase si tot atatia au fost eliminati prin infometare sau prin injectie letala.

Ce a facut ca acest comportament sa fie general acceptat? Se pare ca de vina era credinta raspandita conform careia unii oameni sunt mai putin umani si ca acest lucru se datoreaza intr-o oarecare masura genelor mostenite sau rasei lor. Pentru medicii germani macinati de mistica neagra a nazismului, un prizonier din lagarul de concentrare era o fiinta inferioara din punct de vedere rasial, un criminal vicios, un tradator al cauzei germane sau toate la un loc. Asemenea fiinte nu aveau nici un drept la viata sau la bunastare, prin urmare, sacrificarea lor era logica si necesara. Scopul final al nazistilor era dezvoltarea si triumful rasei superioare, iar asta presupunea inclusiv eliminarea celor inferiori. Paradoxal, succesul demersurilor nu a intarziat sa apara. In cruzimea ei fara margini, lansandu-se in experimente monstuoase pe care nimeni nu le mai incercase pana atunci, stiinta medicala germana a descoperit cauzele si tratamentele unor boli si afectiuni pana atunci incurabile, contribuind la imbunatatirea starii de sanatate a populatiei pentru cateva decenii. In final, experimentele medicale controversate ale nazistilor au terminat prin a fi acceptate de catre cercetatorii germani contemporani.

Eforturile de a investi in stiinte supuse telului declarat de a obtine victoria rasei ariene nu s-au limitat doar la medicina. Fizicienii si inginerii au construit rachete pe baza de combustibil lichid, au lucrat la dezvoltarea bombei atomice si au inventat gazele toxice de lupta care actioneaza asupra nervilor, cum ar fi zarinul (gazul sarin). Avantul fara margini al oamenilor de stiinta ai lui Hitler, implicati in numeroase lucrari, a creat o aglomeratie de informatie si de proiecte care solicitau foarte multe fonduri, mai multe decat isi permitea statul sa sustina. Astfel, in cele din urma, autoritatile germane au fost puse in postura de a defini prioritatile de cercetare. Materialele-cheie, de la uraniu si plutoniu, pana la petrol si otel, nu au fost niciodata la dispozitia oamenilor de stiinta nazisti in cantitati suficiente, iar fabricile si laboratoarele erau bombardate periodic de catre trupele aliate. Prin urmare, in vreme de razboi, din sumedenia de proiecte sustinute de Hitler foarte putine au ajuns sa fie finalizate. Cercetatorii Fuhrer-ului nu erau in mod obligatoriu nazisti, insa entuziasmul sau cel putin loialitatea pentru cauza poporului german, a fost suficienta pentru a garanta interesul sustinut in munca de cercetare. Din pacate pentru omenire, in cele din urma, o mare parte din munca lor nu a folosit la nimic, iar cele mai multe realizari au avut intrebuintari macabre. Dar cine mai sta acum sa numere vietile omenesti care au fost sacrificate in timpul intunecat al goanei dupa stiinta?

Imagini de epoca cu experimentele macabre ale doctorilor SS

Sursa: The Telegraph

Citeste pe aceeasi tema: TOP 10 Cei mai malefici savanti din istorie