Egill Vikingul – razboiul si poezia in metru nordic

Eroul pe care il vom prezenta astazi, Egill Skallagrimsson, este, probabil, mai putin cunoscut publicului din Romania, si iese, fara doar si poate, din tiparul personajelor pe care Descopera.ro le prezinta in fiecare zi de vineri. In fond, Egill nu a influentat mersul istoriei in niciun fel, cat despre initiative laudabile nici ca poate fi vorba. Pana si in tara sa de bastina, Islanda, Egill reprezinta tipul antieroului clasic. De ce ne-am opri, atunci, asupra unui asemenea personaj?

Vrajitor si in acelasi timp vindecator, ucigas fara scrupule dar, totusi, un luptator respectat si temut ce putea decide singur sortii unei batalii, omul care si-a ucis cu mainile goale 20 de oponenti, care se putea dispara cu usurinta pana si de reprezentatii elitei razboinice scandinave, berserkerii, nebunul care si-a infruntat pana si zeii, dar care isi gasea alinarea in poezie…ei bine, un astfel de erou nu poate decat sa ilustreze perfect idealul unei lumi pe care, paradoxal, nu o cunoastem pe deplin nici macar dupa aproape un mileniu de la disparitia sa.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

In umbra eroilor

Pentru a intelege mai bine complexitatea unui personaj ca Egill Skallagrimsson, se impune sa procedam asemenea poetului scandinav din secolul al XII-lea, Snorri Sturluson, autorul celebrei saga dedicata lui Egill si stramosilor acestuia–Egillsaga -, si sa descriem, chiar si in cateva cuvinte, genealogia eroului nostru.

Egill Skallagrimsson s-a nascut in jurul anului 910 d.Hr. ca fiu al razboinicului Skalla-Grimr Kveldulfsson si al Berei Yngvarsdottir si, poate cel mai important, avandu-l ca bunic din partea tatalui pe temutul Ulf Bjalfason, cel cunoscut mai bine sub apelativul Kveldulf – Lupul amiezii. Nu va lasati, insa, pacaliti de romantismul aparent al unei asemenea porecle. In limba norvegiana veche, Kveldulf s-ar traduce, mai degraba, prin…Varcolacul sau Cel care se transforma in lup la apusul soarelui. In fond, bunicul Ulf facuse parte din randul celebrilor ulfheoini sau berserkeri, razboinici fara echivalent in toata istoria omenirii, despre care se spune ca aveau capacitatea de a se metamorfoza in lupi sau ursi si de a folosi ferocitatea acestor salbaticiunilor impotriva dusmanilor de pe campul de lupta. La randul sau, Kveldulf se tragea dintr-un sir de razboinici a caror linie genealogica se pierde in negurile timpului: de la temutul hersir – lider militar – Ulf cel Viteaz, la Berle Kari, berserkerul si capetenia tribului din Berola, si pana la legendarul Kettil Trout din Halogaland, cel despre care se spunea ca ucisese un dragon si care se casatorise cu uriasa Hrafnhild.

Cu sangele unor asemenea barbati curgandu-i prin vene, Ulf Bjalfason nu putea decat sa le urmeze exemplul, iar ferocitatea si curajul sau ajunsesera legendare. Neinvins in nicio batalie, el il infrunta fatis chiar si pe Harald Fairhair (850 –933), primul rege al Norvegiei si doar datorita varstei si reputatiei sale scapa de furia monarhului. Aici incepe, practic, istoria lui Egill Skallagrimsson. Desi bunicul Kveldulf primise asigurari ca va putea vietui in pace in Norvegia, in ciuda opozitiei fata de Harald Fairhair, fiul sau cel mare, Thorolf, cade prada unui atentat pus la cale de oamenii regelui. Este momentul in care fostul luptator devine pentru ultima data un berserker. Alaturi de celalalt fiu al sau, Skallagrimr – Grim cel Chel –, Kveldulf intra in transa razboinica si ii ucide pe toti cei care participasera la asasinarea primului sau nascut. Efortul pe care il necesita insa o astfel de stare, berserkergang, era prea mare pentru puterile fizice ale batranului. Extenuat, el se stingea in bratele fiului sau, in drakkarul (vechea corabie scandinava) ce ii purta cat mai departe de Norvegia si de locul razbunarii lor. Indeplinindu-i ultima dorinta, Skallagrim isi inchidea tatal intr-un sicriu de lemn si il arunca in apele reci ale nordului urmand calea indicata de acesta. Sicriul avea sa esueze tocmai pe coasta Islandei, locul in care Grimr isi intemeia apoi o familie si in care se nastea la scurt timp, Egill Skallagrimsson – Egill, fiul lui Grim cel Chel.

Cu astfel de povesti, spuse in lungile nopti scandinave de tatal sau, avea sa creasca micul Egill. Eroii legendari sau reali din trecutul familiei precum si faptele de arme ale parintelui si ale fratelui sau mai mare, Thorolfr (numit astfel in memoria unchiului ucis de soldatii regelui Harald) trezeau in mintea copilului de numai cativa ani ecourile unei lumi cu care trebuia, cu orice chip, sa se identifice. La varsta de numai trei ani, Egill compune primul poem, iar recitarea acestuia in fata capeteniei locale produce o puternica impresie printre contemporanii sai. In schimb, Egill arata primele semne ale unei boli teribile, cunoscuta astazi sub numele de sindromul Paget, maladie ce se manifesta prin ingrosarea exagerata a oaselor, in special cele ale craniului dand celui suferind un aspect grotesc.

Macinat de groaznicele dureri de cap, produse de presiunea craniului asupra creierului, Skallagrimsson da dovada de o violenta teribila. La varsta de numai sapte ani, el despica, practic, capul unui coleg de joaca, dupa ce acesta il pacalise la una dintre intrecerile specifice varstei. Probabil ca in orice alta societate a vremii, un asemenea gest ar fi atras masuri drastice. Nu si in lumea vikingilor. Batranii satului ii prevedeau, atunci, copilului care tocmai isi ucisese un seaman, un viitor demn de marii lideri militari. Doar cativa ani mai tarziu, intr-un nou acces de furie, Egill omoara din nou. De data aceasta, victima era un adult, un soldat din grupul propriului sau tata, care facuse impertinenta de a glumi pe seama aspectului sau neobisnuit. Cum era de asteptat, Egill Skallagrimsson, desi nu atinsese nici macar varsta adolescentei, dovedea cu prisosinta ca era pregatit sa se alature bandei de pirati a lui Grim cel Chel.

Neinfrantul

Ultimii ani ai copilariei, adolescenta si prima parte a tineretii lui Egill sunt marcate de desele raiduri pirateresti asupra asezarilor de fermieri din Scandinavia, tarile baltice, Germania si Anglia dar si de nesfarsitele conflicte si dueluri cu razboinici din diferite parti ale nordului. Violent, irascibil, cu o pasiune nestavilita pentru alcool, Skallagrimsson devine rapid un lider si isi creeaza propriul grup de pirati.

Acesta este si momentul in care controversatul poet-razboinic decide ca a venit momentul sa se insoare. Dorind sa se intoarca la originile sale norvegiene, Egill profita de moartea regelui Harald si de inscaunarea fiului acestuia, Eirik Bloodaxe – Eirik Topor Insangerat – pentru a-si alege o sotie de pe taramul gloriosilor sai stramosi. Pe aleasa sa, Asgerd Bjornsdottir, o va gasi in Ask, Hordaland, sat scandinav condus la acea vreme de temutul razboinic Torgeir Tyrnefot. Cu toate acestea, imediat dupa incheierea nuntii, Egill isi parasea temporar consoarta pentru a se indrepta catre curtea regelui Eirik si a reginei Grunnhild, acolo unde spera sa intre in gratiile noii familii de conducatori.

Planurile ii sunt, insa, repede spulberate de chiar propriul sau caracter. Bine ametit de cupele de mied si bere pe care le consumase din belsug inainte de a-si cunoaste suveranul, Egill Skallagrimsson intra in conflict cu Bardr din Atley, unul dintre apropiatii regelui, si il ucide la doar cativa pasi de sala tronului. Nu are timp decat sa isi recupereze sabia si sa fuga in noapte inainte de a fi alertate garzile regale. Nu trecusera decat cateva zile de la implinirea visului sau de a vedea Norvegia, iar Egill devenise deja un fugar pe capul caruia se pusese un pret urias. Mai mult, vestile din satul sotiei sale, acolo de unde astepta o zestre consistenta, erau si ele dintre cele mai rele. Berg-Onundr, fiul lui Torgeir Tyrnefot din Ask ii refuza islandezului dreptul de a primi bunurile cuvenite in urma unei casatorii si chiar organizeaza un grup de 20 de razboinici cu care pleaca in urmarirea sa, ca raspuns la asasinarea lui Bardr din Atley. In acelasi timp, regina Grunnhild isi trimitea cei doi frati pe urmele lui Egill si a lui Thorolfr cu unicul scop de ii fi aduse capetele acestora.

Nici Berg-Onundr si nici Grunnhild nu stiau, insa, cu cine aveau de a face. Surprins initial de razboinicii din Ask, uriasul islandez isi imita bunicul si intra in transa specifica berserkerilor si ulfheoinilor. La sfarsitul confruntarii, toti cei 20 de luptatori zaceau ucisi la picioarele sale. Egill ii invinsese cu mainile goale. Cateva zile mai tarziu, fratii reginei urmau aceeasi soarta. Mai mult, in timpul fugii sale din Norvegia, Skallagrimsson ii curma viata unui al treilea urmaritor, Rognvaldr Eiriksson, nimeni altul decat fiul regelui Eirik Bloodaxe si al reginei Grunnhild.

Transformat din vanat in vanator, Egill gaseste curajul de a se indrepta spre Ask si de a cere socoteala lui Berg-Onundr. La cererea islandezului, cei doi razboinici se vor confrunta intr-un clasic duel scandinav, celebrul holmgang, lupta in care oponentii, inarmati cu un topor si trei scuturi, sunt obligati sa isi aplice lovituri, rand pe rand, pana in momentul in care scuturile sunt distruse. Cel care ramanea primul fara aparare, era obligat sa infrunte atacul adversarului folosind spre propria protectie doar toporul. Miza unui asemenea duel era, adeseori, intreaga avere a celui invins precum si dreptul de viata si de moarte asupra familiei sale. Berg, un razboinic redutabil de altfel, caruia sortii ii dadusera avantajul atacului, cadea, insa, la prima lovitura. Egill izbise cu atata furie incat ii despicase scutul si ii retezase un picior, provocandu-i o hemoragie letala. Nu stia, insa, ca lucrurile nu se oprisera aici. Pe urmele sale se afla, din ordinul regelui Eirik, cel mai puternic berserker din armata monarhului.

De data aceasta, Egill isi aflase un adversar pe masura sau, cel putin, asa considera suveranul norvegian. Surprins din nou, inainte de a fi avut ocazia sa se imbarce, islandezul isi dobora si de aceasta data inamicul si il ucidea intr-un chip neobisnuit. Egill ii smulgea laringele oponentului sau… cu dintii.

Inainte de a parasi Norvegia, razboinicul se razbuna, in felul sau, pe familia regala, asupra careia arunca o vraja considerata extrem de puternica si pentru care fusese nevoit sa ucida un cal. La randul ei, regina Grunnhild facuse acelasi lucru…

Poezia, ultimul refugiu

Anii urmatori il gasesc pe Egill Skallagrimsson intr-o cautare a lucrurilor care formau idealul oricarui reprezentant al clasei razboinice scandinave: glorie, avere si o moarte violenta care sa ii asigure intrarea in Valhalla. Raidurile impotriva asezarilor de fermieri devin din ce in ce mai sangeroase, totul culminand cu atacul impotriva satului propriei sale sotii. In incercarea de a recupera zestrea confiscata de Berg-Onundr, Egill devasta atunci mica asezare norvegiana lasand in urma sa nu mai putin de 17 victime. Islandezul nu se multumeste, insa, cu atat. Visul sau este acela de a invinge timpul si de a fi unul dintre eroii cantati de barzi in ode si poeme de vitejie. El isi descrie singur faptele in poezii care, astazi, sunt considerate unele de geniu. In fapt, Egill este primul poet scandinav care a folosit rima in operele sale si, ceea ce este si mai important, se pare ca el insusi o inventase, atata vreme cat este greu de presupus ca ar fi avut acces la poemele latine, singurele din acea perioada care foloseau un astfel de procedeu stilistic.

Greu de inteles si de catalogat dupa standardele moderne ale eticii, islandezul ducea o viata plina de controverse. In Islanda, el salveaza de la moarte, prin puterea vrajilor, o fetita afectat de o maladie misterioasa dar, in acelasi timp, anul 937 il gaseste ca mercenar in oastea regelui englez Athelstan (895-939). El participa chiar si la marea Batalie de Brunanburh, unul dintre cele mai sangeroase conflicte din toata istoria insulelor britanice. In aceea zi, cinci regi englezi si sapte capetenii aveau sa isi piarda viata, alaturi de un numar imens de soldati. Din nefericire pentru Egill, printre cei cazuti se afla si fratele sau, Thorolf. Islandezul, insa, se dovedise unul dintre cei mai curajosi razboinici, iar multe dintre victimele care zaceau pe campul de lupta purtau urmele inclestarii cu temutul berserker. Ca semn de recunostinta, regele Athelstan il recompensa atunci pe Egill cu doua cufere pline cu monede de argint, o veritabila comoara, asa cum ar fi considerata si in zilele noastre.

Destinul nu ii oferise inca marea surpriza a vietii sale. La scurt timp dupa Batalia de la Brunanburh, Egill esueaza in timpul unei furtuni pe tarmul Angliei, in apropiere de York. Sperand sa il revada pe regele Athelstan, islandezul are parte de un soc atunci cand se trezeste fata in fata cu eternul sau dusman, omul care pusese un pret de capul sau si care il declarase proscris in Norvegia…Eirik Bloodaxe. Egill nu stia faptul ca monarhul norvegian fusese izgonit din propria sa tara, alaturi de regina Grunnhild, si ca fusese numit suveran al Northumbriei de chiar Athelstan. Asa cum era de asteptat, islandezul este incarcerat si condamnat la moarte, urmand ca executia sa aiba loc chiar in dimineata urmatoare. Constient ca nu mai are nicio scapare, Egill Skallagrimsson apeleaza, in acel moment, la singurul lucru ce ii putea oferi linistea, poezia. In noaptea in care a fost inchis in temnita orasului York, scandinavul compunea un poem considerat si astazi o capodobera a literaturii scandinave, Hofudlausn sau „Rascumpararea capului”. Recitandu-l in fata lui Eirik Bloodaxe, Egill ii impresiona atat de tare pe cei prezenti incat nu numai ca ii se anula pedepsa capitala dar obtinea si iertarea din partea fostului sau inamic pentru uciderea fiului si cumnatilor acestuia.

Era momentul in care pana si Egill simtea ca norocul sau nu putea merge mai departe. Reintors in Islanda, razboinicul se angaja sa stranga taxele in numele noului rege norvegian, Hakon, functie care ii asigura mai mult decat un trai lipsit de griji. Mai mult, mostenind bunurile si pozitia tatalui sau in societatea islandeza, Egill devenea unul dintre cei mai importanti scandinavi ai vremii, putandu-se ocupa in liniste de cresterea celor cinci copii ai sai si de operele care sa ii poarte numele peste veacuri. In sinea sa, islandezul spera ca luptele sale sa ii impulsioneze fiii, cei care, cat de curand, ar fi trebuit sa ii calce pe urme.

Din nefericire, Egill Skallagrimsson nu daduse inca ultima si cea mai grea batalie a sa, cea impotriva propriilor zei. Totul incepea cu moartea, in urma unei boli necrutatoare, a lui Gunnar Egilsson, cel de al doilea sau nascut. La scurt timp, in timpul unei furtuni, isi pierdea viata inecat si cel mai mare dintre copiii familiei, Bodvar Egilsson. Cuprins de o durere fara margini, Egill isi inmormanteaza fiii alaturi de bunicul lor, Skallagrim, si decide sa isi curme singur viata prin infometare. Inchis in propria camera din care nu razbateau decat ragetele asemanatoare cu ale unui animal salbatic, Egill isi blestema zeii in frunte cu Odin, cel ale carui cai si taine le urmase toata viata. Doar insistenta celor doua fiice care ii ramasesera si a ultimului fiu il fac sa renunte la nebuneasca sa idee si sa isi dedice timpul compunerii unui poem care sa le intreaca pe toate celelalte si care sa fie dedicat celor doi copii pe care ii pierduse. Astfel lua nastere Sonatorrek – Ireparabila pierdere a fiilor – o opera de arta unica, de un lirism si o profunzime psihologica asemanatoare marilor tragedii antice, din care, sustin criticii literari moderni, chiar si Goethe, marele scriitor german din secolul al XVIII-lea, s-ar fi inspirat.

Ajuns spre finalul vietii, la aproape 80 de ani, macinat de boala si napastuit de zeul pe care il adorase, Odin, Egill vedea cum toate visele sale se naruie. Thorstein Egilsson, ultimul sau nascut, ura razboiul. Dorind parca sa ii faca in ciuda fostului berserker, Thorstein ii dadea lovitura suprema devenind unul dintre primii islandezi care adopta religia crestina. Mai mult, Egill nu avea parte nici macar de acea moarte pe care si-o dorise intotdeauna, o moarte pe campul de lupta care sa ii asigure o viata vesnica in Valhalla. Invins, Egill Skallagrimsson se stingea intr-un mod nedemn pentru un razboinic scandinav… lipsit de arma, in propriul pat, compunand versuri.

FACTS

Ajuns la varsta de 80 de ani, Egill si-a considerat ultimul fiu, pe Thorstein Egilsson, nedemn sa intre in posesia uriasei mosteniri pe care o pastrase de-a lungul timpului…cele doua cufere cu monede de argint primite de la regele Athelstan. Islandezul a ingropat comoara in apropierea orasului Mosfellbaer, la circa 18 kilometri nord de capitala Reykjavyk. Cele doua lazi sunt cautate si astazi, asiduu, de vanatorii de comori.

Figura populara in Islanda, Egill Skallagrimsson a devenit numele unei cunoscute beri din aceasta tara nordica precum si numele unei emisiuni TV de succes „Argintul lui Egill”, cu referire la comoara ingropata de acesta in anul 990.

Asatru, miscare religioasa moderna care doreste reinvierea vechilor credinte germanice, i-a dedicat razboinicului islandez ziua de 9 decembrie. Tot in memoria acestuia are loc si un „Turneu Memorial Egill Skallagrimsson”.

Desi nu a dat dovada de vitalitatea tatalui sau, Thorstein Egilsson a avut numerosi urmasi, legitimi sau nu, care au dus mai departe numele lui Egill Skallagrimsson. Avand in vedere ca razboinicul islandez este unul dintre personajele preferate ale localnicilor, multi dintre acestia s-au grabit sa declare ca sunt urmasi ai celebrului Egill.

In mitologia nordica, Odin, divinitatea suprema, era considerat zeul razboiului, al practicilor magice, al razbunarii dar si al tradarii. Totodata, Odin era si singurul zeu din panteonul germanic ce se putea metamorfoza in animal. Toate aceste atribute ale divinitatii erau insusite de berserkerii asemenea lui Egill Skallagrimsson ca o conduita morala a razboinicilor scandinavi.

Foto:Flickr

Alte articole pe aceeasi tema:

Despre berserkeri si alte mituri vikinge

Singur printre vikingi