Troia conspiratiei

Suspecti de serviciu

Ne aflam in plina criza financiara mondiala. Banii, pentru ca despre ei este vorba, nu s-au volatilizat insa. Ei doar s-au mutat, ar spune un adept al teoriei sus-numite (facand intelept-ironic cu ochiul), acolo unde trebuie. Adica in buzunarele celor cateva persoane care controleaza lumea. Cam tot asta si cam in aceeasi forma sibilinica spunea si Frankin D. Roosevelt: „In politica, nimic nu are loc din intamplare. Daca are loc, a fost planuit sa aiba loc.“ Verificati daca aveti cum! Omul nu a ajuns niciodata pe Luna. Faimoasa aselenizare din 20 iulie 1969 a fost filmata de Stanley Kubrick in studiourile in care a turnat Odiseea spatiala 2001. Cum de ce? Pentru ca americanii sa castige, fara drept de apel, razboiul cuceririlor stiintifice cu URSS-ul. La inceputul secolului trecut, Titanicul a fost scufundat de catre iezuiti, care urmareau sa puna mana pe averea unuia dintre cei mai bogati oameni din lume, John Astor, care se afla la bord. S-au folosit de Edward Smith, comandantul navei, care era iezuit in secret. Papa Ioan Paul I a fost asasinat de bancherii Vaticanului, in deplina intelegere cu CIA si cu Opus Dei (grupul acela ciudat despre care tot vorbeste Dan Brown in Codul lui Da Vinci); asta pentru ca toti acei oameni din culise aveau nevoie de un papa anticomunist, care sa puna comunismul cu botul pe labe. SIDA a fost o boala creata artificial de catre medicii evrei intr-un laborator al guvernului israelian, cu intentia de a-i omori pe negrii nord-americani si pe homosexuali. Prin slitul acestei teorii, lansata de catre unul dintre liderii organizatiei Musulmanii Negri, se vede clar mecanismul incriminator. Lady Di a fost ucisa de catre Mossad, in complicitate cu MI-5 (celula ultrasecreta a spionajului britanic, spuma marii din care s-a nascut James Bond), la comanda familiei regale britanice, pentru ca era insarcinata cu un musulman, Dodi al Fayed. Simplu, nu-i asa? Cum de nu ne-am gandit?

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Teoria teoriei sau poate iesi fum fara foc?

Pentru Juan Carlos Castillon (Stapanii lumii, Editura Nemira, Bucuresti, 2008), un istoric cu capul pe umeri si, in acelasi timp, un eseist sclipitor, teoria conspirationista „nu e atat de usor de definit. Dictionarele o evita. In mod normal, este o teza care desfide forma in care faptele politice sau stiintifice sunt acceptate in mod obisnuit. Teoriile conspirationiste afirma ca un fapt istoric cu rezultate de acum cunoscute se naste nu din actiuni legitime sau cel putin evidente, ci din interventia unor forte oculte, in mod normal ilegitime. Elementul care sta la baza oricarei teorii conspirationiste il reprezinta complicitatea a cel putin doua persoane, actionand in secret si cu rea intentie. Cei care cred in teze conspirationiste au obiceiul de a-si inchipui ca partea cea mai mare a faptelor istorice – poate chiar toate – sunt rezultatul unui plan prealabil“. Filosoful si politologul Pierre-André Taguieff (un mare maestru al teoriei argumentatiei) aduce o precizare suplimentara care, in esenta, afirma ca marimea conteaza: „Orice teorie a complotului este in mod necesar legata de o explicatie totala a evenimentelor lumii.“ Altfel spus, teoria conspirationista nu se incurca in fleacuri, ea tinde sa explice totul la scara mondiala. Conjuratiile sunt parte dintr-o Mare Conjuratie si au reprezentat primul pas din evolutia globalizarii. Nu exista planuri de subminare a ordinii sociale si politice, exista Planul. Totul se leaga, dar intr-o maniera oculta. Nimic nu este ceea ce pare. Istoricul Raoul Girardet face din teoria conspiratiei o varietate moderna a mitului, pentru ca la baza ei ar sta o dorinta de explicare a inexplicabilului. Teoria complotului propune un cadru de interpretare simplu, nestiintific, intemeiat pe prejudecati si pe bunul-simt popular, potrivit caruia „nu iese fum fara foc“.

Hannah Arendt, in Originile totalitarismului (1951), afirma ca teoriile conspirationiste raspund nevoii multimilor, care „nu au incredere nici in ochii si nici in urechile lor, ci doar in propria imaginatie, si care se lasa seduse de tot ceea ce este in acelasi timp universal si coerent fata de sine. Fuga de realitate a maselor reprezinta o condamnare a lumii in care sunt silite sa traiasca“. Tezele conspirationiste reprezinta o maniera de a rescrie istoria, de a da sens unei realitati confuze, care isi are radacinile, in opinia multor interpreti, in Secolul Luminilor si in Revolutia Franceza – prima si una dintre cele mai radicale (si sangeroase) schimbari de regim petrecute in istorie. Potrivit adeptilor sistemului monarhic (l’Ancien régime), ghilotinarea lui Ludovic al XVI-lea (acuzat pe esafod de „conspiratie impotriva ordinii publice“), Bastilia si tot ce a urmat nu sunt decat mana unei oculte: masoneria. Odata instalati la putere, acuzatii au devenit acuzatori: republicanii au inceput sa denunte o conjuratie a iezuitilor. Etapele premergatoare au fost Iluminismul si primele incercari de sinteza istorica moderne care, toate, au desteptat o idee cu consecinte zguduitoare: istoria nu este o suita de evenimente intamplatoare, ci tine de existenta unei ordini inteligibile, ticluite de grupuri de interese (care, in decursul timpului, au fost evreii, templierii, masonii, Rotary International, fratia Skull and Bones, clubul Bilderberg etc). Victor Hugo, care isi livreaza ideile despre Revolutia Franceza in romanul Quatrevingt-treize, pune in gura marchizului de Lantenac, un aristocrat auster, liderul contrarevolutiei din Bretagne, urmatoarele vorbe: „Nimic din toate acestea nu s-ar fi intamplat daca Voltaire ar fi fost spanzurat, iar Rousseau condamnat la galere!“ Ne aflam in fata unui proces care se alimenteaza dintr-un paradox: Franta secolului al XVIII-lea, templu al ratiunii si modernitatii, este matricea care a ingaduit nasterea si proliferarea celor mai intunecate teorii privitoare la cursul istoriei si la complotul universal. Corolarul este aproape liric: doar o lumina puternica putea sa sublinieze reteaua de umbre prin care curgea sangele schimbarii.

Noi, orfanii, diavolul si bunul Dumnezeu

Dupa ce desface, cu sagacitate, dar si cu subtire ironie, toate tezele despre conspiratii si conspirationism, Castillon isi incheie cartea anterior citata cu o teorie proprie, pe care v-o propun si ca final al articolului de fata: „S-ar putea ca toti cei care cred in conspiratii sa nu se teama de ele, ci sa doreasca existenta lor; s-ar putea ca ei sa nu doreasca sa accepte tezele scepticilor si sa descopere ori sa inventeze conjuratii tocmai pentru ca au nevoie de ele. Fara Dumnezeu si fara conspiratii, fara superiorii oculti de care vorbeau masonii germani din secolul al XVIII-lea, fara batranii intelepti ai Sionului, fara Clubul Bilderberg, fara stapanii lumii, fara diavol, cea mai mare parte a oamenilor se afla/ne aflam singuri in fata unei lumi de neinteles, nu ne dam seama ce se intampla, suntem orfani. Stapanii lumii sunt rai si egoisti, dar ce ar fi daca nu ar exista? Daca nu ar exista un plan, istoria ar deveni lipsita de sens, iar accidentul, intamplarea, avaritia, iresponsabilitatea si stupiditatea ar domni peste specia noastra. Daca stapanii lumii nu ar exista, nu numai ca am fi singuri, dar, mai mult, am fi raspunzatori de destinul nostru, iar aceasta este o povara grea, pe care nu toata lumea ar fi dispusa sa si-o asume. (…) A fost nevoie de doua veacuri pentru a incepe sa acceptam existenta lui Dumnezeu, dar ce ne ramane daca nu exista nici diavolul?“

Lege, ordine si etimologie

Termenul conspiratie vine din latinescul conspirare, a respira impreuna, si marcheaza acordul profund, intelectual si sentimental al conspiratorilor. Cuvantul nu pare sa indice vointa de a face rau, ci mai degraba pe aceea de a sluji o cauza. Conspiratia lui Brutus impotriva lui Iulius Cezar a fost binecuvantata de sustinatorii Republicii, dar a fost osandita de morala istoriei. O conspiratie vizeaza o schimbare a ordinii in profitul cuiva. De obicei se conspira pentru schimbarea celor care domnesc, care comanda, care guverneaza, care participa la treburile publice. Conspiratia evoca un proiect a carui realizare pare indepartata si pentru a carui punere la cale conspiratorii au discutat vreme indelungata. Este o masinatie a carei complexitate solicita un secret total. Altfel ar fi distrusa. Termenul conspiration apare in preajma anului 1160, in Franta, iar conspirateur, cu sensul de „celui qui maquine“ (cel care face masinatiuni) este semnalat in anul 1302. In articolul 167, Codul Penal romanesc e necrutator: „Initierea sau constituirea unei asociatii sau grupari in scopul savarsirii vreuneia dintre infractiunile prevazute in art. 155-163, 165 si 166 (infractiuni contra sigurantei statului) ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unei astfel de asociatii sau grupari se pedepseste cu detentiune pe viata sau cu inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.“ Trebuie specificat faptul ca legiuitorul stimuleaza cainta cu parfum de tradare in sanul conspiratorilor, realizand perfect ca un complot nu mai e complot daca si-a pierdut caracterul secret: „Nu se pedepseste persoana care, savarsind fapta prevazuta in alin. 1 sau 3, o denunta mai inainte de a fi fost descoperita.“

Farmecul discret-artistic al paranoiei

• In secolul al XIV-lea, in anumite orase europene s-a dezvoltat ideea unei conspiratii a leprosilor, care, in consecinta, au fost persecutati si izolati. Li s-a reprosat ca vor sa acapareze puterea si sa otraveasca apa. Acuzatiile s-au extins, in aceeasi perioada, spre evrei, aflati mana in mana cu leprosii (un transfer de stigmat si, simultan, de ura) si cu suveranul musulman din regatul Granadei. Infernul sunt intotdeauna „ceilalti“ – evreii, musulmanii, leprosii.
• Inca din 1797, Augustin Barruel face populara ideea ca geneza si dezvoltarea Revolutiei Franceze sunt esentialmente tributare actiunilor cluburilor nascute din francmasonerie, cum ar fi cel al Prietenilor Constitutiei. Filosofii atei, bancherii, lojele si regimentele armate din America ar fi conspirat impotriva Bisericii si regalitatii, astfel incat nu poporul francez a preluat puterea prin violenta, ci o mica elita urbana, care a alungat-o pe alta.
• La sfarsitul secolului al XIX-lea, s-a raspandit ideea unui „complot evreiesc“. Originea acestei povesti cu halou mitic are, ca multe alte teorii conspirationiste, o sursa artistica (de la romane precum cel al lui Dan Brown, la filmele americane de tip Teoria conspiratiei, cu Mel Gibson in rolul unui sofer de taxi paranoic, Men in Black, cu cohortele de extraterestri-gandaci, sau mult mai credibilul film si apoi serial Nikita): in 1868, Sir John Retcliffe descrie in romanul Biarritz o reuniune a rabinilor proveniti din cele 12 triburi ale lui Israel, care iau rand pe rand cuvantul intr-un vechi cimitir praghez. Gratie „stradaniilor“ jurnalistice (ziarul Le Contemporain din 1881), fictiunea imbraca straiele realitatii, iar scena din cimitir e repovestita ca marturia unui autentic diplomatic britanic. De aici pana la prima versiune a faimoaselor Protocoale ale Inteleptilor Sionului, lansata de un agent al Ohranei tariste, n-a mai fost decat un pas.