Fritz Haarmann – Macelarul din Hanovra

Germania primilor ani de dupa Marele Razboi era, cu siguranta, unul dintre locurile in care niciun european nu si-ar fi dorit sa traiasca. Haosul care cuprinsese economia se reflecta din plin si asupra situatiei sociale, iar orasele germane devenisera un trist cliseu negativ al ordinii impuse de lege. Multi dintre tineri incercau sa paraseasca ilegal o tara in care un kilogram de margarina ajunsese sa fie vandut pentru patru miliarde de marci si in care alimentele elementare devenisera bunuri de lux. Prostitutia, de multe ori infantila, devenise singura sursa de venit a unor intregi familii iar adolescentii germani vedeau in Legiunea Franceza un mod sigur de evadare din fata lipsurilor stringente la care erau supusi. Hanovra obtinuse titlul de capitala mondiala a homosexualitatii, in timp ce politia era incapabila sa dea de cap miilor de plangeri ce relatau crime, spargeri sau rapiri. Intr-un atare climat, este lesne de inteles de ce nimeni nu mai dadea atentie sutelor de cazuri de disparitie care erau semnalate in fiecare luna, pe tot cuprinsul Germaniei.

Un adevar macabru

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Totul a inceput la 17 mai 1924, data la care mai multi copii care se jucau in parcul Herrenhausen din Hanovra au facut o descoperire socanta…un craniu uman. Doar cateva zile mai tarziu, un alt grup de tineri anunta politia cu privire la o noua descoperire, de data aceasta in apropierea raului Leine. Era vorba de un alt craniu, scalpat stangaci, si mai multe resturi umane. In vreme ce politia din Hanovra porneau greoi cercetarile, dovezile continuau sa se adune intr-un ritm alert. Scandalizata, populatia incepuse propriile cautari si, in numai cateva saptamani, oamenii legii fusesera nevoiti sa aduca mai multi saci pentru a ridica ramasitele celor care fusesera ucisi si, aparent, descarnati. Atat de multe erau fragmentele de cadavre incat autoritatile decideau, la acea vreme, sa sece albia raului… iar rezultatul a fost unul cutremurator. Peste 500 de ramasite umane, provenind de la 22 de persoane, erau scoase la lumina in acea dimineata de 5 iulie 1924. Neputand ascunde adevarul miilor de cetateni adunati in preajma Leinei, politia auzea pentru prima oara o acuzatie cutremuratoare: carnea victimelor fusese vanduta pe piata neagra a alimentelor. Era replica unui cetatean care nu putuse sa nu observe ca oasele prezentau urmele unor unelte de macelarie.

Intr-adevar, asa cum se temusera oamenii legii, toate indiciile duceau catre aceeasi concluzie morbida, rostita de cineva din multimea de pe malul raului Leine. Oasele si articulatiile aproape descompuse prezentau, in totalitate, evidente urme de topor si de fierastrau. Analiza acestora adancea si mai mult sadismul cazului. Se pare ca, timp de sase ani, cineva transase victima dupa victima si aruncase resturile prin parcurile Hanovrei fara ca vreo singura persoana sa observe ceva suspect. Iar ceea ce era si mai grav, era faptul ca nicio victima nu era adulta. Toti cei ucisi erau copii, adolescenti si tineri cu varste cuprinse intre 12 si 24 de ani.

Herr Inspektor

Asa cum putini s-ar astepta ca lucrurile sa decurga, depistarea si prinderea autorului oribilelor crime nu a durat decat cateva zile. A fost suficient ca medicii legisti sa confirme identitatea unei prime victime, adolescentul Feldmark Garben, si ca politia sa reconstituie traseul acestuia pentru a afla ca fusese vazut pentru ultima oara in prezenta unui barbat de 40-45 de ani care se recomanda Herr Inspektor Haarmann. Victima fusese racolata in gara orasului Hanovra si de atunci nimeni nu o mai vazuse. O prima vizita a oamenilor legii la lucratorii garii confirma aceeasi poveste. Pretinsul ofiter de politie, in realitate un informator cu un bogat cazier, Fritz Haarmann, obisnuia sa racoleze tineri fugiti de acasa sau aflati in cautarea unui adapost, imbiindu-i cu o tigara si eventualitatea unui loc de munca.

La domiciliul suspectului, vecinii acestuia relatau lucruri care, in mintea oamenilor legii, prindeau un contur sumbru. Toti locatarii imobilului in care Haarmann locuia il stiau drept un homosexual notoriu, dar nimeni nu considerase de cuviinta sa reclame desele orgii care aveau loc in apartamentul de la etajul 3 al imobilului situat in strada Rote Reilhe, numarul 4, atata vreme cat suspectul era, printre altele, un macelar clandestin care nu uita niciodata sa isi aprovizioneze vecinii cu o marfa la care putini puteau avea acces…carnea. In plus, era in relatii bune cu politia. Perchezitia la domiciliul falsului politist avea sa stearga orice urma de indoiala. Locuinta era intesata de haine si obiecte apartinand victimelor, dar si de un intreg arsenal de cutite, topoare si fierastraie de macelarie.

Haartamann nici macar nu a fost arestat. Printr-o ironie a sortii, ajungea singur la sectia de politie dupa ce intentionase sa se razbune pe unul dintre iubitii sai, Kurt Fromm, pe care il acuza in fata oamenilor legii ca a calatorit cu un bilet fals. El cerea pe un ton imperativ ca acesta sa fie incarcerat. Nu realiza ca acesta stupida cearta pasionala insemna sfarsitul lungii serii de crime comise timp de sase ani.

Confruntat cu declaratia aceluiasi Kurt Fromm, cel care mentionase ca a fost amenintat cu un cutit, si cu dovezile descoperite in apartamentul sau, Friedrich Haarmann a inceput prin a nega totul. El declara ca, intr-adevar, se ocupa cu comertul ilicit de carne, speculand preturile practicate de intermediari si cele de pe piata. Pentru o astfel de infractiune, era constient ca nu va primi decat o amenda. Lucid, coerent, uneori iritat de insistenta procurorului el construia o caz pe care era evident ca il repetase indelung. Totusi, la un moment dat, lui Haarmann i-a scapat o replica pe care interlocutorii sai nu aveau cum sa nu o remarce : „Nu mai luati drept un nebun. Taiati-mi capul daca vreti, dar va rog, din mila, sa nu ma inchideti in acelasi loc cu nebunii!”.

Sarada a continuat timp de sase zile cu Haarmann negand vehement toate acuzele politistilor. De abia in momentul in care a realizat ca Hans Grans, partenerul sau de viata stabil din ultimii cinci ani, hotarase sa il acuze, Macelarul din Hanovra a decis sa rupa tacerea.

Haarmann si Grans – cuplul mortii

Friedrich „Fritz” Haarmann era un personaj binecunoscut politiei din Hanovra. Se nascuse in anul 1879 iar mama sa, o fiinta pe care ajunsese sa o divinizeze, se stinsese din viata pe cand Fritz nu avea decat cativa ani. Fusese supus unui regim al terorii de catre tatal sau, cel care vroia ca din toti cei sase copii pe care ii avea sa creeze niste veritabili „duri”. Acesta este poate si motivul pentru care inclinatiile homosexuale ale lui Haarmann incepeau sa se manifeste de la o varsta frageda. La numai 17 ani el este acuzat de corupere de minori si este internat intr-un ospiciu dupa ce examenele psihiatrice il indicasera ca un posibil nebun periculos. Experienta traita intre zidurile acestei institutii l-a marcat evident, oroarea sa fata de bolnavii mintal ramanand-i extrem de puternica pentru tot restul vietii. Eliberat pentru o „conduita exemplara” in 1903, Haarmann incercase sa se angajeze ca ucenic la un lacatus. Moravurile sale au facut, insa, ca la scurt timp sa fie aruncat in strada. In mintea tulburata a tanarului, armata ramanea singura metoda de subzistenta. Astfel se face ca, la cererea sa, este primit in cadrul armatei si repartizat la plutonul de subofiteri de la Neuf-Brisach. Cariera i-a fost, insa, una scurta, el lesinand in timpul unor manevre militare si producandu-si, in timpul caderii, un grav traumatism cranian. Datorita tulburarilor mintale si a halucinatiilor tot mai dese, Fritz Haarmann a fost declarat inapt si, la recomandare medicilor, a fost internat intr-o noua clinica de psihiatrie la Hildesheim. Scapa din spital dupa ce reuseste sa fuga si sa se ascunda tocmai in Elvetia, acolo unde executa mai multe condamnari la inchisoare pentru infractiuni marunte. Revenit in Germania in 1918, la varsta de 39 de ani, Haarmann isi incepea lunga serie de crime in compania partenerului sau, Hans Grans.

Povestea relatata de el insusi politiei avea sa ingrozeasca prin detaliile socante. Daca primele victime le racolase singur, cele mai multe dintre ele fusesera atrase in capcana mortala de Grans. Individ fara scrupule, acesta nu impartasea cu totul viciul partenerului sau. Astfel, Hans Grans cauta si compania femeilor, de cele mai multe ori pentru a obtine bani de la acestea, si chiar incepuse o „cariera” de proxenet desi sub protectia sa nu se afla decat o singura prostituata, o anume Dora.

Victimele erau atrase in apartamentul lui Haarmann, acolo unde acesta le oferea alcool si unde, dupa ce isi pierdeau luciditatea, erau ucise si transate. Carnea era vanduta ulterior pe piata neagra iar o parte din aceasta era preparata si pastrata de insusi Haarmann. Nu putine au fost momentele in care cei doi parteneri, alaturi de Dora, isi invitasera cunoscutii la petreceri de la care nu lipseau preparatele din carne. Nimeni nu banuia ca pateurile, mezelurile si celelalte produse alimentare aveau acelasi ingredient macabru…carnea de om.

Era evident faptul ca, in declaratiile sale, Friedrich incerca sa il absolve pe Grans de orice vina. Doar in momentele in care constientiza ca acesta il acuza si il facea unic vinovat de toate cele intamplate, ucigasul incerca sa arunca vina asupra prietenului sau. El declara ca, pentru Hans Grans, importante erau hainele victimelor si ca niciodata nu participase la transarea lor. In schimb, era perfect constient de ceea ce se intampla si nu o data ii ceruse lui Haarmann sa grabeasca lucrurile pentru a-si primi „cadourile”. Macelarul declara nonsalant ca prezenta cadavrelor nu ii producea nici o emotie. Pentru el nu era nicio diferenta intre un om mort si unul viu. De aceea nu avea nici un fel de problema in a dormi in acelasi pat cu cei ucisi pana isi recapata fortele si isi putea incepe sumbra activitate. Tacerea vecinilor o cumpara cu bucati de carne invelita in ziare dupa ce indepartase toate semnele care ar fi putut duce cu gandul la provenienta acesteia.

Intrebat cate victime a ucis, Haarmann a declarat nonsalant: „De unde vreti sa stiu? Dumneavoastra spuneti 27…sa zicem, atunci, 27. Dupa numaratoarea mea ar trebui sa fie, insa, pe putin 40.”

Procesul

Procesul care a inceput in data de 4 decembrie 1924 nu a durat decat 14 zile, desi prin fata instantei au defilat peste 200 de martori. Peste toate, insa, se evidentiaza rapoartele psihiatrilor de la Universitatea din Gottingen. Conform acestora, Fritz Haarmann, in ciuda coerentei aratata in timpul interogatoriilor, nu depasise nivelul intelectual al unui copil de cativa ani. Cel mai probabil, el nu realiza gravitatea faptelor comise si, cel mai important, actionase la cererea persoanei iubite, Hans Grans. In timpul examenelor psihiatrice la care a fost indelung supus, Haarmann ii socase, practic, pe interlocutorii sai. El nu realizase ca Germania trecuse printr-un razboi si nu stia nici macar numele ultimului imparat. In timpul sederii sale in Elvetia, el nu remarcase nici macar prezenta muntilor iar in mintea lui, Hanovra era capitala Germaniei. In sfarsit, asemenea unui copil, ii placea sa fie in atentia oamenilor mari. Pentru el, un proces la care asistau atatea persoane importante si faptul ca urma sa fie executat in prezenta multor martori reprezentau certe motive de mandrie. Fritz Haarmann isi compusese chiar si propriul epitaf cu aceasta ocazie: „Aici zace Haarmann, cel mai mare criminal”.

In timpul procesului, acuzatul nu a facut decat sa il apare pe iubitul sau, Hans, si sa incerce sa il absolve de orice vina. La auzul acuzelor venite din partea acestuia, a fost, insa, daramat. Tandretea pe care o aratase pana in acel moment s-a transformat in furie, iar vicleanul Hans Grans era acum tinta atacurilor sale. Intr-un asemenea moment, din sala s-a auzit un strigat: „Amandoi sunteti niste monstri. Dar dintre voi doi, Hans Grans, tu esti cel mai mare!”. Era Dora.

Verdictul care a urmat, a fost unul previzibil. Hans fusese condamnat la moarte. Haarmann primise pedeapsa capitala…de 27 de ori.

Ceea ce a urmat, insa, tine de domeniul incredibilului. Semianalfabetul Fritz Haarmann trimite din inchisoare o scrisoare catre autoritati in care il disculpa, din nou, pe Hans Grans si cerea ca toate acuzele sale fie retrase. Era evident ca Macelarul din Hanovra nu putuse redacta singur un asemenea document cu atat mai mult cu cat folosea un limbaj care nu ii era accesibil. Cu toate acestea, Hans era rejudecat iar pedeapsa sa era schimbata. Autorul moral al crimelor nu mai primea decat 12 ani de detentie.

In zorii zilei de 15 aprilie 1926, Friedrich Haarmann a fost decapitat. Era cel mai mare criminal in serie din istoria Germaniei.

Alte articole din seria "Criminali celebri":

Vaduva Neagra sau Castelana din Berkerekul

Vampirul din Dusseldorf