Copiii soldati – Razboiul, inocenta si nebunia

Are cu putin peste 12 ani. Pe deasupra unui tricou mult prea mare, care atarna smechereste pe trupusorul sau plapand, poarta un poster cu David Beckham lipit cu scotch. Mesteca plictisit o frunza de coca rezemat de pistolul automat Kalashnikov care are aproape inaltimea sa. Privirea-i cade in gol, inexpresiva si grea, improprie totusi pentru un pui de om. Ceva ciudat ii transpare din infatisare. Pare copil si nu prea. In ciuda varstei si a siluetei plapande, intregita de statura unui copil evident subnutrit, transpare un fior rece, cumplit. Oricat ar parea de incredibil, pustiul imprastie in jurul aurei sale o senzatie de moarte…de groaza si durere in exces. Pustiul pipernicit a invatat deja sa bea si sa se drogheze, ba chiar in urma cu cateva zile a incercat, stangace si grotesc, sa violeze la randu-i o fetita dintr-un sat incendiat, incurajat de rasetele bolnave si strigatele demente ale rebelilor guerilleros care duc un razboi fara sfarsit cu armata nationala a unei tari din America de Sud.

Cat despre arta de a ucide un om, pustiul este deja un expert. Cu glontul, cu cutitul, cu sticla incediara, cu grenada, chiar si cu un par de lemn, niciun mijloc de suprimare a unei vieti omenesti nu-i este strain copilului imbracat cu un tricou pe care a lipit cu scotch o pagina de revista cu fotografia fotbalistului preferat. Despre numarul de morti, el nu mai stie cati a ucis. Copilul stie sa numere doar pana la 20. Nonsalant, declara ca a omorat mai mult de 20 de oameni. Sateni, politisti, soldati guvernamentali, copii, femei, batrani, indieni din selva, rebeli din factiunile dusmane, el a uitat deja numarul celor trimisi nonsalant si natural pe lumea cealalta cu ajutorul manutelor sale slabanoage, care poarta urmele acelor cu care s-a drogat.

• Larry Clark, figură venerată în explorarea subculturilor tinerilor
• Atletul care a spart bariera de gen: Zdeněk Koubek

Miguel este, din nefericire, doar unul dintre cei peste 300 000 de copii soldati din intreaga lume. Sarmani copii care au ajuns sa intruchipeze una din abominatiile noastre ca specie, undeva in pragul mileniului 3. In ciuda nivelului la care a ajuns stiinta si tehnologia civilizatiei umane, in pofida faptului ca am ajuns sau nu pe Luna, sau ca specia umana a dat posteritatii un Shakespeare, Bach, Bethoven sau Eminescu, cele peste 300 000 de copii identice cu a lui Miguel ne aduc aminte ca mai avem mult de tras pana sa ne putem numi linistiti “Oameni”. Nu de alta, dar nici cele mai primitive specii de animale nu-si trimit puii sa ucida in locul adultilor…

Un obicei foarte vechi…

Ideea hidoasa si totalmente imorala de a tranforma puii de om, aflati la varsta inocentei, in soldati ucigasi, a incoltit in mintea unor comandanti militari fara urma de scrupule inca de pe vremea Antichitatii. Astfel, primele dovezi arheologice spun povestea copiilor soldati din zona bazinului Marii Mediterane. In acele vremuri, era un obicei des intalnit in cadrul fortelor armate, ca fiecare grup de soldati sa aiba in preajma sa copii care-i ajutau la imbracatul armurii, curatarea si intretinerea armelor, sau se ocupau de aproviziona cu alimente. Cei mai destoinici erau promovati la rangul de copil de trupa, urmand sa primeasca instruire in manuirea armelor alaturi de intretinerea carelor de lupta. Exemple ale copiilor soldati ne sunt aduse de imaginile din arta hitita sau egipteana sau de capitolele din Vechiul Testament in care se povesteste despre ucenicia militara a tanarului David in serviciul regelui Saul. Mitologia greaca ne ofera exemplul lui Hylas, cel care a fost ucenicul personal al lui Heracles, invatand de la eroul mitic toate tainele manuirii armelor. Mai apoi, filozofia si literatura greaca aduc multe alte exemple de copii tranformati de mici in soldati neinduratori, cel mai cunoscut caz fiind cel al taberelor de antrenament ale baietilor spartani.

Pracatica copiilor soldati a fost mostenita fara rezerve in negurosul Ev Mediu european, moment in care copiii erau luati de tati in razboaie, facand parte, la propriu, din bagajele acestora. In aceasta situatie, copiii erau plasati in cadrul ariergardei armatei, fiind deseori tinta predilecta a atacurilor inamice. Asa s-a intamplat si in ajunul bataliei de la Agincourt cand, pe data de 25 octombrie 1415, copiii din ariergarda armatei engleze au fost masacrati in totalitate de soldatii francezi care nu le-au aratat nici un semn de mila…O soarta mai cruda decat a acestora au avut-o copiii care au participat la asa numita “Cruciada a Copiilor” din anul 1212, cand un tanar cioban francez, pe numele sau Etienne, a inceput sa predice multimilor cum ca el a primit de la Dumnezeu insusi misiunea divina de a elibera Sfantul Mormant din Ierusalim, cu ajutorul unei armate formata din copii neprihaniti. Datorita puterii sale de convingere iesita din comun, cat si faptului ca se adresa unora de aceeasi varsta cu el, Etienne a reusit in scurt timp sa stranga o ostire care numara nu mai putin de 30 000 de copii si adolescenti.

Filip, rege al Frantei din acea perioada si cunoscator personal al situatiei din Palestina, si-a dat seama de viitorul unei astfel de aventuri exaltate si a interzis cruciada copiilor in mod oficial. Credulitatea si exaltarea copiilor nu putea fi insa oprita, astfel incat zeci de mii de copii din intreaga Franta si-au urmat drumul spre Marsilia. Acolo au fost imbarcati pe corabile unor armatori care i-au pacalit in mod tragic. Dornici de castig, acestia i-au dus direct in Egipt pe micii cruciati neprihaniti care doreau in credulitatea lor specifica, sa ucida toti musulmanii din Palestina. O parte din corabii au fost scufundate de furtuni, restul supravietuitorilor fiind dusi in Cairo unde au fost vanduti ca sclavi negustorilor arabi de catre aceiasi armatori francezi care le promisesera o moarte mantuitoare in lupta care va elibera Ierusalimul…

In perioada moderna, ne parvin ecourile luptei de la Waterloo, unde contingentul de tobosari francezi in varsta de 13 ani, a fost lichidat fara crutare intr-un moment de inclestare intre taberele inamice. In timpul revoltei ghetourilor evreiesti din Varsovia, desfasurate in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, copiii evrei, printre care si Shalom Yoram, s-au constituit intr-o miscare militara intitulata Hashomer Hatzair. In timpul asaltului final asupra Varsoviei din anul 1943, copiii evrei au intrat primii in lupta, iar rezistenta lor in fata trupelor gerrmane a fost eroica dar scurta. Membrii temutelor unitati de elita ale SS-ului, i-au ucis fara mila pe copiii metamorfozati in soldati.

De partea cealalta a baricadei, armatele gemane beneficiau la randul lor de serviciile unitatilor Hitlerjugend. Copiii din astfel de unitati erau selectionati pe criterii antropometrice, strict rasiale, supusi unor antrenamente dure si indoctrinati cu ideologia nazista pana la nivelul fanatismului. Asa se explica spiritul de sacrificiu cu care au luptat tinerii din Hitlerjugend in timpul bataliei Berlinului din anul 1945. Nici trupele Armatei Rosii nu erau straine de aceste obiceiuri. Stalin dadea ordin personal ca toti copiii orfani, indiferent de varsta, sa fie inrolati in randul soldatilor Uniunii Sovietice. Copiii respectivi urmau sa fie indoctrinati cu ideologia comunista, fanatizati si trimisi in linia intai dupa un instructaj elementar in care erau invatati cum sa ia viata unui om in cel mai scurt timp. Denumiti “Fii ai regimentului” numiti in mod oficialo-patriotard si “Vrabiute”, acesti copii erau trimisi, in mod obisnuit, in misiuni de recunoastere si sabotaj. Durata lor de viata era de circa 2 luni de zile.

Grenada, mitraliera, cutitul – jucarii pentru copii?

Articolul 38 din cadrul Drepturilor Internationale ale Copilului stipulat de Natiunile Unite in anul 1989 proclama : “Statele lumii se vor angaja pe acesta cale, sa nu foloseasca in razboaie sau confruntari civile, copii sub varsta de 15 ani, pe post de soldati combatanti”. Aceasta directiva are la baza Protocoalele Aditionale ale Conventiei din Geneva, adoptate la nivel international pe data de 12 august 1949 si ratificate, mai apoi, in anul 1977. Evident, nu toti s-au sinchisit de aceste legi internationale, dupa cum o demonstreaza realitatile dure ale confruntarilor militare de dupa cel de al doilea Razboi Mondial.

Comandanti militari ai sutelor de armate rebele din lumea intreaga rapesc copii si-i arunca in mijlocul razboaielor de gherila din cadrul conflictelor interetnice, religioase sau economice care infloresc la ora actuala pe meridianele Terrei. Toti copiii sunt victimele nefericite si lipsite de aparare ale nebuniei, urii, intolerantei si lacomiei celor mari. Nascuti in tari unde razboiul face parte din realitatea zilnica, acesti copii sunt obisnuiti cu durerea, crima, moartea, foametea, drogurile, violenta. Cei mai multi nu trec de varsta de 16 ani, fiind considerati, in batjocura, de comandantii factiunilor rebele ale micilor armate particulare ale vreunui sef de trib sau traficant de droguri, drept “Trupe cu termen redus de garantie”.

Copiii nu au vrut niciodata sa ucida, sa se drogheze sau sa violeze. Mintea lor inca zbura in lumea de vis a imaginarului copilariei, cand sefii militari i-au smuls brutal din paturile in care dormeau, de langa parinti sau de pe bancile scolii, pentru a-i transforma in ucigasi in pantaloni scurti. Unii sunt inrolati dupa ce si-au vazut tatii ucisi si mamele violate sub ochii lor, in timp ce pe fundal ardea satul natal incendiat de soldati. Altii au ales de bunavoie sa urmeze una dintre militiile locale, sperand ca astfel sa nu moara de foame sau de sete, dupa cum se intampla in fiecare zi in Columbia, in unele tari africane, in Orientul Mijlociu sau sud-estul Asiei. Odata recrutati, ei sunt supusi unui tratament de spalare a creierului, antrenati sa ucida si drogati. Sunt drogati pentru a fi fortati astfel sa fie dependenti de armata respectiva. Un copil drogat devine instantaneu dependent. Nici vorba de fuga sau dezertare…Dupa aceasta “Initiere a mortii si durerii” copii sunt trimisi sa ucida. Deseori, armele sunt mai inalte decat ei, dar acesti copii alienati sunt ucigasi reci, eficienti si infricosatori, dupa cum certifica toate rapoartele cercetatorilor O.N.U.

Pentru cei aproximativ 300 000 de copii soldati nu mai exista scapare. Cu exceptia unor cazuri fericite in care unii dintre ei reusesc sa scape iadului provocat de lumea celor mari, cei mai multi ajung sa fie soldati, spioni, sclavi sexuali sau, dupa cum se intampla deseori, scuturi umane in cazuri limita. Vulnerabilitatea face ca micile fiinte umane nevinovate sa fie extrem de cautate de liderii militiilor locale din teatrele de conflict, conform socio-psihologilor O.N.U. care au intervievat sute de copii soldati din Sri Lanka, Nepal, Pakistan, Uganda, Myanmar Palestina, Irak, Cambodgia, Laos, Cecenia. Copiii sunt cautati si rapiti, in primul rand, pentru ca sunt usor de manipulat si indoctrinat. Apoi, un astfel de copil poate realiza fapte de o cruzime incredibila, convins find ca totul este o joaca. Poate indeplini cele mai barbare sau absurde ordine fara a protesta in vreun fel, datorita faptului ca sistemul moral si codul sau de valori nu este inca format. “Copiii soldati sunt ideali pentru scopurile noastre, pentru ca nu se plang, nu cer nici un ban si daca le ordonam sa ucida, ucid pe loc fara sa puna intrebari”, declara nonsalant un ofiter superior din cadrul Armatei Nationale a Ciadului… Baieteii se autodenumesc deseori “Colonelul Rambo” sau “Capitanul Rupe Tot”. Daca ei mai au o “sansa” si ajung mini-soldati, soarta fetelor este mult mai cruda. Fiind prea mici ca sa ajunga sclave sexuale si prea slabe pentru a deveni soldati eficienti, fetitele sunt folosite deseori drept scuturi umane sau trimise sa se plimbe pe campurile minate…

Miguel adoarme in fiecare noapte intrand intr-o lume a viselor in care nici un copil din Europa sau America nu are acces. Daca ar avea, s-ar trezi tipand din cosmaruri de negrait pentru un suflet de copil. Cand este treaz, viseaza cu ochii deschisi. Cand va fi mare isi doreste sa ajunga sef al unei trupe de guerilleros sau, de ce nu, comandat al unui Ejercito Militar. Dorinte ale unui pui de om de a carui copilarie s-a ales praful. Praful de pusca, mai exact…