Stepan Razin – un cazac pentru eternitate

Stenka

Nu mai putin de 14 ani de razboi cu Polonia (1654 – 1667), dintre care trei fusesera dublati si de un costisitor conflict cu Suedia (1656 – 1658), apasau greu pe umerii Rusiei, condusa pe atunci de tarul Alexei Mihailovici Romanov. 14 ani de confruntari in care, practic, combatantele nu castigasera nimic iar singurul avantaj al Rusiei parea a fi mentinerea unui relativ control al teritoriilor cazacesti de pana la Nipru. Relativ, atata vreme cat vesnic rebelii cazaci isi pastrau dreptul de a se guverna dupa propriile reguli si de a avea o oarecare autonomie fata de Moscova, asa cum fusese inca de pe vremea cnejilor si a primului tar, Ivan al IV-lea cel Groaznic. Secia Zaporojeana, o veritabila republica a piratilor, se nascuse deja in stepele ucrainiene, in apropiere de Nipru, iar conglomeratul de ucrainieni, rusi, moldoveni, lituanieni, valahi, transilvaneni, polonezi (kozaky), si chiar de turci si tatari (nagaybaklar) se dovedea o entitate de temut. Si cum ar fi fost altfel, atata vreme cat temerarii cazacii reusisera intre 1615 si 1625 un fapt nemaivazut in toata istoria Imperiului Otoman, atacarea fatisa a Istanbulului si izgonirea sultanului din propriile palate? Era, cu siguranta, o forta de care trebuia sa se tina seama.

Nu departe era si situatia cazacilor de pe Don, cei ale caror randuri se ingrosau rapid in urma deselor evadari de pe mosiile de care erau legati ale taranilor rusi si polonezi, siliti sa acopere prin taxe covarsitoare cea mai mare parte a cheltuielilor de razboi. Intr-un astfel de climat, se nastea in 1630, cel al carui nume avea sa se identifice pentru totdeauna cu spiritul rebel si controversat al cazacilor si cu intinderea nemarginita a stepei, Stepan Timofeevici Razin…Stenka.

Putine lucruri se cunosc despre prima parte a vietii tanarului Stenka Razin, desi se pare ca familia in care se nascuse era una cu importante legaturi in randul atamanilor – liderii cazacilor de pretutindeni. Cert este ca in 1661, prima mentiune despre Razin il gaseste pe acesta in mijlocul unei misiuni diplomatice in teritoriile calmucilor, iar apoi, in acelasi an, intr-un pelerinaj la manastirea Solovetski de la Marea Alba. Cum era de asteptat, personajul, prea putin important pentru cronicarii vremii, dispare din arhive pentru aproape sase ani, pentru a reveni mai apoi, in 1667, in fruntea unei cete de proscrisi ce impunea taxe de protectie vaselor comerciale de pe Volga. Cum ambele indeletniciri, cea de negociator si cea de talhar, erau bine vazute in randul comunitatilor cazacesti, este lesne de inteles ca Stenka Razin devenise rapid un lider drag celor pe care ii conducea.

Nu se stiu nici astazi cauzele ce l-au impins pe acesta sa se ridice impotriva boierilor rusi. Poate executia fratelui sau acuzat de dezertare, abuzurile relatate de mujicii transfugi sau poate bogatia ostentativa a nobililor si a preotilor moscoviti au fost motivele care i-au schimbat destinul tanarului cazac. Important este ca in acelasi an 1667, anul in care patriarhul Pitirim al Rusiei era schimbat cu Ioasaf al II-lea, Razin dadea o puternica lovitura bisericii si bogatilor de la Moscova, atunci cand, in fruntea a 35 de nave usoare, acesta ataca si jefuia convoiul fluvial al celor ce strangeau taxele in numele tarului si al mitropoliei. Ca un veritabil Robin Hood slav, Stepan impartea atunci castigul cu cei saraci, fapt ce atragea de partea lui un numeros grup de adepti.

Amenintarile il lasa rece si, vrand parca sa dea inca o palma ursului adormit de la Moscova, cazacul lansa in anul urmator, 1668, un atac sustinut asupra cetatilor persane de la Marea Caspica, cetati cu care tarul intreprindea, de ani de zile, un comert fructuos.Cu o armata ce numara aproape 20.000 de oameni, Stenka il invinge pe voievodul trimis sa pedepseasca neobrazarea talharilor, Iakov Bezobrazov, si, in primavara aceluiasi an, debarca la portile Derbentului. Era doar primul dintr-o serie lunga de orase ce aveau sa cada in fata cazacilor de pe Don. Rand pe rand, Derbent, Baku, Astrahan si Yaitsk, ca sa numim pe cele mai importante, cadeau in fata rebelilor lui Stenka. Dand dovada de un geniu militar intalnit doar la marii conducatori de osti din istorie, Razin nu se dadea in laturi de la folosirea unor trucuri neobisnuite pentru cucerirea unei cetati. Astfel, la Yaitsk (orasul Oral din Kazahstanul de azi), cazacul deghizat in pelerin, alaturi de 40 dintre cei mai renumiti dintre razboinicii sai, cerea dreptul de a se ruga in catedrala cetatii. Odata intrati in lacasul sfant, asa-zisii pelerini isi aruncau mantiile si porneau o lupta surda impotriva sutelor de garzi inarmate. Nu numai ca invingeau, dar deschideau si portile orasului in fata miilor de cazaci dornici se plateasca polite mai vechi nobililor rusi si, deopotriva, persilor.

Neinvins in nicio lupta, Stenka Razin se bucura de un val de popularitate nemaivazut. Nici chiar uriasa flota si cei 37 de mii de razboinici persi trimisi de hanul Menedi impotriva cazacilor nu reuseau sa opreasca valul razbunator al acestora. Legate intre ele cu lanturi pentru a impiedica fuga navelor usoare cazacesti, corabiile persane se scufundau in majoritate in urma unei singure lovituri de tun care ochise rezervele de praf de pusca ale navei amiral. Mitul invincibilitatii rebelului cuprindea incet-incet intreaga Rusie, iar atamanii din stepele ucrainiene priveau ingrijorati ascensiunea lui Razin. In fond, nimeni nu isi dorea razboiul cu o Rusie care, desi trecuse prin doua razboaie costisitoare, ramanea inca o forta redutabila.

Ursul moscovit

Cu o armata formata in mare parte din tarani fugiti de pe mosiile boierilor rusi, dar care credeau orbeste in judecata tarului, Razin nu se incumeta sa mearga mai departe in lupta impotriva dusmanului moscovit. La Astrahan, acolo unde formase o veritabila fortareata piratereasca, Stenka accepta, de ochii propriilor oameni, iertarea tarului, cu conditia de a depune toate armele, de a elibera prizonierii, si de a trimite la Moscova, spre judecata, pe toti soldatii rusi ce dezertasera pentru a i se alatura. Ultima cerinta a tarului era ca toti cazacii sa se intoarca pe Don, acolo unde puteau sa faca tot ceea ce doreau. Pentru Razin, era mai mult decat o infrangere.

Spiritul sau neinfrant nu putea, insa, sa lase lucrurile la voia suveranului de la Moscova. Abil diplomat, Razin se fereste sa il numeasca pe tar drept dusman al sau, ba mai mult, el isi asuma prerogativele de salvator al intregii Rusii si al tarului din fata boierilor si a preotilor fara scrupule. Taranii sunt incantati, iar oamenii simpli ii rostesc numele in fiecare catun. Mitul salvatorului cunostea deja o intruchipare…Stenka Razin.

Cu un gest care avea sa castige pe deplin inima oamenilor sai, cazacul o arunca peste bordul propriei corabii pe cea de care se indragostise nebuneste, o printesa persana capturata in Astrahan. In fond, in ochii cazacilor conservatori, o astfel de legatura nu putea fi acceptata cu nici un chip.

Cu durerea ascunsa a pierderii celei iubite, Stenka il acuza, in sinea sa, pe tar de cele intamplate si porneste, in primavara anului 1669, ultima sa campanie, cea impotriva Rusiei. In ciuda proscrisilor si a renegatilor care il insoteau, cazacul era inca vazut ca un eliberator. La asediul Taritinului (Volgogradul de azi), Razin nu apuca sa traga nici un foc de arma. Mujicii din cetate facusera totul in locul lui. In locul unui asediu de durata, cazacii de pe Don intrau invingatori intr-o cetate care apartinea de drept Rusiei. Guvernatorul si oamenii sai fusesera deja inecati in raul din apropiere de catre orasenii dornici de schimbare. Cazacii, la randul lor, ii masacrau pe toti boierii ramasi in viata si pe soldatii care refuzasera sa li se alature.

Alertati de cele intamplate la Taritin, rusii care ocupasera din nou Astrahanul se pregatesc de asediu. In van. Localnicii ii ajuta pe rebeli sa escaladeze zidurile in timpul noptii si puternica cetate este numita Republica a cazacilor. Cerhasskul, Samara si Saratov, cetati impunatoare ale Rusiei au aceeasi soarta. Lumea se intorcea impotriva nobilimii si, fara sa isi dea seama, impotriva tarului din ce in ce mai ingrozit in spatele zidurilor Moscovei.

Avea, insa, sa vina asediul de la Simbirsk. Ceea ce se astepta a fi o noua victoria facila a cazacilor, s-a dovedit sfarsitul aventurii acestora. Era pentru prima data cat rebelii condusi de Stepan Razin infruntau o parte importanta a strelitilor, armata regulata a tarului, calita in numeroasele conflicte europene. Dupa doua confruntari sangeroase Stenka incearca o diversiune care ii va fi fatala. Divizandu-si trupele in incercarea de a incercui orasul, cazacul devine o prada usoara pentru strelitii. Ranit de doua ori in cursul contraatacului rusesc, acesta fuge de la locul bataliei, lasandu-si oameni prada razbunarii tarului. Cei mai multi dintre ei aveau sa sfarseasca trasi in teapa sau tintuiti de portile si zidurile cetatii. Totul se sfarsise.

Sfarsitul cazacului

Desi armata sa fusese decimata, Stenka mai spera la o noua confruntare. Din nefericire pentru el, tarul mai avea inca o arma secreta, Biserica. La cererea lui Alexei Mihailovici Romanov, patriarhul Ioasaf al II-lea il anatemizeaza pe cazac, fapt ce insemna o veritabila condamnare la moarte. Parasit de prieteni si de atamanii care pana atunci ii jurasera credinta, Razin se vede nevoit sa bata la portile cetatilor si forturilor pe care el insusi le incredintase spre pastrare apropiatilor sai. Usile, insa, nu se mai deschid. Devenit peste noapte un simplu fugar, Stenka este capturat de fostii sai aliati, care se temeau de pierderea privilegiilor, si este predat tarului in 1671 impreuna cu fratele sau, Frol Razin.

Ambii sunt torturati crunt si supusi interogatoriilor in care li se cerea sa recunoasca public faptul ca luptasera impotriva propriului popor. La 6 iulie 1671, intr-un moment care avea sa intre in legenda si in baladele cazacilor de pretutindeni, Stepan Razin gaseste forta de a se adresa, de pe esafod, multimii care se adunase pentru a-i vedea executia. Cu ultimele puteri, cazacul gaseste forta de a-i blama pe boieri si pe tar insusi, ca protector al lor. Ultimele sale cuvinte, „Nu exista tari buni pe lumea asta”, aveau sa fie murmurate sute de ani dupa moartea cazacului.

Umilit pentru ultima oara, tarul Alexei Romanov ordona o moarte exemplara pentru cel care stapanise sufletele rusilor in ultimii cinci ani. Intr-un supliciu care a durat cateva ore, Stepan Razin avea sa fie ars cu fierul rosu, dezmembrat si, intr-un final decapitat. Ramasitele sale au fost arse iar cenusa imprastiata la portile Moscovei. Frol Razin avea sa fie decapitat cinci ani mai tarziu. Si totusi, tarul pierduse din nou. Stenka era un martir iar numele sau intra, de pe esafodul calaului, in eternitate.