Pankration sau teme-te de greci cand sunt furiosi!

Editia Jocurilor Olimpice desfasurata in anul 648 i.e.n. avea sa aduca pe scena curentelor martiale, un stil atat de dur si redutabil, incat de-a lungul istoriei, putine curente martiale s-au putut compara cu el. Pankration s-a nascut in vechea Elada, intre livezile de maslini si coastele insorite ale Mediteranei. Aceasta forma de lupta s-a dezvoltat in stransa legatura cu natura pentru a servi grecilor drept cel mai eficient mod de lupta si autoaparare. Conform mitologiei grecesti, Pankration a fost inventat de doi dintre cei mai mari eroi ai eroi ai ethosului grec, Herakles si Tezeu. Cei doi erau adeptii a ceea ce se cheama Panmachia – Lupta totala, Lupta completa, in traducere directa din greaca veche. Adeptii acestei cai purtau la vedere simbolurile herculeene, ghioga si mantia din piele de leu, pentru a reproduce asupra propriilor persoane imaginea luptatorului din legendele Olimpului. Despre Tezeu se spune ca ar fi folosit tehnicile de lupta din Pankration pentu a-l ucide pe stapanul Labirintului, temutul Minotaur, fiara cu trup de om si cap de taur…

Tot legendele amintesc ca cei doi eroi au fost impresionati de dramele prin care treceau locuitorii Eladei, aflati la acea data sub atacul diversilor invadatori. In consecinta, au decis sa predea muritorilor tehnicile lor de lupta. Pentru ca acestia sa detina “Toate puterile”, dupa cum se traduce sensul termenului Pankration. Legenda sau nu, se pare ca a existat un sambure de adevar. La peste 2000 de ani in viitor, mai precis la inceputul anilor 1990, comunitatea internationala a practicantilor artelor martiale avea sa primeasca pe neasteptate un adevarat dus rece. In prag de mileniu trei, cativa revolutionari ai curentelor de lupta pun bazele a ceea ce se numeste MMA, adica Mixed Martial Arts – Artele Martiale Combinate. Acest concept, modern la prima vedere, venea cu ideea organizarii de lupte in care sa fie permisa proiectarea adversarului alaturi de lupta la sol. Se nasc astfel UFC, Pride, Cross training, Shoot, Submission, Ground and pound, Slam ! Nu au facut decat sa reinventeze roata…Pankration rezolvase deja aceste dileme, ba chiar ajunsese sa mearga mai departe in experimentarea acestor concepte “noi”. Inca de acum 2 500 ani !

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Tehnica desavarsita de lupta a vechilor greci

Pankration era un univers in sine. Mai mult decat o disciplina olimpica, acest stil de lupta era pe cat de vechi pe atat de avansat in ceea ce priveste tehnica si metodologia de lupta. Era un stil complet si complex in acelasi timp, in Pankration existand chiar si o parte de pregatire speciala in care luptatorii faceau exercitii de concentrare si meditatie. Energia interna era antrenata si mai apoi dezvoltata prin exercitii de respiratie asemanatoare celor de Qi Gong din artele martiale chinezesti, denumite de grecii antici Pneuma. Existau inclusiv seturi de miscari prestabilite, asa numitele Pyrrhics, similare cu Taolu-urile din stilurile de Kung Fu si Kata din Karate. Cu toate ca la prima vedere parea o combinatie intre pugilat si lupta greceasca corp la corp, Pankration era diferit in ce priveste conceptia si tehnicile de lupta folosite. Chiar daca unui sportiv modern familiarizat cu MMA-ul, Pankration i-ar parea o combinatie straveche intre Muay Thai si Jiu Jitsu brazilian, vechiul stil de lupta al grecilor avea un plus caracteristic in fata oricarei arte martiale din prezent.
Pregatirea militara a grecilor si spartanilor cuprindea elementele de baza din Pankration, pentru ca soldatii greci sa se poate descurca in timpul luptei daca erau pusi in situatia de a ramane fara arme.
Pentru antrenarea loviturilor de pumn, cot, genunchi si picior, practicantii foloseau saci din piele umpluti cu nisip. Plantele medicinale erau intrebuintate in tratarea microleziunilor post antrenamente.

Luptatorii se foloseau de orice tehnica care ducea la abandonul sau scoaterea cat mai grabnica din lupta a adversarului. Exista o singura pozitie de lupta asemanatoare cu forma intermediara dintre pozitia unui boxer si a unui judoka modern. Garda era tinuta sus, cu pumnii la nivelul tamplelor pentru a preintampina eventualele lovituri la cap. Tehnicile erau impartite in patru mari categorii care acopereau toate aspectele unei lupte totale, fara reguli. Astfel, Pygmis ingloba toate loviturile de brate, Laktisma cuprindea totalitatea loviturilor de picior, Rassein apaly se ocupa de tehnicile de secerari si proiectari, iar Apopnigmos trata lupta la sol alaturi de strangulari si luxari ale membrelor. Din varietatea imensa de tehnici de lupta din arsenalul unui pankratiast (luptator de Pankration), erau alese de obicei cele mai eficiente combinatii, care erau repetate la nesfarsit. Intre tehnicile de brate, se preferau loviturile directe de pumn, cele circulare erau de obicei ignorate, dupa o serie de lovituri directe luptatorii ajunsi in clinci preferau loviturile de cot sau proiectarile in detrimental croseelor. O atentie deosebita se acorda loviturilor de picior. Favorita era Gastrizein – Laktisma eis gasteran, o lovitura directa foarte puternica, efectuata cu calcaiul asupra stomacului sau ficatului adversarului. Odata ajuns la sol, luptatorul aplica numeroase chei de brate si picioare pentru a luxa membrele adversarului. Des folosite erau tehnicile de strangulare care duceau in repetate randuri la lesinul sau chiar moartea oponentului.

Moartea sau gloria din arena

In perioada Olimpiadelor, practicanti din intreaga Grecie se intalneau pentru a se infrunta sub spiritul Mu Tau, al Adevarului Martial, caruia luptatorii ii ramaneau credinciosi intreaga viata. Acompaniati de Daskalos, denumirea profesorilor si maestrilor in Pankration, tinerii luptatori se indreptau spre locurile de intrecere de la poalele Muntelui Olimp. La fata locului se aducea o urna sacra din argint in care erau puse mici placute, jumatate inscriptionate cu litera alfa, cealalta cu beta. Astfel, avea loc tragerea la sorti. Fiecare atlet venea in fata urnei, se ruga lui Zeus si extragea o placuta. Dupa acest moment toti practicantii se strangeau intr-un cerc si strigau de trei ori, cu toate puterea, numele eroului Herakles. Orice intrecere de Pankration era data in cinstea patronului spiritual al acestei arte, maretul Hercule, dupa cum l-au denumit romanii.

Ceremoniile fiind deja indeplinite, urmau sa inceapa cele mai teribile probe din intreaga Olimpiada. Meciurile erau extrem de dure si de periculoase in acelasi timp. Nu exista nici o limita care sa opreasca distrugerea sau abandonul adversarului. Iar abandonul era evitat cu desavarsire de acesti razboinici, care preferau sa moara sau sa traiasca schiloditi pentru restul vietii decat sa recunoasca infrangerea. Nu existau limite de varsta sau categorii de greutate, nu existau reprize sau limite de timp, concursul era deschis oricui. Luptele erau vegheate de arbitri care erau inarmati cu snopuri de nuiele, folosite atunci cand adversarii se muscau intre ei sau isi scoteau ochii, singurele fapte interzise de Daskalos. In schimb erau permise orice lovituri de pumn si picior, alaturi de introducerea degetelor in urechile, nasul sau gura adversarului…In aceste conditii, lupta continua pana cand unul dintre adversari lesina, deceda sau ridica un brat in semn de recunoastere al infrangerii. Memoriile vechilor greci noteaza faptul ca era greu sa gasesti un campion de Pankration cu toti dintii in gura, care sa auda bine sau sa aiba mainile si picioarele intregi. Alaturi de seriile de lovituri de brate si picioare aplicate unui adversar cazut la pamant, strangularile erau principalele tehnici vinovate de majoritatea deceselor petrecute in arena. Ca o nota suplimentara, merita amintit ca ambii razboinici erau obligati sa lupte complet dezbracati si unsi pe tot corpul cu ulei de masline pentru a face cat mai dificila lupta la sol sau luxarea membrelor.

Dioxippus vs. Coragus

Faptele si palmaresul celor mai renumiti luptatori au ajuns legendare printre atletii Greciei antice. Documentele stravechi vorbesc despre ispravile supraomenesti ale unor luptatori precum Dioxippus, Polydamas din Skotoussa, sau Arrhichion din Phigalia. Cel mai renumit dintre acestia a fost fara indoiala Dioxippus. Invingator in cateva Olimpiade, devenise prieten apropiat al lui Alexandru Macedon, care s-a declarat impresionat de forta si duritatea luptatorului de Pankration. In cea mai celebra lupta a sa Dioxippus l-a infrant fara drept de apel pe Coragus, cel mai bun luptator al lui Alexandru Macedon. Coragus a luptat inarmat cu sulita, sabie si scut, Dioxippus avea doar o simpla panza care-i acoperea trupul si era inarmat cu un baston. Lupta a durat putin, Dioxippus i-a aruncat in fata lui Coragus bastonul sau pentru a-i distrage atentia, dupa care l-a proiectat la sol, unde a inceput sa-l straguleze pana cand Coragus a cedat. Dupa infrangerea celui mai bun luptator al sau, Alexandru Macedon a fost cuprins de invidie si a decis sa-l umileasca pe Dioxippus, punandu-i acestuia in bagaje o cupa de aur si acuzandu-l ulterior de furt. Cuprins de furie si neputinta, grecul Dioxippus le da o ultima lectie macedonenilor. Plin de mandrie alege sa se sinucida in fata curtii regale macedonene.
Intr-un alt episod neobisnuit, un luptator de Pancration, pe numele sau Arrhichion din Phigalia a castigat disputa sa, dupa ce a murit ! In timpul luptei, adversarul sau reuseste sa-i aplice o tehnica de strangulare, Arrhichion disperat la gandul ca va pierde, reuseste sa-i rupa cateva degete adversarului, acesta cedeaza si ridica mana semnaland ca este infrant. Cand arbitrul si prietenii sai au venit sa-l felicite pentru victorie, Arrhichion era deja mort datorita strangularii. In ciuda acestui fapt, a fost declarat invingator si a primit cununa din frunze de maslin.

Pankration vs. Pancrace

Anticul Pankration a luat sfarsit in anul 393 e.n. cand este interzis prin lege de un edict al imparatului bizantin Theodosius I. Cu toate ca spre deosebire de box si lupte libere, a fost considerat disparut, exista evidente istorice care confirma faptul ca in preajma anului 1900, kleftii, luptatorii greci pentru libertate, foloseau astfel de tehnici de lupta in timpul inclestarilor avute cu soldatii turci. Astfel de fratii ale kleftilor existau in orasele Constantinopol si Smyrna in cadrul carora s-a pastrat, se pare, teribilul stil al luptatorilor anticei Elade. Adevarata renastere a Pankrationului se datoreaza muncii si eforturilor intreprinse de Demetrios “Jim” Arvanitis, un grec care in decursul anilor ’60 a facut cunoscut Pankrationul intregii lumi. Recunoscut drept tatal Pankrationului modern, Kirios Arvanitis este un specialist in lupte libere si Muay Thai, care a fost intr-atat de pasionat de arta stramosilor sai, incat si-a dedicat viata cercetarii si redescoperirii tuturor tehnicilor uitate de Pankration.

Arvanitis a reintrodus Pankrationul in momentul in care intreaga lume era atrasa de artele martiale orientale de gen Karate, Aikido, Kung Fu. Cucerita de exotismul acestora, comunitatea internationala a pasionatilor de arte martiale nu a acordat Pankrationului atentia meritata, pana in preajma anilor ’90, cand odata cu aparitia curentului MMA, vechiul stil al grecilor atrage din ce in ce mai multi practicanti.
In aceeasi perioada de timp, pe meleagurile Japoniei, Masakatsu Funaki si Minoru Suzuki, fondeaza in anul 1993 Pancrase Hibryd Wrestling, o organizatie care se dorea initial un tribut oferit Pankrationului. Pancrase, cum l-au denumit japonezii este insa o conceptie moderna de lupta, tributara mai mult curentului MMA decat inclestarii teribile si salbatice din ringurile Olimpiadelor de odinioara. Pancrase promoveaza un gen de competitii in care luptatorii folosesc tehnici de Muay Thai combinate cu Jiu Jitsu, sub un regulament strict care este conceput pentru protectia combatantilor. Printre luptatorii si practicantii celebri de Pancrease se numara unele dintre cele mai mari legende ale MMA-ului, precum Bass Ruten, Josh Barnett, Yuki Kondo, Semmy Schilt, Ken Shamrok, Ikuisa Minowa si Guy Metzger.

In pragul Olimpiadei din anul 2004, grecii reusesc sa reintroduca o forma sportiva de Pankration, din care au fost eliminate toate tehnicile periculoase. Ulterior, Forul International Olimpic refuza recunoasterea oficiala a Pankrationului, motivand lipsa de interes a sportivilor pentru o disciplina atat de dura. Ca o culme a birocratiei si indolentei, sportivilor participanti la editia din 2004 le sunt cerute medaliile inapoi…
O parte dintre Daskalos, precum Demetrios Arvanitis si Aris Makris si-au indreptat atentia spre organizarea de campionate proprii alaturi antrenarea trupelor speciale de interventie. Pankration renaste din propria cenusa !