Religia si virusologia – atuurile evolutiei umane

Ipoteza ca bacteriile, virusurile si alti paraziti sunt factori decisivi ai evolutiei speciilor i-a determinat pe multi biologi sa creada ca reproducerea umana este un raspuns la parazitism, intrucat perpetuarea repetata duce, prin amestecul de gene, la imunitate in fata unor boli infectioase. Totusi, pentru a-si sustine teoria, autorii lucrarii nu se folosesc de aceasta premisa, principala unealta a demonstratiei lor fiind asocierea dintre religie si boli.

Unii oameni privesc religia in sine ca pe o boala. Se imprastie, spun ei, asemeni unui virus de tipul celor care infecteaza computerele; fragmente de software cultural preiau functiile hardware ale creierului si il determina pe acesta sa faca lucruri irationale. Autorul Corey Fincher, biolog evolutionist al Universitatii din New Mexico are insa o ipoteza diferita referitoare la originea diversitatii religioase. El nu crede ca religiile functioneaza asemenea bolilor, ci vede in ele tocmai reactii sociale la amenintarea factorilor patogeni. Daca judecata lui este corecta, atunci cei care cred ca religia ii apara impotriva raului ar putea avea, intr-un anumit sens, dreptate. Teoria ca religia este un produs social are origini in operele clasice a doi dintre parintii fondatori ai sociologiei, Emile Durkheim si Max Weber. La inceputul secolului XX, ei au oferit explicatii referitoare la felul in care religiile lumii au influentat societatile care le-au adoptat. Acesta este unul dintre punctele de plecare ale lui Fincher.

Cercetatorul si colegul sau Randy Thornhill au studiat posibilitatea ca amenintarea bolii sa influenteze aspecte importante ale comportamentului social uman. Ei cred ca in zonele cu o mare concentratie a bolilor, populatiile se organizeaza in grupuri sociale pe criterii religioase, pentru a minimaliza contactul si a reduce riscul unor posibile transmiteri virale. Au concluzionat ca tiparele comportamentale care promoveaza izolarea grupului vor fi mai pronuntate in zonele mai predispuse bolilor si au estimat ca numarul de religii dintr-o anumita zona variaza odata cu numarul de boli regionale. In studiile lor, Fincher si Thornhill au calculat ca numarul mediu de credinte religioase intr-o tara este de 31. Diferenta dintre extreme este insa uriasa, de la 3 la 643. Coasta de Fildes, spre exemplu, are 76 de credinte religioase, in timp ce Norvegia are numai 13, Brazilia numara 159, pe cand in Canada exista15 credinte religioase. Cercetatorii au pus aceste diferente semnificative pe seama climei. In regiunile tropicale, unde temperaturile mai ridicate favorizeaza dezvoltarea unor virusi, se nasc mai multe boli si, ca atare, mai multe credinte. Pe cand in zonele temperate, la clima mai rece, bolile grave mai putine au stimulat si o triere religioasa mai moderata.

Studiul corelarii dintre numarul de religii si numarul de boli dintr-o regiune a indicat o posibilitate de 1 la 10.000 ca legatura dintre diversitatea culturala si amenintarea virusurilor sa fie una accidentala. Cei doi cercetatori au analizat si datele antropologice referitoare la deplasarea prin lume a societatilor “traditionale”. Au descoperit ca in zonele cu diversitate religioasa mai mare si, implicit, cu o mai mare concentratie a bolilor, oamenii se deplaseaza pe distante mai mici decat o fac cei din societatile mai sanatoase si cu mai putine religii. Concluzia trasa a fost ca diversitarea religioasa dintr-o zona ii determina pe oameni sa se conserve geografic, diminuand astfel riscul contractarii unor germeni de la “infideli”. Desigur, corelarea nu inseamna cauzalitate. Dar religia nu este singurul fenomen cultural care a impiedicat grupuri de oameni sa se amestece. Limba are acelasi efect si s-a identificat o relatie similara intre diferentele lingvistice si densitatea bolilor. Cercetarile au demonstrat chiar ca xenofobia si etnocentrismul sunt strans legate de incercarea de prevenire a imbolnavirii. Se naste astfel teoria ca motivul originar de la baza ostilitatilor dintre grupurile etnice ar putea sa nu aiba de a face cu grupurile in sine, ci cu bolile caracteristice fiecaruia. In epoca moderna, cazurile in care epidemiile au condus la diferentieri religioase au ramas izolate, insa unele episoade istorice asociaza transmiterea anumitor boli cu nasterea unor conflicte si fragmentari de ordin social si politic. Sifilisul, ciuma sau malaria sunt doar cateva dintre bolile care au adus atingere la nivel de mase si au produs evenimente istorice importante.

Sifilisul, una dintre cele mai raspandite boli cu transmitere sexuala este la origine una dintre bolile Lumii Noi, contractata de membrii echipajului lui Columb de la nativii din America de Sud si adusa ulterior in Europa. Una dintre cele mai puternice manifestari ale bolii pe batranul continent s-a inregistrat in 1494 in randul trupelor franceze de asediere a orasului Napoli. Se pare ca francezii au contractat-o in urma contactului avut cu mercenarii spanioli care au contribuit la asediu sub comanda regelui Charles al VIII-lea al Frantei. Din acest epicentru, infectia s-ar fi raspandit in intrega Europa, lucru care a divizat puternic societatile vremii. In aceeasi ordine de idei, bolile aduse din Europa de catre conquistadorii spanioli au provocat una dintre cele mai mare catastrofe din istoria umanitatii. Zeci de milioane de nativi sud si central-americani si-au pierdut viata in urma atacurilor violente ale parazitilor adusi de pe vechiul continent, fapt ce a dus la disparitia unor intregi culturi si populatii din aceasta parte a lumii.
Ciuma a fost una din cele mai violente pandemii din istoria lumii, iar manifestarile acesteia in Europa a produs veritabile catastrofe. Cea mai distrugatoare epidemie de ciuma semnalata vreodata, asa numita Moarte Neagra, a avut loc in anul 1347. Peste o treime din populatia Europei a fost decimata atunci in urma atacului virulent al bacilului Yersinia pestis. Multi dintre cei care au trait pe vremea cand Moartea Neagra a bantuit Europa au crezut ca sunt martorii sfarsitului lumii si nu este greu de imaginat ce prapastie a creat boala intre cei infectati si cei sanatosi. Poate cel mai elocvent exemplu este cel al urii si al manifestarilor antisemite exacerbate care au avut loc in timpul Marii Ciume. Socotiti tapi ispasitori pentru starnirea teribilei epidemii, in mod evident eronat, evreii din intreaga Europa au facut obiectul atacurilor sustinute ale populatiei ingrozite de perspectiva mortii si de posibilitatea unei pedepse divine datorate tocmai atitudinii prea blande fata de evrei.
Malaria a infectat oamenii timp de 50.000 de ani si reprezinta, totodata, cel mai longeviv agent patogen din toata istoria speciei noaste. Chiar daca primele marturii scrise despre simptomele acestei boli apar in China, inca din preajma anului 2.700, dovezile arheologice imping inceputurile ei pana aproape de marea migratie a lui Homo Sapiens in afara Africii. Studiile stiintifice au facut primele descoperiri despre malarie in 1880, cand medicul militar fancez, Charles Louis Alphonse Laveran, a observat parazitul Plasmodium falciparum in celulele rosii din sangele celor suferinzi. Ulterior s-a aflat ca tantarul este principalul transmitator al malariei. Insa atunci cand primii exploratori europeni au atins coastele Africii, astfel de descoperiri medicale nu erau posibile. Afectiunile batranului continent au distrus de-a lungul timpului populatiile din aceste regiuni, populatii al caror sistem imunodeficitar era incapabil sa recunoasca si sa lupte impotriva asaltului agentilor patogeni necunoscuti. In contrapartida insa, pe masura ce au patruns in inima continentului, vizitatorii au fost ei insisi asaltati de bolile Continentului Negru, iar ponderea cea mai mare in miile de morti inregistrate in randul europenilor s-a datorat malariei.

Mai mult, ca dovada a efectelor contactelor dintre civilizatii si a modului in care erau percepute potentialele pericole ale bolilor, sta marturie conflictul de acum o mie de ani dintre vikingii condusi de Leif Erikson si nativii nord-americani. Atunci cand cuceritorii nordici au atins pentru prima data malurile Americii de Nord, au fost intampinati de amerindienii pe care i-au numit, peiorativ, skraelings – slabanogii . Se pare ca scandinavii le-au oferit printre alte alimente, lapte, care, pentru aborigenii care nu aveau toleranta la lactoza, a avut un efect laxativ extrem de violent. Gazdele au asociat evenimentul cu transmiterea unei boli a vikingilor, fapt care a nascut un conflict de proportii intre cele doua comunitati, facand imposibila convietuirea. Exemplele pot continuta. Autorii studiului nu si-au propus insa sa reduca meritele religiei la simpla functie de diferentiere pe criterii virale. Ei au intrebuintat tocmai aceasta corelare pentru a sublinia importanta virusurilor in evolutia omului, aratand ca ele au produs modificari si anomalii chiar la nivelul unei institutii riguroase si esentiale, cum este religia.