Cine a descoperit, de fapt, America?

Amerigo Vespucci, Cristofor Columb sau Marco Polo?

Atunci cand Cristofor Columb, la 12 octombrie 1492, atingea pentru prima data tarmurile Lumii Noi, mai precis tarmul de est a ceea ce astazi este Bahamas, a fost convins ca a descoperit drumul catre Indii, ruta atat de ravnita de catre curtile regale europene ale vremii. De fapt, Columb a murit cu convingerea ca a fost primul european ce a acostat in estul Asiei si care a deschis calea catre miticul Taram al Mirodeniilor. Nici macar cele patru voiaje intreprinse intre 1492 si 1502, voiaje in care genovezul descoperea o mare parte a Americii Centrale si a insulelor din estul celor doua Americi, nu fusesera suficiente pentru a-i schimba parerea.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Ca o cruda ironie a sortii, la doar un an dupa moartea sa, in 1507, cartografii germani Martin Waldseemuller si Matthias Ringmann numeau continentul nou descoperit… America. Numele care avea sa invinga timpul nu era altceva decat un elogiu adus unui alt italian, florentinul Amerigo Vespucci, cel al carui merit a fost de a demonstra ca lumea lui Columb este mult mai mare decat crezuse acesta si ca, de fapt, genovezul descoperise nu unul, ci doua continente complet necunoscute pana in acel moment. Istoria a facut, insa, dreptate, cel putin in cazul celor doi, acordandu-i lui Cristofor Columb paternitatea identificarii celor doua continente americane. Oficial, Cristobal Colon, asa cum suna numele hispanizat al italianului, este descoperitorul Americilor, o realitate care desi este acceptata ca atare, este considerata o grava eroare a istoricilor.

Lucrurile se complica in momentul in care ne indreptam atentia asupra unui alt explorator italian, venetianul Marco Polo, cel care, incepand cu anul 1271, a strabatut Drumul Matasii si a adus in Europa primele marturii despre Curtea Imperiala a Chinei, imperiu in fruntea caruia se afla, pe atunci, mongolul Kublai Han, nepotul temutului Gingis Han. Conform unei harti atribuita venetianului, harta care se afla in prezent in Biblioteca Congresului din Washington, acesta ar fi navigat de-a lungul coastei estice a Asiei pana in dreptul stramtorii Bering, fiind, de altfel, primul european care a cartografiat stramtoarea ce leaga cele doua continente. Desi contestata, harta lui Marco Polo nu a putut fi dovedita ca fals medieval, in ciuda testelor repetate la care a fost supusa inca din 1943.

A descoperit oare Marco Polo ceea ce Columb a crezut a fi Asia, cu peste doua secole inaintea acestuia? Bizara marturie a venetianului, marturie facuta pe patul de moarte, nu poate decat sa adanceasca misterul legat de adevaratul descoperitor al Americilor. „Nu am schitat nici macar jumatate din ceea ce am vazut”, spunea Polo in 1324, anul mortii sale.

Amiralul Zeng He si misterioasa harta a lui Piri Reis

Una dintre cele mai controversate relatari privitoare de descoperirea Americii este cea legata de armada amiralului chinez, Zeng He (1371-1433), si de cele 7 voiaje intreprinse de acesta intre anii 1405 si 1433. Comandant al uneia dintre cele mai mari flote construite vreodate, Zeng He (Ma Sanbao, dupa sursele din timpul dinastiei Ming) a explorat zonele de coasta ale Oceanului Indian, pana pe tarmul estic al Africii, in dorinta de a realiza legaturi comerciale cu populatiile necunoscute pana atunci, de a dicta biruri in teritoriile vecine Chinei si de a impune controlul imperial asupra comertului din zonele nou descoperite. Nu mai putin de 300 de corabii, dintre care cea mai mare avea 153 de metri lungime (prin comparatie, Santa Maria, nava amiral din primul voiaj al lui Columb, nu avea decat 29 de metri lungime), faceau parte din flota chineza, in timp ce numarul membrilor expeditiei depasea 28.000 de soldati. Conform cronicilor de la Curtea Imperiala a Chinei din timpul imparatului Yongle (1360-1424), amiralul Zeng He a atins, in punctul cel mai indepartat al expeditiilor sale, coasta Keniei, acolo unde a ridicat un altar in cinstea lui Budha, a lui Allah si a zeului Vishnu, dar si a zeitatilor locale.

Controversele incep odata cu opiniile anumitor istorici chinezi care sustin ca amiralul a atins in anul 1421 coastele estice ale celor doua Americi. Desi nu exista dovezi palpabile care sa sustina o asemenea ipoteza, insemnarile din jurnalul de bord ale lui Zeng He, cel care pretinde ca a parcurs mai mult de 100.000 de Ii (50.000 de km) pe mare, lasa loc de interpretari. Din nefericire pentru sustinatorii amiralului, punctul forte al teoriei acestora, o harta a Americii despre care se credea ca a fost realizata de Zeng He insusi, s-a dovedit a fi o copie din secolul al XVIII-lea a unor harti europene. Mai mult, denumirea chineza a Lumii Noi, asa cum era notata pe presupusa harta a chinezului, nu era alta decat…America, nume imposibil de cunoscut in anul 1421.

Mult mai misterioasa si in afara oricarei banuieli este celebra harta a amiralului turc Piri Reis. Descoperita in anul 1929 in arhivele palatului Topkapi din Istanbul, harta s-a dovedit o piatra de incercare pentru toti istoricii contemporani. Desi s-a pastrat doar un fragment din originalul intocmit in anul 1513, acesta ilustreaza in detaliu coasta estica a Americii de Sud si chiar o parte a Antarcticii, amanunte imposibil de cunoscut la data realizarii hartii. Enigma hartii lui Piri Reis este adancita de o inscriptie in limba araba care sustine ca aceasta nu este decat „ o copie a unei copii, a unei copii, a unei harti din vechime”. Fostul comandant britanic de submarine si autorul controversatei carti „1421: Anul in care China descoperea Lumea”, Rowan Gavin Paton Menzies, sustine ca amiralul turc ar fi intrat in posesia unei harti intocmite cu aproape un secol inaintea sa de catre Zeng He. Teoria, desi puternic constestata de catre istorici, pare sa ofere o explicatie cat de cat plauzibila a acuratetii detaliilor din harta lui Piri Reis, orice alta ipoteza fiind aproape imposibil de formulat. Harta amiralului turc este considerata si astazi unul dintre marile mistere ale omenirii.

Leif Erikson si epopeea vikinga

In ceea ce priveste descoperirea Americii, din punct de vedere istoric, putem afirma ca ne aflam in fata unei evidente anomalii. Cristofor Columb este acceptat de marea majoritate a istoricilor drept europeanul care a pasit pentru prima oara pe tarmul Lumii Noi. Paradoxal, in randul acelorasi oameni de stiinta exista o unanimitate in a-l recunoaste pe islandezul Leif Erikson, fiul nu mai putin celebrului Erik cel Rosu, intemeietorul primelor colonii in Groenlanda, drept descoperitorul Americii de Nord, cu aproape cinci secole inaintea genovezului. Daca ne-am lasa influentati de cele doua zile de sarbatoare ale descoperirii Americii, cea de 12 octombrie dedicata lui Columb si cea de 9 octombrie – Ziua Oficiala a lui Leif Erikson – concluzia nu ar putea fi decat una singura, aceea ca America de Nord are doi descoperitori oficiali. Iar pentru ca lucrurile sa ia o turnura si mai bizara, se poate sustine cu dovezi credibile faptul ca nici macar Erikson nu a calatorit la intamplare ci a urmat ruta unui alt viking, Bjarni Herjolfsson (Bjarni Hergelfson, dupa alte surse). Atunci, cine a descoperit America, in realitate?

Conform relatarilor lui Leif Erikson (Leifr Eiriksson in norvegiana veche), el ar fi aflat de existenta unui taram indepartat dintr-o poveste careia nimeni nu parea sa ii dea importanta. Povestea spusa chiar de eroul ei, Bjarni Herjolfsson, un islandez ce obisnuia sa isi petreaca iernile in Norvegia pentru ca in restul timpului sa stea alaturi de tatal sau in Islanda, sustine ca acesta a fost surprins de plecarea neanuntata a parintelui sau in Groenlanda. Dorind sa il ajunga din urma, Bjarni ar fi pornit in cautarea acestuia, in anul 985, fiind deviat de pe ruta de navigatie de o ceata puternica ce a ascuns pentru mai multe zile Steaua Nordului. Fara compas sau busola, Herjolfsson a navigat la intamplare pana in momentul in care a atins un tarm necunoscut si extrem de intins. Doar dorinta de a-si vedea tatal l-a determinat pe Bjarni Herjolfsson sa nu debarce si sa caute ruta catre Groenlanda. 18 ani mai tarziu, Leif Erikson, impresionat de relatarile islandezului, a urmat aceeasi ruta, chiar in corabia pe care o cumparase de la acesta.

In celebra scriere medievala Vinlandsaga, Erikson sustine ca, in anul 1003, ar fi strabatut oceanul in fruntea unui echipaj format din 35 de razboinici, si ca ar fi intemeiat o asezare temporara pe tarmul urias al unui taram pe care l-a numit Vinland – Tara Vinului – denumire inspirata de abundenta vitei de vie salbatica din zona. Urme ale unei asezari vikinge au fost descoperite in situl arheologic de la L’Anse aux Meadows, in insula Newfoundland, Canada, ceea ce da dreptate, categoric, scrierii scandinave. In mod misterios, doar cateva expeditii sporadice au mai avut loc dupa cea a lui Leif Erikson, si el revenit, la randul sau, in Norvegia, fara a-si mai manifesta intentia de a se intoarce. Intrat in legenda, Leif a fost considerat, mai degraba, un bun povestitor, iar calatoria sa epica a fost trecuta in uitare pana aproape de timpurile moderne.

Olmecii si teoria africana

Putine lucruri se stiu astazi despre civilizatia olmeca ce inflorea in urma cu aproape trei milenii si jumatate pe teritoriul de astazi al Mexicului (statele Veracruz si Tobasco). Cert este ca in cazul olmecilor putem vorbi de prima mare civilizatie din Mezoamerica. In fapt, olmecii au precedat cu circa un mileniu mult mai celebrele civilizatii Azteca si Maia si, mai mult, pot fi considerati parintii culturali ai acestora. Olmecilor le este atribuit primul sistem de scriere din Lumea Noua, ritualurile sangeroase ce implicau sacrificii umane, primele notiuni de astrologie dar si panteonul zeitatilor mezoamericane preluat de civilizatiile ce le-au urmat. Dar poate cea mai misterioasa dintre creatiile acestor inaintasi ai culturii precolumbiene o constituie uriasele capete de bazalt, inalte de pana la trei metri si cantarind peste 20 de tone fiecare. Dincolo de faptul ca au fost sculptate in bazalt, o roca extrem de dura si greu de prelucrat, cu atat mai mult cu cat olmecii nu cunosteau prelucrarea metalelor, figurile impresionante realizate de olmeci au evidente trasaturi africane.

Teoria contactului dintre civilizatia africana si cea sud-americana cu mult inaintea primelor calatorii transatlantice este sustinuta de declaratiile istoricului Ivan van Sertima, cel care mentioneaza ca in timpul sosirii sale pe insula Hispaniola, Cristofor Columb ar fi aflat de la populatia bastinasa ca a fost precedat cu mult timp inainte de vizitatori cu pielea neagra. Descoperirea, de altfel, a urmelor de tutun si a frunzelor de coca in sarcofagele mumiilor egiptene, plante care nu existau decat in America de Sud, pare sa alimenteze, si ea, ipoteza unor contacte intre Africa si civilizatiile precolumbiene. Ca un argument in plus, faptul ca pe ambele continente au fost realizate piramide de dimensiuni uriase, folosind principii asemanatoare, duce cu gandul la o posibila interferenta culturala si economica intre cele doua continente.

Sa fie, oare, descoperitorul Americii un explorator necunoscut din urma cu peste trei milenii? Raspunsurile din partea oamenilor de stiinta inca intarzie sa apara, iar ipotezele sunt, in continuare, analizate. Cert este ca o calatorie transatlantica realizata cu tehnologia disponibila in Antichitate este perfect posibila. A demonstrat-o norvegianul Thor Heyerdahl in anul 1970, atunci cand cu ajutorul unei corabii de papirus botezata Ra II, ambarcatiune identica cu cele folosite in Egiptul Antic, acesta reusea sa traverseze Atlanticul din Maroc pana in America de Sud.

La granita timpului

Una dintre cele mai longevive teorii stiintifice referitoare la popularea celor doua Americi sustinea ca populatiile siberiene au patruns acum circa 10.000-13.000 de ani, odata cu incheierea ultimei mari glaciatiuni, prin stramtoarea Bering (la acea vreme fasia de uscat cunoscuta sub numele de Beringia), pe continentul nord american, avansand treptat catre America de Sud. Descoperirea recenta a unor varfuri de sulita realizate din silex, varfuri scoase la lumina in situl arheologic de la Cactus Hill, Virginia, arunca, insa, o lumina cu totul noua asupra acestei ipoteze. Artefactele au o vechime de aproximativ 17.000 de ani, cu peste patru milenii inaintea oricaror urme ale culturii Clovis, si sunt identice cu cele realizate in Europa, pe teritoriul de azi al Frantei si Spaniei, in aceeasi perioada. Mai mult, in situl arheologic de la Meadows Rockshelte, Pensylvania au fost descoperite urme ale aceleiasi culturi preistorice, vechi de peste 19.000 de ani.

Cum a fost, insa, posibil ca omul cavernelor sa fie adevaratul descoperitor al Americii? Reconstituirea computerizata a conditiilor climaterice de acum circa 20.000 de ani a aratat oamenilor de stiinta un fapt neasteptat. Date fiind temperaturile extrem de scazute din timpul ultimei glaciatiuni, nordul Oceanului Atlantic era acoperit de o imensa patura de gheata ce lega Europa de America de Nord. Astfel, pare suficient de credibil ca oamenii preistorici sa fi strabatut intinderea de gheata in cautarea hranei. In fapt, inuitii de astazi folosesc inca ambarcatiunile din piele de foca, similare, probabil, cu cele realizate in urma cu 20 de milenii, iar performantele acestora ii indreptatesc pe paleoantropologi sa creada ca o calatorie transatlantica la bordul lor, in apropierea banchizelor, ar fi fost mult mai accesibila decat se crezuse initial.

Ca un ultim amanunt, merita mentionat raportul recent al arheologilor americani de la Universitatea din Carolina de Sud. Acestia au descoperit in situl arheologic de la Savannah River din Allendale County urme ale unei vetre vechi de 50.000 de ani. Pare cel putin bizar, atata vreme cat teoriile moderne spun ca Homo Sapiens a parasit Africa in urma cu aproape 40.000 de ani. Dar acest aspect al istoriei indepartate a omenirii va face subiectul unui articol separat.