5.Romanii purtau toga
Cand ne gandim la cetatenii Romei antice, ni-i imaginam de obicei imbracati in togi. De fapt toga era o piesa de imbracaminte formala purtata rareori. Sa spunem despre romani ca purtau tot timpul togi, ar echivala cu ipoteza ca englezii ar fi purtat toti in trecut faimoasele palarii cilindru. Ceea ce evident ca nu a fost adevarat in ambele cazuri.Juvenal spune ca: “Sunt multe parti ale peninsulei italice unde sincer sa fiu, un barbat poarta toga doar in momentul in care este ingropat. Romanul obisnuit poarta zinic doat tunica sa”.
4. Sararea Cartaginei
Exista un mit popular foarte raspandit care sustine ca in momentul in care romanii au invadat Cartagina, au presarat sare peste intinsele ogoare ale acestui imperiu nord-african pentru a impiedica astfel sa creasca orice cereala cultivata si in consecinta armatele cartagineze sa sufere de foame. Acest mit nu are nici un fel de sustinere istorica. In realitate, cand romanii au cucerit Cartagina, au trecut din casa in casa capturand sclavi si ucigandu-i pe ceilalati cartaginezi prea batrani pentru a fi luati in robie. Orasul a fost ars si zidurile distruse astfel incat foarte multe informatii istorice despre civilizatia cartagineza au fost definitiv pierdute.
3.Si tu, Brutus?
Ultimele cuvinte ale lui Cezar au fost de fapt “Ei bine, si tu ?”dupa cum ne transmite Suetoniu. Aceasta intrebare i-a fost puse de Cezar nepotului sau Brutus dupa ce aceste l-a injunghiat. Probabil din acesta cauza William Shakespeare a interpretat intrebarea cu subiect “Si tu Brutus?” pentru a evidentia intentia lui Cezar de a i se adresa personal nepotului sau. Ei bine, varianta din opera lui Shakespeare a avut castig de cauza si a ramas impregnata de secole in memoria tuturor, cu toate ca intrebarea, initial, suna altfel. Conform expertilor in subintelesurile latinei, intrebarea” Ei bine, si tu?” adresata lui Brutus ar fi fost de fapt un avertisment, avand sensul declaratiei “Tu vei urma, Brutus”. Cezar era bilingv, fiind un vorbitor in egala masura de latina si greaca veche.
2.Toti gladiatorii erau barbati.
Adevarul este ca au existat si femei gladiator, si nu putine. Doamnele razboinice ale amfiteatrelor romane erau denumite Gladiatrices sau Gladiatrix la singular, in limba latina. Cu toate ca prima mentionare exacta a acestora exista din timpul imparatului Nero (37-68 e.n.), au existat unele documente care sugereaza aparitia lor cu ani buni inainte de domnia acestuia. O condamnare virulenta a femeilor gladiator din timpul imparatilor Flavius si Traian poate fi gasita in Satira a IV-a de Juvenal. Acesta le acuza pe femeile luptatoare cum ca nu ar fi fost decat niste membre ale familiilor nobile si bogate care se aventurau in arena in cautarea atentiei si a senzatiilor limita, stiind de fapt ca nici un gladiator n-ar indrazni sa le raneasca datorita originii lor nobile si privilegiate. Imparatul Severus a interzis prezenta femeilor gladiator in arene, undeva in jurul anului 200 e.n. cu toate ca exista unele dovezi conform carora femeile gladiator ar fi continuat sa lupte in clandestinitate.
1. Nero a dat foc Romei
In prezent multi istorici au convenit asupra faptului ca imparatul Nero nu era nici macar in Roma cand au izbucnit primele incendii. Focul a izbucnit in pravaliile celor care vindeau lichide inflamabile in timp ce Nero se afla, de fapt, in Antium. Odata ce a auzit de incendiu, imparatul Nero s-a reintors in graba in Orasul celor Sapte Coline pentru a organiza detasamentele care sa lupte impotriva propagarii focului. Istoricul roman Tacit ne spune ca populatia turbata de furie cauta un tap ispasitor si primul invinuit a fost chiar imparatul Nero, acuzat de un numar din ce in ce mai mare de voci datorita reputatiei care il preceda inca din timpul vietii. Pentru a scapa de acuzatiile care veneau din toate partile, Nero a dat vina pe ceea ce la acea ora era denumita Secta Crestinilor. Nero a ordonat aruncarea unui numar cat mai mare de crestini in arena, prada leilor. Cat despre adevaratul autor al incendierii Romei, acesta a ramas nedescoperit pana in prezent.