Home » Cultură » William Wallace – inima neinfricata a Scotiei

William Wallace – inima neinfricata a Scotiei

Publicat: 28.03.2008
„Adevarat iti spun ca dintre toate lucrurile, libertatea este cea mai de pret. Nicicand sa nu te resemnezi, fiule, viata a ti-o irosi in sclavie” – invatatura atribuita unchiului lui William Wallace, din opera istorica Scotichronicon, 1454.

De secole, figura istorica a lui William Wallace se confunda inevitabil cu spiritul darz si nesupus al scotienilor. Faptele sale, povestite din generatie in generatie, au fost ridicate la rangul de simbol al identitatii nationale, iar povestea vietii acestuia, “The Wallace”, scrisa in secolul al XV-lea, continua sa fie si astazi cea mai citita carte din Scotia, dupa Biblie. Privit, in acelasi timp, cu groaza de catre cronicarii englezi medievali, cei care il socoteau un veritabil Antichrist al epocii, William avea sa isi scrie propia istorie pe calea armelor. Cine a fost obscurul si crudul scotian care a sfidat si infruntat un intreg imperiu si cum si-a castigat controversata notorietate, va invitam sa descoperiti in cele ce urmeaza.
Cine a fost William Wallace
Putine lucruri se stiu despre primii ani de viata ai celui care avea sa devina eroul national al Scotiei. Nascut, se pare, in 1270, ca fiu al unui modest proprietar de pamanturi, William Wallace avea sa isi petreaca copilaria, cel mai probabil, in casa unchiului sau, preot in Dunipace, langa orasul Stirling, acolo unde va deprinde tainele limbii latine si a celei franceze, dar si arta manuirii armelor. Conform menestrelului Harry cel Orb, primul sau biograf, William va fi martorul asasinarii tatalui sau de catre soldatii englezi, eveniment ce il va impinge, la numai 21 de ani, sa paraseasca locurile natale si sa devina unul dintre cei mai temuti nelegiuiti din nordul Britaniei.

Povestea sa incepe practic in 1296, anul cucerii Scotiei de catre regele englez Edward I Longshanks si al instituirii unui regim de ocupatie cu mult peste limita suportabilitatii oprimatului popor scotian. Era o perioada in care cruzimea monarhului englez, considerat unul dintre cei mai neinduratori lideri englezi din istorie, avea sa atinga apogeul. Mii de scotieni vor fi ucisi, indiferent de varsta si pentru cele mai banale acuzatii, nobilii vor fi inchisi si insusi regele scotian, Edward Balliol, va fi umilit in vazul tuturor.

Scanteia revoltei iminente avea sa fie aprinsa de nimeni altul decat Wallace. Orbit de furia provocata de executia sotiei sale, Marion Braidfute din Lamington, acesta se va razbuna cumplit pe seriful englez al orasului Lanark, William Heselrig, pe care il va ucide si dezmembra in mijlocul multimii. Primul gest fusese facut si nimic nu ii mai putea opri acum pe membrii clanurilor scotiene sa se ridice impotriva ocupatiei engleze.

Privit ca noul lider al clasei oprimate, Wallace, in fruntea miilor de munteni adunati din toate colturile tarii „asemenea roiurilor de albine”, va porni o controversata campanie impotriva tuturor englezilor din Scotia, unde cruzimea avea sa fie pe ordinea de zi. Orase ca Aberdeen, Perth, Glasgow, Scone, Dundee, Ayr sau Firth of Forth vor fi eliberate in numai cateva luni.Concomitent cu miscarea lui Wallace, in nordul Scotiei, o alta rascoala condusa de Andrew Moray, un apropiat al lui William, va cunoaste o intensitate la fel de mare, eliberand si ultimele teritorii ocupate de trupele engleze. Cele doua armate scotiene se vor uni un an mai tarziu in ceea ce va ramane in istorie drept Batalia de la Stirling Bridge.
Batalia de la Stirling Bridge
Ceea ce fusese pana atunci o rascoala impotriva ocupatiei engleze, reprezentata de militii locale si trupe putin numeroase, avea sa se transforme intr-un razboi la scara mare odata cu implicare lui Edward I Longshanks in stoparea rebeliunii.

Monarhul englez avea sa trimita nu una, ci doua armate, aflate sub comanda generalilor John de Warenne respectiv Hugh de Cressingham, pentru a zdrobi odata pentru totdeauna miscarea de eliberare a scotienilor. Caliti in razboaiele cu Franta, soldatii englezi numarau nu mai putin de 3000 de cavaleri veterani si circa 30.000 de infanteristi; numar total disproportionat fata de cei numai 400 de cavaleri scotieni si aproximativ 10.000 de munteni, ai lui Wallace si Moray.

Dand dovada de un puternic simt strategic, William isi va alege terenul de lupta, conducandu-si mica armata pe un deal impadurit, in apropierea podului de lemn ce traversa raul Forth, acolo unde avea, de altfel, sa se desfasoare batalia dintre cele doua forte.Urmand tiparul prevazut de Wallace, nobilii englezi aveau sa refuze orice discutie cu adversarii lor de conditie umila, sperand ca simpla lor prezenta ii va demoraliza si pune pe fuga pe muntenii ce nu cunoscusera niciodata victoria in fata Angliei. Refuzului evident al scotienilor de a parasi campul de lupta, John de Warenne si Hugh de Cressingham le vor raspunde acestora cu un atac in forta al cavaleriei, asa cum o cerea tactica militara a vremii.

Strategia simpla a englezilor prevedea ca diviziile de cavaleristi sa strapunga liniile inamice, restul fiind lasat in seama infanteriei care venea din urma. Nici unul, insa, dintre generalii englezi nu prevazuse surpriza pregatita de Wallace.

Inghesuiti pe micul pod de lemn, cavalerii se vor trezi in fata unui zid compact de sulite ce la facea imposibila trecerea. Presati de trupele ce avansau din urma, multi dintre soldatii Angliei aveau sa fie calcati in picioare de catre proprii camarazi sau sa fie ucisi de armele scotienilor. Nici infanteria nu va avea o soarta mai buna, temutii militari englezi cazand rand pe rand valmasagul creat de armata lui Wallace. Insusi Hugh de Cressingham avea sa isi gaseasca sfarsitul in ceea ce devenise deja una dintre cele mai mari infrageri din istoria Angliei.

Nu mai putin de 25.000 de englezi fusesera macelariti la Stirling fata de cei 6000 de scotieni, in batalia care simboliza castigarea independentei Scotiei in fata monarhiei engleze. William Wallace, alaturi de secunzii sai John Graham si William Crawford vor fi unsi cavaleri, probabil chiar de viitorul rege Robert de Bruce. Mai mult, Wallace va primi titlu de Comandant al armatei si Protector al Scotiei, rang ce ii conferea, practic, a doua pozitie in stat.
Lupta de la Falkirk
Sfidarea la adresa lui Edward Longshanks va capata noi valente o luna mai tarziu, atunci cand Wallace hotaraste sa ii demonstreze acestuia ca Scotia este capabila sa atace Anglia, invadand nordul tarii si pustiind comitatele Northumberand si Cumberland. Impins de ura fata de opresorii sai, acesta va ucide fara discriminare orice englez intalnit in cale, inclusiv femeile,copii si preotii din manastirile catolice. Avea sa fie gestul care va atrage asupra sa mania bisericii, care il va cataloga pe liderul scotian drept „slujitor al demonilor” sau chiar „diavolul in persoana”.

Aplicand un razboi de gherila in fata celor 30.000 de englezi in fruntea carora se afla insusi Edward, Wallace va incerca infometarea si hartuirea permanenta a acestora pana la momentul atacului decisiv. William va fi insa tradat de nobilii scotieni, care ii vand regelui englez planurile de atac ale muntenilor, si se va vedea nevoit sa isi infrunte adversarii in apropierea orasului Falkirk, pe un teren pe care dorise sa il evite cu orice pret.

Aplicand aceeasi formatie de lupta ca si la Stirling, William Wallace va fi infrant rapid de tirul arcasilor englezi, care ii vor decima cea mai mare parte a trupelor expuse in camp deschis. Aceasta avea sa fie si prima mentiune a folosirii pe scara larga a arcului lung galez de catre armata engleza, arma ce va aduce Angliei multe victorii rasunatoare de-a lungul timpului.

Aflandu-se printre putinii supravietuitori ai luptei, Wallace se va ascunde pentru urmatorii patru ani, din 1299 pana in 1303, desi multi istorici britanici considera ca acesta a parasit tara pentru a calatori in Norvegia, Franta si Italia, acolo unde incercase sa caute aliati printre adversarii Angliei. Incercarile sale vor esua rand pe rand, asta in timp ce Edward Longshanks lansase o ampla campanie de capturare a rebelului ce indraznise sa il sfideze.
Nasterea unei legende
Constient de influenta pe care Wallace inca o mai avea asupra scotienilor, monarhul englez il va declara pe acesta „un proscris”, ceea ce insemna ca oricine il putea ucide fara a-l mai aduce in fata judecatorilor si fara a se teme de repercusiuni.

Vanat pana in 1305, William avea sa fie tradat de unul dintre apropiatii sai, John de Menteith, si predat militiilor engleze care il vor transporta in cea mai mare graba la Londra, de teama unor eventuale revolte ale localnicilor.Simulacrul de proces ce a avut loc la 23 august 1305, avea ca scop distrugerea reputatiei lui Wallace, cu atat mai mult cu cat un rebel ca el putea fi executat fara judecata de oricine ar fi dorit. Acuzandu-l, insa, de tradare, Edward incerca sa sublinieze ca scotianul nu era altceva decat un supus certat cu legea ce merita sa fie ucis asemenea infractorilor de rand.

William nu a avut parte de avocati si nici de vreun juriu, de fapt, nici macar nu i s-a dat voie sa vorbeasca; condamnarea sa la moarte fiind executata imediat, intr-o maniera menita sa sublinieze crimele sale. Scotianul urma sa fie expus pe o scara in fata multimii, membrele sale legate fiind intinse la maxim de forta a patru cai. Pentru sacrilegiul de a fi profanat manastirile si pentru uciderea calugarilor englezi, Wallace a fost eviscerat pe cand era inca in viata, iar organele sale interne au fost aruncate in foc, chiar in fata sa. In schimb, pentru vina de tradare, acesta a fost probabil emasculat, pedeapsa clasica in acea vreme pentru o astfel de acuza, urmand ca executia sa se incheie prin decapitare si dezmembrarea trupului.

Capul sau avea sa fie expus intr-o sulita pe Podul Londrei, in timp ce ramasitele sale vor expuse in Berwick, Perth, Stirling si Newcastle spre a servi de pilda scotienilor care ar fi incercat sa ii urmeze exemplul. Urmand canoanele vremii, Edward Longshanks nu realiza, probabil, ca prin uciderea omului William Wallace avea sa dea nastere unui adversar si mai puternic, mitul acestuia. In fapt, Scotia isi va recapata independenta 15 ani mai tarziu, in 1320, sub conducerea noului rege, Robert de Bruce, cel care perfectionand tacticile lui Wallace va repurta o serie de victorii rasunatoare asupra armatei engleze.

William Wallace se transformase deja intr-un martir, un simbol al luptei pentru libertate a poporului scotian. Drumul sau catre eternitate fusese cladit, paradoxal, tocmai de cei care dorisera sa rapuna spiritul darz al neamului sau.

FACTS

  •     Prima biografie a lui Wallace a aparut la circa 170 de ani de la moartea sa si apartine menestrelului Harry cel Orb.
  •     In 1995, ecranizarea productiei hollywoodiene „Braveheart” ce ilustra viata eroului scotiani, a adus acesteia 10 nominalizari la premiile Oscar, castigand 5 dintre acestea . Printre trofeele castigate se numara cel pentru Cel mai bun film si  pentru Cea mai buna regie.
  •     Mel Gibson, reputatul actor si regizor australian, cel care a regizat productia „Braveheart” si care a interpretat rolul lui William Wallace, a fost reprezentat intr-un monument care se afla in prezent langa orasul Stirling. Monumentul a fost insa protejat cu plase metalice pentru a evita actele de vandalism ale localnicilor nemultumiti de asocierea eroului scotian cu actorul de la Hollywood
  •     Formatia de lupta inventata de Wallace se numeste schiltron si era constituita din grupuri de soldati inarmati cu sulite si halebarde, asezati in formatii rectilinii, si care erau antrenati pentru a stopa sarjele cavaleriei adverse. In ambele batalii de la Stirling si Falkirk, schiltron si-a dovedit din plin eficienta. Formatia de lupta a fost adoptata si perfectionata de catre Robert the Bruce, cel care avea sa castige independenta Scotiei.
  •     Scotia a devenit parte a Imperiului Britanic in 1603 atunci cand regele scotian James al VI-lea a mostenit tronul Angliei in urma mortii reginei Elisabeta I. James al VI-lea devenea astfel, James I, rege al Angliei, Scotiei si Irlandei.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase