Tango passion

D.P. Sunt in locatii diferite?
C.D. Cu siguranta, in cluburi diferite. Noua generatie a ajuns sa predea mai bine decat cei varstnici, pentru ca venea cu o noua metodologie. Stilul dansatorilor varstnici era rigid, ei erau buni dansatori, dar nu buni profesori. Asa a aparut tango nuevo, e mai accesibil. Tangoul devenise un dans de casta.
A doua oara cand am fost in Argentina am vazut ca tinerii predau total diferit, mai creativ, dansul e mai liber.
La tango nuevo au inceput sa vina si cei din generatia veche, si grupurile au fuzionat. In cluburile din Buenos Aires se pune inca muzica veche de tango. Astfel au muzica veche pe care se danseaza diferit.
Tineretul a adus tangoul in pragul unui nou puseu.

D.P. Sa inteleg ca esti pesimist legat de viitorul tangoului.
C.D. Nu e un dans de masa, e un dans de interiorizare in public. E o relatie intima intre doi parteneri care danseaza. Oamenii azi nu mai sunt dispusi sa fie dispusi sa fie deschisi catre un necunoscut. Ei prefera sa vorbeasca despre altceva decat sa fie sinceri. Multi evita din cauza asta tangoul. Unii mi-au zis : eu nu am chef sa comunic in modul asta. De asta acum evenimente in masa la care se danseaza de unul singur. Dar de fapt esti mult mai rece decat intr-o imbratisare de tango. Sinceritatea nu mai e o trasatura a momentului in care traim. De aceea tangoul este o activitate marginala. Nu ai cum sa intalnesti tangoul decat daca te incanta cliseele. Culmea e ca multi vin azi la tango pentru clisee, pentru romantiozitatea din parfum de femeie…Astea sunt hollywood-isme.

D.P. Care sunt cliseele cu care e asociat adesea tangoul?
C.D. Tot ce stii despre tango e un cliseu. Pot sa-ti spun ce nu e tango. De obicei cand nu cunosti ceva, raspunzi prin clisee, pe care le iei din orice intalnire cu filmul, cu spectacolul, cu scrisul, poezia sau eseul toate sunt metafore, dar asta e o exagereare, nu are legatura cu cotidianul. Am trecut si eu prin efuziuni, prin drame, si am constat ca fiecare are propriul drum, fiecare are nevoie de pasiune, de drama, de tremurici, dar in timp, predand, i-am vazut pe amatorii de tango ca pe niste oameni simpli care participa la niste evenimente sociale.

D.P. De ce Argentina ?
C.D. Argentina a pastrat o legatura continua cu tangoul, a fost generatoare de fenomen, a cunoscut o emulatie de orchestre, muzicieni, dansatori, compozitori, fenomen care a permis nasterea unor personalitati si a influentat atat muzica, cat si admiratia oamenilor simpli care participau la evenimente. Atunci s-au legat de fenomenul asta afectiv, cand a fost interzis brusc de dictatura.

D.P. Asta in ce perioada ?
C.D. Prin anii ’50.

D.P. Haha, inseamna ca dansau pe furis?
C.D. Exact, dansau pe furis, se adunau cateva familii si dansau. In Europa s-a stins, au venit alte genuri de muzica, mai tentante. La ei tangoul a fost o forma de rezistenta. In prezenta tangoului se facea politica, te vedeai cu prietenii, era un eveniment cotidian. Faptul ca asculti tango in Buenos Aires, e respiratia normala a orasului. Ei nici nu-l mai aud, dar poate ca daca s-ar opri ar observa ca ceva lipseste.