Typhoon, cel mai mare submarin din lume. Tehnologie sovietică din Războiul Rece

În decembrie 1980, URSS- a scufundat în apele istoriei un monstru metalic care a redefinit conceptul de submarin: Typhoon, o fortăreață subacvatică de 175 de metri lungime, capabilă să transporte arsenalul nuclear al unei superputeri – și să rămână invizibilă luni întregi.

Ieșit din adâncurile Mării Albe, TK-208 a devenit răspunsul Uniunii Sovietice la escaladarea Războiului Rece, capabil să se ascundă nedetectat timp de luni de zile și să transporte 200 de focoase nucleare. Până în prezent, niciun submarin nu a depășit dimensiunile sale uluitoare sau designul său îndrăzneț.

• C.S. Lewis, un scriitor modest, dezinteresat de succes și faimă. Autorul Cronicilor din Narnia
• J.R.R. Tolkien, autorul uneia dintre cele mai frumoase cărți de fantezie – Stăpânul Inelelor. „Nu tot…

Clasa Typhoon (cunoscută în Rusia ca Proiectul 941 Akula) s-a născut din paranoia sovietică și din necesitate strategică. În anii 1970, submarinele americane cu rachete balistice (SSBN), în special cele din clasa Ohio, puteau lansa 24 de rachete Trident din poziții invizibile în largul coastelor sovietice. Conducerea Moscovei, hotărâtă să facă față acestei amenințări, a cerut un submarin capabil să transporte rachete mai mari, cu rază mai lungă de acțiune și să supraviețuiască suficient de mult timp pentru a le folosi.

Biroul de proiectare Rubin, aceeași echipă care se afla în spatele celei mai mari părți a flotei de submarine a URSS, a primit sarcina de a crea o navă care să transporte R-39 Rif (NATO: SS-N-20 Sturgeon), o rachetă balistică cu combustibil solid de 16 metri, cu o rază de acțiune de 5.000 de mile. Dar dimensiunea R-39 a ridicat o problemă: submarinele sovietice existente puteau transporta doar 12-16 rachete. Însă inginerii de la Rubin au răspuns cu un design îndrăzneț.

Typhoon nu era doar mai mare – era o reimaginare completă a arhitecturii submarinelor. Sovieticii au acordat prioritate supraviețuirii, atât în luptă, cât și în timpul patrulărilor prelungite.

Cea mai radicală caracteristică a Typhoon a fost designul său cu mai multe carene. În locul unei singure carene sub presiune, avea cinci cilindri de titan și oțel: două carene principale pentru arme și reactoare, flancate de trei mai mici pentru torpile, navigație și cabina echipajului. Această structură de tip „catamaran” asigura o flotabilitate și o rezistență la avarii excepționale, esențiale pentru a rezista atacurilor submarine NATO – de la torpile până la încărcături de adâncime – în contextul confruntărilor din Războiul Rece.

Așadar, cu o deplasare de 48.000 de tone în stare scufundată (greutatea a 10 avioane Airbus A380) – dublul greutății unui submarin Ohio-class american – Typhoon-ul era un adevărat colos subacvatic. Armamentul său monstruos includea 20 de rachete balistice R-39 (fiecare capabilă să transporte 10 ogive nucleare), 22 de torpile pentru luptă apropriată și 8 rachete antiaeriene Igla pentru apărare împotriva avioanelor inamice.

Capabil să se scufunde până la 400 de metri (1.300 de picioare) – aproape dublul adâncimii operaționale a multor submarine moderne –, reușea să evite detectarea. La suprafață, atingea 27 de noduri (51 km/h), iar sub apă menținea peste 25 de noduri (46 km/h), rivalizând cu vasele NATO în agilitate, în ciuda masei enorme.

La bord, un echipaj de 160 de marinari (52 de ofițeri inclusiv) trăia în condiții surprinzător de decente pentru o misiune nucleară: cabină privată pentru ofițeri, sală de sport și chiar saună.

Energia provenea de la două reactoare OK-650 cu apă presurizată, care generau 190 MW – suficient pentru a electrifica un oraș mic. Submarinul putea funcționa timp de 120 de zile sub apă, limitat doar de proviziile de hrană.

Hotelul subacvatic

În contrast puternic cu submarinele NATO înghesuite, Typhoon oferea facilități nemaiîntâlnite în ingineria navală: o saună de 23 de metri pătrați căptușită cu panouri de stejar, o piscină (oficial o „cadă terapeutică”) pentru relaxare. O sală de gimnastică cu greutăți și echipamente cardio. Cabine private de două persoane pentru ofițeri și camere de șase persoane pentru echipajul înrolat. O seră cu plante hidroponice pentru a ridica moralul.

„Nu era lux, dar era uman”, își amintește fostul membru al echipajului, Sergei Volkov. „Știam că am putea petrece luni de zile sub apă. Designul a menținut moralul stabil… ceea ce a contat atunci când stai pe 200 de focoase nucleare.”

Prețul Judecății de Apoi

Construirea a șase Typhoon între 1981-1989 a grevat economia URSS. Fiecare submarin a costat aproximativ 550 de milioane de ruble (750 de milioane dolari în 1980 și 5-7 miliarde în prezent, după ajustarea la inflație). Prin comparație, un submarin american din clasa Ohio costa 2 miliarde de dolari pe unitate.

Întreținerea era la fel de uluitoare. Andocarea unui Typhoon necesita dane specializate de 18 metri lățime (dana este zona unui port situată de-a lungul unui chei pentru acostarea navelor, încărcarea și descărcarea mărfurilor), în timp ce arsenalul său de 20 de rachete necesita o flotă de sprijin dedicată. După prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, Rusia a scos din uz cinci din cele șase Typhoon până în 2004, neputând justifica întreținerea acestora.

Silențios, dar letal

Principala misiune a Typhoon era să se ascundă sub calota glaciară arctică, folosindu-și turnul de comandă întărit pentru a sparge gheața de până la 3 metri grosime. Odată pe poziție, putea lansa toate cele 20 de rachete R-39 într-o singură salvă în 15 minute, fiecare rachetă purtând 10 focoase MIRV.

Cu toate acestea, submarinele nu au luptat niciodată. Simpla lor existență a fost o armă psihologică. Analiștii NATO se temeau de capacitățile lor invizibile; presa sovietică de stat le glorifica ca simboluri ale priceperii tehnologice.

Clasa a căpătat faimă mondială în 1990, odată cu romanul lui Tom Clancy „Vânătoarea pentru Octombrie Roșu” (și adaptarea sa cinematografică din 1994), care prezenta un căpitan fictiv care a dezertat din Typhoon. Deși povestea a fost fantastică, ea a subliniat statutul mitic al submarinului.

Amurgul giganților

În anii 2000, Typhoon era depășit. Submarinele rusești mai noi, precum cele din clasa Borei, au acordat prioritate compactării și rentabilității. Rachetele R-39 au fost retrase din uz în 2004, lăsând un singur Typhoon, Dmitriy Donskoy (TK-208), ca platformă de testare pentru racheta Bulava până la retragerea sa din uz în 2023.

În prezent, trei Typhoon ruginesc în șantierele navale din Severodvinsk, în așteptarea dezmembrării. Soarta lui Dmitriy Donskoy rămâne incertă, deși conservarea ca muzeu a fost dezbătută.

Clasa Typhoon exemplifică excesul Războiului Rece – o fuziune de ambiție apocaliptică și ingeniozitate umană. Designul său a influențat submarinele ulterioare, în special în ceea ce privește reducerea zgomotului (era mai silențios decât clasa Ohio, în ciuda dimensiunilor sale).

Surse:

https://www.popularmechanics.com/military/navy-ships/a35699039/russia-typhoon-class-submarines-true-size/

https://nationalinterest.org/blog/buzz/typhoon-russia-built-missile-submarines-bigger-us-navy-could-match-208772

https://www.navalnews.com/naval-news/2023/02/russia-decommissions-worlds-largest-submarine/

Vă mai recomandăm să citiți și:

K-141 Kursk, cel mai tragic accident din istoria submarinelor. Dezastrul de la Kursk, o catastrofă sub valuri și tăcerea Kremlinului

Steven Spielberg și eșescul restaurantului său în formă de submarin

Istoria fascinantă a submarinelor. De la minunea de lemn a lui Cornelis Drebbel la titanii nucleari

Cornelis Drebbel: geniul uitat care „a scris” viitorul. Inventatorul submarinului navigabil, al termostatului și mașinii de tip perpetuum mobile