Richard Donner, de la Superman la Armă Mortală: strategiile vizuale și emoționale ale unui maestru de blockbuster

26 03. 2025, 14:30
Richard Donner
Richard Donner pe platourile de filmare pentru „The Omen”. Sursa foto: Profimedia

Regizorul Richard Donner (1930–2021) rămâne un pilon al istoriei cinematografiei americane, marcând industria prin inovare tehnică, redefinire a genurilor și crearea de personaje devenite simboluri globale. De la revoluționarul Superman (1978) – primul blockbuster care a făcut publicul să creadă în zbor – până la franciza emblematică Armă Mortală (Lethal Weapon), Donner a transformat filmele în experiențe culturale, combinând efecte speciale de pionierat cu povestiri umane și autentice.

Operele sale, precum Prevestirea (The Omen) și Armă Mortală, nu doar au dominat box office-ul, ci au și redefinit limitele artistice ale Hollywoodului. Prin abordări inedite ale genurilor (de la horror la acțiune-comedie), Donner a demonstrat că un regizor poate fi simultan narator, inovator și antreprenor cultural.

Richard Donner (născut Richard Donald Schwartzberg, la 24 aprilie 1930, Bronx, New York) și-a început cariera în artele dramatice cu aspirații de actorie, însă destinul i-a direcționat călătoria către o legendă a regiei. Descoperirea pasiunii pentru cinematografie a marcat un punct de cotitură radical, transformându-l într-un pionier al industriei pe parcursul a peste cinci decenii de inovație. Prin filme precum Superman, The Omen și Lethal Weapon, Donner a redefinit standardele narative și tehnice de la Hollywood, creând un patrimoniu cinematografic care îl consacră drept unul dintre cei mai influenți vizionari ai secolului XX.

Crescut într-o familie evreiască, Richard Donner a fost expus de timpuriu artelor prin intermediul teatrului. Richard a devenit fascinat de film atunci când el și sora lui mergeau la cinematograful bunicului lor din Brooklyn. Dar nu a avut ambiții profesionale specifice, după cum declara Donner într-un interviu video din 2006 acordat Archive of American Television, și citat de New York Times.

A crescut în Bronx și în Mount Vernon, N.Y., și s-a înrolat în Marină în adolescență. Primul contact cu lumea spectacolului a avut loc printr-un job de vară la un teatru sezonier, unde parca mașini și executa diverse sarcini logistice. Deși tatăl său îl îndruma spre studii economice, Donner a urmat cursuri serale la Universitatea din New York doar doi ani, abandonându-le pentru a se dedica pasiunii artistice.

După o scurtă perioadă în teatrul Off-Broadway, Donner a pășit în industria cinematografică prin California, regizând filme industriale și reclame comerciale. Trecerea la televiziune în anii 1950 a marcat un moment cheie: a regizat episoade pentru seriale iconice precum The Twilight Zone, The Fugitive și Gilligan’s Island, experimente care i-au conturat stilul vizual dinamic și abilitățile de a construi naratiuni tensionate.

Primul film de lung metraj al lui Donner a fost X-15 (1961), o dramă din Războiul Rece care i-a avut ca parteneri pe Charles Bronson și Mary Tyler Moore. Deși nu s-a bucurat de un succes semnificativ, filmul a pregătit terenul pentru descoperirea ulterioară a lui Donner cu The Omen (1976), o peliculă de groază foarte populară care l-a consacrat ca regizor profesionist.

The Omen (cu Gregory Peck în rolul principal) a fost un succes critic și comercial – a primit două nominalizări la Oscar (Jerry Goldsmith câștigând premiul pentru cea mai bună muzică), o nominalizare BAFTA, una Edgar Allan Poe, Golden Globes și Grammy, plus alte premii internaționale. The Omen, cu încasări de peste 48 de milioane de dolari, s-a aflat pe locul 7 în topul producțiilor cu cel mai profitabil box office, pe primele trei poziții fiind Rocky (peste 117 mil. dolari), To Fly! (aproape 87 mil, dolari) și A Star is born (peste 63 mil. dolari).

A fost un succes care a deschis calea pentru ceea ce mulți consideră magnum opus-ul său: Superman (1978), un film datorită căruia Donner nu doar că a redefinit genul supereroilor, dar a și stabilit un nou standard pentru efectele speciale și narațiunea în filmele de acțiune. Cu actorul Christopher Reeve în rolul personajului titular, filmul a combinat umorul, romantismul, fantezia și aventura într-un mod care nu mai fusese văzut până atunci, având un succes masiv de box office: peste 300 de milioane de dolari în toată lumea.

Într-unul dintre ultimele sale interviuri, scrie IMDb.com, Donner a povestit despre cum a fost să regizeze un astfel de film – Superman.

Richard Donner și-a petrecut întreaga copilărie citind benzile desenate cu Superman. Drept urmare, când a venit vorba să identifice ce ar descrie cel mai bine povestea sa, a avut câteva idei. De fapt, au fost idei care au contrastat puternic cu viziunea scenaristului său. Potrivit interviului acordat de Donner publicației The Telegraph, atunci când producătorul Ilya Salkind a avut prima dată ideea de a realiza Superman, l-a luat pe scenaristul Mario Puzo de la The Godfather pentru a scrie povestea supereroului kryptonian. Cu toate acestea, când Richard Donner a venit la bord, viziunea lui s-a îndepărtat foarte mult de cea a legendarului scenarist.

Pentru el, după cum a declarat, Superman era o întruchipare americană a speranței și optimismului, în timp ce în schița lui Puzo, Clark Kent era un fel de parodie și o lipsă de respect față de ceea ce ar fi trebuit să reprezinte Superman. Așa că s-a gândit la o modalitate de a îndrepta această greșeală. Prin urmare, l-a abordat pe prietenul său și scriitorul Tom Mankiewicz, cunoscut pentru scenariile lui James Bond, pentru a rescrie scenariul.

Determinat să materializeze imaginea lui Superman ca „far de lumină și speranță”, Richard Donner a respins actorii consacrați, optând pentru un talent necunoscut care să întruchipeze inocența și carisma personajului. Procesul de casting, inițial anticipat ca unul laborios, s-a finalizat surprinzător de repede datorită perspicacității directorului de casting Lynn Stalmaster. Acesta l-a descoperit pe Christopher Reeve – atunci un actor tânăr și relativ obscur – ale cărui calități fizice, voce autoritară și prezență magnetică au transformat instantaneu visul lui Donner în realitate.

Alegerea lui Reeve nu a fost doar pragmatică, ci strategic-simbolică: el a reușit să balanseze vulnerabilitatea umană a lui Clark Kent cu autoritatea supraomenească a lui Superman, definind pentru totdeauna arhetipul supereroului modern.

„Eram convins că îl poate interpreta pe Superman”, spunea Donner. Iar Christopher Reeve, viitorul Superman, a fost mai mult decât convingător și sigur pe el: Pot să o fac”. Drumul spre întruchiparea personajului său nu a fost tocmai ușor, Reeve fiind cam slăb la acea vreme. Însă cu ajutorul culturistului și actorului David Prowse, care tocmai își încheiase rolul Darth Vader din Războiul Stelelor, Christopher Reeve s-a construit în doar șase săptămâni pentru a putea apărea în fața camerei.

Viziunea revoluționară a lui Richard Donner pentru Superman (1978) a devenit blueprint-ul adaptărilor moderne de benzi desenate, influențând generații de regizori – de la Christopher Nolan la Patty Jenkins. Abordarea sa, care combina gravitate dramatică cu magie cinematică, a transformat supereroul într-un simbol universal de speranță, stabilind un precedent artistic pentru francize precum Batman sau Wonder Woman.

Totuși, drumul spre moștenire nu a fost lipsit de obstacole. După ce a regizat 70% din Superman II, Donner a fost îndepărtat din proiect din cauza conflictelor creative cu producătorii Alexander și Ilya Salkind, iar controlul a fost preluat de Richard Lester.

În 2006 însă, a fost lansat filmul lui Donner, Superman II: The Richard Donner Cut. Reconstruit din materiale de arhivă și scene neterminate, acest montaj a restabilit coerența narativă și adâncimea emoțională imaginată inițial de Donner, oferind nu doar o închidere simbolică, ci și o lecție de integritate artistică pentru industria filmului.

Anii 1980 au marcat o perioadă prolifică pentru Donner, care a continuat să exploreze diverse genuri, menținându-și în același timp stilul caracteristic. A regizat The Goonies (1985), un film de aventuri îndrăgit care a devenit de atunci un cult clasic. Donner a revigorat și genul polițist cu seria Lethal Weapon. Primul episod, lansat în 1987, îi prezintă pe Mel Gibson și Danny Glover în roluri care vor deveni memorabile. Au urmat Scrooged (1988), Conspiracy Theory (1997), serialul antologic Tales from the Crypt de la HBO, unde a regizat mai multe episoade și a produs lungmetraje bazate pe serial.

Donner s-a aventurat de asemenea și în producția de film, prin intermediul The Donners’ Company, pe care a cofondat-o cu soția lui, Lauren Shuler Donner.

În ciuda faptului că s-a confruntat cu probleme de sănătate mai târziu în viață, inclusiv probleme cardiace care au dus în cele din urmă la decesul său la 5 iulie 2021, la vârsta de 91 de ani, Donner a rămas activ în discuțiile despre realizarea filmelor până la moartea sa.

Surse:

https://www.imdb.com/title/tt0075005/

https://www.imdb.com/name/nm0001149/

https://www.nytimes.com/2021/07/05/movies/richard-donner-dead.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

Jerry Goldsmith, geniul din spatele muzicii a sute de filme. De la „The Omen” și până la temele epice din „Planeta Maimuțelor”

De ce premiile Oscar ocolesc filmele horror?

Cele mai bune filme cu jafuri din muzee sau bănci

David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori