Care sunt țările care au interzis muzica?

Lumea fără muzică? Am putea concepe așa ceva? Nu, dar ne putem imagina cum ne-ar fi viața fără muzică, această componentă esențială a existenței noastre integrată puternic în viața de zi cu zi.

O lume fără muzică, ar fi precum…o grădină fără flori și fără pomi, un peisaj sterp și lipsit de emoție, precum un film mut, adică doar o succesiune de imagini fără suflet, precum o zi fără soare sau o casă fără ferestre. Muzica este ceva ce ne permite să privim dincolo de realitate, să explorăm noi dimensiuni și să descoperim frumusețea din lucrurile simple. Fără muzică, am ajunge să fim închiși într-o lume mică și limitată.

O lume tăcută, domintă de o liniște constantă, poate chiar apăsătoare. Așa ar fi, poate, lumea fără muzică. Emoțional, ne-am schimba cu toții, desigur, atâta timp cât muzica are acele puteri magice de a ne induce stări de fericire, tristețe, nostalgie, entuziasm, calm. Ne ajută să ne exprimăm sentimentele și să ne conectăm cu ceilalți, astfel că în lipsa ei, toate aceste experiențe emoționale ar fi mult mai limitate. Ce altceva ar mai reprezenta lumea fără muzică? S-ar pierde o parte importantă a patrimoniului cultural al umanității, deoarece multe culturi au tradiții muzicale bogate, care le-au definit identitatea. S-ar modifica cu totul contextual conexiunilor sociale, comportamentul oamenilor, percepțiile și viziunile lor. Cu siguranță viața ar fi cu totul alta decât este acum, pentru că muzica nu este doar o formă de divertisment, este cu mult, mult mai mult de atât. O formă de expresie, un declanșator de emoții și motivații, un vindecător, un mod de viață.

Totuși, trezindu-ne din imaginație, ne bucurăm că trăim încă într-o lume în care muzica își are, în mod liber, locul ei, dar este interesant de aflat cum de-a lungul timpului, au existat momente în care, în unele țări, muzica, nu doar că a fost interzisă la radio, dar cenzurată cu totul. National Geographic a scris despre asta.

„Puterea muzicii de a provoca și de a uni a fost mult timp o sabie cu două tăișuri. Fie din motive religioase, politice sau morale, melodiile care sfidează status quo-ul sunt adesea reduse la tăcere. BBC a refuzat să difuzeze piesa God Save the Queen, a celor de la Sex Pistols, Statele Unite au interzis piesele celor de la The Beatles, China a scos în afara legii K-Pop, temându-se de influența sa globală, Germania nazistă a interzis muzica jazz, iar guvernul militar al Braziliei a cenzurat 500 de melodii între 1964 și 1985”.

De asemenea, în 2021, odată cu recâștigarea puterii de către talibani, aceștia, printre alte măsuri radicale, au inclus interzicerea muzicii, printr-un gest sfidător și umilitor la adresa cetățenilor. Mai mult, au ucis unul dintre cei mai populari cântăreți de muzică tradițională afgani, un simbol cultural al țării, Fawad Andarabi fiind împușcat în cap, undeva în provincia Baghlan, la aproximativ 100 de kilometri nord de Kabul.

Fawad Andarabi era foarte cunoscut pentru muzica sa populară și pentru faptul că își exprima prin cântecele pe care le compunea sprijinul față de oponenții talibanilor, asta fiind, desigur, o sursă de conflict, deoarece liderii talibani considerau muzica lui ca fiind „în totală contradicție cu islamul”.

În 1975, Khmerii Roșii, o mișcare comunistă radicală, și-a început domnia de teroare în Cambodgia prin deposedarea oamenilor de casele și bunurile lor și, de asemenea, prin ghearele puse asupra culturii pe care au dorit să o distrugă. Oricine a contestat regimul a fost ucis, iar timp de patru ani, Khmerii Roșii au reușit să șteargă o mare parte din bogatul patrimoniu cultural al Cambodgiei, inclusiv muzica sa.

Decenii după dominația Kmerilor Roșii, Cambodgia a încercat să-și regăseacă și reconstuiască patrimonial cultural. Autoritățile au deschis un centru important – Gong – dedicat promovării artei, culturii și tradițiilor cambodgiene, un spațiu doar pentru activități artistice și culturale, având ca scop principal revitalizarea patrimoniului cultural al țării, grav afectat în trecut.

„Cântăreața și compozitoarea Lomorkesor Rithy, cunoscută sub numele de Kesorrr, a fost printre primii artiști care au cântat la Gong. Crescută cu muzică occidentală, Kesorrr a căutat ulterior să exploreze Epoca de Aur a Cambodgiei și a co-fondat Plerng Kob, un centru de creație, și Bonn Phum, un festival cultural anual. După război, Lomorkesor spune că scena muzicală cambodgiană era formată din cover-uri și cântăreți de karaoke. Dar acum avem pop (original), rock, R&B și hip-hop. A fost o vreme când ne-am pierdut identitatea. Însă trebuie să o luăm de la zero și să restabilm puterea sunetelor.”

La susținerea și propulsarea muzicii cambodgiene au contribuit inclusiv artișii din diaspora. Trupa americană Dengue Fever, de exemplu, al cărui vocalist este cambodgianul Chhom Nimol, și-a lansat albumul Ting Mong în 2023, inspirat de muzica cambodgiană din anii 1960.

„Dar în timp ce Cambodgia se străduiește să își reînvie moștenirea muzicală, alte țări continuă să găsească echilibrul între exprimarea artistică și restricțiile guvernamentale. În anii ’60 și ’70, Arabia Saudită a promovat activ artele. Cu toate acestea, situația s-a schimbat dramatic în 1979, când al-Jamaa al-Salafiya al-Muhtasiba, condusă de un predicator, a ocupat Marea Moschee din Mecca. Nu după mult timp, guvernul saudit a adoptat o atitudine mai conservatoare, ceea ce a dus la închiderea cinematografelor și la interzicerea spectacolelor de muzică în public”.

Puterea muzicii însă este imensă, iar cei care trăiesc pentru muzică vor găsi mereu o supapă prin care să o mențină vie, activă în viața lor.

Emad Ashour, un muzician din Jeddah, în ciuda restricțiilor și schimbărilor impuse, a urmat calea muzicii în spatele ușilor închise și, inspirat de artiști precum cei de la Metallica și Kiss, a învățat singur să cânte la chitară, formând în cele din urmă trupa de heavy metal Immortal Pain în 2005, devenind apoi parte a unei lumi underground de heavy metal și cântând doar în locuri private.

„La acea vreme nu exista internet, așa că am început să învăț singur, am luat câteva lecții și am studiat din cărți”.

Toate acestea s-au schimbat în 2015, după instaurarea la putere a unui nou rege, astfel că printre eforturile de creștere s-au numărat și acelea care au inclus reîmprietenirea cu muzica și libera ei exprimare.

În 2017, Riadul a găzduit primul său concert live din ultimii 25 de ani. La scurt timp, autoritățile au construit lângă orașul Diriyah o arenă sportivă și de divertisment cu 20 000 de locuri lângă, loc ce a găzduit apoi concertele unor trupe internaționale precum Post Malone, și festivaluri ca Soundstorm, cu muzică rave. Mai mult, în 2021, Immortal Pain a devenit prima trupă de heavy metal care a cântat în public la un eveniment de mare amploare organizat în Arabia Saudită, urmată apoi de Metallica și trupa feminină saudită de rock psihedelic, Seera. Un pas uriaș pentru comunitatea saudită.

În anii 80, după revoluția din Iran care a avut loc în 1979, regimul a interzis muzica, considerată de noii lideri a fi o mare sursă de corupere a tinerilor. S-a revenit parțial asupra măsurii la câteva luni după, atunci când „s-a dat drumul” muzicii tradiționale, însă piesele occidentale și cântărețele solo nu mai erau acceptate din punct de vedere cultural.

„Acum, 45 de ani mai târziu, muzica clasică, populară și pop iraniană umple căile respiratorii, iar pe străzile din Teheran pot fi văzuți muzicanți ambulanți. Muzicianul electronic occidental Schiller chiar a concertat în Teheran în 2017. Cu toate acestea, nu toți artiștii au libertatea de a cânta deschis. Cântărețele solo pot apărea în emisiunea The Voice Persia, dar show-ul este înregistrat în Suedia. Între timp, muzica rap a câștigat popularitate, însă artiștii care scriu versuri considerate amenințătoare de către autorități riscă închisoarea”.

În 2007, a fost lansat albumul „Cântece interzise/Cenzurat”, în colaborare cu Jurnalul Național și în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa” și casele de discuri Electrecord și Intercont Music.

Conținutul Compilației include 20 de piese românești rock și folk, majoritatea fiind cenzurate parțial sau total de autoritățile comuniste, înainte de 1989. Melodiile fie au fost interzise înainte de imprimarea pe disc, fie supuse cenzurii după ce au fost deja publicate.

În plus, recent, Republica Cecenă a impus reguli stricte asupra muzicii locale, stabilind că toate melodiile trebuie să respecte un tempo între 80 și 116 bătăi pe minut (BPM). Această decizie are scopul de a adapta muzica la „mentalitatea cecenă” și exclude multe genuri occidentale care nu se conformează acestor criterii. Autoritățile locale au dat termen artiștilor să rescrie piesele care nu respectă aceste standarde, subliniind o tendință mai largă de control cultural.

Surse:

https://edition.cnn.com/2021/08/30/asia/fawad-andarabi-afghan-folk-singer-killed-intl/index.html

https://www.nationalgeographic.com/history/article/music-censorship-cambodia-saudi-arabia

https://edition.cnn.com/2024/04/08/europe/chechnya-music-ban-scli-intl/index.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

Björk, unul dintre cei mai influenți pionieri în muzica electronică și experimentală. A stârnit controverse la Oscaruri atunci când, de sub rochia ei de lebădă, a căzut un ou de struț

Vioara care a sfidat Auschwitz. Cum a salvat-o muzica pe Anita Lasker-Wallfisch

Marianne Faithfull, rebela muzicii britanice

David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”