Secrete, scandaluri și indicii ascunse. Dezlegarea enigmei din Le Bar Aux Folies-Bergère de Édouard Manet

Inaugurat la data de 2 mai 1869, cabaretul Folies Bergère a fost unul dintre locurile emblematice ale Parisului, în timp devenind sinonim cu evoluția divertismentului francez prin spectacole de revistă și performanțe extravagante.

Construit ca o sală de operă de către arhitectul Plumeret și inspirată de Alhambra music hall din Londra, Folies Bergère a găzduit o varietate de show-uri ușoare, inclusiv operete, opéra comique (operă comică), melodii specifice vremii, numere de gimnastică, pe parcurs începând să prezinte show-uri mai sofisticate ce includeau costume elaborate și efecte scenice impresionante. Unul dintre momentele de vârf din istoria Folies Bergère a fost apariția lui Josephine Baker în 1926, artistă franceză de origine americană, primul star de culoare, senzația scenei datorită dansului exotic și senzual executat în fusta ei realizată din banane artificiale.

• Muzeul apei de la robinet
• Muzeul de artă nereușită. Celebrarea frumuseții în creații urâte

De-a lungul decadelor, Folies Bergère nu doar că a influențat divertismentul parizian, dar s-a transformat într-un simbol al vieții culturale franceze, al modernității, devenind o scenă strălucitoare unde granițele dintre înalta societate și excesul boem se estompau.

Iar capodopera lui Édouard Manet din 1882, Le Bar Aux Folies-Bergère, surprinde exact această dualitate.

Le Bar aux Folies-Bergère, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale artistului, aflată acum la Courtauld Gallery din Londra, este considerată ultima sa lucrare majoră. Tabloul o înfățișează pe Suzon, o barmaniță din viața reală de la Folies-Bergère, stând în spatele unei tejghea de marmură plină cu sticle de șampanie, mandarine și trandafiri. Expresia ei detașată contrastează cumva cu reflexia plină de viață din oglinda ce se află în spatele ei, și care dezvăluie o mulțime agitată și un bărbat misterios purtând o șapcă. Tabloul, spun specialiștii, este o lecție magistrală de contradicții: opulență și izolare, realism și distorsiune, claritate și mister.

Dar priviți cu atenție colțul din stânga sus și veți observa două picioare cu încălțări verzi suspendate deasupra mulțimii. Istoricii de artă cred că aceștia aparțin unui trapezist, o figură obișnuită la Folies-Bergère, sugerând că detaliul capricios ar face aluzie la divertismentul riscant al localului.

Elementul central al intrigii tabloului este oglinda sa, care sfidează legile fizicii. Reflecția barmaniței se înclină spre dreapta, în timp ce postura ei reală este orientată spre înainte. Bărbatul misterios din oglindă – al cărui chip este ciudat de apropiat de cel al lui Suzon – pare să converseze cu ea, însă poziția sa nu se aliniază cu punctul de vedere al privitorului. Este el un client, un curtezan sau un produs al imaginației ei?

Imaginile cu raze X și schițele preliminare dezvăluie lupta lui Manet pentru a perfecționa această iluzie. Primele schițe o arată pe Suzon în fața unui client, cu un limbaj corporal mai angajat. În versiunea finală, însă, Manet i-a rotit postura, amplificându-i detașarea emoțională. Această ajustare a creat inconsecvențe spațiale, determinând critici precum Malcolm Park să susțină că oglinda nu reflectă realitatea, ci „starea mentală” a lui Suzon – singurătate în mijlocul haosului.

Disonanța dintre fața solemnă a femeii și imaginea ei din oglindă – în care se apleacă ușor spre bărbat – alimentează speculații fără sfârșit. Este reflexia unei amintiri, o fantezie sau un comentariu asupra rolului ei de femeie care servește băuturi și de imagine a cabaretului? Lecturile feministe sugerează că Manet evidențiază obiectivarea femeilor în societatea modernă; privirea goală a tinerei și figura ei încorsetată transformând-o într-o marfă într-un spațiu dominat de bărbați.

Așadar, tehnologia avansată a ajutat la dezvăluirea unor straturi din istoria tabloului, razele X arătând că Manet a pictat-o inițial pe Suzon cu un decolteu mai mic – sugerând vulnerabilitate – ulterior, acesta modificându-i vestimentația cu un corset albastru modest, probabil pentru a echilibra senzualitatea cu respectabilitatea. Modificările au fost interpretate că fiind o abordare nuanțată a lui Manet față de subiectul său – nici complet idealizat, dar criticat în mod evident. Și tocmai prin refuzul de a lua o poziție clară, Manet transformă atmosfera din pictură într-o oglindă a epocii sale. Tabloul nu este o caricatură a societății, ci o explorare a paradoxurilor acesteia.

Rezolvarea puzzle-ului continuă. Cine este străinul cu pălărie? Unii teoreticieni susțin că acesta reprezintă simbolul controlului patriarhal. Alții îl identifică cu pictorul britanic George Moore, un prieten al lui Manet, sau cu o dublură a privitorului, implicându-ne în voyeurism. Poziția sa distorsionată – față de locul în care ar sta un client real – sugerează că Manet a fracturat în mod deliberat perspectiva pentru a tulbura observatorul.

Pe de altă parte, istoricul de artă Larry L. Ligo susține că Manet a folosit portocalele (sau mandarinele) (prezente în picture) ca o referință codată la prostituție, identificând-o subtil pe barmanița Suzon ca fiind o lucrătoare sexuală. Teoria lui Larry L. Ligo se bazează pe utilizarea recurentă de către Manet a portocalelor în picturile care înfățișează femei în roluri ambigue din punct de vedere moral. În Franța secolului al XIX-lea, portocalele aveau conotații de lux și senzualitate. Importate din climatele mai calde, portocalele erau scumpe și exotice, adesea legate de indulgență și dorință. Mai precis, în cultura vizuală pariziană, portocalele simbolizau uneori prostituția:

În Olympia (1863) a lui Manet, un servitor de culoare îi prezintă Olympiei, o curtezană, un buchet care include o floare de portocal, în contextul dat, un indicator al sexului tranzacțional. În Nana (1877), Manet pictează o figură demi-monde (o lucrătoare sexuală de lux) înconjurată de simboluri ale vanității, inclusiv un castron cu portocale.

Ligo presupune, prin urmare, că portocalele din Le Bar servesc unui scop similar, iar poziționate proeminent în prim-plan, ele acționează ca un indiciu vizual, încadrând-o pe Suzon ca parte a economiei erotice a cabaretului. Această interpretare se aliniază cu reputația Folies-Bergère: deși era în primul rând un music-hall, se întâmpla adesea ca barmanițele sale să flirteze cu clienții pentru a crește vânzările.

Și cum istoricii au la rândul lor propriile teorii, analize și decodificări, nu toți au fost de acord cu asocierea dintre prostituție și exoticele portocale. Istoricul de artă Bradford Collins remarcă faptul că aceste fructe pot reflecta pur și simplu ofertele din lumea reală ale cabaretului, fundamentând pictura mai degrabă în realismul observațional decât în alegoria morală. Sticla de bere Bass (cu logo-ul său recognoscibil – un triunghi roșu) și sticlele de șampanie subliniază în mod similar comercialismul, nu viciul codificat.

Cercetătoarea Theresa Ann Gronberg avertizează împotriva proiectării sensibilităților moderne asupra simbolurilor secolului al XIX-lea. Deși portocalele ar putea face aluzie la sexualitate, rolul lor principal ar putea fi unul compozițional: culoarea strălucitoare contrastează cu paloarea melancolică a lui Suzon, atrăgând atenția asupra izolării ei în mijlocul strălucirii cabaretului.

Dar Manet a vrut să fie ambiguu cu orice preț. Chiar dacă acceptăm premisa lui Ligo, utilizarea portocalelor de către Manet nu a fost chiar directă, idee susținută de picturile Un coș de fructe (1864), în care portocalele sunt pictate cu un realism viu, sărbătorind farmecul lor estetic, și de Cafeneaua-concert (1878), în care un castron de portocale este așezat lângă o femeie din clasa muncitoare, fără a fi implicată vreo relatare sexuală.

Această inconsecvență sugerează că Manet, ca un adevărat artist iluzionist, a folosit portocalele în mod flexibil – uneori ca simboluri, alteori ca elemente decorative – în funcție de nevoile scenei, lăsând poate la latitudinea privitorului să decidă în ce rol o vede pe frumoasa barmaniță.

Atunci când a fost prezentat la Salonul de la Paris din 1882, Le Bar a uimit criticii. Aceștia i-au criticat „platitudinea” și „erorile” de perspectivă, ignorând subversiunea intenționată a realismului de către Manet. Cu toate acestea, prin respingerea profunzimii tradiționale, Manet a creat o punte între impresionism și modernism, influențând artiști precum Degas și Picasso. Astăzi, A Bar at the Folies-Bergère este celebrată ca un precursor al fragmentării postmoderne, în care sensul este stratificat și eluziv.

Surse:

https://www.britannica.com/topic/A-Bar-at-the-Folies-Bergere

https://www.getty.edu/art/exhibitions/manet_bar/

https://www.bbc.com/culture/article/20190311-a-bar-at-the-folies-bergere-a-symbol-planted-in-cleavage

Vă mai recomandăm să citiți și:

Banana lui Maurizio Cattelan. Cel mai scump fruct din lume, artă controversată de 6 milioane de dolari

„Noapte înstelată”, capodopera turbulentă a lui Vincent van Gogh și dezbaterea privind arta, nebunia și geniul

Cel mai bine păzit muzeu din lume. O fuziune de artă, inovație și istorie

Fantomele de la Luvru, cel mai faimos muzeu al lumii. Arta întâlnește supranaturalul