Home » Cultură » Poveștile Fraților Grimm erau de fapt pentru adulți. În versiunea originală, Rapunzel rămâne însărcinată în urma aventurii cu prințul

Poveștile Fraților Grimm erau de fapt pentru adulți. În versiunea originală, Rapunzel rămâne însărcinată în urma aventurii cu prințul

Poveștile Fraților Grimm erau de fapt pentru adulți. În versiunea originală, Rapunzel rămâne însărcinată în urma aventurii cu prințul
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 16.01.2025

Un univers fascinant și definitiv au creat frații Grimm prin poveștile lor nemuritoare, basme îndrăgite de generații și generații, cu elemente magice, creaturi fantastice și lecții morale. Peste 200 de povești au scris nemții Jacob și Wilhelm Grimm, cele mai multe dintre ele fiind preluate din surse orale.

„Hansel și Gretel”, „Albă ca Zăpada”, „Scufița Roșie”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Degețelul Tom”, „Rapunzel”, „Gâsca de aur” și „Rumpelstiltskin” sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute povești ale lor, arhetipuri psihologice și narațiuni fantastice de mare valoare care nu doar că au fost traduse în peste 170 de limbi străine, dar au inspirat o multitudine de adaptări tipărite, teatrale, de operă, balet și cinematografice.

Wilhelm și Jacob Grimm au fost mari iubitori și promotori ai folclorului german și ai tradițiile orale, publicând o colecție de povești cunoscută în cele din urmă drept Basmele lui Grimm, care include povestiri precum cele amintite mai sus. Totuși, deși apar sub numele lor, basme ca Albă ca Zăpada și Rapunzel, de exemplu, nu au fost creațiile de drept ale celor doi, poveștile existând cu mult înainte ca cei doi bărbați să se nască în Germania la mijlocul anilor 1780. De fapt, basmele făceau parte dintr-o bogată tradiție orală – fiind transmise din generație în generație, adesea de femei care căutau să își facă mai plăcute orele din timpul treburilor casnice. Însă odată cu dezvoltarea industrializării, când tradițiile locale dădeau semne că sunt afectate și că se schimbă, cercetătorii, precum au fost și Jacob și Wilhelm, au început o căutare temeinică sperând că vor salva poveștile de la dispariție. Din procesul lor de documentare au făcut parte inclusiv discuții cu rude și prieteni, de la care adunau informații și povești cât mai multe, uneori înfrumusețându-le prin detalii care le purtau amprenta, în ciuda insistențelor acestora că au păstrat informațiile autentice. Cunoscuta colecție de povești a fost publicată de Grimm în 1812, atunci numită Nursery and Household Tales. Mai târziu avea să devină Fairy Tales.

Un aspect interesant este că poveștile nu au fost destinate celor mai mici dintre cititori, având în vedere că printre primele ediții existau istorioare care includeau, fără perdea, elemente sexuale, violență, incest și note de subsol abundente. În plus, nici măcar nu erau însoțite de ilustrații. În versiunea sa originală, Rapunzel rămâne însărcinată cu prințul după o aventură întâmplătoare, iar în Cenușăreasa, surorile vitrege își taie degetele de la picioare și călcâiele pentru a încerca să încapă în condur. Cu timpul, când poveștile au ajuns să fie populare printre copii, ele au fost revizuite, elementele nepotrivite fiind eliminate sau modificate.

„Grimm’s Fairy Tales”, un document cultural important care oferă o fereastră către valorile și credințele unei epoci trecute, a rămas una dintre cele mai influente și recunoscute lucrări literare din istoria poveștilor pentru copii, fiind, în viziunea unor critici literari, depășită doar de Shakespeare și de Biblie în ceea ce privește influența sa culturală.

Jacob Ludwig Karl Grimm s-a născut la 4 ianuarie 1785, iar Wilhelm Carl Grimm la 24 februarie 1786, în Hanau, Germania, făcând parte dintr-o familie numeroasă, cu nouă copii. Tatăl, Philipp Wilhelm Grimm, a fost avocat și funcționar municipal, în timp ce mama lor, Dorothea Zimmer, provenea dintr-o familie proeminentă din Kassel.

Moartea tatălui în 1796 a aruncat familia în sărăcie, forțându-i pe Jacob și Wilhelm să își asume responsabilități de adulți la o vârstă fragedă. Au excelat din punct de vedere academic și au urmat cursurile Universității din Marburg, unde au dezvoltat un interes pentru folclor și filologie. În jurul anului 1807, au început să colecționeze cu seriozitate basme populare, după ce au fost încurajați de prietenul lor Clemens Brentano, poet și romancier german, figură majoră a romantismului german. La 20 decembrie 1812 au publicat prima lor colecție de basme intitulată „Kinder- und Hausmärchen” (Povești pentru copii și casnice), pentru ca între 1812 și 1857, să scoată pe piață șapte ediții diferite ale colecției lor de basme.

În 1830, ambii frați au refuzat să jure credință regelui Ernest Augustus și au fost concediați din posturile lor universitare împreună cu alți cinci profesori, grupul numit cei „șapte din Gottingen” fiind obligat să părăsească orașul. Fără loc de muncă și catalogați drept disidenți politici, frații au fost nevoiți să împrumute bani de la prieteni în timp ce lucrau la colecția lor de povești.

Wilhelm Gramm s-a căsătorit cu Dortchen Wild în 1825; Jacob rămânând singur tot restul vieții sale, însă locuind împreună cu fratele și cumnata sa. Wilhelm a murit la 15 decembrie 1859, iar Jacob, la 20 septembrie 1863.

Frații Grimm, filologi cu pregătire universitară și bibliotecari, au publicat, în afară de colecția lor de basme, inclusiv cărți despre mitologie și lucrări academice despre lingvistică și studii medievale.

Surse:

https://www.nationalgeographic.com/history/history-magazine/article/brothers-grimm-fairy-tales

https://owlcation.com/humanities/grimm-brothers

https://www.theguardian.com/books/2014/nov/12/grimm-brothers-fairytales-horror-new-translation

Vă mai recomandăm să citiți și:

Opere pierdute ale Fraților Grimm, redescoperite în colecția unei biblioteci din Polonia

Povestea mai puțin cunoscută a fraților Grimm, faimoși pentru basmele lor

Povestea fraților criminali Lyle and Erik Menendez

Hans Christian Andersen, cel mai mare povestitor universal, se pare că a murit virgin. Inventator al tăieturilor pe hârtie

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bijuterii de acum două milenii au fost create folosind unelte sofisticate
Bijuterii de acum două milenii au fost create folosind unelte sofisticate
Bateriile solide cu litiu abia le depășesc pe cele litiu-ion, arată un studiu
Bateriile solide cu litiu abia le depășesc pe cele litiu-ion, arată un studiu
Au fost indentificate zonele din creier care ne ajută să ne amintim cuvinte
Au fost indentificate zonele din creier care ne ajută să ne amintim cuvinte
De ce este încă atât de greu să construim arme nucleare?
De ce este încă atât de greu să construim arme nucleare?
Astronomii au rezolvat misterul galaxiilor cu „pene”
Astronomii au rezolvat misterul galaxiilor cu „pene”
Comisia Europeană amână contramăsurile în războiul comercial cu Statele Unite
Comisia Europeană amână contramăsurile în războiul comercial cu Statele Unite
Tesla a rechemat aproape toate modelele Cybertruck din SUA
Tesla a rechemat aproape toate modelele Cybertruck din SUA
Finlanda este cea mai fericită țară din lume pentru cel de-al optulea an la rând
Finlanda este cea mai fericită țară din lume pentru cel de-al optulea an la rând
Cum a devenit omul care „nu se pricepea la nimic” cel mai tânăr conducător politic din Europa
Cum a devenit omul care „nu se pricepea la nimic” cel mai tânăr conducător politic din Europa
Industria vinului din Europa „tremură” după amenințările lui Donald Trump de a impune tarife de 200%
Industria vinului din Europa „tremură” după amenințările lui Donald Trump de a impune tarife de 200%
România participă alături de alte șase țări europene la un proiect pentru reducerea emisiilor
România participă alături de alte șase țări europene la un proiect pentru reducerea emisiilor
Mai bine de jumătate dintre copii și adulții din România au carii dentare
Mai bine de jumătate dintre copii și adulții din România au carii dentare
Noi generații de cipuri pentru Inteligența Artificială, anunțate de Nvidia
Noi generații de cipuri pentru Inteligența Artificială, anunțate de Nvidia
Cercetătorii au descoperit o fosilă rară de pește, veche de 15 milioane de ani, cu stomacul intact
Cercetătorii au descoperit o fosilă rară de pește, veche de 15 milioane de ani, cu stomacul intact
Marile planete s-ar naște în haos, a descoperit un telescop retras al NASA
Marile planete s-ar naște în haos, a descoperit un telescop retras al NASA
Telescopul Hubble a „tras cu ochiul” la coconii care formează stele într-o galaxie vecină
Telescopul Hubble a „tras cu ochiul” la coconii care formează stele într-o galaxie vecină
„Update Go4it” #18: Jacint Erdei, invitat special, despre industria gaming-ului din România
„Update Go4it” #18: Jacint Erdei, invitat special, despre industria gaming-ului din România
O formă de viață necunoscută a creat structuri în deșertul Namib cu peste un milion de ani în urmă
O formă de viață necunoscută a creat structuri în deșertul Namib cu peste un milion de ani în urmă