Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă la cel de curvă și înapoi la sfântă, toate astea într-o singură viață”

Una dintre cele mai mari actrițe și dive ale secolului XX, Ingrid Bergman, despre care Anthony Quinn spunea „mi-a plăcut Ingrid atât de mult, încât mi-am pierdut identitatea. Era atât de dominantă. Era prea puternică pentru un bărbat obișnuit”, câștigătoare a trei Oscaruri, în 1944 (pentru Gaslight), în 1956 (pentru Anastasia) și în 1974 (Murder on the Orient Express), are distincția de a fi, fără să vrea, una dintre primele actrițe de la Hollywood care a contribuit la destrămarea sistemului de contracte al studiourilor.

În perioada de aur a Hollywood-ului, între anii 1920 și 1960, majoritatea actorilor și actrițelor erau sub contracte exclusive cu studiouri mari, cum ar fi MGM, Warner Bros. sau Paramount Pictures. Aceste contracte le limitau actorilor libertatea de a lucra cu alte studiouri și le impuneau un control strict asupra carierei lor. Altfel spus, studiourile aveau puterea de a decide ce filme să facă actorii, în ce roluri să joace și inclusiv când să se retragă din activitate.

• Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
• Roberto Benigni, primul laureat non-englez la Oscar. „Cel mai important lucru este să continui să fii…

Revoluționara de la Hollywood, suedeza Ingrid Bergman, a marcat un moment cheie în cariera ei atunci când a decis să părăsească studioul Warner Bros. pentru a lucra în Europa. În 1949, după ce s-a căsătorit cu regizorul Roberto Rossellini, Bergman a decis să joace în filme italiene, fapt ce i-a permis să își exercite mai mult control asupra alegerilor sale profesionale, un pas care nu doar că i-a adus succes internațional, dar a inspirat și alți actori să își revendice drepturile asupra carierei lor. Bergman a fost un exemplu pentru generațiile viitoare de actori care au început să conteste sistemul rigid al studiourilor, în anii ‘60 și ‘70, mulți actori începând să negocieze contracte mai flexibile care le permiteau să lucreze cu diferite studiouri sau chiar să producă propriile filme.

Ingrid Bergman, starul din Casablanca (1942), peliculă cu trei Oscaruri devenită clasică și simbol al cinematografiei universale, a fost una dintre cele mai bune prietene ale scriitorului Ernest Hemingway, căruia îi spunea „Papa”, autorul, la rândul său, numind-o „Fiica”. A fost actrița preferată a primei doamne Bess Truman, Bergman vizitând-o la Casa Albă cu ocazia celei de-a 61-a aniversări a acesteia, în 1946. În 1960, Ingrid Bergman a devenit a treia actriță care a câștigat Tripla Coroană a actoriei: Oscaruri pentru Gaslight (1944), Anastasia (1956) și Murder on the Orient Express (1974), un Tony pentru Joan of Lorraine (1947) și Emmy-uri în 1960 și 1982.

De asemenea, este una dintre cele cinci actrițe suedeze nominalizate la Oscar, celelalte fiind Greta Garbo, Lena Olin, Ann-Margret și Alicia Vikander, și primul actor suedez care a câștigat un premiu Primetime Emmy. A fost urmat de Alexander Skarsgård în 2018.

În 1995, revista Empire a ales-o drept una dintre cele mai sexy 100 de vedete din istoria filmului, iar revista Harpers and Queen a clasat-o pe locul al cincilea în topul lor „The World’s 50 most Alluring Women”. Audrey Hepburn a fost prima, urmată de Ava Gardner, Julie Christie și Catherine Deneuve.

Ingrid Bergman a jucat în trei filme care au fost selectate de Biblioteca Congresului pentru a fi incluse în Registrul Național al Filmelor ca fiind semnificative din punct de vedere „cultural, istoric sau estetic”: Casablanca (1942), Gaslight (1944) și Notorious (1946). Este unul dintre cei șase actori care au fost recompensați cu 3 Oscaruri pentru interpretare, alături de Meryl Streep, Jack Nicholson, Walter Brennan, Daniel Day-Lewis și Katharine Hepburn (care a câștigat 4 Oscaruri), în mai multe topuri ale celor mai mari actrițe ale secolului al XX-lea, fiind deseori votată pe primele locuri.

Ingrid Bergman nu era doar o actriță completă, dar și un om cu un caracter ales, cei apropiați ei subliniind adesea căldura sufletească și generozitatea ce o caracterizau și faptul că era cu picioarele pe pământ. Actrița Olivia de Havilland spunea că Bergman avea o bunătate autentică care îi făcea pe oameni să se simtă confortabil în preajma ei, calitate pe care, involuntar, a transpus-o în interpretările sale, astfel încât personajele pe care le portretiza emanau o vulnerabilitate autentică, tocmai datorită naturii sale empatice.

A fost una dintre actrițele preferate ale lui Alfred Hitchcock, care a regizat-o în Spellbound (1945) și Notorious, dar și a lui Ingmar Bergman (coincidență de nume), care a regizat mai multe filme cu ea, inclusiv Autumn Sonata (1978). Acesta a descris-o ca având o capacitate extraordinară de a exprima emoții complexe fără cuvinte, crezând despre Ingrid că avea o înțelegere înnăscută a psihologiei umane.

Ingrid Bergman s-a născut la 29 august 1915, în Stockholm, Suedia. Parte a unei familii suedezo-germane, viața timpurie a lui Ingrid a fost marcată de tragedia morții mamei ei când copila avea doar doi ani. Absolventă a Teatrul Dramatic Regal din Stockholm, cariera cinematografică a lui Bergman a început în Suedia în anii 1930 cu filme precum Intermezzo (1936), care a atras atenția internațională și a dus la debutul ei la Hollywood, în scurt timp devenind una dintre cele mai celebre actrițe ale timpului său, cunoscută pentru frumusețea sa naturală și interpretările puternice.

În afară de emblematicul Casablanca (1942), regizat de Michael Curtiz, în care Bergman joacă alături de Humphrey Bogart, filmografia actriței mai include pelicule precum Notorious (1946), un thriller al lui Alfred Hitchcock, Spellbound (1945), o altă colaborare cu Hitchcock și The Inn of the Sixth Happiness (1958), în regia lui Mark Robson, film ce spune povestea adevărată a misionarei britanice Gladys Aylward, cunoscută pentru că a escortat aproape o sută de copii orfani într-o călătorie periculoasă prin munți pentru a ajunge în siguranță în timpul invaziei japoneze din China în 1938.

Viața personală a lui Ingrid Bergman a fost marcată de căsnicii foarte mediatizate care au atras adesea atenția presei. Primul ei mariaj a fost cu dentistul suedez Petter Lindström (în 1937). Au avut împreună o fiică – Pia, dar au divorțat în 1950 după ce Ingrid s-a îndrăgostit de regizorul italian Roberto Rossellini. După ce l-au cunoscut pe Rossellini în timpul filmării la Stromboli (1950), s-au căsătorit mai târziu în același an, stârnind controverse semnificative în special din cauza faptului că relația lor a fost făcută publică înainte ca ei să divorțeze de foștii parteneri. Acest episod i-a afectat destul de grav reputația lui Bergman la acea vreme, descurajând-o chiar să revină în America timp de nouă ani. Ingrid și Roberto au avut trei copii: Renato, Isabella și Giuseppe, înainte de a divorța în 1957, un an mai târziu actrița căsătorindu-se cu producătorul de teatru Lars Schmidt. Mariajul lor a durat până în 1975.

Tot din cauza relației amoroase cu regizorul italian Rossellini, la început extraconjugală, în 1950, senatorul american Edwin C. „Big Ed” Johnson din Colorado a condamnat-o public pe Ingrid Bergman, scandalul izbucnind într-o perioadă în care normele societale erau deosebit de stricte în ceea ce privește conduita personală, în special pentru figuri publice precum Bergman, care se afla la apogeul carierei sale.

„ (…) Este una dintre cele mai puternice femei de pe Pământ – regret să spun, o influență puternică pentru rău”, spus acesta în plenul senatului, descriind acțiunile ei drept un „atac asupra instituției căsătoriei”. În același timp, a propus o legislație care ar impune licențierea actorilor și regizorilor în funcție de comportamentul lor moral, sugerând ca aceia găsiți vinovați de comportament imoral să își piardă licențele. Abia 22 de ani mai târziu, senatorul Charles Percy a prezentat scuze în numele Congresului pentru remarcile lui Johnson. La 19 aprilie 1972, Percy a recunoscut că Bergman a fost defăimată pe nedrept, exprimându-și regretul pentru persecuția cu care s-a confruntat în timpul a ceea ce ar fi trebuit să fie apogeul carierei sale.

Ingrid Bergman a murit la 29 august 1982, în ziua în care împlinea 67 de ani. Cauza decesului său a fost cancerul mamar, o afecțiune cu care a fost diagnosticată în 1974. Ultimul ei rol important a fost în filmul A Woman Called Golda (1982).

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Ingrid-Bergman

https://www.imdb.com/name/nm0000006/

https://www.imdb.com/title/tt0077711/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Actrița Anne Hathaway a vrut să devină călugăriță. „S-a dovedit că îl poți iubi pe Dumnezeu și fără să fii măicuță”

Tragediile din viața actriței Maggie Smith

Actrița Raymonde de Laroche, prima femeie din lume cu brevet de pilot

Sandra Bullock, actriță și inventatoare. „Cu toții merităm iubire”