Roberto Benigni, primul laureat non-englez la Oscar. „Cel mai important lucru este să continui să fii tu însuți”
Dacă v-a rămas întipărită în memorie replica „Buon giorno, Principessa!”, atunci cu siguranță vă amintiți atât de actorul care a rostit-o, Roberto Benigni, cât și de minunatul film din 1997 – iată, imediat se fac 30 de ani de la lansarea sa pe marile ecrane – Life is Beautiful (La vita è bella, Viața e frumoasă), o producție regizată de același Roberto Benigni și premiată de trei ori la Oscar – pentru cel mai bun actor într-un rol principal (Roberto Benigni), pentru cea mai bună muzică (Nicola Piovani) și pentru cel mai bun film străin.
Poate că amândoi visăm. Poate că totul este un vis, iar dimineața, mami ne va trezi cu lapte și prăjituri.
La vita è bella spune povestea lui Guido Orefice, un librar evreu italian care își folosește imaginația și umorul pentru a-și proteja fiul, Giosuè, de realitățile dure ale vieții într-un lagăr de concentrare nazist în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Filmul este structurat în două părți: prima parte prezintă încercările romantice a lui Guido de a o cuceri pe frumoasa Dora, o femeie blândă și delicată, în timp ce a doua parte se concentrează pe luptele lor după ce sunt capturați și ținuți în lagărul de concentrare.
Ei bine, în acest lagăr are loc una dintre cele mai faimose și emoționante scene din istoria cinematografiei, și anume momentul în care Guido inventează un joc elaborat pentru a-l proteja pe Giosuè de ororile din jurul lor. El îi spune fiului său că se întrec în puncte pentru a câștiga un tanc, distrăgându-i astfel atenția de la crunta realitate a situației în care se află. Viața este frumoasă nu a fost doar un succes critic, ci și viabil din punct de vedere comercial. A avut încasări de peste 230 de milioane de dolari la nivel mondial, la un buget estimat de 20 de milioane de dolari, devenind astfel unul dintre filmele în limba străină cu cele mai mari încasări din istorie.
Jocul începe acum. Trebuie să faci o mie de puncte. Dacă faci asta, vei lua acasă un tanc cu un tun mare.
Îți poți pierde toate punctele pentru oricare dintre cele trei lucruri. Unu: dacă plângi. Doi: Dacă ceri să o vezi pe mama ta. Trei: Dacă ți-e foame și ceri o gustare! Las-o baltă!
Ți-am spus că ne vom distra.
Oscarul lui Roberto Benigni pentru cel mai bun actor a marcat doar a doua oară când un actor s-a regizat pe sine însuși într-un film câștigător al Premiului Oscar, celălalt fiind Sir Laurence Olivier pentru Hamlet (1948). De asemenea, odată cu acest premiu, Benigni a devenit primul bărbat recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol în altă limbă decât engleza, al doilea actor care a obținut acest premiu pentru o interpretare în întregime în limba italiană, câștigătorul precedent fiind Sophia Loren pentru Two Women (1960) și a patra persoană nominalizată la premiile Oscar pentru cel mai bun actor, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu în același an. Ceilalți laureați ai acestei distincții sunt Orson Welles pentru Citizen Kane (1941), Woody Allen pentru Annie Hall (1977) și Warren Beatty pentru Heaven Can Wait (1978) & Reds (1981), deși Heaven Can Wait, scrie IMDb.com, a fost nominalizat pentru cel mai bun scenariu adaptat, nu pentru cel mai bun scenariu original, precum în cazul celorlalți. După ce a câștigat Oscarul, filmul și-a mărit încasările cu 45%.
Roberto Benigni s-a născut la 27 octombrie 1952, în Misericordia, Arezzo, Italia. A crescut într-o familie modestă, ca fiu al Isolinei Papini, muncitoare într-o fabrică de țesături, și al lui Luigi Benigni, zidar și fermier. Viața sa timpurie, deși marcată de sărăcie, i-a influențat stilul comic. Tatăl său, care muncise în Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, își folosea adesea umorul pentru a-și povesti experiențele, un aspect profund și de impact ce i-a insuflat lui Benigni o perspectivă unică asupra vieții, ajutându-l ulterior în activitatea de actor și regizor.
Educația lui Benigni a inclus o scurtă perioadă la un seminar iezuit din Florența, părăsind locul pentru a urma o carieră artistică. A fost asistentul unui magician înainte de a se alătura unei trupe de teatru la sfârșitul anilor 1960. Benigni a debutat ca actor în filmul Berlinguer, ti voglio bene (1977), pe care l-a co-scris, iar debutul regizoral a avut loc odată cu pelicula Tu mi turbi (1983), unde a jucat alături de viitoarea lui soție, Nicoletta Braschi. De-a lungul anilor 1980 și 1990, a câștigat popularitate în Italia prin filme precum Non ci resta che piangere (1984) și Johnny Stecchino (1991), dar faima internațională a atins-o cu producția mai sus amintită La vita è bella (Viața este frumoasă), lansată în 1997. După La vita è bella, Benigni a continuat să lucreze la diverse proiecte, atât ca actor, cât și ca regizor, a jucat în „La tigre e la neve” (2005), To Rome with Love (2012) și l-a interpretat pe Geppetto în adaptarea lui Matteo Garrone a lui „Pinocchio” (2019).
În Italia, Roberto Benigni este considerat o comoară națională, capacitatea de a se conecta cu publicul la un nivel emoțional aparte făcând din el un simbol al cinematografiei italiene. Pentru abilitățile extraordinare de comediant al marelui ecran, Benigni a fost adesea comparat cu legendarul Charlie Chaplin, nu doar datorită talentului de a transmite emoții, ci și pentru felul în care interpretează rolurile, creând adevărate povești prin expresiile faciale și limbajul corpului.
Surse:
https://www.imdb.com/title/tt0118799/trivia/?ref_=ttawd_ql_3
https://www.imdb.com/name/nm0000905/
https://www.britannica.com/biography/Roberto-Benigni
Vă mai recomandăm să citiți și:
Charles Bennett, erou de război, spion, dramaturg apreciat și actor shakespearian
Michael J. Fox, actorul care s-a întors în viitor. Diagnosticat cu Parkinson la vârsta de 29 de ani