Mark Sinclair, cunoscut sub numele profesional de Vin Diesel, actor și producător de film american, faimos pentru interpretarea lui Dominic Toretto în franciza Fast & Furious, este una dintre vedetele de la Hollywood cu cele mai mari încasări din lume, averea lui estimându-se, în 2024, la 225 de milioane de dolari, în vreme ce veniturile anuale ale actorului ajung la 50 de milioane de dolari.
The Fast and the Furious (2001) l-a consacrat pe Diesel în cel mai faimos rol al său, cel al carismaticului pilot de curse de stradă, mecanic auto și fost deținut, Dominic Toretto. Filmul de acțiune, în regia lui Rob Cohen, care l-a mai avut în distribuție pe regretatul Paul Walker, a costat 38 de milioane de dolari, dar a avut un succes neașteptat, încasând aproape 210 milioane de dolari. Diesel a continuat cu un alt film de acțiune, xXx (2002), semnat de același regizor, în care joacă rolul atletului de sport extrem devenit agent secret Xander Cage, și cu drama polițistă A Man Apart (2003), a lui F. Gary Gray. Doi ani mai târziu a apărut în comedia The Pacifier, urmată, în 2006, de altă comedie – Find Me Guilty -, a lui Sidney Lumet.
Cele mai bune pelicule în care poate fi văzut Vin Diesel, în afară de The Fast and The Furios, sunt Fast Five (2011), considerat
unul dintre cele mai bune filme din serie, pelicula science-fiction Pitch Black (2000), în care Diesel joacă rolul lui Richard B. Riddick, un criminal periculos cu abilități speciale de vedere în întuneric, Saving Private Ryan (1998), unde Diesel, deși nu este principalul protagonist, are un rol notabil personificându-l pe soldatul Caparzo, într-unul dintre cele mai apreciate filme despre al Doilea Război Mondial, regizat de Steven Spielberg. Legat de acest film, IMDb.com scrie că Van Diesel a primit rolul după ce i-ar fi trimis o scrisoare de trei pagini regizorului Steven Spielberg în care își exprima admirația pentru munca sa, în special pentru Schindler’s List (1993). Impresionat de cuvintele sincere ale lui Diesel, regizorul l-a invitat la scurt timp la o discuție în urma căreia a decis să îi ofere un loc în distribuția plină de vedete a filmului Saving Private Ryan (1998). Alte roluri memorabile ale lui Diesel sunt și acelea din drama Find Me Guilty (2006), producție bazată pe fapte reale, în care actorul joacă rolul unui mafiot care se apără singur într-un proces istoric, The Chronicles of Riddick (2004), Guardians of the Galaxy (2014)
(unde și-a împrumutat vocea personajului Groot), The Pacifier (2005) și Riddick (2013).
Vin Diesel, născut Mark Sinclair la 18 iulie 1967, în Alameda County, California, a fost crescut în New York City de mama sa, Delora Sherleen Vincent, astrolog și psiholog, și de tatăl său adoptiv, Irving H. Vincent, instructor de actorie și manager de teatru. Diesel are un frate geamăn pe nume Paul, editor de film, și s-a descris ca fiind „cu siguranță o persoană de culoare”, recunoscând moștenirea sa mixtă care include rădăcini italiene și afro-americane. Nu și-a cunoscut niciodată tatăl biologic. Și-a făcut debutul pe scenă la șapte ani în piesa pentru copii Dinosaur Door.
După liceu, a urmat cursurile Colegiului Hunter, dar a renunțat pentru a se dedica unei cariere în film. Zbătându-se să găsească roluri la Hollywood, Diesel a reușit să preia controlul asupra carierei făcând filme. În 1995, a scris, regizat, produs și a jucat în scurtmetrajul Multi-Facial, care a explorat provocările cu care se confruntă actorii multirasiali. Pelicula a fost proiectată la Festivalul de Film de la Cannes și a atras atenția cunoscătorilor din industrie. În urma acestui succes, Diesel a creat primul său lungmetraj – Strays (1997), care a primit, de asemenea, recunoaștere la Festivalul de Film Sundance, iar în 1998 a fost descoperit de regizorul Steven Spielberg, care l-a distribuit în Saving Private Ryan, în rolul unui soldat pe nume Caparzo.
Vin Diesel a devenit foarte cunoscut pentru prestația din thrillerul SF Pitch Black (2000), consacrându-se ca star al filmelor de acțiune. În plus față de rolurile live-action, Diesel este cunoscut și pentru actoria vocală; i-a dat voce lui Groot în seria Gardienii Galaxiei de la Marvel, începând cu 2014. A fondat mai multe companii de producție, inclusiv One Race Films și Tigon Studios, iar în 2020 a lansat și un single, Feel Like I Do, produs de Kygo.
Diesel păstrează o viață personală relativ privată, dar a fost deschis cu privire la relațiile sale apropiate cu co-staruri precum Michelle Rodriguez și Tyrese Gibson. Are trei copii cu modelul mexican Paloma Jiménez: două fiice născute în 2008 și, respectiv, 2015, și un fiu născut în 2010. Fiica Pauline, cel de-al treilea copil al său, a fost numită după cel mai bun prieten și coleg de scenă Paul Walker, decedat la 30 noiembrie 2013.
Vin Diesel, deși atât de popular la Hollywood, nu are niciun premiu notabil pentru rolurile jucate de-a lungul timpului, însă a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, în 2013.
Pe vremuri, înainte să devină star de cinema, a fost telemarketer, vânzător și bodyguard în faimoasele cluburi de noapte din New York – Tunnel (care s-a închis între timp) și Mars. A jucat în 2 filme care au fost nominalizate la Oscar pentru cel mai bun film, Awkenings și Saving Private Ryan. Filmul preferat este Pe aripile vântului (Gone With The Wind). A fost, la un moment dat, luat în considerare pentru rolul unui terminator în Terminator 3 Rise of the Machines și a jucat într-un film care a fost selectat de Biblioteca Congresului pentru a fi inclus în Registrul Național al Filmelor ca fiind semnificativ din punct de vedere „cultural, istoric sau estetic” – Saving Private Ryan (1998).
Pentru 2026, pregătește rolul din Fast XI, o continuare a filmelor Fast X (2023) și Fast & Furious Presents: Hobbs & Reyes, ce se dorește a fi a unsprezecea și ultima tranșă din franciza principală de filme Fast & Furious și al doisprezecelea film Fast & Furious de lung metraj lansat în serie. Regia este asigurată de Louis Leterrier.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Vin-Diesel
https://www.imdb.com/name/nm0004874/bio/?ref_=nmawd_ql_1
Anna May Wong, prima chinezoaică vedetă la Hollywood
Spionii de la Hollywood! Cary Grant, cel mai mare informator dintre vedete
Proscrișii de la Hollywood: „Sunteți sau ați fost vreodată membru al Partidului Comunist?”